coaliții de demult...

... actualul zbucium al vieții politice de pe la noi, m-a trimis la lectură și aşa am descoperit câteva versuri despre comportamentul liderilor ("monstruoasa coaliție") din timpul lui Vodă Cuza...
... liberalii radicali ce erau numiți "roşii" ( în frunte cu I.C.Brătianu şi C.A.Rosetti)...
... nucleul dur al conservatorilor sau "albii" (strânşi în jurul puternicei personalități a lui Barbu Catargiu):
         <După ce împreună mi s-au tăbăcit

          Roșii și cu Albii mi s-au încumetrit;

          Însă nu se știe: Roșii au albit

          Sau, mai bine, Albii s-au mai rumenit.

          Roșii zic că Albii legea și-au călcat.

          Albii zic că Roșii ling unde-au scuipat.  

          Iar poporul zice: Toți sunteți ciocoi:

          Unii vechi, iar alții cioclovine noi !...>  

          

                            ( "Cumpăna apelor sau Vodă Cuza trece Milcovul)"

                                      -  Emanuel Copăcianu -

                  -  https://tulcealibrary.ro/copacianu-emanuel/  -
PS:
... roşii sau albi - date mai multe despre liderii politici din perioada Unirii Principatelor Române găsiți aici:
https://sites.google.com/site/repereistoriaromaniei/4-romania-in-timpul-monarhiei-1866-1947/partidele-politice

... postarea face parte din jocul-provocare pe care l-a preluat Suzana 

       -  suzanamiu.blogspot.com  - 

de la Petru Cercel...

Petru Cercel
                  Rugăciunea lui Petru Cercel

 "Stăpâne Domn pe adânc şi pe văzduhuri,
      Tu ce-ai făcut pământ şi cer şi mare,
           Pe om din lut şi nevăzute duhuri,

  Tu, care din fecioară întrupare
       Ai vrut să iei, Părinte prea puternic,
           Ca să-nviezi şi să ne dai iertare,

  Tu, ce vărsându-ți sângele cuceresc
      Ai sfărâmat a iadului tărie
          Şi l-ai legat pe diavolul nemernic,

  Tu, ce-ai deschis a ta împărăție
       Şi blând te-arăți şi milostiv cu mine
          Spre-a-mi face raiul veşnică moșie,

  Ascultă, Tată, ruga mea ce vine
      La tine arzătoare şi plecată,
          Tu, ce-ai fost om ca să mă-nalți la tine.  
        ..............................................................
  Tu, ce eşti cale, adevăr şi viață,
      Ştiu că tot binele ce va să-mi vie
         Mi-l va trimite sfânta ta povață

 Ferice de voi şi-n bogăție
     De stare şi avere, dă-mi putere
         Cu spaimă mare să ți-o-nchin tot ție.

 Iar caznă când avea-voi şi durere,
    Să fiu ca Iov, cu strașnică răbdare
        Şi să-ți slujesc statornic îți voi cere.

 Orice ți-e voia, Împărate mare,
     Nespus de mult mă bucură şi-mi place
         De-ar fi spre bine sau spre grea-ncercare.

 Mi-e gândul doar la slujba ce voi face
     Măriei Tale, tot mereu, căci ție
          Cel ce-ți slujește va trăi în pace

 Şi va sbura la cer cu bucurie."
             ("Rugăciunea lui Petru Cercel")
( întreaga rugăciune o găsiți aici:
https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2013/01/15/rugaciunea-lui-petru-cercel-15791580/ )

      Petru Cercel, fiu al lui Pătrașcu cel Bun, şi, probabil, frate al lui Mihai Viteazu, "nefericile domnitor cum îl numesc cronicile de mai târziu,  a cârmuit Țara Românească numai doi ani (1583-1585). Personalitate interesantă, erudit şi poliglot, a străbătut întreaga Europă strălucind prin erudiția şi frumusețea manierelor sale la Curtea lui Henric al III-lea şi al Caterinei de Medicis. Istoria noastră îi păstrează o parte din ființă, zidurile mânăstirii Căluiu i-au veşnicit chipul frumos şi mândru de frumusețea lui - cum îl descrie Nicolae Iorga - cu ochi vioi, cu sprâncenele arcuite şi foarte fină mustață, cercelul din ureche nu lipseşte; un înger îi sprijină coroana. Înconjurat de rugăciuni, el ține în mână o cruce simplă în năframă. "   (1935)
     Fragmentul este tradus de Al. Ciorănescu din limba italiană, fiind considerată una dintre operele de referință ale liricii italiene a sec. al XVI-lea.
      ( http://en.m.wikipedia.org/wiki/Petru_Cercel)
      ( https://adevarul.ro/locale/alexandria/petru-cercel-mai-excentric-domnitor-roman-purta-bijuterii-cunostea-12-limbi-straine-scria-poezii-1_58fc68625ab6550cb87b5f8f/index.html)

... postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina
( https://zinnaida.blogspot.ro) unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday" !
... distribuie pe rețele articolele care îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: "Rugăciunea lui Petru Cercel" !

prima doamnă a Principatelor Unite...

... ne-am obişnuit cu denumirea "prima doamnă" !
... sper să nu greșesc dar cred că această denumire apare pe la noi începând cu Elena Cuza - prima doamnă a Principatelor Unite ale Moldovei şi Țării Româneşti !
        ( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Elena_Cuza )
... a avut la Palatul Cotroceni tronul său, cu stema statului şi monogramă, sigilii de bronz şi de argint cu stema de stat, coroană princiare şi inițialele pe obiectele personale (de la vestimentație la vesela de masă)...    
... cu ce se ocupa, pe timpuri, prima doamnă ?
... am primit de pe internet multe informații !
... de exemplu: organiza primiri diplomatice (ambasadori, trimiși diplomatici)  și serate mondene, participa la baluri oficiale, desfăşura activități sociale (deplasări prin țară) şi filantropice (a pus bazele si a finanțat Azilul "Elena Doamna" din București, a susținut reorganizare a şi finanțarea orfelinatul de fete din Galați)...
       ( https://luceafarul.net/elena-cuza-prima-doamna-a-principatelor-unite)
... din romanul "Cumpăna apelor sau Vodă Cuza trece Milcovul" (scris de Emanuel Copăcianu), am descoperit multe din atmosfera acelor timpuri zbuciumate !
... de exemplu, am aflat ce activități avea prima doamnă a țării, Elena Cuza...
        ( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Elena_Cuza )
   "În calitate de doamnă a țării, Elena găsi cu cale că trebuie să-şi facă un plan oficial de lucru.
-Ziua de luni e zi de audiență pentru oricine, de oriunde ar veni şi oricare i-ar fi păsul... În restul zilelor să ne ocupăm de şcolărițele şi de așezămintele pentru săraci şi orfani... în țară sunt multe nevoi, multe necazuri... să le cunoaştem şi să-i ajutăm pe cei necăjiți.
     ...noul program o apropia de cei mulți iubindu-i şi primind iubirea lor. Se simțea bine aşa şi iat-o într-o bună zi la Brăila călătorind pe Dunăre pe un vas francez. Marinarii îi făcură onorurile ca unei doamne şi Elena se simți bine. Populația oraşului o primi cu entuziasm şi o salută ca pe o regină deşi nu era însoțită de Cuza. Un ziar vorbi pe larg de vizita Elenei la Brăila și nu uitase să scrie că trecuseră trei ani de când Cuza fusese ales domn și doamna țării încă nu-şi luase locul ce i se cuvenea ca stăpână a palatului de pe podul Mogoşoaiei...
... Se vedea adeseori cu bardul de la Mirceşti, care, prins de numeroasele şi dificilele lui misiuni diplomatice, mijlocește o primire a doamnei Elena la palatul Tuilleries. Napoleon şi împărăteasa au primit-o cu onorurile cuvenite rangului ei de doamnă a țării..."

ca Ioana d"Arc...

... un exemplu de femeie educată ce nu a ezitat să fie o ferventă susținătoare a noului atât în viața personală, cât mai ales în schimbările revoluționare pașoptiste: Ana Ipătescu (http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ana_Ip%C4%83tescu) !
... pentru a o descrie pe cea ce a fost considerată Ioana d'Arc a României, am ales să transcriu fragmente din romanul "Un om între oameni" scris de Camil Petrescu: (http://ro.wikipedia.org/wiki/Camil_Petrescu ) !

