din lumea minunată a poeziilor ...

… de când mă ştiu, mi-au plăcut poeziile! am fost atrasă de cultura diverselor popoare, pentru a le cunoaşte cât mai din aproape … aşa am descoperit frumoase versuri … erau alte timpuri ... când aveam ocazia de a căuta şi culege ''nectarul'' acestor creaţii ...

… în vremurile de acum, pline de multe fapte cumplite, cred că mult mai indicat este să îţi bucuri sufletul cu versuri ... cu tot ce poate detensiona inima ...

… transcriu aceste poezii din lirica turcă:

         “Se spune că omul primeşte partea sa din trecut

          Intâmplările de cinci mii de ani ce au dat oare?

          Si se zice că istoria se repetă cu toată tăria;

          Dacă ar fi invăţat din trecutul său s-ar fi repetat oare?”

                       (MEHMET AKIF ERSOY,''Partea din trecut“)

“Cântecele oamenilor sunt mai frumoase decât ei

  şi mai dornice decât ei

  şi mai triste decât ei

  şi mai vârstnice decât ei.

  Am iubit mai mult cântecele oamenilor.

  Fără ei am putut să trăiesc,

  Dar fără cântece, nu, niciodată !”

                       (NAZIM HIRKMET)

… din lirica olandeză, transcriu această poezie: 

         ''Azi ploaia-i ca părul

           lung, mătăsos al femeii,

           desfăcut deasupra pământului,

           intunecat, răcoros, parfumat.

           Tu care-ai fost amăgită-n iubire

           şi-ţi rumegi necazul amar,

           ascultă murmurul ploii,

           ia aminte la vorbele ei mângâietoare -

                       Totul creşte,

                       totul inaintează,

                       totul se vestejeşte

                       dar viaţa durează.''

                       (ERIK LINDEGREN, ''Ploaie'')

… din lirica chineză, transcriu această poezie: 

                  ''Precum valuri bat,

                    pururi zbuciumat,

                    -al mării talaz,

                    fără de răgaz -

                   astfel dorul meu

                   unduie mereu -

                   vreau să te ating

                   şi să te inving.

                   Blânde amăgiri,

                   cum să le răsfiri?

                   Din luntre m-aplec -

                   pe val mă petrec

                   tot doruri şi gând

                   ce n-au crezământ.

                   Pe mări le zăresc

                   cum tălăzuiesc.”

                       (Anonim chinez, ''Talaz nesfârşit'')

  ''Să-ţi răspund: filozofia e grea,

    merg singur, am gânduri prea adânci;

    imi iubesc căsuţa dintre pini

    şi izvoarele şerpuind printre stânci.”

                       (WANG -OEI, sec VIII e.n)

singurătatea ...

…printre lecturile mele, am gasit ceva care mi-a placut şi, in continuare, imi place:

''… De singurătate nu se scapă. Se poate doar ieşi din ea temporar …

 … E singur cel ce nu are o suficientă consideraţie pentru ceilalţi. Cel care, neocupându-se suficient de lumea inconjurătoare, o simte din ce in ce mai străină.

 … Inevitabila inţelepciune chineză, pentru cei care nu se vor orbi, spunea incă de acum două mii de ani: A venit primăvara. Dar nu am nevoie pentru a vedea asta, să văd că grădină e plină de muguri care stau să se acopere de un văl de mătase roz. Eu, mugurii in floare, ii aveam deja in mine!

 … Oamenii se impart in două categorii: mimeticii (repetitivi sau constructivi) şi creativii.

      In prima categorie, normele nu salvează aparenţele deşi ele oferă siguranţă până la un punct. Siguranţa căii bătute iţi oferă şi corespondenţa de singurătate. Este solitudinea inregimentatului, a soldatului din rândul unsprezece, linia a şaptea.

      In cazul creativităţii, de orice tip, s-a dovedit că omul creator nu se poate afla decât singur cu viziunea sa, este aproape o condiţie sine qua non. El nu poate avea intermediari.

