Un bulgăre de lumină: România, ai nevoie de Dumnezeu

Un bulgăre de lumină: România, ai nevoie de Dumnezeu: Poate nu ți-ai dat seama, dar Dumnezeu nu este în mijlocul țării noastre, România. Suntem conduși de oameni care trăiesc în întuneric....

trafic...

Radu Honga


                                            Trafic
                          (pagini dintr-un jurnal găsit la
                          autoturismul 345, 13-OX-11 1/2)


      21.04. Din întâmplare am câteva foi de hârtie la mine. Prefer să le mâzgălit decăt să mai privesc la nebunia din jur. Demență !
                  Nu mă împac cu gândul că nu am ascultat-o pe Clara azi-dimineață când mi-a spus să nu iau mașina. Parcă a presimțit că se va întâmpla ceva rău. Femeia-i tot femeie ! Şi acum stau aici, blocat între mii şi mii de mașini de tot felul, de la autoturisme sport şi autobuze, până la camioane de mare tonaj. Au trecut deja opt ore - Doamne, cum trece timpul ! - de când traficul a fost întrerupt şi nimeni nu este în stare să găsească soluție salvatoare. De aici, de unde mă aflu, pe banda a opta, nu pot face nici o mişcare. Sunt chiar pe mijlocul şoselei. Clara unde-o fi ? Simt că nervii mă vor lăsa în curând. Oare ea ştie ce s-a întâmplat ? Mi-e foame. Dacă stau și mă gândesc, setea este cea care mă chinuie cel mai mult. Și poate că nu setea, ci mai ales ideea că nu am apă, mă înnebunește. Iar au început să claxoneze, înseamnă că mai înaintăm. Da, îți vine să-ți iei câmpii; am pornit motorul ca să merg patru metri. Patru metri !!! În ritmul ăsta nici în două săptămâni nu ieșim de aici. Curioșii stau pe margine şi ne privesc, dau sfaturi dar, de fapt, nimeni nu mişcă un deget. Autoritățile strigă prin megafoane să ne păstrăm calmul şi să fim atenți la comenzile pe care ni le dau. Dar care comenzi ?!
        23.04. Este seară. Ieri a venit Clara și mi-a adus câteva sandviciuri. Două ore m-a căutat printre toate maşinile blocate din dreptul blocului în care locuim şi până aici, aproape doi kilometri. Spunea că nu mai durează mult. Cei de pe benzile laterale şi-au părăsit automobilele şi au plecat, abandonându-le, lucru pe care noi ceilalți nu-l putem face. Suntem atât de apropiați unul de altul încât nu pot nici măcar să deschid portierele. Clara mi-a dat mâncarea prin geamul din stânga, după ce cu mare greutate, a reușit să se strecoare printre celelalte mașini. De ceilalți, vai de ei; sunt alimentați cu ajutorul helicopterelor. Au fost lăsate scări şi polițiștii împart apă, alimente şi cele necesare. Îmi vine să urlu, să dau în cineva. Nu mai înțeleg, oamenii ăştia ce fac, ce au de gând ? Iar claxoanele... Am mai înaintat douăzeci de centimetri !
      25.04. Cel din dreapta mea a murit. Ieri, spre seară, m-a întrebat dacă am ceva pentru inimă, era cardiac. N-aveam. Când i-au adus mâncarea, l-a rugat pe omul de pe scara helicopterului să-i aducă repede un medicament. Astăzi la prânz, n-a mai venit același cu care vorbise dar i-a adus totuşi. Pentru stomac. După două ore a făcut infarct. Nu pot să privesc spre el, mă cuprinde groaza... Clara ajunge din ce în ce mai greu la mine, mașinile sunt una lângă alta și este foarte periculos. Nici nu ştiu când se dă semnalul de plecare şi oricând este expusă morții. Şi eu nu vreau ca ea să moară. I-am spus să nu mai vină, n-are rost, dar nu vrea să mă asculte. În față am o doamnă care azi a făcut o criză de nervi. Cine o cunoaşte în toată aglomerarea aceasta de carcase şi roți ? Dar pe mine ?
      28.04. Din o sută în o sută de metri au instalat panouri uriaşe pe care putem vedea zilnic și la orice oră situația. Clara îmi spune că nu este adevărat ce ni se arată acolo, minciuni pentru calmat spiritele. Îi cred în stare de aşa ceva. S-ar părea că sunt blocate toate arterele principale şi alimentarea devine o problemă foarte serioasă. Două helicoptere s-au ciocnit azi la prânz și s-au prăbușit peste maşinile, la nici măcar două sute de metri. Au ars şase persoane, iar alte câteva zeci sunt grav rănite și nu li se poate da ajutor. Dacă aş avea pistol, aş termina odată cu toată porcăria. Clara mi-a spus că băiatul este acasă, nu ştie ce se întâmplă cu mine. Mai bine. În opt zile am parcurs patruzeci de metri. Un adevărat record. I-am cerut soției să-mi facă rost de o armă. A zis că sunt nebun. Încă nu sunt dar nu-i doresc să fie aici, în locul meu. Vecinul din dreapta, cel care a murit, are geamul de la portiera dinspre mine deschis şi cadavrul a început să miroasă. N-am văzut în nici un film un cimitir de maşini şi de oameni, nimănui nu i-a venit o asemenea idee. Pe trotuare nu sunt decât politiştii care îi împiedică pe cei de pe benzile laterale să-şi părăsească maşinile. Toate cele care au fost abandonate au încurcat și mai mult operațiunile de degajare a şoselelor.