                 UN OM ÎNTRE OAMENI
                                  de Camil Petrescu

     ... Acasă la Ana Ipătescu, cu care unii cred că are legături de rudenie, Nicu Golescu sosise în goana cailor, căci ca de obicei caleaşca lui îl aştepta în curtea Palatului. Ocolise pe Batiște spre mahalaua Caimatei, sărise din trăsură şi intrase în fugă în curtea cu boltă de viță, la marchiza din mijloc, unde locuia Nicolae Ipătescu.
-Ana... totul e pierdut... Guvernul a fost arestuit de Odobescu şi Solomon... Am crezut În prima clipă că putem face ceva... Dar e de prisos... Orașul nu se mişcă !
        Dar, înfrigurat, aci el se înşelă.  Orașul se mişca dar se mişcă încet, e drept.
        Femeia cu ochii mari, obosiți de obicei, care este în stare să se aprindă într-o clipă, ca aburii explozivi, îşi mişcă buza de jos şi îi pune liniștită mâna pe braț. Ar vrea să-l vadă mai liniștit pe omul acesta care suflă greu şi are privirea rătăcită.
-Totul poate fi recâștigat. Linişteşte-te puțin, apoi fugi repede la Axente Sever.
-Mi-e teamă că e prea târziu. Ana... Trebuie să mergea la consulat.
         Tocmai în clipa aceea se aude vuietul adânu, imens, metalic, al clopotului cel mare.
-Ascultă, asta e chiar echipa lui, nu poate fi altfel. Axente Sever a şi aflat de bună seamă.
          Dar Nicolae Golescu încă nu poate asculta liniștit. Şi-a desfăcut legătura de la gât, ca să răsufle în voie:
-Ana, ce va fi ? Ce ne facem ?
          În ochii mari ai tinerei femei pâlpâie o flacără, iar părul ei castaniu, greu, are în el reflexe de jeratic.
-Îl arestuim pe Odobescu, îl zvârlim în temniță şi pe Solomon. Asta vom face.
         Nicolae Golescu ascultă şi nu pricepe. Astea i se par lucruri de neajuns, ca în vis.
-Dar acum ? Ce facem în clipa asta, Ana ?
-Mergem la Palat...
         O crede nebună dar vede că pune pe umeri un bariz de mătase spumoasă, neagră. Are în ea ceva dintr-o dalie mare, grea, fumurie.
-Ai caleaşca jos ?
        Golescu ridică din umeri şi dă din cap afirmativ, într-un gest contradictoriu, căci nu mai e stăpân pe el însuşi.
        Când ajung la poarta cu uluci de stinghii,  ea smulge steagul tricolor, care de o săptămână străduia acolo, biruitor.
-Caută-ți o birjă, lasă-mi mie caleaşca, şi mergi repede la Axente Sever, trebuie să te vezi cu el neîntârziat... Află ce măsuri au luat... Trebuie să vie cu tabacii cât
mai curând.
        El a oprit nedumerit o birjă dar, înainte de a se urca, aude vocea pătrunzătoare a tinerei femei, care fâlfâie în caleaşcă steagul către un grup de trecători.
-La Palat... La Palat...
       Ei întorc capul după ea şi o văd până departe, în picioare în caleaşcă,  ținând steagul cu brațul întins. Alți şi alți trecători o privesc uimiți, nu au înțeles limpede despre ce e vorba dar când aud iar clopotul cel mare pricep că se petrec lucruri neobicinuite.
                -#-#-#-#-
       Birja lor se întâlni în drum cu trăsura în care Ana Ipătescu, în picioare, cu steagul în mână, cu fața aprinsă, străbătea străzile Bucureștilor,  strigând mereu:
-Săriți, că au arestuit guvernul... La Palat... La Palat...
       Cele două trăsuri se opriră o clipă una lângă alta şi Deivos îi putu spune că Nicolae Golescu a ajuns la Axente Sever, că Dorcea a plecat să ridice calfele de măcelari din Scaune. Apoi trăsurile porniră mai departe, fiecare pe altă uliță.
              -#-#-#-#-
      Acum trăsura Anei Ipătescu aleargă pe Podu Calicilor în sus. Unde vede pâlcuri mai mari de oameni ieșiți în uliță, ea se întoarce şi îi îndeamnă strigând:
-La Palat... La Palat...
     Apar şi unele fețe boiereşti pe la ferestre şi în sacnacsii,  apar negustori şi vânzători în pragul prăvăliilor, pe care le închid apoi numaidecât.
-La Palat... Reacționarii au arestuit Guvernul provizoriu. Glasul i-a obosit şi i s-a uscat cerul gurii.
     E miezul zilei şi cerul dogorește. Lumea scoasă pe la poartă de clopotul Mitropoliți şi de zvonurile de la vecin la vecin, parcă o așteaptă.  Un mămular o petrece cu ochii şi se întoarce către vecinul lui:
-Vezi, Trașcă ? D-aia sună clopotu Mitropoliei... Hai şi noi...
          -#-#-#-#-
     Printre Scaunele de măcelărie din Piața Mare, trecând în goaună podişca de peste Bucureştioara, gonește o caleaşchiopătănd împrăștiind mulțimea de cumpărători. În picioare, sprijinită de steagul tricolor, Ana Ipătescu strigă cu o voce caldă, pătrunzătoare:
-La Palat, fraților... cu topoare... cu cuțitele... că reacționarii au arestuit guvernul.  
     Măcelarii se opresc, se întorc spre ea. Un flăcău cu ochii albaștri şi mustață bățeapă,  ca paiul, nu pricepe. Strigă după ea:
-Cum l-au arestuit ? Cine ?
     Dar caleaşca şi-a făcut iar loc şi Ana Ipătescu nu are timp să dea lămuriri. Strigă numai în treacăt:
-La Palat, la Palat, cu topoarele...
     Zane şi Bolintineanu, care veneau dinspre cafeneaua turcească de lângă Dâmbovița, s-au agățat de scările caleştii,  în dreapta şi în stânga ei...
     Iată, sunt acum câteva sute de oameni în jurul femeii tinere care ține steagul întins. Părul i s-a desprins, fața, înflorită de arşiță şi mânie, îi dă o frumusețe nepământească.
     De aici, caleaşca nu mai poate merge decât la pas. Dinspre viraneaua cea mare, unde a fost hanul lui Constantin, vin zeci şi sute de oameni. De altfel, de pe toate ulițe le unde a picat în goană chemarea ei se adună oamenii spre Palat ca sângele spre inimă, umplând Podu Mogoșoaiei.
          -#-#-#-#-
     Un sfert de ceas i-a trebuit Anei Ipătescu și celor cinci-şase inşi, care-i deschid drumul, să ajungă în curtea mărginită cu borne şi lanțuri, care e acum o mare de capete. Casa lui Cantacuzino e toată înconjurată de mulțime, și boierii, care au venit să alcătuiască guvernul, privesc deocamdată de la ferestre,de la cazul de sus...
     Peronul este ocupat de soldați cu armele în mână, în jumătate poziție de tragere. În fața lor e un gol ca o jumătate de cerc... Iată ca Ana Ipătescu urcă primele trepte. Ostașii îşi îndreaptă armele spre ea. Mulțimea parcă se dezmeticeşte dar e tot rece.
-Dați iureș,  fraților, să eliberăm guvernul pe care l-au arestuit ticăloșii de reacționari.
       Dar nu se mişcă nimeni. S-a întors iar spre mulțime, coborând două trepte din cele pe care s-a urcat, şi privirea ei caută departe.
-Cum puteți să priviți cu brațele încrucișate ? Nu e nici o săptămână de când subt Dealu Filaretului, douăzeci de mii de oameni ați să apărați Constituția cu viața voastră, şi acum priviți liniștiți cum vi-o răpesc douăzeci de ticăloși ?
      Se frânge de durere, e într-o mișcare continuă şi necontenit privirea ei cuprinde totul, mulțimea care o urmărește uimită şi mută. Coboară iar treptelefonul. Vine lăngă cei din față:
-Cum puteți sta aşa ? Ah, eram mândră că sunt româncă...
       Îi curgeau lacrimi pe obraji. Oamenii însă au parcă ochii înghețați. Ea tresare îndignată:
-Și acum ?
       Se urcă iar pe trepte, voinică, sprinten,  mlădioasă. Îşi plimbă privirea cu dispreț peste ei toți, de la dreapta la stânga:
-Şi acum, pe câmpul libertății voastre pasc iar râmătorii.  Ca laptele crud, vitejia voastră s-a şi trezit de marți până sâmbătă...
            -#-#-#-#-
       Ana Ipătescu fierbe de mânie, văzând mulțimea intimidați de privirile aspre ale soldaților, de mâinile lor încleștate pe arme.
-Fraților... Vremea trece... Gândiți-vă că prinții sunt sus... în mâna trădătorilor... Așteaptă sus frații noștri,  membrii guvernului provizoriu. .. Bălcescu, Alecu Golescu, Magheru...
       Apoi întreabă, arătând cu un soi de strâmbătură de silă şi mânie, punțile întinse:
-Ah, vă sperie acum puşțile astea, întoarse spre voi ?
       Îi priveşte pe cei mulți cu o îndârjită direre, cu un fel de deznădejde întoarsă şi glasul ei înfioară:
-Dar nu au despărțit atâtea pusti ca să poată doborâ pe toți cei însetați de libertate...
        Ana Ipătescu îşi lovește privirea de un bărbat tânăr, bine legat, care stă cu mâinile încrucișate,  la piept, deasupra unui brâu lat în care sunt înfipte două pistoale...
-Dumneata ce eşti ?
        Simion nu pricepe și răspunde fudul:
-Paznic de noapte la Eforie...
        Ea îl măsoară cu un rânjet amar, cu ochii ei frumoși plini de scântei:
-Te întrebăm dacă eşti bărbat sau mămăligă. ..
        Lumea râde. Simion se întoarce întărâtat, să vadă cine râde, dar în clipa asta ea îi smulge unul dintre pistoale.
        Constată zăpăcit, rușinat,  cunecaz:
-Eee... Mi-ai luat pistolu ?
     ...Ana Ipătescu i-a smuls, în această clipă, cănd el caută furios pe cei ce râd, şi al doilea pistol, lăsându-l buimac în râsetele mulțimii...  
       Ana Ipătescu ridică deasupra capului pistolul din dreapta, pe cànd pe celălalt îl ține moale cu țeava în jos.
-Fraților, dați iureș să eliberăm guvernul... Moarte vânzătorilor !
     ...Nicu Golescu, care s-a regăsit în mijlocul unor oameni hotărâți, strigă arătând ferestrele Palatului, cu steagul pe care-la are în mână:
-Fraților, forțele întunericului au pus iară stăpânire pe țară... Nu vă lăsați !...
        Femeia, cu plete negre, acum îmbrăținea zăpadă cu privirea mulțimea şi înainte de a străbate printre soldați, cu pistolul din mâna dreaptă ridicat deasupra capului, strigă pătrunzător:
-Ați jurat ! După mine !... Pentru libertate !
        Lisandru Herghelie,  cu faptura lui de uriaş, cu satârul în mână, Toma Panduru, Damian Tabacii sunt cei dintâi care năvălesc după ea pe trepte...
-Sus fraților !
     ...Şî o bubuitură,  ruptă în bucăți, plesneşte în urechi, zguduie văzduhul. Apoi e un iureș peste zidul puștilor.  Întâiul rănd de navălitori trecuse oarecum prin surprindere, armele descărcate doborând doar al doilea rănd din mulțime. Cănd se risipește puțin fumul albine al puştiilor,  se văd ca prin ceață morți și răniți pe trepte. E o crâncenă învălmăşeală. Soldații sunt repede dezarmați de tabacii rămași afară. Înăuntru sunt acum şi urcă treptele scării Ana Ipătescu, Lisandru Herghelie,  Damianu, Teică şi între alții Cătină,  care a smuls o pușcărie unui soldat, Scarlatina Turnavitu, cofetărie Toma Gheorghe, care are o stângă, un sătean din Ciorogârla, Țică brutărie,  care se ține de Simion, dar a pus mâna şi pe o pușcărie, pe care o scăpase dinmâini un soldat lovit în cap de un satâr, şi incă alți zece-doisprezece tabaci... S-au oprit cu toții buluc în pragul sălii de consiliu, amenințător. Apariția lor i-a paralizat pe ofițeri....
          Ana Ipătescu simte clipă,  şi ca să evite o vărsare de sânge de prisos, îi opreşte pe cei din spatele ei, fără să întoarcă capul şi fără să mişte pistolul țintit asupra lui Odobrscu:
-Rămâneți... în prag... pe trepte.
          S-au oprit cei cinci-şase alături de ea, care îl țintuieşte şi cu privirea pe Odobescu. Are acum amăndouă pistoalele întinse spre pieptul lui, căci ştie că el hotărăşte viață şi moartea.
-Zvârle sabia,  ticălosule !
          Odobescu întreabă înfiorat,  parcă năucit:
-Eu ?
       ...Se aud iar voci de afară, care îi înspăimântă tot mi mult:
-Moarte ucigașilor !... Au tras în frații lor !...
          Şi deodată Ana Ipătescu strigă, scoasă din sărite:
-Haide odată, ucigașule ! Ce vrei ? Să curgă iar râuri de sânge ?
          Odobescu se frânge învins, aruncă cu un dispreț crâncen sabia pe masă. Ofițerîi,  când văd aceasta, îşi aruncă şi ei săbiile pe masă. Oamenii de pe trepte năvălesc aacum şi pun mâna pe ei împingându-i spre peretele din fund. Membrii guvernului au apărut înghesuiți în uşa încăperii unde erau arestați. Nu ştiu parcă ce să creadă. De afară vine un nou val de flăcăi din Scaune şi săteni, care încep să-i lovească profituri, strigănd furioşi:
-Moarte ucigașilor !
         Catina îi opreşte, aşezându-se între ei şi ofițeri:
-Ucigașii sunt arestuiți...
      ...Simion care, grijuliu să nu-şi piardă pistoalele, se ținuse scai de Ana Ipătescu şi trecuse cu întâiul val, o întreabă, acum, liniştit, cănd vede că a rămas locului, nemişcată:
-Îți mai trebuiesc pistoalele...?
         Ea îl privreşte surâzând dar istovită:
-Nu...
         Şi i le dă. I se pare năzdrăvan omul ăsta care a înfruntat atacul doar cu gândul la pistoalele lui. Cade pe un scaun, cu coatele pe masa mare de nuc. Îşi sprijină în mâini fericită şi istovităștia, capul. Când Nicolae Golescu îi mângâie tulburat și fraternitate părul, ea îi răspunde cu acelaşi surâs obosit...
                       (Camil Petrescu,  "Un om între oameni")

