o voce de vis...

... cred că pentru mine este o seară specială - ori de câte ori sunt tristă după vreun eveniment mai dur, ceva îmi apare în cale şi îmi schimbă total starea sufletească !
... a trecut atâta timp de când această mare voce există pe Pământ dar eu acum am descoperit-o pentru sufleţelul meu (https://en.wikipedia.org/wiki/%C3%88ve_Brenner ):

oh, my

... m-am odihnit puţin...
... oftez...
... aş vrea să visez frumos... ce voce m-ar ajuta acum?

jurnalul (182)

Astăzi ... sâmbătă, 14 ianuarie, ora 18.55
Prefer ... ''jurnalul'' scris vineri dar am fost atât de obosiă ieri încât am ''căzut'' la datorie - cum m-am aşezat în fotoliu (a venit moş Ene pe la gene rapid !!!)... 
Am ajuns ... deja ca să finalizăm a doua săptămână a noului an ! mai cu o sărbătoare, mai cu o ninsoare, mai cu un viscol... avem toate cele ale iernii: zăpadă, ţurţuri de gheaţă... acum o să vină (poate că nu ! Doamne ajută!) şi ploaie - aşa ca să avem şi patinoar natural oriunde vrem sau nu vrem !!!   

Trebuie să gândesc ...  corect despre ceea ce este necesar gospodăriei - pentru a depăşi cu bine provocările iernii ! 

Învăţ... zi de zi câte ceva - uneori fără ca să-mi dau seama ! 
Sunt recunoscătoare ... Bunului Dumnezeu şi îngeraşului meu păzitor că am reuşit să rezolv toate activităţile legate, lunar, de oraş şi să aprovizionez gospodăria cu tot ce este strict necesar următoarei perioade de ninsori şi ce-o mai fi !!! ! 

Bucătăria ... este activă - am cinat cu toţii şi soba duduie ! căldura trebuie menţinută mult timp în casă... 
Sunt îmbrăcată ... tot cu multe haine...
Curios ... că s-a terminat de ceva timp serialul-japonez ''Aripi de mătase'' şi mi-e dor să revăd secvenţe măcar! 

Aştept... ziua de  duminică - poate va fi tot o zi plăcută - azi s-a topit multă zăpadă (mai ales de pe casă)! 

Ce am mai meşterit ? ...  am avut cumpărături la oraş (la magazin unde l-am lăsat la bagaje, au făcut manevre greşite cu căruţul şi cred că mă va lăsa până la urmă...), plăţi de facturi, aprovizionare de la magazinul din comună - mi-a fost teamă de viitorul val de ninsori şi ce-o mai fi, şi am zis să avem strictul necesar ! câteva zile şi seri am avut bodyguarzii în casă - a fost gerul prea mare ! - şi eu am muncit cu ei (eu le-am asigurat dormitoare separate - nu se suportă în acelaşi loc -, eu le-am dat de mâncare, i-am supravegheat zi şi noapte, eu i-am plimbat periodic pe afară pentru necesităţi astfel încât să nu se întâlnească unul cu altul...)... ca să fie totul super, azi am avut şi o defecţiune la cabina de duş şi am rezolvat totul pompieristic: am umplut bidoane cu apă, am izolat cum am putut zona defectă şi am oprit apa - din bazinul de intrare în curte - şi aştept vremea frumoasă ca să putem remedia defecţiunea... cine vine pe frigul acesta pentru reparaţii ? 
În casă ...  este cald, plăcut !

Aici am ales:  imagini cu zăpada ce a fost (va veni în curând alta proaspătă...) şi care strălucea parcă era formată din miii de cristale de diamant:

de-ale iernii...

... am citit o postare la o prietenă (Casuta unei albinute ), mi-a plăcut şi am zis:''ce-ar fi dacă?''
... iată cum ar fi pe la mine:

                               Tag de iarnă

☺Top 3 articole purtate iarna?

         Dacă stau bine ca să găsesc corect cele 3, ar fi reprezentate de grupuri - eu port ca varza, straturi multe:  
          1- articolul format din: tricou, pulovăr gros, vestă groasă, geacă cu glugă;
          2- articolul format din: ciorapi groşi lungi, şosete groase, pantaloni groşi;
          3- căciulă;

☺Spune-mi 3 produse de îngrijire pe care le foloseşti iarna?

