JUMĂTATE DE PERECHE
de Bertram Chandler
-- Nimic - zise el - nu-i mai rău decât o jumătate de pereche din ceva.
-- Ți-am spus că-mi pare rău - replică ea - dar faci atâta caz din asta. Cine ți i-a dat ? Vreo femeie ?
-- Mi i-am dat singur - zise el îmbufnat - i-am cumpărat demult...
-- Și-ți plăceau foarte mult - zise ea. Nu plânge, mama îți va cumpăra altă pereche când ne vom întoarce la civilizație.
-- Eu vreau una acum - zise el supărat.
-- Dar de ce ? întrebă ea foarte mirată. Suntem împreună singuri pe acest Asteroid Prospector, la jumătatea drumului dintre centura asteroidului și Marte și ție-ți vine ideea asta aiurită cu butonii...
-- Am căzut de acord - zise el hotărât - că nu vom deveni neglijenți, așa cum fac unii în timpul zborului. Cred că-ți amintești cuplul pe care l-am întâlnit pe PX 173 A care ne-a rugat să prânzim pe nava lor: el, îmbrăcat într-o salopetă slinoasă, ea, având o rochie ce părea făcută din pânză de sac. Beam direct din sticlă și mâncam direct din oală - ceva groaznic...
-- Acela - îi spuse ea - era un caz extrem.
-- Ai dreptate. Și faptul că eu umblu, cu mânecile suflecate sau fluturând, ar fi nemaipomenit.
Nu se putea obișnui cu pierderea.
-- Ce treabă stupidă ! murmură el. Mă duc în baie să-mi spăl cămașa. Las butonii pe etajeră și pun cămașa pe sârmă ca să se usuce. Luând butonii ca să-i pun la o cămașă curată, unul îmi cade în bazin. Se duce pe canalul de scurgere. Mă grăbesc spre sala mașinilor să iau o cheie ca să desfac conducta de la sifon. Mă întorc și te găsesc umplând bazinul ca să-ți speli mărunțișurile. Îți spun ce s-a întâmplat - și tu imediat tragi dopul și speli și bazinul și conducta...
-- Am vrut să văd - zise ea.
-- Ai vrut să vezi - repetă el iritat.
Apoi adăugă după un timp:
-- N-ar fi atât de rău dacă asta ar fi fost una din navele mai vechi, funcționând în circuit închis. Aș lua conductele, metru cu metru, până mi-aș găsi butonul, dar cum gunoiul este aruncat automat în spațiu...
-- Oricine ar crede - zise ea - că ai pierdut o bijuterie.
-- Butonii - zise el - înseamnă pentru mine tot atât de mult ca și o bijuterie.
-- Ți-am spus - izbucnit ea - că am să-ți cumpăr altă pereche.
-- Dar nu vor fi ca ăștia - returnă el.
-- Unde te duci ? întrebă ea.
-- În camera de comandă - răspunse el scurt.
-- Ești supărat ?
-- Nu - zise el. Nu, draga mea. Nu.
Își pierdu firea când rachetele tangențiale izbucniră brusc pentru a opri rotația navei în jurul axei longitudinale.
Această rotație era cea care dezvolta o forță centrifugă ce creea gravitația.
Femeia era în bucătărie pregătind prânzul.
A urmat un șoc ușor, iar conținutul cratiței a zburat drept în fața ei.
Nu așteptă să se șteargă, ci merse direct în camera de comandă.
-- Tu... idiotule ! strigă ea. Îți imaginezi că mă pot descurca fără gravitație în bucătărie ? Ai distrus prânzul.
-- Eu - zise el mândru - mi-am găsit butonul. Știi cum funcționează sistemul de evacuare a gunoiului - este aruncat tangențial, de forța centrifugă, în unghi drept cu linia de zbor. Exista, m-am gândit eu, o cât de mică șansă ca ceva metalic să apară pe ecran, mai ales dacă opream rotația navei.
-- Ei, și ? zise ea. Ei, și ?
-- Asta e - zise el arătând fericit ecranul fluorescent ce înconjura camera de comandă. Îl vezi - pata aia mică ce pare a fi un satelit de tablă și...
-- Deci știi unde e - zise ea. La trei sute de metri distanță depărtându-se tot timpul în spirală. Și pentru atâta lucru ai prăpădit prânzul.
-- Nu degeaba. Pentru ce crezi că purtăm cu noi costumele spațiale ?
-- N-ai să ieși - zise ea. Categoric n-ai să ieși. Nu poți fi chiar atât de nebun.
-- Zici așa numai fiindcă ți-e teamă de costumele spațiale - replică el.
-- A cui e greșeala că rezerva de aer era pe trei sferturi goală ? întrebă ea.