... postarea este propusă pentru "Citatei favorite" găzduite de doamna Zina
( https://zinnaida.blogspot.ro/ ), unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday " !
... distribuie pe rețele articolele  are îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: Camil
Petrescu, "Un om între oameni" !

zi de sărbătoare !

... pentru a saluta, cu respect, ziua de 10 Mai
( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Ziua_Regelui ) am ales o poezie:
      <A venit din munți un vultur
        şi ne-a zis - 'Români Eroi,
        ştiu un prinț viteaz şi tânăr
        ce-ar veni  cu drag la voi.
        Dacă-l vreți vi-l dau ca Vodă.'
        Noi cu toții - 'Să ni-l dai.'
        Şi ne-a dat pe Vodă Carol,
        într-o zi de 10 Mai.
              Şi-a venit vulturul iară
              şi ne-a zis -'Popor Român,
              eşti viteaz, de ce mai suferi
              jugul unui neam păgân ?
              Fă-te liber, dezrobeşte-ți
              mândra țară care-o ai.'
              Şi noi liberi ne făcurăm
              într-o zi de 10 Mai.
        Vulturul venit-a iarăşi
        şi ne-a spus: 'Popor Român,
        ați luptat cumplit la Plevna
        duşi în foc de-al vostru Domn.
        Vrednic e să-l faceți Rege,
        într-o țară ca în rai.'
        Şi noi rege îl făcurăm
        tot în zi de 10 Mai.
              Zece Mai ne-a fi de-a pururi
              Sfânta zi, căci ea ne-a dat
              Domnul puternic țării noastre,
              Libertate şi Regat.
              Ridicați cu toții glasul
              de prin şesuri, de prin plai:
              Să trăiască România !
              Ura ! pentru 10 Mai !>
                          (Vasile Alecsandri, '10 Mai')    

eroi ce-au fost...

... de ceva timp, nu am mai reuşit să urmăresc ''Memorialul Durerii''... îmi plac filmele prezentate dar este în cuprins atât de multă suferinţă şi sunt prezentate atâtea vieţi distruse de un ''tăvălug'' totalitar (de ale cărui urmări încă nu ne-am dezbărat...)!
... dar azi ceva (eu îi spun, vocea interioară, prietena mea dragă) mi-a spus:''nu schimba canalul tv, stai pe TVR 2!'' 
... şi pot scrie liniştită că a meritat aşteptarea: am ascultat şi privit filmul prezentat, cu atâta uimire, exact cum rămâneam uimită, când eram mică şi citeam poveşti cu Feţi Frumoşi, viteji ce rămâneau de inegalat! 
... este vorba despre viaţa celui ce a fost: GHEORGHE BĂGULESCU !
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Gheorghe_B%C4%83gulescu
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_B%C4%83gulescu
... în filmul prezentat la ''Memorialul Durerii'', povestitori au fost Alice Băgulescu-Negrescu, nepoata lui Gheorghe Băgulescu, şi scriitorul Mihai Epure: (https://www.jurnaluldearges.ro/index.php/cultura/item/432-diplomatul-mihai-epure-samuraiul-de-pe-arges):