         Folosesc zilnic - când termin toate activităţile, inclusiv închiderea coşului sobei - crema pentru salvarea pielii mâinilor şi picioarelor:
          1- crema de gălbenele:
          2- loţiune de corp;
          3- ...?

☺Ce încălţări tinzi să porţi mai mult iarna?

          De obicei îmi plăcea stilul mai sportiv dar acum m-am adaptat condiţiilor: prin gospodărie, port cizmele lui ticuţu (îmi cuprinde straturile de şosete şi sunt destul de înalte) iar, prin comună sau la oraş, ghetele (nu alunec cu ele...) !  

         

☺Care este accesoriul tău preferat în timpul iernii?

          Nu mă despart de vesta groasă, fular şi căciulă...

☺Dar oja preferată ?
          Oja roz...

☺Ce-ţi place să bei iarna?

           La ordinea zilei, ceai (din plante ''fără număr'') şi cafea (foarte slabăăăăăăăăă). 

☺Patinaj sau ski?

           Prefer să folosesc lopata la zăpadă !

☺Îţi place să te joci iarna în zăpadă ?Ai făcut oameni de zăpadă?

           Îmi place dar nu mă mai joc demult - sau mai bine zis, mă joc cu lopata pentru a face 
         cărare-de-acces prin zăpadă... Am făcut om-de-zăpadă în fiecare an, de când locuim la 
         casă - excepţie anul acesta !

☺Îţi place Crăciunul? De ce?

           Este perioada din an când totul este altfel, mult mai copilăresc ! Plus tradiţiile !

 ☺Care este filmul preferat pe care îl urmăreşti în fiecare an de Crăciun?
            Nu am un film preferat: începând cu reclamele specifice perioadei sărbătorilor de
         iarnă însoţite de cele mai frumoase cântece ale iernii, şi continuând cu filmele 
         romantice (ce numai de sărbătorile de iarnă sunt difuzate la tv)... 

☺Mirosul preferat de Crăciun?

            Înainte era mirosul cozonacului dar acum îl cumpărăm gata făcut la brutărie...
            Acum ar fi trezirea de dimineaţă în mirosul plăcut dat de: tămâia (pusă pe duriţa de la 
         plita fierbinte), cafeaua proaspăt preparată, sarmalele (puse de mami la fiert)...  

   

☺Care este activitatea ta preferată, iarna?

            Îmi place să am grijă de focul la sobă... 

☺Daca ar fi să-i ceri lui Moş Crăciun să-ţi îndeplinească o singură dorinţâ, care ar fi aceea?

            De când ştiu de poveşti şi am aşteptat-o pe Zâna cea bună, am stabilit că am atât de
         multe dorinţe - aşa că şi pentru Moş Crăciun am la fel: o dorinţă mare ce cuprinde
         realizarea dorinţelor mai mititele şi fără număr ... 

☺Ce planuri misto ai pentru iarna asta?

            Am avut şi am de îndeplinit planul de a avea lemne suficiente pentru a face căldură - 
         în casă - toată perioada frigului !

                     Dacă v-au plăcut întrebările, vă invit, cu drag, să le preluaţi !

o căruţă cu lemne...

... este seară... focul trosneşte lemnele în sobă...
... cu atâta zăpadă afară, cu atâta ger (''fără număr...''), este binevenită o poveste, nu-i aşa ?
... şi mai ales că alaltăieri căram buturugile de salcâm - proaspăt cumpărate - în atelierul lui ticuţu (culcuşul lui Leuţu)... de aceea am ales o poveste din una din multele cărţi (''BUNICA ALBĂ'') scrise de Silvia Kerim
          http://www.cinemagia.ro/actori/silvia-kerim-66312/ :

           A fost odată ca niciodată...          

