migala lucrului bine făcut...

... căutând altceva, am descoperit un domeniu, prezentat pe youtube, ce m-a uimit ! 
... captivată, am privit şi m-am minunat de migăloasa muncă (de la proiectare până la broderie)
pentru a realiza la final o operă de artă: 

vor veni...

          VOR VENI PLOI BLÂNDE

                                     -august 2026-  

                       - de RAY BRADBURY-

                               ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Ray_Bradbury)

               În salon fonorologiul cânta vesel. Tic-tac este ora şapte, toată lumea să se scoale, tic-tac, este ora şapte, parcă bănuia că nu-l mai ascultă nimeni. Casa era pustie. Ceasul îşi cânta mai departe refrenul în singurătate. ''Ora şapte şi opt minute, poftiţi la masă iute, ora şapte şi opt minute !''
               În bucătărie plita gâfâi, vărsând din măruntaiele înfierbântate opt felii de pâine bine prăjite, opt ouă fierte, şaisprezece felii de şuncă, două cafele şi două pahare de lapte rece.
''Suntem în patru August 2026'', spuse o altă voce din plafonul bucătăriei, ''în oraşul Allendale, California.''
               Repetă de trei ori data pentru a fi fixată mai bine în memorie. 
''Astăzi este aniversarea căsătoriei Tilitei. Trebuie plătite asigurarea, facturile de apă, gaz şi lumină.''
              Undeva, în interiorul zidurilor, ţăcăneau releele. Benzi magnetice se derulau sub ochii electronici.''Opt şi un minut, tic-tac, opt şi un minut, la şcoală, la muncă nu-i timp de pierdut, opt şi un minut !''
              Dar uşile rămaseră neclintite şi covoarele nu mai simţiră apăsarea uşoară a tocurilor de cauciuc. Afară ploua. De pe uşa de la intrare barometrul fredonă:''Plouă, plouă, azi dacă plecaţi cizme şi manta luaţi. '' 
             Şi ploaia, ca un ecou, bătea în acoperişul casei pustii.
             Uşa garajului basculă şi deschizându-se cu un clinchet muzical, dădu la iveală o maşină care aştepta. După un timp suficient de lung, uşa se închise la loc.
             La opt şi jumătate ouăle erau reci şi feliile de pâine prăjită, tari ca piatra. Un braţ de aluminiu le aruncă într-un container. De aici, un jet de apă fierbinte le transportă la un măcinător şi apoi, printr-o conductă, mai departe, spre marea îndepărtată. Farfuriile murdare basculară într-o maşină de spălat de unde, după un timp, ieşiră uscate şi strălucitoare. 
              ''E nouă şi un sfert'', cântă ceasul, ''curăţaţi atent.''
              Şoareci-roboţi apărură din pereţi, răspândindu-se în toate direcţiile. În curând, toate camerele fură ticsite de micile animale de cauciuc şi metal. Mişunau peste tot, ciocnindu-se de scaune în timp ce mustăţile fremătau sondând adâncimea covoarelor în căutarea firelor de praf. Apoi aceşti invadatori misterioşi se retraseră în viziunule lor. Ochii electronici, de culoare roz, se stinseră brusc. Casa era curată. 
              Ora zece. Soarele răsări, cortina ploii se retrase descoperind rămăşiţele oraşului. Casa zăcea singuratică între ruine şi cenuşă: singura care mai rămăsese întreagă. Noaptea locul strălucea într-un halo radioactiv vizibil de la câţiva kilometri. 
              Zece şi un sfert. Aspersoarele începură să se rotească împrospătând aerul curat al dimineţii cu jerbe de lichid aurite de razele soarelui. Apa se prelingea pe ferestre, scurgându-se apoi pe perete. Toată această parte de vest, cândva albă, era acum carbonizată.  Rămăseseră doar cinci pete în care se puteau ghici siluete. Cine ştie ? Poate era un bărbat îngrijind grădina, soţia lui culegând flori şi copiii, un băiat şi o fetiţă cu braţele întinse către o minge care nu avea să mai cadă vreodată. Imagini fixate pe lemn într-o secundă titanică.                