... a fost ca o avalanşă de informaţii ! nu a pactizat nici cu totalitarismul fascist, nici cu totalitarismul comunist !  a primit un imens număr de ordine şi medalii ! dar a fost şi un talentat scriitor !
... o viaţă de om, o mare şi aparte personalitate - pe nedrept necunoscută mai mult în ţara noastră ! 
http://www.revistaagressive.ro/personalitati/681-cel-mai-mare-patriot-argesean-uitat-de-centenarul-unirii.html
... perioada ce m-a atras mult, bineînţeles, a fost cea legată de Japonia ! la debutul acestei perioade ca ataşat militar în Japonia, era un bărbat la vreo 45 de ani, plăcut la înfăţişare, cunoscător al limbilor străine (a învăţat limba japoneză în timp extrem de scurt...)!
... curiozitatea cea mai mare: a donat statului român o sumă imensă pentru a fi construită o clădire în stil japonez, în zona trandafirilor din parcul Herăstrău şi enorm de multe stampe, statuete, kimonouri... ! fără reuşită însă - dorinţa sa, de a se realiza un muzeu de artă japoneză, nu a fost îndeplinită!
... m-a atras şi m-a pus pe gânduri, ceea ce a spus Mihai Epure că minunatul roman, ''Şogunul'' de James Clavel (carte pe care am adorat-o) s-ar fi inspirat mult din atmosfera cărţii lui Gheorghe Băgulescu ''Suflet japonez'', roman pentru care a primit din partea împăratului Japoniei, ordinul japonez Tezaurul sacru (roman, în 3 volume, ce prezintă sacrificiul celor 47 de samurai din clanul Ako ce devin ronini)...

... trist este că trupul lui Gheorghe Băgulescu se află încă într-un cimitir din Franţa deşi prin testament a cerut să fie înmormântat pe moşia sa de la Florica, dar ''numai într-o Românie liberă'':
http://www.jurnaluldearges.ro/index.php/component/k2/item/5747-generalul-gheorghe-bagulescu-un-diplomat-argesean-la-tokio
http://www.revistaagressive.ro/personalitati/22-dorinta-testamentara-a-celui-mai-bogat-general-argesean-nu-a-fost-indeplinita-inca.html
... în Franţa există un muzeu de artă japoneză ce deţine unele lucrări de artă japoneză donate de Gheorghe Băgulescu:
https://artrefraction.wordpress.com/2017/02/06/lucrari-din-colectia-gheorghe-bagulescu-la-muzeul-de-arta-din-menton-ii/  


(sursa copertă carte
https://www.google.ro/search?q=Gheorghe+Bagulescu+Suflet+japonez&biw=1280&bih=669&tbm=isch&source=iu&ictx=1&fir=AKidTW83kZ9iTM%253A%252CGjXgOvaL673mOM%252C_&usg=__YX0cvdBL0TvHbr1ttZn0mu1jGdA%3D&sa=X&ved=0ahUKEwif8Kzg-63ZAhUSalAKHb9gDKIQ9QEIUzAI#imgrc=AKidTW83kZ9iTM:

adevărata pasiune...

... la tv, tot vizionez de ceva timp o reclamă realizată pentru o bancă (http://www.peste100deani.ro/ ) ce ''vorbeşte'' printre cele specifice reclamei, dar şi de evenimentul din 1918: Marea Unire !
... aşa apar două nume:
          1.ARTHUR BACH - despre care am aflat, pe internet, că a fost fotograf german - fiul fotografului Karl Bach - ce a realizat multe fotografii prin Alba Iulia, Aiud, Abrud, Blaj, Uioara, Zlatna, Munţii Apuseni, Brad, Băile Geoagiu, Hunedoara, Orăştie, pe variate tematici... curios că, citind materialul găsit pe site, am aflat că fotografia pe sticlă şi pe celuloid - specificul vechilor aparate de fotografiat !
           Comitetul de organizare - de la Alba Iulia - îl dorise pe renumitul fotograf pentru a fotografia la marele eveniment ! 
          2.SAMOILĂ MÂRZA 
... din motive ciudate, la marele eveniment din 1918, nu a venit fotograful Bach, ci Mârza !!! care a dorit aşa de mult să participe la Marea Unire, încât, imediat ce a revenit de pe front, a parcurs, până la Alba Iulia, 11 km cu bicicleta - cărând cu sine şi aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă! 
... aşa arată adevărata pasiune !!!
... am căutat să descopăr cum arăta un aparat de fotografiat în acei ani - pentru care Mârza a plătit destul de mult:

... şi aşa au rămas, pe veci în istoria neamului românesc, imortalizate de către pasionatul fotograf, cele câteva minunate fotografii care ne arată oamenii Unirii, fotografii realizate cu tot dragul !!!  



surse informaţii şi foto:
http://www.anuarulsargetia.ro/contributii-la-cunoasterea-fotografului-albaiulian-arthur-bach-1874-1979-si-a-creatiei-sale
https://ro.wikipedia.org/wiki/Samoil%C4%83_M%C3%A2rza
https://pressone.ro/intamplator-fotograful-marii-uniri/ 
https://www.buzaumedia.ro/social/samoila-marza-singurul-om-care-imortalizat-marea-unire/ 
 http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/povestea-fotografului-unirii-samoila-marza-tatal-sau-a-vandut-doi-boi-pentru-a-i-cumpara-aparatul---foto--167119.html
  https://www.europafm.ro/samoila-marza-fotograful-unirii-de-la-1918-galerie-foto/

trece Milcovul...

            24 ianuarie 1858

            Fie ca domnia ta să însemneze pace şi dreptate''

