Pastila
de Rosalind Straley
Holbându-se în oglinda camerei de baie, Byron se întrebă dacă nasul lui va mai fi vreodată la fel ca-nainte. Trecuseră doar două zile din anotimpul acela care-i producea alergie și deja îl apucase criza.
" Și doar știi că nu-mi place să iau medicamente", se adresă el rotofeiului pe care i-l arăta oglinda.
" Eu sunt pentru tot ceea ce e natural. Minte sănătoasă... Trup sănătos..."
" 'Țeles " - păru să-i răspundă rotofeiul - "dar în cazul ăsta să nu mă mai înjuri pe mine când or să te care cu ei ca să te lege de vreo țeavă, cum au făcut ultima dată, paiață ce ești !"
" Ueh !", zise Byron, pe un ton plictisit, "ueh !"
Oftă, deschise dulăpiorul de medicamente, scoase un flacon plin cu pastile și începu să se lupte cu el. La urma urmelor, gândi el, nimeni n-a murit până acum din cauza alergiei. Chiar dacă, pe de altă parte, aceasta era ca un mic blestem.
Mormăind nedeslușit, se chinui să deschidă, cu mișcări convulsive capacul care se încăpățâna să rămână înțepenit. Eliberate brusc, micile perle, aidoma unor picături de timp, se vărsară din sticluță, alunecară, izbindu-se de porțelanul chiuvetei și câteva dintre ele se deschiseră plesnind.
Din resturile unei pastile țâșni o minusculă creatură portocalie perfect conturată. Byron putu s-o vadă distinct; în lipsa altui lucru, alergia îi lăsase măcar claritatea vederii. Creatura portocalie avea o înălțime cam cât a zecea parte dintr-un inch și, în plus, niște mâini minunate, acompaniate de niște ochi expresivi și pătrunzători.
" Salutare, pământeanule !", spuse cu o voce subțire dar deosebit de clară. "Am venit cu gânduri pașnice..."
Byron dădu din cap, scuturat de un fior. Din interiorul chiuvetei, o a doua creatură, de astă-dată verde, apăru din interiorul cașetei sfărâmate.
" Și doar te-am avertizat !" - zise ea cu un glas mult mai profund - "cap-sec portocaliu ce ești! Voiai un obiect neînsuflețit, ceva care să treacă neobservat; ei, bine, sper ca acum ești satisfăcut: uită-te la noi. Nu mai avem niciun pic de demnitate. Ce vom spune în raport ?"
" Gura !" - spuse mica ființă portocalie. "Eu sunt comandantul; poate nu știi, sărmane zyxul verde ! Nu fac decât să urmez instrucțiunile".
" Ție ți-e ușor să vorbești" - replică ființa verzuie și începu să argumenteze, plină de emfază, într-o limbă necunoscută.
Comandantul portocaliu, la rândul său, își prezentă și el opiniile care erau tocmai pe dos.
Byron simți o sfârșeală în tot corpul. Se sprijini de chiuvetă, cuprins de teamă în fața conținutului acesteia. Oare câte ființe s-or afla acolo ?
Gândul i se păru de-a dreptul terifiant. Un șir de strănuturi convulsive puse stăpânire pe Byron.
Mărgelușele colorate zornăiră împrăștiindu-se care încotro în vreme ce micile creaturi fură spulberate ca de o explozie.
Byron scoase o batistă și-și șterse nasul, cu un gest plin de tristețe. În sufletul lui, vinovăția lupta cu ușurarea. După un timp, ușurarea învinse.
" În fond" - își zise el - "aceste era primul meu Contact".
"Pastila" - de Rosalind Straley
( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Rosalind_M._Greenberg )
- traducere de Ștefan Ghidoveanu -
( https://ro.m.wikipedia.org/wioi/%C8%98tefan_Ghidoveanu)
( 1 inch=2,54 centimetri)
... dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag- prinde bine câte o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri, ce o am în bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului în decursul timpului)!
... sper că a fost o lectură interesantă !
.jpg)