              Numai cinci pete albe - restul, acoperit cu o peliculă subţire de carbon.
             Ploaia artificială umplu grădina cu picături strălucitoare.
             O casă pustie. Cât de bine s-a apărat până atunci ? Cu câtă grijă întrebase de fiecare dată:''Cine-i acolo ? Formaţi vă rog codul, codul !'' şi neprimind vreun răspuns de la vulpile rătăcite sau motanii vagabonzi, închidea imediat ferestrele şi trăgea draperiile cu o încăpăţânare de fată-bătrână care caută să se proteje. Un fel de paranoie mecanică.
             Casa tresărea la fiecare sunet. Dacă o pasăre se aşeza pe marginea ferestrei, zăvorul clănţănea, alungând-o. Nu, nici ea nu trebuie să o atingă !
             Era ca un altar cu zeci de miii de servitori mai mari sau mai mici, atenţi şi îndatoritori. Dar zeii dispăruseră lăsând în urma lor un ritual care continua inutil.
              Amiază.
             Un câine scheună, înfiorându-se în faţa uşii de la intrare. Recunoscându-l, uşa se deschise. Altădată puternic şi bine hrănit, acum o epavă costelivă şi plină de răni, câinele traversă casa lăsând în urma lui pete de noroi. Şoarecii de tinichea scârţâiră nemulţumiţi. Erau furioşi: fuseseră deranjaţi din nou.
             Pentru că nici măcar un rest de frunză pătruns pe sub uşă nu putea scăpa acestor maşinării de cupru, fără a fi imediat distrus. Praful, firele de păr sau bucăţile de hârtie erau înşfăcate cu micile maxilare din oţel şi transportate în vizuine. De acolo, prin conducte, ajungeau în pivniţă unde erau aruncate în gura incineratorului aşezat ca un Baal satanic într-un colţ întunecat. Câinele alergă sus pe scară scheunând jalnic în faţa fiecărei uşi. În final înţelese, aşa cum şi casa înţelesese, că, în jur, domnea liniştea.
            Adulmecă şi zgârie uşa bucătăriei. În spatele ei, plita făcea clătite, în aer se simţea mirosul de încins şi aromă de coacăze.
            Întins pe podea, cu spume la gură şi ochii injectaţi, câinele adulmecă frenetic. Cuprins de o furie oarbă. Începu să se învârtă în jurul cozii, încercând să o muşte; muri într-o ultimă zvâcnire. Zăcu în hol aproape o oră.
            ''Ora două'', cântă vocea.
            Mirosul de cadavru adună regimentele de şoareci. Semănau cu frunzele de toamnă sub pala jucăuşă a elicei unui ventilator.
            ''Două şi un sfert''.
            Corpul dispăruse.
            Jos, în pivniţă, incineratorul mugi scoţând pe coş o jerbă de scântei.
            ''Două şi treizeci şi cinci.''
            Din pereţii biroului se iviră măsuţele de bridge. Cărţile de joc fluturară - o ploaie de figuri şi cifre. Pe o servantă din lemn de stejar, alături de câteva sandvişuri cu ou se odihneau mai multe cocteiluri. De undeva se auzea o muzică. 
            La mese însă era linişte şi cărţile de joc stăteau neatinse.
            La ora patru măsuţele se pliară ca nişte fluturi uriaşi, apoi se ascunseră în perete.
            ''Patru şi jumătate.''
            În camera copiilor, apărură lumini. 
            Girafe galbene, lei albaştri, antilope roz, pantere lila, prinseră formă dansând într-o substanţă cristalină. Pereţii din sticlă compuneau o lume fantastică şi plină de culoare. Filme susurau în mecanismele bine unse ale aparatelor de proiecţie mascate în ziduri. Camera prindea viaţă. Ţesătura deasă a covorului semăna acum cu un ogor după seceriş. Pe el alergau greieri  de fier, iar în aerul fierbinte, nemişcat, pluteau fluturi de mătase roşie printre adieri cu miros acru de fiară sălbatică. Sforăitul zgomotos al unui leu leneş, bocănitul saboţilor okapi-ului, fâşâitul ploii în iarba deasă se amestecau într-un zumzet de albine la stupi.  Zidurile se deschideau către întinderi nemărginite sub cerul fierbinte de vară. Animalele se retrăgeau către tufişuri spinoase şi ochiuri de apă.