               Crăciunul anului 1858 venise cu zăpadă şi ger şi cu bucate alese, ori mai puţin alese, pe mesele oamenilor. Adusese, de asemenea, nădejdi noi pentru unii şi îngrijorări vechi pentru alţii.
-O să ne ia moşiile, se auzeau plângeri.
-Încă nu s-a văzut în ţara asta astfel de nelegiuiri... dar dacă o fi să fie...
               Cineva a venit cu o altă veste:
-Se spune că Poarta o să-l mazilească pe caimacam şi că o să avem un domn nou.
-Încă nu se ştie... Nici Alexandru Ghica nu mai este la Bucureşti; a pus turcul trei caimacami.
-Poate că e mai bine aşa; o lege este mai bună dacă e rânduită de trei oameni... sau, ştiu eu, poate că e mai rău, căci acum trebuie să fure trei, nu unul. Şi cui îi ard călcâile după domnie ?
-Nu ştiu... unii vorbesc de Barbu Ştirbei, alţii de Gheorghe Bibescu; au mai fost şi înainte.
-Dar la Iaşi cum stau lucrurile ?
-La Iaşi treaba e mai încurcată. Se vorbeşte că ar fi vreo zece sau chiar doisprezece candidaţi.
-Ies domnii ca ciupercile după ploaie. Bun lucru mai este domnia în ţara asta de aleargă atâţia boieri după ea !
-Prea mulţi candidaţi pentru un scaun pe care turcul îl dă cui vrea el.-Poate că n-o să mai fie aşa...
-Nu ştiu dar cred că o să sosească ele şi alte vremuri. Să pună domn pe cine vor ei, dar numai pe Mihalache Sturdza şi nici pe feciorul lui, Grigore, să nu-i aducă în scaun... e ţara sătulă pe un veac de aşa domnie.
-Nu în van le zice norodul ''strigoii''. Cunoşteam jafurile tatălui; să ne ferească cel de sus de ale fiului, că dacă Mihalache ne-a bătut cu biciul, Grigoriţă ne-o bate cu scorpionul. Nu uitaţi voi, oameni buni, Grigoriţă zănatecul a slujit în armata turcului, luând nume turcesc, căci se chema atunci Muhlis paşa...
               Şi aşa, pretendenţii candidau, ori se retrăgeau în favoarea altora, sau se alegeau singuri ahtiaţi de pofta domniei, în timp ce ţara aştepta un domn a cărui ureche să se plece puţin şi spre suspinele şi necazurile cele multe ale ei. S-a gândit ţara la un domn nou, s-a gândit şi partida unioniştilor şi s-a gândit şi adunarea electivă. Dar domn n-au ales şi nici nu se putea alege, căci nu era o singură tabără, ci mai multe. Au renunţat unii la domnie, alţii au renunţat la a mai lua parte la şedinţe, sătui de atâta vorbă. Trecuse şi revelionul cu petrecerea lui şi nimeni nu ştia cine va fi noul domnitor.
               A venit ziua de 3 ianuarie şi seara adunarea electivă trebuia să se întrunească iarăşi. Cuza spusese:
-Poate fi oricine, numai să nu fie Mihalache sau Grigore.
-Un Sturdza, precizară fraţii Rosetti, cumnaţii săi, ar însemna prigoană şi exil pentru mulţi. Tu mergi cu noi ?
-Unde ?
-La Costache Rolla... ţinem şedinţă în sala de istorie naturală, în sala ''elefantului''.
-E adevărat, ne zbatem de zece zile şi nimeni nu ştie nimic, căci nu putem cădea de acord asupra unui om... mă tem că Poarta o să se sature de atâta vorbărie şi o să-şi bage iarăşi 
nasul şi nu-i bine, măi Costache.
-Toţi spunem că nu-i bine dar asta e situaţia.
-Du-te şi tu, interveni Elena. Un vot atârnă greu într-o împrejurare ca asta; alegeţi pe moş Costache.
-Moş Costache e bun dar eu nu vreau să mai aud de nimic. Mă duc oriunde, numai după elefanţi şi năluci nu mă duc.
-Noi mergem.
-Eu nu, eu merg la teatru; astă seară joacă Matei Millo... Elena, tu mergi ?
-Du-te singur, Alexandre, eu mă simt obosită... nu-ţi face probleme din cauza mea, se scuză ea.
               Au ieşit împreună, iar în capătul uliţei mari se despărţiră. Cuza a urcat spre Copou la teatrul cel nou, fraţii Rosetti au coborât spre casa lui Costache Rolla. I-au găsit în plină discuţie, însă de data caesta mai potoliţi căci în cearta pentru domnie rămăsese Costache Negri şi Lascăr Catargi. Fiecare avea un program al său; primul era de partea ţărănimii aşa cum fusese toată viaţa, Catargi de partea moşierilor.
               A vorbit Catargi în numele partidei sale:
-Noi nu-l putem vota pe domnul Negri fiindcă în ziua când ar ajunge domn ne-ar lua pământurile şi le-ar împărţi ţăranilor.
               A zâmbit moş Costache şi a tăcut. Dar Kogălniceanu nu s-a putut abţine:
-Nici noi nu-ţi putem da voturile, domnule Catargi; în ziua când vei fi domn, ne vei trimite peste graniţă pe toţi care suntem pentru împroprietărirea ţăranilor . Şi în semn de protest pentru o asemenea alegere, daţi-mi voie să părăsesc sala, lucru pe care-l făcu de îndată.
-Nu ne rămâne decăt să plecăm şi noi, spuse cineva.
-...sau să trecem de partea lui beizadea Grigoriţă, dacă nu ne înţelegem.
               Bine inspirat, Costache Rolla încuie toate uşile zicând cu hotărâre şi autoritate:
-Nimeni nu va ieşi de aici până nu alegem pe noul domn. Râde ţara de noi, domnilor... s-a vorbit destul, e vremea să trecem la fapte.
              Colonelul Pisoschi socoti că e potrivit să-i intimideze pe cei de faţă şi-şi scoase pistolul care străluci alb în lumina lămpilor:
-Deajuns, domnilor... veţi trece peste cadavrul meu dar nu şi peste mine. Am venit să-l alegem pe noul domn; ei bine, noul domn pe care-l aşteaptă ţara să fie tocmai acela care lipseşte dintre noi acum: colonelul Alexandru Ioan Cuza.
               Cuza ! Tocmai Cuza care nu râvnise şi nu nădăjduise atât de sus şi care nu făcuse nimic pentru a ajunge aici. Dar odată rostit numele lui, propunerea se impuse cu autoritate căci Cuza nu era nici de partea ţăranilor şi nici de partea moşierilor, iar demisia din funcţia de pârcălab şi firea şi prietenia sa cu consulul Franţei erau pe placul celor mulţi.
-Să se pună la vot, ceru Alecsandri.
               Erau prezenţi 25 de membri. Făcându-se numărătoarea, Costache Negri avea 11 voturi, Cuza 8; restul era fără importanţă.
-Urmează al doilea scrutin, anunţă bardul de la Mirceşti...
               Acum Cuza obţinu 20 de voturi şi Mavrogheni 5.
               Aşadar, moş Costache se retrăsese numai spre a se putea alege noul domn. Şi el era ales. Sala izbucni în aplauze.
-Şi acum, ultimul scrutin.
               Cuza 19 voturi, moş Costache 6.
               Cei de faţă, prinşi de emoţie şi bucurie, strigară în plină noapte:
-Trăiască domnul nostru Alexandru Ioan Cuza... trăiască Unirea... trăiască România...
               Fraţii Rosetti alergară într-un suflet acasă, trezind-o pe Elena din somn:
-Bucură-te, doamnă a Moldovei lui Ştefan.
               Vestea era prea mare spre a nu fi şi adevărată. Emoţionată şi cu ochii în lacrimi, Elena şopti:
-Ajută-mă, Doamne, să fiu vrednică de vrednicia cu care ţara m-a încununat în noaptea aceasta.
               La rândul său, colonelul Pisoschi alergă după Cuza şi, după ce-l îmbrăţişă, luând poziţie de drepţi, spuse:
-Să ne trăieşti, măria ta, şi vrednică să-ţi fie domnia precum a slăvitului voievod de la Putna.
               A zâmbit a glumă Cuza şi i-a răspuns:
-Ce zici tu, Alexandre ? De domnie îmi arde mie ? Uite, am în buzunar numai cinci lei, în timp ce ''strigoii'' care dorm pe lăzile de aur au o armată de slugi şi nu ştiu câte moşii... ştii, gluma e bună... ce-aţi făcut ?
-Te-am ales pe tine... atât... şi apoi, la ora asta nu se poate glumi cu treburile ţării.
-Apoi, dacă e aşa, atunci grea povară aţi pus pe umerii mei dar nici o povară nu e mai 
dulce ca dragostea de ţară.
               Cum după cel de-al treilea scrutin se semnase procesul verbal privind alegerea lui Cuza, în plină noapte şi de unul singur, Alexandru Beldiman porni spre casa lui Kogălniceanu pe care-l trezi din somn.
-Cine e alesul ?
-Ghiceşte...
-Mihalache Sturdza ?
-Nu...
-Grigoriţă ?
-Nu...
-Doar n-ş fi Lascarache !
-Nici el.
-Dacă nu e nici unul din ei, atunci dă-mi hârtia s-o semnez.
               Aflând apoi pe cine ales, cuprins de emoţie, rosti:
-A fost ales cel mai bun dintre noi... trăiască domnul Moldovei, şi-l îmbrăţişă bucuros pe Beldiman.
               Când Cuza se întoarse în căminul său de pe uliţa mare, Elena, peste fire tulburată, îl întâmpină cu braţele deschise, plângând de teamă şi de bucurie:
-De astăzi începe o nouă viaţă, măria ta; să fim vrednici de încrederea pe care ţara ne-a arătat-o.
-E o povară grea, Elena; mă întreb: voi fi eu în stare să-i dau ţării tot ceea ce ea ne cere în ceasul acesta ?
-Dragostea de ţară te va ajuta, Alexandre... iar eu voi fi alături de tine şi la bine şi la rău.
               În ziua de 5 ianuarie, în ciuda gerului Bobotezei, cetatea de scaun a Moldovei bătu cu un singur clopot pentru marele ideal căutat de veacuri. Mulţimea, cuprinsă de un entuziasm rar, scanda numele lui Cuza şi prinsă într-un dans uriaş, juca fericită ''Hora Unirii'', scrisă cu trei ani în urmă de Vasile Alecsandri. Odată cu bătrânul Iaşi se bucura Moldova întreagă, căci în ziua aceea Adunarea alesese pe Cuza ca domn al ţării: din 48 de membri, 47 votaseră pentru Cuza, căci el, potrivit legii, nu putea vota. În schimb, votase pentru el şi partida Sturdzeştilor dar cu alte nădejdi, fireşte.
               Odată ales, Cuza depuse legiuitul jurământ. Cuprins de emoţie, glasul său vibra cu o rezonanţă nouă în faţa deputaţilor care scriau atunci o pagină de neuitat în istoria ţării:
               ''Jur în numele prea sfintei Treimi şi în faţa ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele patriei, că voi fi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi, şi în toate, uitând toată prigoana şi ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a urât şi pe cel ce m-a iubit, neavând dinaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie întru ajutor...''
               În numele deputaţilor a vorbit Mihalache Kogălniceanu. A fost o cuvântare electrizantă, o pagină memorabilă din istoria noastră pe care Cuza o asculta copleşit de emoţie.
               ''Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare s-a înălţat însăşi naţionalitatea română... la legi noi, om nou. O, Doamne ! Mare şi frumoasă îţi este misia... fă ca legea să înlocuiască arbitrarul, fă ca legea să fie tare, iar tu, măria ta, ca domn fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu cei pentru care mai toţi domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi... porţi un nume frumos şi scump, numele lui Alexandru cel Bun. Să trăieşti dar, mulţi ani ca dânsul şi să domneşti ca dânsul...''
               În piaţa palatului şi pe uliţa cea mare a oraşului, mai bine de zece mii de oameni se îmbrăţişau şi se prindeau fericiţi în dansul Unirii. Chemat de clopotul cel mare de la mitropolie, oraşul a ţinut să fie de faţă; căci nu era casă să nu se bucure şi să nu creadă în Unire. Negustorii de dincoace şi de dincolo de barieră au tras obloanele şi au pornit acolo unde se înscria o pagină nouă în istoria ţării. Îşi prinseră mari cocarde tricolore în piept şi în mâini ţineau flori sau steaguri, iar văzduhul se cutremura de atâta urale. Bătrânii, cu lacrămi în ochi, priveau de la ferestrele caselor, neputându-se amesteca în această uriaşă mare de capete. În faţa bisericii Sfântului Spiridon, câţiva tineri se certau de zor:
-Lăsaţi-mă, măi oameni buni, să trag şi eu clopotul pentru măria sa; am venit tocmai de la Soleşti pentru o treabă ca asta şi ar fi mare păcat să nu mă bucur şi eu.
-Şi ce, nu te lăsăm noi să te bucuri ? au răspuns ceilalţi.
-Ba da, dar vreau şi eu să trag clopotul ăsta... prea sună frumos, a stăruit el.
-Apăi, dacă e pă aşa, ţine, neică, şi trage-l, dar tare, să ştie măria sa că ţara-i fericită toată de ziua aceasta.
               Vreme de patru zile şi patru nopţi seara la lumina torţelor şi opaiţelor – oraşul a fost în sărbătoare. Un porumbel alb se opri din zbor şi se aşeză pe frontonul din mijloc al palatului. Din când în când zbura, rotindu-se deasupra mulţimii, ca şi cum ar fi vrut să le aducă un mesaj, pentru a reveni apoi la locul său. Venise un porumbel alb şi oamenii n-au uitat, aşa cum nu uitaseră că porumbelul din arca lui Noe anunţase sfârşitul potopului. Satisfacţia lor era mare şi, dacă l-ar fi putut prinde atunci, i-ar fi făcut loc în palatul lui Cuza Vodă.