                             O căruţă cu lemne

            Era ultima zi a unei primăveri urâte, cu ploaie măruntă şi fulgi mari de zăpadă ce cădeau din cer ca nişte flori albe, moarte, reci.
            Calul alb, cu spinarea acoperită de-o învelitoare neagră, roasă, din piele, trăgea o căruţă uriaşă. Era plină cu lemne. Cărbunii, adunaţi în saci peticiţi, parcă mânjiţi cu funingine, fuseseră aruncaţi deasupra butucilor uzi şi verzi. Sacii dădeau să cadă din căruţă la fiecare hurducătură. 
            Calul era cuminte. Trăgea, supus, căruţa foarte grea, pentru că pricepuse că de la o vreme asta era treaba lui, să tragă căruţa plină cu lemne de la depozitul înfundat în noroaie până la casele oamenilor. Numai că, parcă dinadins, casele se aflau foarte departe unele de altele şi de depozit.
            Calul nu mai era - de mult - tânăr, dar încă mai păstra ceva din frumuseţea lui de altădată, pe când fusese cel mai frumos căluţ din satul aninat în coasta muntelui. Pe vremea aceea era cunoscut pe numele de ''Foc'' şi chiar alerga, de colo-colo, foc alb, rătăcitor, cu coama de flăcări albe şi coada stufoasă cu un nor alungit, de mătase...
            Calul avea, pe atunci, un stăpân, un stăpân bun, care-l luase de mic, îl îngijise cum se îngrijeşte un cal, adică nu numai cu hrană, şi cu ţesălat, ci şi cu vorbe bune, cu înţelegere, cu respect, ba chiar şi cu câte un alint. Până şi numele născocit de stăpânul lui era un fel de-alint: ''Foc'' !
            Vecinii grădinarului îl chiar luaseră niţel în râs pentru numele acesta neobişnuit dat unui cal, dar bătrânul nu se sinchisese cine ştie ce de râsul lor şi le spusese, trăgând din lulea, că-l botezase astfel pentru că Foc era iute ca focul, dar şi pentru că semăna cu armăsarul lui Făt Frumos, despre care se ştie că se hrăneşte cu jăratec.       
            Dar toate acestea se întâmplaseră demult. Bătrânul grădiar murise, nelăsând pe nimeni în urma lui. Doar grădina şi calul. Grădina şi calul rămaseră un timp descumpăniţi în grija vecinilor. Apoi o rudă îndepărtată a bătrânului veni de la oraş, vându - cu bani puţini - grădina şi - cu bani şi mai puţini - dădu calul.
           Noul stăpân al calului - un căruţaş - uită să întrebe cum îl cheamă, aşa că, în cea de a doua parte a vieţii lui, Foc rămase fără nume. Şi fără bucuria de a alerga liber pe pajişte, vegheat de privirea plină de duioşie a bătrânului grădinar, sau de a duce la gară, cu şareta, coşurile mari, încărcate cu flori proaspete, atunci culese din grădină şi care urmau să plece, cu trenul, la oraş ca să fie vândute la piaţă. 
           În dimineaţa aceea - în ultima dimineaţă de primăvară - cu ploaie rece, ca de gheaţă, căluţul se simţi istovit. 
           Căruţa îi păru nespus de grea, ca şi cum n-ar fi fost încărcată cu lemne, ci cu toată bătrâneţea lui. Picioarele-i tremurau niţel, de oboseală, ori poate că de prea multă umezeală îndurată în iarna parcă fără-de-sfârşit.
           Mergând cu capul plecat, bătut de ploaie, se trezi nepregătit în faţa urcuşului, simţind că puterile îl lasă.
           Strada suia brusc în faţa lui, pietruită cu bolovani mari, de râu. 
           Bolovanii aveau spinările alunecoase, rotunde, lucioase.
           Copitele lui, cu potcoavele cam tocite, nu se puteau prinde de nimic. 
           Calul se opinti, încercând din răsputeri să urce, cu căruţă cu tot, dealul.
           Din spate, tramvaiele şi camioanele se auzeau claxonând, nemulţumite.
           De sus, de pe mormanul de lemne şi cărbuni, căruţaşul îl sudui strigându-l pe numele tuturor cailor neiubiţi şi ai cailor fără stăpâni: ''Diii... Diiieee!''
           Îl şi atinse cu şfichiul biciului înnodat în cinci locuri.