            Era ora copiilor.
            ''Ora cinci.'' Cada se umplu cu apă limpede şi fierbinte.
            Orele şase, şapte, opt.
            Vesela de la cină se strânse ca prin farmec. În birou se auzi un declic. Pe măsuţa metalică din faţa căminului în care un foc viu începuse să trosnească, apăru o ţigară cu un centimetru de scrum gris satinat, fumându-se în aşteptare.
            Ora nouă. Paturile îşi încălziră circuitele ascunse pentru că acolo nopţile erau reci.
            Nouă şi cinci. Din plafonul biroului, o voce spuse: ''Doamnă Mc-Clellan, ce poezie aţi dori în această seară?''
            Casa tăcea.
            În cele din urmă, vocea spuse:''Dacă nu aveţi vreo preferinţă, am să aleg un poem la întâmplare.'' Undeva, în spatele vocii, de pe o bandă ascunsă, acorduri se împleteau armonios într-o melodie discretă.''Sara Tearsdale, din câte îmi amintesc autorul dumneavoastră preferat.''
                   ''Vor veni ploi blânde pe aripi de vânt,
                     Răscolind vagi arome şi miros de pământ.
                     Fulgerând temerare pe-nsoritul cer
                     Vor zbura rândunele-zgomotoşii năieri
                     Iară vara, din mlaştini, potop va isca
                     De gângănii ciudate preamărind slava sa.
                     Albe coroane scutura-vor sălbaticii pruni,
                     În toamne târzii şi senine rod bogat să aduni.
                     Pe neumblate cărări de pădure, se vor ivi
                     Păuni cu coada-nfoiată, în culori veşnic vii
                     Şi nimeni vreodată, şi nimeni nu va 
                     Recunoaşte spectrul ce bântuise cândva,
                     Ce-a adus o secundă, un ultim război - 
                     Când natura-şi retrase mâna întinsă spre noi.
                     Arbori şi păsări rămân să trăiască în veac,
                     Omul coboară din turnuri al existenţei steag
                     Iar primăvara cu ploile-i blânde, cu suflu-i gigant
                     Nu va şti că aici erau cândva oameni, nu atomi de neant.''
            În căminul de piatră, focul se stinse. În scrumieră, ţigara se transformase într-o grămăjoară de cenuşă. 
            Între pereţii tăcuţi, fotoliile stăteau goale, faţă în faţă. În cameră rămăsese doar muzica.
            La ora zece, casa începu să moară. Purtată de vânt, o creangă ruptă dintr-un copac se izbi în fereastra bucătăriei. 
            O sticlă de dizolvant se sparse pe plită.
            Într-o clipă, bucătăria fu înghiţită de flăcări.''Foc!'' ţipă o voce. 
            Luminile se aprinseră în toată casa; pompele revărsară torente de apă prin plafon. Dar râul de flăcări se scurse pe linoleum trecând de uşa bucătăriei, în timp ce toate vocile ţipau în cor: ''Foc, foc, foc !''
           Casa încerca să se salveze de la dezastru. 
           Uşile, prevăzute cu resorturi, se închiseră ermetic dar căldura sparse geamurile în mii de bucăţi şi curentul înteţi focul.
           Casa pierdea teren în timp ce brâul de foc se propaga din cameră în cameră, ajungând la scară. 
           Şoarecii de tinichea ţâşneau din perete cu ţipete ascuţite, scuipau apă peste flăcări şi apoi dispăreau pentru a se reîncărca. Stingătoarele de perete revărsau cascade de ploaie artificială.