               Alecsandri se grăbeşte să-şi anunţe fratele, pe Iancu, care se afla la Paris: ''A-ţi spune entuziasmul produs de această alegere e imposibil. Bucuria de a fi scăpat de cei doi Sturdza a fost aşa de mare, încât populaţia oraşului s-a dedat la adevărate nebunii. Mase de oameni, purtând torţe şi transparanţe alegorice, parcurgeau străzile strigând: trăiască principile, trăiască deputaţii ! Jos strigoii, moarte lui Mihalache Sturdza.
               Aflând despre cele petrecute la Iaşi, Bucureştii au jubilat, iar telegramele presei şi ale comitetului electoral au aprobat şi salutat pe noul domn şi pe fraţii lor de dincolo de Milcov. Românii din Ardeal au tresărit şi ei şi noi nădejdi le încolţiră în inimi. ''Gazeta Transilvaniei'' nu numai că-şi informă cititorii despre cele ce se întâmplau dincolo de Carpaţi dar acum tipărise pe toată pagina întâia chipul lui Cuza Vodă.
               S-a bucurat şi Cocuţa Vogoride dar nu şi fostul caimacam şi nici Mihalache Sturdza, care s-a întristat auzind că norodul s-a răzvrătit împotriva sa. Şi socotind că e mai cuminte aşa, ştiind el ce poate însemna nebunia lumii şi judecata năpăstuiţilor, s-a strecurat în taină, la vreme de noapte, dincolo de Tutova, iar Grigoriţă şi-a înăbuşit amarul în a petrece de unul singur în iatacul său lipsit de glorie şi nădejde, dar plin de venin şi ocară.
               Însă nebunia aceasta abia începuse, căci de la Iaşi avea să se mute acum la Bucureşti.
               Dacă la Iaşi, în lupta pentru domnie intraseră şi tatăl şi fiul, la Bucureşti, disputa avea loc între fraţi, deşi cu nume deosebit. Cei doi candidaţi erau Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei. Unioniştii nu voiră să ştie de nici unul dintre ei şi, a doua zi după alegerea lui Cuza, cei de la Iaşi luară calea spre Bucureşti cu poruncă de seamă:
-Unirea Principatelor e reală numai dacă avem un singur domn... faceţi ca acest domn să fie Cuza.
               N-a fost uşor căci fiecare pretendent îşi avea partida sa. Nu ceda nimeni şi nu renunţa nimeni. Fiecare voia să-şi impună punctul său de vedere într-o tensiune continuă care a însemnat insultă şi ameninţare, pe faţă sau în taină. Şi asta, vreme de mai bine de două săptămâni. Aşa i-a găsit şi seara de 23 ianuarie când s-au întrunit iarăşi în sala hotelului ''Concordia'' de pe strada Smârdan, numită pe atunci strada germană. A fost o şedinţă scurtă şi poate, tocmai de aceea, hotărâtă mai mult ca oricând să aleagă pe noul domn. Dimitrie Ghica, până atunci şi el candidat, dându-şi seama că nu are nici o şansă, îşi retrage candidatura. Cum nu-i erau pe plac nici Ştirbei, şi nici Bibescu, şi cum căzuse de acord cu unioniştii de la Iaşi, fără nici un echivoc – ba chiar cu mult entuziasm – spuse celor de faţă:
-Unirea Principatelor nu e reală dacă avem un singur guvern, ci numai dacă avem un singur domn... faceţi domniile voastre, cinstiţi deputaţi, şi alegeţi pe Domnul Moldovei.                       Propunerea lui Ghica venise la timp, căci, într-un fel ea stingea neînţelegerile dintre conservatori şi partida naţională a unioniştilor. De aceea, acceptară fără nici o obiecţiune şi hotărâră să se păstreze în taină numele lui Cuza până a doua zi când avea loc şedinţa Adunării Elective.
               Nu se ştie în ce măsură cei de faţă vor fi păstrat secretul dar se ştie că fiecare a lucrat ca domnul Moldovei să fie şi al lor. Şi pentru asta au lucrat şi cei mai bine de cincizeci de mii de oameni ce se aflau a doua zi pe Dealul Mitropoliei şi prin împrejurimi. Având în vedere că în ziua aceea măcelarii şi tăbăcarii prea îşi ascuţeau cuţitele în mod semnificativ, se pare că dacă Adunarea deputaţilor ar fi ales pe altcineva, n-ar fi sfârşit bine. De altfel, Ion Brădeanu luase hotărârea cu cei deafară, având să folosească o batistă albă – dacă era ales Cuza – sau una roşie – dacă era ales altcineva.
               Tânărul Vasile Boirescu luă cuvântul pe care şaizeci şi patru de deputaţi îl ascultară, din ce în ce mai impresionaţi, din ce în ce mai convinşi de flacăra Unirii:
-Pentru ce suntem împărţiţi în două câmpuri ? Pentru ce ne numim noi şi voi ? Ori nu avem toţi aceeaşi patrie ? Ori nu suntem toţi fiii aceleiaşi mame ? De ce să nu zicem noi, românii? Nu avem toţi aceeaşi iubire, nu avem toţi aceleaşi sentimente pentru mama noastră comună ? Care este mărul discordiei dintre noi ? Acest măr de discordie să nu-l ascundem, este domnia. Cine va fi domnul ?... toţi suntem români şi nimeni nu voieşte răul ţării sale... ca să ne unim toţi asupra aceluiaşi candidat nu este posibil... dar a ne uni asupra unui principiu, ne putem uni, mai ales când acest principiu este Unirea... a ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni şi asupra persoanei ce reprezintă acest principiu. Această persoană este Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei. Să ne unim ca fraţi asupra acestui nume şi posteritatea ne va binecuvânta şi ţara ne va întinde mâinile.
-Să se supună la vot, cerură participanţii cu entuziasm.
               Iar când se făcu numărătoarea voturilor, toate şaizeci şi patru de buletine purtau numele lui Cuza. Sala a izbucnit în aplauze. Unirea era înfăptuită.
               Pe o fereastră ce da în curtea mitropoliei, o batistă albă flutura în văzul tuturor... la Iaşi zburase un porumbel alb... Ca la o poruncă, venită din negura vremurilor, mulţimea rosti cu un singur glas:
-Trăiască Cuza Vodă !
               Clopotele mitropoliei, şi apoi ale tuturor bisericilor, prinseră a suna vestind lumii pe noul domn. Fanfarele începură a cânta laolaltă cu tarafurile de lăutari, prinzându-i pe toţi în ''Hora Unirii'', într-un dans uriaş, de neînchipuit şi de necrezut. Tineri, bătrâni, bărbaţi şi femei plângeau de bucurie şi se îmbrăţişau strigând: ''Vivat Unirea !''
               Seara o telegramă sosi la Iaşi:''Azi 24 ianuarie 1859 Adunarea Electivă din Valachia... a ales pe alteţa voastră în unanimitate. Adunarea generală salută pe prinţul său cu respect şi dragoste şi-l invită să ia guvernarea ţării... Nifon, mitropolitul Ungro-Valachiei...''
               Telegrama îi produse lui Cuza satisfacţie dar şi nelinişte gândindu-se la 
responsabilităţile ce îi incumbă de aici înainte.-Cheamă-ţi sfetnicii, măria ta, rosti doamna ţării.
               Nu mai avea rost să-i cheme căci cei mai de seamă se şi înfăţişară:
-Fii mândru, măria ta... de acuma una suntem şi după domn, nu numai după neam şi limbă, zise generalul Costache Milicescu, ministru de război.
-Da, domnule ministru, una suntem dar grele treburi ne aşteaptă.
-O ! Măria ta, dacă am înţelege toţi importanţa zilei de astăzi ! Visul de totdeauna al românilor de pretutindeni s-a împlinit... pentru el a luptat Mircea, pentru el a murit Mihai Vodă pe Câmpia Turzii... să fim vrednici de ziua aceasta şi ţara de mâine ne va binecuvânta şi ne va încărca cu lauda şi recunoştinţa ei... să ne trăieşti, măria ta, primeşte să fii domnul Principatelor căci Unirea numai aşa este deplină...
               A doua zi o telegramă porni de la Iaşi:''Mulţumesc Adunării Elective din Valachia pentru votul său de încredere. Declar că primesc cu mândrie şi cu recunoştinţă titlul de domnitor al Valachiei...''
               Afară mulţimea aclama pe domnul Unirii, cu acelaşi entuziasm şi elan al zilelor din urmă. O delegaţie alcătuită din cinci deputaţi reprezentând Valachia, sosi la Iaşi şi se prezentă la Cuza. În numele ei, Costache Rosetti rosti scurt şi emoţionat:
-Primeşte,ales al României, odată cu coroana Munteniei pe care am venit să ţi-o aducem, şi inimile a două milioane şi jumătate de români ce ne-au însărcinat să ţi-o oferim cu dragoste şi respect şi să te încredinţăm că atâta vreme cât vei purta steagul Unirii al Naţionalităţii, al libertăţii şi al dreptăţii, muntenii ca şi moldovenii te vor urma ca un singur om...
               Demn şi vădit mişcat de cele ce auzea, Cuza căuta peste veac la destinul ţării în care începea o epocă nouă. Cumpănind actul Unirii în lumina viitorului şi în măreţia clipei prezente, el rosti primul cuvânt al ţărilor unite şi cuvântul acesta vibră cu o rezonanţă necunoscută:
-''În ochii mei, actul ce l-aţi desăvârşit, domnilor deputaţi de peste Milcov, este triumful unui principiu ce viază cu tărie în inimile românilor, principiul frăţiei româneşti. El ne-a scăpat de pieire în trecut, el ne reînvie în timpul de faţă, el ne va duce la bine şi la viitor. Să trăiască dar frăţia românească. Să trăiască Principatele Române !...''
               Fericită, delegaţia telegrafie de îndată la Bucureşti, neuitând printre altele să spună: ''Domnul este întru toate sublim. El pleacă luni. Pregătiţi primirea !...''
               Iată-l pe Nicolae Grigorescu care, tocmai în aceste zile era prins cu zugrăveala mânăstirii Agapia, vorbind despre alegerea lui Cuza ca domn al Principatelor: ''Într-o dimineaţă ne vine vestea că a fost ales Cuza Domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal şi fuga la târg. Atunci am văzut eu ce va să zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îţi ieşeau oameni în drum cu oala plină cu vin: care cum se întâlneau, luau vorba despre Cuza, de Unire, se îmbrăţişau şi încingeau Hora Unirii în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Dar unde mai sta cineva în casă ? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie. Vreo săptămână n-am mai putut lucra. Trimiteam la târg de două ori pe zi după veşti. Plăteam câte trei şi patru sfanţi pe o gazetă şi ne strângeam toţi să ascultăm noutăţi, ''novitale'' cum se ziceau pe atunci. Nici nu mai era chip să ne gândim la altceva. Mi-aduc aminte că stam seara până târziu şi făceam desene alegorice despre Unirea Principatelor...''
               Bucureştii fierbeau de grija primirii domnului său. Şi făcuseră multe dar socoteau că nu e deajuns. Kogălniceanu părăsise Iaşii şi acum se frământa şi el alături de deputaţii valahi, prins de aceleaşi griji. Şi să nu ne mirăm că a mai găsit timp să-l informeze pe Vodă Cuza şi să-i scrie că:'' situaţia este magnifică. Poporul e beat de entuziasm. Încă de azi, oraşul e în sărbătoare. Toată lumea a ieşit în stradă. Veţi primi o ovaţie cum n-a primit niciodată vreun domn în Principate, ce spun eu, cum n-au avut nici suveranii marelor state; nu vă puteţi închipui ce cheltuieli au făcut simpli particulari spre a vă primi în mod demn...''
               La 8/20 februarie Cuza sosea la Bucureşti. Mai bine de o sută de mii de bărbaţi, femei şi copiii se înşiraseră de o parte şi de alta a şoselei dincolo de pădurea de la Băneasa şi palatul de pe Dealul Mitropoliei. Un număr de aproape şapte sute de tineri îmbăcaţi în costume naţionale şi cu eşarfele noului drapel, călare pe cai trupeşi, îl întâmpinară la Otopeni, iar acum veneau în urma rădvanului domnesc, aclamându-l. La intrarea în oraş fusese ridicat un arc de triumf pe sub care caleaşca domnească trecu în ovaţiile mulţimii entuziaste. Toate casele, pe unde avea să treacă convoiul, fuseseră împodobite cu flori şi scoarţe naţionale peste care noul tricolor românesc flutura în bătaia vântului. Clopotele celor o sută treizeci de biserici sunau ca în noaptea de înviere, vestind renaşterea ţării şi a neamului la o altă viaţă. Şi viaţa aceasta o aducea Vodă Cuza, coborând din Moldova lui Ştefan, la Valachia lui Mihai. La bariera Mogoşoaiei, tinerii au slobozit caii şi trăgând rădvanul cu mâinile lor curate şi tari l-au dus până sus pe dealul Mitropoliei, cântând şi chiuind... apoi măria sa a depus jurământul de credinţă ţării şi naţiei întregi, legându-se că o va sluji întocmai ca pe Ţara Moldovei.