-- A ta - zise el. Oricine știe că cel care poartă un costum spațial trebuie să facă o verificare înainte de a ieși afară.
-- Unele femei - zise ea - sunt destul de proaste ca să aibă încredere în soții lor. Dar sunt curând dezamăgite.
-- Unii bărbați - replică el - sunt destul de proști ca să creadă că soțiile lor au unele cunoștințe elementare despre conducte.
Arătă către ecran:
-- Uite butonul acolo și eu mă duc după el.
-- N-o să-l găsești niciodată - zise ea.
-- Ba da. Am să-mi iau pistolul cu reacție și un cablu. Voi împinge cu picioarele în navă și tu ai să mă dirijezi pe poziția orbitei butonului.
-- Sper că nu vorbești serios - zise ea. Ești nebun.
-- Nu însă mai nebun ca tine când ai scos dopul. Chiar mai puțin.
-- Dar... Dar ți se poate întâmpla orice. Și știi că nu mă pot îmbrăca iarăși în costum - nu pot veni afară după tine, până nu mă însănătoșesc...
-- N-o să se-ntâmple nimic - zise el. Stai și urmărește ecranul și dirijează-mă.
Trase costumul afară din sertar și începu să-l îmbrace. Ar fi trebuit să știe mai bine. Ar fi trebuit să ia în considerație regulile stabilite de Comisia de Transporturi Interplanetare. N-ar fi trebuit să ignore legea nr 11 care spune:"Nimeni nu va părăsi nava în timpul zborului decât numai însoțit."
Spre deosebire de soția sa, n-avusese niciodată necazuri cu costumele spațiale - și asta, probabil, îl făcea să nu aibă griji. Își așeză rezerva de aer și-și legă cablul așteptând ca primele instrucțiuni să-i parvină prin telefon.
Veniră în sfârșit.
-- Doi metri înapoi... Stai ! Un metru mai încolo !
Pistolul său cu reacție lumină scurt.
Văzu butonul navigând către el, apoi - o pată aurie strălucind. Râse. Întinse ambele măini ca să-l prindă - apoi își dădu seama că într-una din ele ținea pistolul. Încercă să și-l treacă în măna stângă și în grabă îl scăpă. Se ducea în gol."Ce importanță mai are ?" gândi el și apoi strigă în microfon:
-- L-am prins !
Întoarcerea la navă va fi ușoară - va trage doar de cablu. Atunci făcu o descoperire care-i îngheță sângele: cablul se rupsese. Se întâmplase probabil cănd scăpase pistolul.
Asteroizii Prospectori erau notorii pentru echipamentul lor ieftin, de mâna a doua.
Încet, se depărta de navă. N-avea nimic pe care să-l arunce în direcția derivei ca să se verifice.
-- Ce s-a întâmplat ? întrebă brusc soția lui.
-- Nimic - minți el.
"N-o să-ndrăznească niciodată să părăsească nava din cauza fricii de costumele spațiale" se gândi el. "Și chiar dac-ar îndrăzni - ar fi prea riscant. N-are rost să ne pierdem amândoi. Rămas bun, draga mea. Mi-a părut bine că te-am cunoscut."
-- Ce s-a-ntâmplat ? întrebă ea din nou, iritată.
-- Nimic - repetă el.
Începuse să-l chinuie respirația: deși manometrul rezervei arătase că aceasta era plină, presiunea actuală era mult mai mică.
-- S-a-ntâmplat ceva ! strigă ea.
-- Da - admise el. Promite-mi un lucru - cănd te vei întoarce pe Marte, cere o verificare a întregului echipament vândut de compania Asteroizilor Prospectori. Sunt niște escroci. Și... Și...
Se chinuia din nou cu respirația încercând să nu-și piardă cunoștința.
-- A fost greșeala mea. Ai grijă de tine - nu de mine...
Leșină. Fu surprins când se trezi în camera lui. Fu surprins că se mai trezi. Fața ei fu primul lucru pe care-l văzu - era pătată de lacrimi și murdară și fericită. Văzu că ținea în mâini o cămașă albă, curată, cu butonii strălucind la fiecare manșetă.
-- Ai ieșit afară - zise el încet. M-ai adus înăuntru... Dar teama ta de costume spațiale, dragă ?
-- Am găsit- zise ea - că am una și mai puternică. E la fel ca a ta.
Se aplecă să-l sărute.
-- Urăsc atât de mult jumătățile de perechi și nu mă gândesc numai la butoni când zic asta !
"JUMĂTATE DE PERECHE"
- Bertram Chandler -
[ https://en.m.wikipedia.org/wiki/A._Bertram_Chandler ]
- traducere: Adrian Moraru -
... dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului, în decursul timpului)!
... sper că a fost o lectură interesantă !
.jpg)