      Dar latura afectivităţii umane lovită de singurătate este aceeaşi in cazul ambelor categorii, chiar dacă boala este recepţionată, suportată şi constientizată diferit.

      Soluţia?

     Horatio Mentis dar câţi oameni sunt capabili de o asemenea performanţă spirituală? Omul nu poate trăi ceas de ceas in biserică acolo unde se simte ocrotit, purificat şi impăcat. Numai iluminaţii işi pot face din credinţă o Biserică precum Casa Melcului.

     Zicea Tuţea: “Drama omului este dualismul existenţei lui; e alcatuită din corp şi suflet şi joacă intre corp şi suflet la infinit. Corpul nu e etern, iar sufletul chiar dacă este, nu e convingător. Dar nici corpul nu este, in nici un fel, convingător. Capul nu are biruinţă definitivă , faptul că e muritor ii anulează esenţialitatea. Tot ce există in noi şi nu ne obligă să ne sinucidem din disperare se cheamă spirit.”

     Se zice, in plus, că bărbatul este mai puţin capabil să infrunte singurătatea pentru că femeia,   intr-un anumit fel, e mai antrenată să stea singură. Dar aceasta nu pare o bună justificare. Mai bine ar fi să spunem că femeia are o capacitate mai mare de a lărgi raza vieţii sale, pentru că e mai disponibilă şi deci mai capabilă in surmontarea obstacolelor.

… A existat singurătatea autoimpusă, ca o necesitate pentru satisfacerea unor ambiţii personale.

… Iar oamenii, cu toţii, plătesc preţul propriei unicităţi individuale. Nu sunt doi oameni la fel, nu va exista niciodată o inţelegere perfectă. Si, din privinţele, in care nu te vei pune niciodată de acord cu partenerul de viaţă, se vor ridica, mai devreme sau mai tarziu, aburii otrăvitori ai singurătăţii.      
Aceste goluri vor plânge mereu după ceva ce nu-ţi poate oferi nici partenerul, nici altcineva.

… “De singurătate nu se scapă, spune psihiatrul Carla Lupo, din singurătate se poate doar ieşi, temporar.”

      De fapt, aceasta este o fatalitate care trebuie acceptată cu calm, reflecţie şi bun simt. Asta merge şi pentru cei care adoptă singurătatea ca pe o condiţie de viaţă, fără să ia prea mult in considerare consecinţele.

     Reguli de bază (dacă tot suntem singuri, să vedem, măcar, cum ne putem administra mai bine singurătatea): respect şi iubire de sine, care desigur, nu pot impiedica un minimum de egoism. Curiozitate şi disponibilitate faţă de alţii. Capacitatea de a accepta viaţa cu reversurile, dramele şi pasajele sale, păstrând in minte că totul se poate invăţa: să crestem, să ne maturizăm, dacă invăţăm să transformăm infrângerile in victorii. Adică voinţă, voinţă şi iar voinţă.

     Apoi, există diferitele ''luxuri'', cele pe care, e drept, doar puţini şi le pot permite, dar care, oricum, merită osteneala de a fi obţinute. De exemplu, o vastitate de interese şi curiozităţi. Plăcerea de a sta singur cu o carte, o piesă muzicală, o floare, o imagine. Descoperirea celor ce au mai puţin decât tine şi pentru care ai putea face ceva. In fine, curajul de a alege tu cu cine trebuie să ai de-a face, adică de a te retrage in dimensiunea unei deplasări suverane dar permeabile in lumea exterioară.

     A te simţi singur in compania cuiva e un castig negativ. Adeseori nu realizăm acest lucru şi nu ne dăm seama că, la baza solitudinii noastre, era şi este un simplu şi singur echivoc."

                                               -de LUCAS BOTHIA, ''Singurătatea''

mişcarea non-violentă ...