               Ne este greu să ne oprim şi să amintim tot ce s-a scris în zielele acelea despre venirea lui Cuza Vodă la Bucureşti. Citeşti şi reciteşti aceste pagini peste care s-a scurs atâta vreme şi cuprinsul lor îţi umple inima de o vrajă necuvântat de frumoasă păstrând convingerea că toţi românii din cele două Principate se vor lăsa ''mai curând tăiaţi în bucăţi decât să revină la vechea stare de lucruri'', cum scria Dimitrie Sturdza lui Alecsandri, la Paris. Au existat însă destui boieri şi feţe bisericeşti cărora nu le-a convenit înfăptuirea Unirii şi n-au înţeles frumuseţea acestui act împlinit. Au făcut sfat de taină şi tot în taină s-au plâns şi Porţii şi Austriei şi s-au gândit că trebuie să sfarme în ascuns ceea ce au zidit Principatele şi norodul. Turcia a vorbit de o intervenţie armată... Austria nu s-a grăbit să-l firitisească pe cel ales dar s-a grăbit să trimită vorbă că nu va recunoaşte nici un paşaport care poartă semnătura noului domn.
               S-a bucurat şi Rusia – căci astfel slăbea puterea Turciei – şi Sardinia care era în ceartă cu Austria. S-a bucurat şi Anglia dar mai târziu şi numai după stăruinţa Franţei şi s-au bucrat mai vârtos decât toţi laolaltă, Franţa şi împăratul ei pentru o asemenea izbândă.
               Potrivit Convenţiei de la Paris, alegerea noului domn trebuia recunoscută şi încuviinţată şi de cele şapte puteri care garantau pentru noi. Şi n-a fost uşor pentru nici unul dintre trimişii diplomatici ai lui Cuza să dobândească această încuviinţare, fie că e vorba de fraţii Alecsandri, de Ion Ghica sau de Costache Negri. Victor Emanuel, Cavour, Napoleon al III-lea, contele Kiseleff, marchizul de Vilamarina, baronul Hubner, lordul Malmersbury, vizirul Fuad Paşa, marele vizir Medjid, sunt numai câţiva din cei mulţi care au însemnat, după împrejurări si evenimente, când obstacole, când făgăduieli şi osteneli prin care trimişii noştri au trecut oftând, sau numai schiţând un zâmbet de mulţumire.
               Să ne gândim o clipă numai ce va fi fost în inima lui Alecsandri când, ieşind de la împăratul Franţei, câştigase pentru ţara sa: zece mii de puşti, două baterii de tunuri, un împrumut de douăsprezece milioane de franci şi dreptul ca ofiţerii români să urmeze la şcolile militare de la Metz şi Saint Cyr.
               În vreme ce aceşti plenipotenţiari şi alţii asemena lor băteau la uşile celor şapte puteri garante, nemulţumiţii din Valachia pun la cale uciderea lui Cuza Vodă. Complotul a fost descoperit la 30 martie şi în el a fost amestecat şi deputatul Cezianu, agentul cu două feţe. Cercetările au dovedit că în afacerea asta erau împlicaţi şi câţiva ofiţeri turci – veniţi de curând la Varna, într-o misiune secretă – precum şi un croitor evreu sosit din Austria. Barbu Ştirbei – fostul pretendent la domnie – şi prinţul Brâncoveanu fuseseră şi ei amestecaţi şi se ştia că afirmaseră că ''acel ce-l va omorâ pe Cuza va face un bine ţării..''
               Dar n-a fost pe voia vrăjmaşilor şi Cuza îşi urmează destinul său...