           Prea târziu. Undeva, într-o ultimă forţare, o pompă sughiţă şi se opri. Ploaia se linişti. Rezerva de apă, care în timpul atâtor zile paşnice umpluse cada şi spălase vesela, se terminase.
           Focul trosnea pe scări.
           Ajuns în galeriile de la etajele superioare, focul părea că admiră picturile: un Picasso, un Matisse, frigându-le carnea uleioasă, apoi devorându-le cu delicateţe. Flăcările se jucară mai departe, înfăşurându-se în paturi, ascunzându-se după ferestre, decolorând draperiile. 
           În acest moment apărură întăriturile.      
           În plafon se deschiseră trape şi din pod coborâră roboţi scuipând fluvii de lichid verde.
           Focul dădu înapoi aşa cum ar face şi elefantul speriindu-se de un şarpe mort. Douăzeci de şerpi lansau acum jeturi de venin verde de cristale translucide. Dar flăcările erau viclene. O parte din ele urcaseră prin exteriorul clădirii către pompele din pod. 
           O explozie ! Creierul electronic, care dirija pompele, era acum un morman de fiare răsucite şi arse.
           Focul se strecură în toate dulapurile începând să strângă hainele cuminţi de pe umeraşe.
           Casa tremura din toate încheieturile. Flăcările scoteau la iveală mănunchiuri de fire şi circuite electronice - fibre nervoase, artere pulsând - dezgolite de bisturiul necruţător al chirurgului.
           ''Ajutor, ajutor ! Foc ! Repede !''
           Din cauza căldurii, oglinzile plesneau ca primele gheţuri iarna.
           ''Foc, foc ! Repede !'' - un concert de voci înalte şi joase, copii muribunzi rătăciţi în adâncurile unei păduri. 
          Pe măsură ce firele plesneau în învelişurile lor precum castanele coapte, vocile se împuţineau. 
           Una, două, trei, patru, cinci voci muriră.
           În camera copiilor, jungla ardea. Leii albaştri urlau, iar girafele violete săreau speriate. Panterele alergau în cerc, schimbându-şi culoarea şi zecile de milioane de animale, fugind din faţa focului, galopară către râul fumegând.
           Încă zece voci tăcură. Altele, sub avalanşa necruţătoare a focului, se înălţară nepăsătoare, anunţând ora fredonând, împingând în grădină maşini de tuns iarba telecomandate, deschizând şi închizând frenetic umbrela de pe uşa de la intrare; mii de secvenţe derulându-se simultan. Ca într-o ceasornicărie în care pendulele dereglate bat ora la întâmplare, în sânul unităţii domnea confuzia delirantă.
           Focul învinse despicând cu o ultimă lovitură ruinele fumegânde care se prăbuşiră într-o jerbă de scântei.
           În bucătărie, cu o secundă înaintea ploii de foc şi pulbere, plita funcţiona într-un ritm halucinant, furnizând zece duzini de ouă, grămezi de pâine prăjită, zeci de felii de şuncă. Devorate de foc, acestea sporeau arderea cuptorului într-un crescendo de şuierături isterice.
           Crac ! Acoperişul strivi bucătăria şi salonul, totul prăbuşindu-se peste o pivniţă, iar pivniţa peste fundaţie.
           Asemeni unor schelete, frigider, fotolii, panglici, filme, circuite, paturi fură înghiţite de adâncuri.
           Linişte şi fum. Un nor imens de fum.
           Spre vest, se lumina de ziuă. Între ruine, o bucată de zid, izolată, rămăsese în picioare.
           În perete, o ultimă voce anunţa neostenită, în timp ce primele raze de soare străluceau deasupra rămăşiţelor fumegânde: ''Astăzi, suntem, în 5 august 2026, astăzi suntem în 5 august 2026, astăzi suntem în...''
                        