           Dar biciul nu lovi decât învelitoarea veche, de piele, care-l apăra, cât de cât, de sâcâiala ploii şi a zăpezii. 
           Căluţul alb şi slab se opinti iar.
           Oasele păreau să-i plesnească de încordare.
           Din spate, tramvaiele şi camioanele claxonau mânioase.
           Picioarele îi tremurau, copitele alunecau pe spinările lucioase şi parcă răutăciaose ale bolovanilor.
           De sus, dinspre căruţaş, şfichiul biciului răpăi nu numai pe apărătoarea de piele neagră şi roasă, ci şi pe spinarea lui rănită de mult neţesălată.
           Căruţa nu se clinti. 
           Atunci, căruţaşul năvăli în joc din căruţă, înhăţă căpăstrul şi începu să-l tragă mânios, nădăjduind să urnească, astfel, calul şi căruţa.             
           Zadarnic.
           Tramvaiele şi camioanele ţipau acum, în cor.
           Trecătorii se opriseră în loc, privind cazna bietului animal.
           Deodată, dintre ei se desprinse un bătrân. Purta scurteică neagră şi o căciulă de miel, tot neagră. Bătrânul veni spre căruţă, chemând după el câţiva trecători. 
-''Haideţi, oameni buni, să dăm o mână de ajutor, că doar n-o fi foc...''   
           Căluţul ciuli urechile, auzind -- ca-n vis -- cuvântul care-i ţinuse, atâta vreme, loc de nume.
           Îşi scutură coama uşurel, parcă vrând să capete putere.
           Bătrânul luă căpăstrul din mâna căruţaşului şi mângâie căluţul pe creştet, îl scărpină uşurel pe după urechi, îi netezi coama. îl lăsă să răsufle niţel şi-abia după aceea îl îndemnă cu binişorul.
-''Hai, căluţule, că te-ajutăm şi noi !''
           Apoi pocni din degetele lui aspre.
           La acest îndemn, căruţaşul, ajutat de trecători, împinse de căruţă şi căluţul se pomeni că urcă dealul într-o clipită, de parcă în căruţă nu s-ar fi aflat toată bătrâneţea lui, ci coşurile cu zambile culese de bătrânul grădinar, de parcă nici n-ar mai fi fost vorba de-o căruţă, ci de şareta cu care se ducea zilnic la gară sau cu care se plimbau prin sat, duminica.
           În vârful dealului, pentru o lungă clipă fermecată, oraşul dispăru din ochii căluţului. Asfaltul se prefăcu pajişte, blocurile în pomi, ploaia rece în raze de soare, chinul lui în bucurie, bătrâneţea în tinereţe. Calul slab şi gârbovit de poveri se prefăcu în mânz, mânzul ce alerga de colo-colo, foc rătăcitor, cu coama de flăcări albe şi coama stufoasă, ca un nor alungit, de mătase. De undeva, de-aproape, se auzi parcă şi glasul bătrânului grădinar, alintându-l.
           Dar când Foc vru să întoarcă privirea, să-l găsească în lumina orbitoare a soarelui, visul de-o clipă se stinse, gonit, ca un fluture alb, de ploaia rece.
           Apoi calul, căruţaşul şi căruţa se făcură nevăzuţi, înghiţiţi de străzile oraşului.   



    

grădina sub asediul zăpezii...

... când ger mult, când ninsoare...
... a nins ieri, a nins şi azi dimineaţă ... am făcut, pentru orice urgenţă, cărări prin zăpada proaspăt aşternută ... afară, pe drum, plugul trecea cu viteză prin zăpada adunată eliberând zona de trecere... în fiecare iarnă, avem drumuri accesibile oricât de multă zăpadă ar fi...  
... pe la prânz am trecut în grădina mare ca să refac drumul de acces prin zăpada aşternută începând de ieri...
... nu am muncit foarte mult timp ci doar cât ar fi necesar ca să ajung la fântână şi la groapa de gunoi (undeva în spatele grădinii...)...
... Puiu a mers în control (Leuţu este mai friguros...):

.... după prânz, a reuşit să fie biruitor soarele ! dar ciudat: simţeam mângâierea razelor soarelui dar şi răceala zăpezii de pretutindeni !
... am făcut, cu mult drag, câteva fotografii ca amintire:

... cum a dispărut soarele, a înflorit gerrrrrrrrrul !!!