                              (EMANUEL COPĂCIANU,
                              ''CUMPĂNA APELOR sau Vodă Cuza trece Milcovul'')

                               
sursa foto:https://www.monitorulsv.ro/foto/mC7pUOz/5
sursa carte:http://www.targulcartii.ro/emanuel-copacianu/cumpana-apelor-scrisul-romanesc-1983-517771

marea armată a Unirii...

... Marea Unire s-a realizat prin lupta oamenilor curajoşi ai neamului românesc...
... Marea Unire s-a realizat diplomatic dar şi cu arma în mână ! 
... despre cei ce au luptat cu arma în mână (infanterişti, vânători de munte, artilerişti, cavalerişti - călare şi pe jos...) nu se ştiu multe... se ştiu că au fost pierderi mari: 330 000 de soldaţi morţi, 76 000 de invalizi...  

      (http://www.istoria.md/articol/8/Participarea_Rom%C3%A2niei_la_Primul_R%C4%83zboi_Mondial )
   (http://adevarul.ro/locale/constanta/romania-razboi-mondial-numele-eroilor-rostit-100-monumente-teritoriul-tarii-1_57c044385ab6550cb81d47e0/index.html )

      (https://revista22.ro/56771/marele-rzboi-romnesc.html )
... dar se poate cunoaşte structura trupelor române ce au luptat atunci !

... pe front, de partea Antantei (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_I_al_Rom%C3%A2niei ), au fost trupele Armatei României sub comanda supremă a Regelui FERDINAND I al României (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_I_al_Rom%C3%A2niei ) !
... ministri de război au fost:
- VINTILĂ I.C. BRĂTIANU (1916-1917) 
                       (https://ro.wikipedia.org/wiki/Vintil%C4%83_I._C._Br%C4%83tianu )
despre care Nicolae Iorga a scris: ''onest, muncitor, patriot, dar necăjicios și iute la vădirea mâniei sale, amestecându-se în toate și luând-se în gură cu toată lumea…, urând orizonturile largi în care «omul de stat» se pierde și privind cu strălucitorii lui ochi mărunți de cârtiță amănuntele cele mai neînsemnate”.
- CONSTANTIN IANCOVESCU  (între 1917-1918): 
                       (https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Iancovescu )
- EREMIA GRIGORESCU (octombrie-noiembrie 1918) 
                       (https://ro.wikipedia.org/wiki/Vintil%C4%83_I._C._Br%C4%83tianu )
... şefii Marelui Cartier General (5 generali), comandanţii de armată  (Armata 1, Armata 2, Armata 3, Armata de Nord...), comandanţi de divizii de infanterie (23 de divizii de infanterie şi 2 divizii de vânători), comandanţi de divizii de cavalerie (divizia 1 ce cuprindea 3 brigăzi roşiori, divizionul artilerie călăreaţă, escadrila de aviaţie, detaşament de mitraliere; divizia 2 ce cuprindea 3 brigăzi roşiori, divizionul de artilerie călăreaţă, escadrila de aviaţie şi detaşament de mitraliere), comandanţi de brigăzi (30 de brigăzi), generali şi colonei ce au condus luptele crâncene ! 
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:Generali_rom%C3%A2ni_din_Primul_R%C4%83zboi_Mondial )
... şi merită a fi pomeniţi în acest an comemorativ, mai ales că unii dintre ei au plătit cu viaţa lor:
-generalul de brigadă IOAN DRAGALINA (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Dragalina ) de la care ne-au rămas cuvintele rostite de acest brav general, înainte de una din aceste lupte - în care a fost şi el rănit şi a murit
 „Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor. Trupa care nu înaintează, să moară pe loc.”
-generalul de divizie EREMIA GRIGORESCU  care a rostit în faţa armatei, după bătălia de la 
        (https://ro.wikipedia.org/wiki/Eremia_Grigorescu ) 
Mărăşeşti, cuvintele memorabile:
 „Timp de aproape două luni, prin rezistența îndârjită ce ați opus cu piepturile voastre la
 Mărășești și Muncelu năvălirii dușmanului cotropitor, ați făcut să se întunece visurile de cucerire ușoară a părții ce ne-a mai rămas din scumpa noastră țară. La Siret, în focul urii răzbunătoare, nesocotind lipsa sângelui, ați smuls biruința cea mare, ați făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a străbunilor noștri, ați atras admirația lumii întregi. Din sângele vostru se va ridica, curat și măreț, o țară românească a tuturor românilor.” 
-generalul de brigadă DAVID PRAPORGESCU la a cărui decorare post-mortem s-a spus:
    (https://ro.wikipedia.org/wiki/David_Praporgescu ) 
 „Pentru vitejia și destoinicia cu care a condus personal operațiunile trupelor de pe Valea Oltului şi Munții Colți în anul 1916, căzând grav rănit de o schijă de obuz, în linia I-a de tranșee, pe când îmbărbăta pe soldați la luptă crâncenă contra inamicului care era mult superior ca număr, murind ca un erou din cauza rănilor căpătate.”
... printre curajoşii luptători români, s-au numărat:
-colonelul GHEORGHE NAUMESCU (https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Naumescu ) care a scris familiei sale minunatele cuvinte:
 „Mor fericit, dragă soție și iubiți copii, pentru mărirea și onoarea neamului românesc, pentru libertatea fraților asupriți; vă recomand, dragii mei, să deveniți înainte de toate buni patrioți, această iubire trebuie să fie dezinteresată și așa de puternică încât să fie capabilă de toate devotamentele și de toate sacrificiile. Când veți fi mari, să fiți gata în tot momentul și la cea dintâi chemare a patriei să vă jertfiți la nevoie. Scumpii mei, invidiați soarta mea fericită. Mor fericit că în viață am avut nobila misiune de a face educație patriotică unui regiment de viteji, le-am pregătit sufletul lor și le-am deșteptat conștiința înaltei datorii față de scumpa noastră patrie.” 
-maiorul GRIGORE IGNAT ( https://www.botosaneanul.ro/stiri/povestea-maiorului-ignat-unul-dintre-cei-mai-cunoscuti-eroi-ai-primului-razboi-mondial-poate-reprezenta-un-subiect-de-film/)
-ofiţerul instructor IOAN CORAVU (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Coravu )
-ofiţerul GRIGORE IGNAT (https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Ignat )
-ofiţerul GABRIEL PRUNCU (https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Pruncu )
-sublocotenentul ECATERINA TEODOROIU (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecaterina_Teodoroiu )
-sublocotenentul KAZIM ABDULAKIM 
  (https://ro.wikipedia.org/wiki/K%C3%A1z%C3%ADm_Abdulakim )
-sublocotenentul NICOLAE STOLERU (https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Pruncu ) denumit de N. IORGA: ''organizator al ţărănimii''
-sergentul GHEORGHE DONICI : (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Coravu )
-caporalul CONSTANTIN MUŞAT : (https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Mu%C8%99at )
-voluntarul ION GRĂMADĂ :(https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Gr%C4%83mad%C4%83 )
-şi o listă întreagă - afişată pe internet sau aflată încă în lucru - cu cei atât de mulţi care, prin sacrificiul lor, au pus mai presus binele neamului românesc faţă de binele lor personal:
                       (:https://once.mapn.ro/pages/view/96 ) 
... sunt pomeniţi ca adevăraţi eroi şi locuitori ai satelor aflate pe linia frontului, aşa cum au fost:
-micuţa MARIA ZAHARIA (https://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_Zaharia )
-grupul format din: VASILE CHILIAN, TOMA COTCA, ŞTEFAN SECĂIUŞ, DUMITRU
PANTAZICĂ, VASILE GĂLĂŢEANU (http://adevarul.ro/locale/focsani/cine-fost-eroii-romani-executati-razboi-mondial-complot-germanilor-1_59e739b45ab6550cb83e34b8/index.html )   
... puţine cuvinte într-adevăr despre zilelele şi nopţile acelor ani atât de grei din viaţa poporul român! 
... dar măcar atât să scriu pentru a fi pomeniţi periodic toţi acei care s-au dus la Domnul jertfind totul pentru ca neamul nostru să existe în veacul veacurilor !  
... veşnica lor pomenire !