                               - ''VOR VENI PLOI BlÂNDE'' de ROY BRADBURY -
                                            traducere de LIVIU SĂCĂRESCU  





          

            

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !

... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:
http://www.qbebe.ro/utile/desene_de_colorat/pasari

aprili...

... nu ştiam această mnunată poezie a lui Alecu Donici pe care am descoperit-o, pe internet, joi seara (https://ro.wikisource.org/wiki/Autor:Alecu_Donici ):
''Nu știu, zău, pe ce temeiuri
 Zi întâi a lui Aprili
 S-au menit din obiceiuri
 A fi zi de amăgiri.
 O zi numai în trei sute,
 Fără praznici, sărbători,
 Pentru niște șăgi plăcute,
 N-ar fi rău însămnători.
 Dar a lumii amăgire
 Nu are nici un hotar,
 Toate trec prin chibzuire
 Vicleșugului amar.
 Omul cel întâi căzură
 Prin amăgire din rai,
 Când nu era în natură
 Altă vreme decât Mai.
 Politica se-nvârtește
 Pe aceștii zile legi:
 Sfarmă, drege, hotărăște
 Soarta țărilor întregi.
 Diplomaticii înșeală
 La Septemvrii, la Ghenari,
 Caută, pândesc greșeală
 Și răstoarnă planuri mari.
 Toți supușii în tot locul
 Pe șefii lor amăgesc,
 Prin aceasta-și fac norocul,
 Cariera își lățesc.
 Femeile au prea multe
 Zile-ntâi a lui Aprili,
 Chiar deviza lor pe frunte
 Pare scris: întâi Aprili.
 Și bărbații iar pe ele
 Purure le viclenesc,
 Jură lor pe cer și stele,
 Dar credință nu păzesc.
 Cel ce cumpără sau vinde,
 Gândește la înșelat,
 În rar om nu se aprinde
 Cugetul acest de iad.
 Omul în sfârșit cutează
 A-nșela pre Dumnezeu
 Când prin apă se botează,
 Iar în faptă stă tot rău.
 Până când întâi Aprilii
 Va-mpărăți pre pământ?
 Când va luci raza zilei 
 Numai cinstei luminând?''
     (ALECU DONCI, ''ZI ÎNTÂI APRILI'')
 sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Zi_%C3%AEnt%C3%A2i_aprili

jurnalul (193)

Astăzi ... vineri, 31 martie, ora 12.05
S-a dus ... şi luna martie ... se pregăteşte să intre în ''scenă''  Prier (=a prii ) deci sper să ne priască cu adevărat (http://traditii-superstitii.ro/luna-aprilie-o-luna-prielnica/ )!  
Stoluri de gânduri ... am avut: câte mai am de realizat prin grădină... azi-noapte a plouat puţin !
Şi totuşi ... încă fac focul ! seara şi dimineaţa este încă răcoare...
Ce să citesc ... în aceste zile aşa de aglomerate ?
Vinerea aceasta ... a venit cam pe neaşteptate !