… am trecut în noul an de câteva zile, şi deja simt că a trecut mult mai mult timp ...
… ''drumul meu'' arată în continuare multă frământare, zbucium ...
… de când mă ştiu îmi place viaţa liniştită, munca împletită cu bucuria sufletului … acesta a fost visul vieţii mele ... înţelegerea cu cei din jurul meu ... acceptarea de către fiecare că suntem atât de diferiţi şi că tocmai de aceea există posibilitatea de a lucra foarte bine împreună ... efortul depus de fiecare să fie pentru îmbunătăţirea muncii personale şi a comportamentului în relaţiiile cu ceilalţi - pentru a trăi toţi mai bine!!! utopic, da, îmi dau seama!
... am avut foarte multe lecturi, am fost atrasă de viaţa unor personalităţi ale lumii încercând să înţeleg mai bine temperamentul lor, ce anume au spus şi ce anume au realizat în realitate: oameni politici, generali, romancieri, poeţi, istorici, pictori...
... îmi amintesc acum, cu drag, că o perioadă subiectul lecturilor mele a fost Jawaharlal Nehru ... ce m-a atras?
… trăiam în comunism, eram tânără, se vorbea de lupta proletară ... vorbe care nu îmi plăceau şi căutam prin lecturile mele altceva ...
… întâmplarea – mai bine zis, nimic nu este întâmplător în viaţă! …înclinaţiile incipiente spre teozofie?! … lecturile din mitologia hindusă ?!... mi-a căzut în mână o carte despre Nehru care vorbea despre altceva … lumea lui era stranie pentru mine ... am vrut să ştiu mai mult!
… Jawaharlal Nehru s-a născut în luna noiembrie ( şi eu sunt născută tot în noiembrie!!!- deci nu este o întâmplare că mă atrăgea gândirea lui - SCORPION -) din anul 1889...
… era perioada influentată de gândirea marelui Gandhi: ''non-violenţa''... 
… Jawaharlal Nehru a fost discipol şi continuator al marelui Gandhi … a făcut parte din categoria celor care s-au simţit înzestraţi cu o misiune, s-au ocupat de politică încercând ca aceasta să rămână curată (pe cât se poate!) ...
… mişcarea non-violentă era o mişcare contestatară de necooperare cu regimul economic şi social al timpului sau dar ca o grevă (!?) în care munca utilî colectivităţii trebuia continuată, o non-violenţă activă …
… stau şi acum şi mă gândesc cu uimire: lucruri foarte ciudate au venit şi vin din India … o lume în care tradiţiile, religiile, limbile ... se împletesc rezultând o lume plină de extreme, unde întâlneşti oameni de la cei mai bogaţi până la cei mai săraci, toţi trăind paşnic - conform tradiţiilor milenare - dar unde auzi şi de cele mai mari confruntări izbucnite între semeni ...
… oare în timpurile noastre o mai fi loc pentru non-violenţa lui Gandhi şi Nehru ?!...
… s-ar mai schimba ceva acum, paşnic ?!

gânduri de început de an...

… prin lecturile trecutului, am găsit câteva rânduri din perioada anilor 1598 gândite de Tokugawa Ieyasu - mare shogun al Japoniei, gânduri ce te îndeamnă la reflecţie:

'' ...Viaţa este o lungă călătorie în care ai de cărat o mare greutate.

Păşeşte încet, dar ferm, pentru a nu te împiedica.

Convinge-te pe tine însuţi că imperfecţiunea şi inconvenienţa sunt sorţii naturali ai morţii şi că nu îţi mai rămâne loc nici pentru nemulţumire, nici pentru desperare.

Când în inima ta se nasc dorinţe ambiţioase, aminteşte-ţi de zilele grele prin care ai trecut.

Abţinerea este calea asigurării unei linişti veşnice.

Priviţi cu stăpânire la inamicul vostru mâniat.

Trebuie să ştii ce anume să cucereşti şi ce să aperi.

Nenorocirea-ţi? Ea te va îmbolnăvi.

Invinuieşte-te tu însuţi decât să te învinuiască alţii...

Mai bine mai puţin decât mai mult ...''