Hainele mele ... sunt: tricou, pantalon, şosete... când este răcoare, apare flanelul, vesta şi căciuliţa... acm am baticuţul verde, strâns pe tâmple...  

Muncă multă ... am avut şi în această săptămână... am trecut la aşezarea seminţelor în pământ ! seminţe de dovlecei, boabe de porumb, seminţe de floarea-soarelui... a fost începutul - cu emoţii, pentru că eu m-am ocupat de această activitate pentru prima oară (mami doar m-a ajutat...) !  

Săptămâna aceasta ... s-a putut lăuda cu ploaia de flori de prin grădini: priviţi câte flori de cais sunt peste tot, pe jos:

Puiu ... este de unul singur acum, peste toate va fi mare sau mic şef - cum o dori el !!! cum se spune: aş da un bănuţ ca să pot să-i citesc gândurile !!! nu mai voi putea vorbi despre ''bodyguarzii'' mei !!! trist, ce mai ! - când ne-am mutat la casă, la ţară, nu m-am gândit că voi avea, cândva, o activitate atât de halucinantă: să sap gropiţa pentru Leuţu, să-l transport şi să-l îngrop... nu cred că îşi poate imagina cineva cât este de greu să gândeşti la cel drag, să plângi şi să sapi, să intri din ce în ce mai în jos în gropiţă... apoi toate celelalte !!!       

Casa ... este cam tristă, caldă (de la sobică) dar tristă !

Aici: sper să vă placă micuţa luptătoare - cum poate învăţa micuţii mai uşor auto-apărarea (program Taekwondo):

in memoriam...

... nu a trecut mult timp: aseară, între orele 11-11.40, Luna Nouă l-a ajutat pe Leuţu ca să meargă la Domnul pentru a se odihni după o viaţă trăită - cu bune şi, uneori, mai puţin bune întâmplări - împreună cu noi, familia lui adoptivă (avea 3 luni când l-am primit în 2004 împreună cu frăţiorul lui, Bobi, plecat mai demult de la noi, otrăvit de un vecin binevoitor...) ! 
... l-am plâns cu toţii (mi-a fost cam teamă pentru sănătatea lui ticuţu din cauza acestei emoţii prea puternice !) şi o să îl plângem până când timpul va mai ''îndulci'' despărţirea... e prima noapte fără el... şi Puiu a fost tare trist toată ziua... l-a căutat, a mirosit locul de odihnă al lui Leuţu din grădina mare...
... un căţel minunat, un tovarăş pe care te puteai baza, cu care vorbeai şi te înţelegea - îi cereai ceva şi erai sigur că va executa: te anunţa că a înţeles bătând din coadă...  -, dădeai mâna cu el (''noroc-noroc'' îl învăţase ticuţu...)... 
... tovarăşul lui ticuţu, ani de zile, la toate muncile din grădină - cel mai mult îi plăcea să stea pe pământul proaspăt săpat de ticuţu, şi să-l urmărească pe ticuţu cum sapă în continuare cu cazmaua... apoi la fel proceda şi cu mine de când am preluat activitatea ca băiatu' familiei... 
... paznic foarte bun indiferent de starea vremii dar, într-adevăr, mai friguros decât Puiu...
... când îi dădeam ceva îmi mulţumea lingându-mi mâna... la fel proceda şi cu mami... 
... repede supărăcios, pleca la el în căsuţă - trebuia să te rogi mult de el ca să-i treacă supărarea...
... tare mâncăcios doar de carne - doar era Leu ! - (făcea foamea dar mânca doar ce-i plăcea...) şi biscuiţi dulci, mai moi... foarte atent când mânca - nu-i plăcea să se murdărească - se ferea să nu se stropească !
... gelos - nu i-a convenit niciodată că a trebuit să împărţim iubirea noastră şi către el dar şi către un membru mai nou, Puiu (se încăierau adesea la început şi eu de-abia îl scoteam pe Puiu din colţii lui)... dar pe care l-a învăţat (educat - el era şefu' ! noi îi ziceam lui Puiu ca să asculte de ''nenicu'...) multe despre comportamentul pe care trebuia să-l aibă Puiu, ca nou sosit, în gospodăria noastră... şi la el apelam când Puiu nu mă asculta - strigam ''Leuţu, nu mă lasă (ascultă) Puiu !'' şi el ori îl mârâia de la distanţă sau venea spre el ameninţător, în funcţie de situaţie... fiecare cu căsuţa lui, spaţiul lui de somn şi odihnă - Leuţu dormea unde erau lemnele - pe care le avea în grijă şi parcă le număra ori de câte ori luam din ele pentru foc, stătea pe lângă mine...!!!
... nu prea îi plăcea să-l fotografiez - am mai puţine foto cu el comparativ cu Puiu...  
... în această iarnă, când i-am avut pe amândoi în casă, cu noi - din cauza gerurilor cumplite -, îmi aduc aminte cât de dulcic era: îl culcam, îl înveleam cu un cearceaf şi eu plecam în bucătărie, la tv pentru ''Kosem'' şi mă trezeam cu el (se plictisea fără mine...) că venea cu cearceaful pe el - exact cum erau îmbrăcaţi caii cavalerilor de la turniruri !- şi râdeam cu toţii amuzaţi de aspectul lui.... eu îl duceam iar la culcare şi, după un timp, iar venea... şi nu mă lăsa până nu stingeam tv-ul şi mergeam şi eu la culcare, în apropierea lui... la ora 7, mă trezea (venea şi mă lingea pe obraz, eu mă sculam din pătuţ, şi el îmi ocupa locul, fericit) !
... aşa a încercat să vadă cât de 'dulce'' este somnul în pat la ticuţu - şi a reuşit să prindă un somnic acolo cât ticuţu a fost la masă...  la fel a procedat cu patul unde doarme mami (fiecare dormim singuri...)... a ''gustat'' şi puţină odihnă pe băncuţa - destul de îngustă - din bucătărie, unde stă unul dintre noi, la masă: a vrut să simtă cum este acolo, s-a suit fericit dar a trebuit să-l iau eu în braţe pentru a-l coborâ (nu mai avea pe unde să dea înapoi pentru a coborâ singur...)...
... şi câte alte nenumărate amintiri minunate avem cu Leuţu !!
... am căutat diverse fotografii - aşa cum reuşeam ca să-i mai fac o fotografie:

Crai Nou...

... în noaptea aceasta avem Crai Nou (Lună Nouă) deci ''să dăm cezarului, ce-i al cezarului'':

ani de vrajă...

                     ANI DE VRAJĂ

                                         - PIERRE GASCAR -

         Vara, când vorbeam în stropitori, descopeream o nouă dimensiune a lumii. Tonul pe care acest soi de cutie de rezonanţă îl dădea cuvintelor noastre ni le făcea nu numai străine, ci le transmitea până şi o altă intenţie. Trezeam glasurile invizibilului. Acestea exprimau un adevăr, care, cel mai adesea, adăuga noi înţelesuri celui ştiut de noi, iar uneori i se opunea chiar.
         Era de-ajuns să spunem: ''E vreme frumoasă'' ca, repetate parcă de nişte bolţi, cuvintele să se întoarcă îndărăt sub chipul unei încunviinţări atât de triste şi atât de dezamăgite, încât părea a purta propria ei dezminţire în ea însăşi. Era vreme frumoasă dar, dacă te uitai mai bine, vedeai cum o pânză alburie se aşternea peste albastrul cerului. Se întindea până dincolo de marginile zării, prevestind golul nesfârşit al spaţiului. Era frumos dar simţeai în aer o răcoare ce-ţi aducea în gură senzaţia fadă a apei iar pielea ţi se făcea buburuze şi parcă simţeam înfiorarea primelor scalde. Ştiam plutind asupra-ne povara unei umbre.
         Curând însă ziua, aşa cum era ea înainte, se făcea la loc, ne dădea iluzia verii şi ne insufla încredere. Şi ca să rupem de tot vraja aceea melancolică, începeam să lătrăm în stropitori. Ai fi zis atunci că se retrage în adâncul cerului, ca în cele din urmă să dispară acolo de tot, un glas de câine prefăcut şi turbat, cu care imiţi personajele din fabule cu chip de animal.
         De mult ştiam: era prudent să iei în râs ecoul, să reduci invizibilul la tăcere. Cu stropitorile, treaba asta nu prezenta cel mai adesea nici o dificultate. Dacă se întâmpla ca dulăul cel nevăzut să reziste şi, mult timp după ce noi înşine tăcusem, să rămână ameninţător sus, deasupra creştetelor noastre, însemna că ceasul era tare rău ales sau că singurătatea locurilor îl încuraja să zăbovească pe-acolo.
         Lucrurile nu se petreceau într-alt chip cu uşile. Şi ele, ori de câte ori ne aflam într-o casă, într-un hambar sau într-o pivniţă, până şi în biserică, ne aduceau ecouri de pe cealaltă lume. Cine ne-ar fi putut dovedi că obiectul rămas afară, de cealaltă parte a uşii, era aidoma cu el însuşi, după cum uşa stătea închisă sau deschisă ? Faptul că puteam privi pe-o fereastră nu ne mulţumea: ceea ce doream să ştim era înfăţişarea pe care-o lua lumea pe locul unde noi nu ne aflam de faţă şi unde era de-ajuns să aruncăm o privire, ca prezenţa noastră să se şi întoarcă.      
         Ghiceam noi că totul arăta altfel de îndată ce nu mai eram de faţă. Pe măsură ce ne retrăgeam din scenă, lumina care-o scălda se schimba şi ea. Când ne lipeam ochiul la gaura cheii sau, când, mai bine încă, priveam printr-o crăpătură îngustă de la canatul uşii, vedeam realitatea plutind într-o lumină albăstruie, faţă de care părea să aibă o înclinare anume. Devenise de necunoscut, obiectele se deformau, ca şi când le-ai fi văzut pe timp de vară prin aerul tremurător de căldură; se revărsau din marginile lor obişnuite, se dedublau şi curând, pierind, nu mai lăsau decât o întindere goală, ca lustruită de îngheţ.
         Când ne aflam în casă, ne jucam câteodată de-a prinsul zilei pe neaşteptate. Era de-ajuns ca, după ce stăteai destul de mult cu spatele la fereastră, să te răsuceşti cât mai repede. Lumea, surprinsă pe neaşteptate, dădea în vileag pojghiţa subţire care-i învăluia conturele, şi, preţ de o clipă, ne orbea lumina crudă în care se scălda de îndată ce noi nu mai eram acolo. Formele care o alcătuiau şi care, datorită răzleţirii şi răspândirii lor clandestine se îndepărtaseră unele de altele în timpul absenţei noastre, se grăbeau să-şi corijeze poziţia, să-şi reia locul cuvenit în rând, întocmai ca soldaţii surprinşi în dezordine de către superior. 
         Se întâmpla câteodată ca şi cu câinele din stropitoare, în serile când se codea să intre în cuşca lui cerească; un element al peisajului uita de el, întârzia, şi-şi continua sub privirea noastră existenţa, într-o lumină ce nu i-o ştiam. Aveam atunci impresia că descoperim iluminarea Limbilor. Aducea destul de mult cu reflexele rămase după ploaie, când, brusc, primăvara, cerul se înseninează iarăşi. Te mai ducea cu gândul şi la sclipirea un pic vâscoasă pe care o iau lucrurile văzute cu coada ochiului, prin lacrima adusă în ochi de un căscat. Fenomen cu deosebire rar. Pentru că de obicei acolo, în spatele uşilor închise, asemănător oarecum animalelor de pripas, lihnite de foame şi temându-se de om, acolo dădea târcoale invizibilul.  
         Îi auzeam suflarea, care nu era aceea, uşor de recunoscut mai cu seamă iarna sau înaintea furtunilor din timpul verii, ci un fel de respiraţie secundară, abia în stare să mişte pe sub uşă un pic de praf sau un fir de pai. Invizibilul se retrăgea de îndată ce deschideai canatul uşii...  
                  

                                            (''LES CHARMES'' de PIERRE GASCAR)
                            http://trove.nla.gov.au/work/21098025?q&versionId=25128250 
                                                -traducere de ANGELA CISMAŞ-

                                                http://crispedia.ro/angela-cismas/


... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''ANI DE VRAJĂ'', PIERRE GASCAR !

https://en.wikipedia.org/wiki/Pierre_Gascar      

50 de lucruri...

... am citit la o prietenă dragă, Ella (http://homewithmrst.blogspot.ro/2017/03/ce-imi-place-sambata_25.html  ), o postare interesantă - ca de altfel toate portările ei !
... m-am gândit mult dacă mi-ar place o astfel de introspecţie... fiind un picuţ mai mult îngândurată şi obosită, am hotărât că o schimbare, în gândurile de moment, mi-ar prinde bine !   
... aşa, deci: 50 de lucruri despre mine... ei, nu chiar tot - un picuţ de mister prinde bine în viaţă!!!
  1. sunt jumate-scorpion, jumate-taur...
  2. nu port ochelari - nici de soare ! nu suport omul căruia nu-i pot vedea ochii (ochii sunt oglinda sufletului !)... 
  3. am o soră - a fost păpuşica mea, vie... 
  4. ochii mei sunt căprui...
  5. îmi place cafeaua dar şi ceaiul (parcă mai mult !)... şi cât de mult mi-ar place să le savurez în ceşcuţe din porţelan fin...
  6. starea mea interioară îmi alege culoarea hainelor zilei...
  7. îmi plac călătoriile ! de când eram micuţă, mi-a rămas întipărit mirosul specific al gărilor şi semnalul: ''trenul ... este la linia... şi va pleca în direcţia''...
  8. visez cu ochii deschişi, adesea...
  9. îmi place machiajul - puţin teatru, în viaţa unei femei, este bun !
10. îmi place nuanţa roz la unghii... cândva aveam unghii lungi...

11. nu îmi plac maşinile - ca să le conduc ! - doar le admir...
12. de când mă ştiu îmi plac obiectele (ceşcuţe, statuete...) cât mai micuţe... 
13. îmi plac jucăriile, mai ales păpuşile...
14. iubesc cărţile de foarte micuţă !
15. apa mă tonifică - este prietena mea !
16. nu ştiu să inot - regret ! 
17. admiram la ţară, când eram în vacanţă la părinţii adoptivi ai mămicuţei, obiceiul de a primi oaspeţii cu dulceaţă servită pe ''frunzuliţe'' (farfuriuţe mici din sticlă) şi apă proaspătă din fântână!
18. ieşirea mea din starea de încordare interioară, adesea, este prin a găsi cu privirea (chiar şi pe stradă...) gâze, păsări, traseele furnicilor... 
19. am fumat (tare demult...) 
20. aproape de o viaţă locuiesc cu părinţii...
21. mi-a plăcut mult să dansez, să joc... acum, mai rar !
22. mi-a plăcut şi îmi place să am părul roşcat închis ! 
23. am descoperit (cam târziu, e drept) că îmi place şi munca în gospodărie, la casă... 
24. nu-mi place să gătesc...
25. îmi plac foarte mult dulciurile, mai ales tortul (dacă are ciocolată şi puţin mai mult caramel, e foarte bine...)... 
26. am o nepoţică şi un nepoţel (sunt mari, de fapt...) !
27. îmi plac filmele (cândva mergeam la cinema...) !!!
28. am 162 cm înălţime...
29. prefer, demult, încălţămintea comodă, fără toc...
30. am ceva talent la home design...
31. iubesc animalele !
32. uşor empatică, sufăr efectiv când văd suferinţă în jurul meu...
33. am talentul de a povesti: îl liniştesc şi îl adorm pe cel ce ascultă...
34. dantela o iubesc pentru că mami este de când o ştiu o mare admiratoare a dantelelor (chiar le şi făcea adesea...) !
35. nu-mi place bârfa !!! nu-mi place să pierd timpul stând de vorbă...
36. de când mă ştiu, sunt ceea ce se numeşte autodidact...   
37. mi-ar fi plăcut să am ocazia, la timpul potrivit, să învăţ multe despre IT...
38. îmi place homeopatia, reflexoterapia, sacroterapia... şi câte altele îmi mai plac !
39. mi-a plăcut să pictez la început cu acuarelă, apoi cu vopseluri... mi-ar mai place să revin la aşa ceva, cândva...
40. trăiesc aplicând principiile:
          -''ce ţie nu-ţi place, nici altuia nu-i  face !''
          -''trăieşte şi lasă-l şi pe celălalt să trăiască !''
41. îmi plac oamenii care se comportă civilizat, adică având cei şapte ani de-acasă !
42. mi-a plăcut desenul tehnic...
43. îmi plăcea să vizitez muzee, mai ales de artă... 
44. mi-a plăcut istoria universală !
45. îmi place să-mi respect cuvântul dat !
46. îmi asum responsabilităţi (uneori fără a fi necesar...) ! 
47. crescând, mi-a plăcut să colecţionez: întâi şerveţele, apoi timbre, autografe, cărţi, discuri (din vilin), casete video, cd-uri...
48. iubesc poveştile !
49. două melodii mi s-au întipărit în memorie, dar din motive total diferite:
          -''Lady in red'' (îmi plăcea, cândva, să mă ''visez'' ca o lady în roşu...)

          -''Şi dacă ploaia'' (îmi plac versurile, melodia, timbrul vocii...)

50. în fiecare anotimp, savurez cu mare plăcere (dacă îmi pot permite din toate !) fructele de sezon - îmi place să savurez clipa !