                Cei din spate le-au împins deviindu-le de pe banda pe care erau şi acum nu mai pot înainta nici ei. Toți aşteptăm.
       30.04. Nu-mi vine să cred. A murit Clara când mi-a adus pachetul cu mâncare. Era între maşinile când s-a dat semnalul de pornire şi n-a mai avut timp să iasă dintre ele. Este la câțiva metri de mine, cu picioarele retezate şi nu pot face nimic. Nimeni nu are curaj să o scoată de acolo, nici măcar omul care împarte alimente. Aş vrea să mor, să scap de toate. E absurd, mă mușc de mână să mă trezesc din acest coșmar și îmi dau seama că, de fapt, totul este real, incredibil de real, iar eu sunt un tâmpit care mai speră în imposibil. Nu voi putea uita ultimele priviri ale soției, strigătul de durere, şi trupul prins între roți. Nu pot să-mi scot din minte imaginea mașinii repezindu-se lacom înainte, spre ea, ca o fiară înfometată. Sunt sigur că şoferul dormea în momentul plecării de pe loc și singura explicație este aceea că maşina a fost împinsă din spate.
       02.05. Ne pândeşte moartea. De azi nu mai primim decât biscuiți şi apă. Aprovizionarea oraşului se face greu, cu ajutorul avioanelor şi trenurilor. Aflăm că s-a întrerupt circulația în unsprezece state. Oamenii părăsesc continentul. Aş propune autorităților să schimbe numele, din Statele Unite ale Americii în Statele Moarte ale Americii. Ar fi mai corect aşa. Spre seară a plouat. Am deschis geamul şi m-am răcorit. Parcă aerul nu mai este aşa de îmbâcsit de mirosuri. Aştept să se stingă luminile ca să-mi pot face nevoile. Ni s-au dat, din primele zile, pungi de plastic în acest scop. Oribil. Trebuie să-mi păstrez calmul şi să aştept. Trebuie, dacă vreau să trăiesc. Şi vreau.
      05.05. Peste ani şi ani, profesorii de istorie îşi vor începe lecția despre continentul american astfel:"Dragi elevi, trebuie să vă spun că acest continent a fost locuit. În Statele Părăsite ale Americii, care cândva se numeau Statele Unite ale Americii au trăit oameni dar, într-o dimineață, pe una din străzile principale ale New-York-ului, circulația automobilelor a fost întreruptă din cauza unui accident petrecut la o intersecție. Un incident banal am putea spune dar, din acea zi, totul s-a schimbat... Mi-e scârbă să scriu mai departe. Vreau să mor. Nu ni se mai dau țigări. Nu se mai poate respira. De două zile n-am mai înaintat nici un centimetru. Văd moartea venind.
                                                     x
                                                 x      x
      Y se apropie de mine.
-Echipajul doi ne anunță că a găsit ființe raționale pe continentul de peste ocean. Şeful spune că trebuie să mergem şi noi acolo, aici n-avem ce face. Unde ai găsit textele astea ?
-Într-o cutie dintr-asta metalică. Era lângă un schelet.
-Crezi că-ți folosesc la ceva ?
-Eu ştiu ? Le iau cu mine, poate reușim să le descifrăm. Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat aici. Ceva nu înțeleg, care este rolul acestor benzi ce traversează orașele şi ce sunt carcasele astea care stau una lângă alta.
-O să ştim când ajungem dincolo, unde au găsit viață. Hai să ne grăbim, şefului nu-i place să aştepte !
                               (Radu Honga, "Trafic")

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu, cu drag - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, colecție scrisă de specialiştii domeniului, în decursul timpului).
... sper că a fost o lectură plăcută !

jurnalul (253)

##Azi ... 22 iunie, ora 18.33
##Au trecut ... deja 36 de zile fără ticuțu !!! ne pregătim de pomana de 40 de zile !
##Luna iunie ... s-a dovedit destul de ploioasă ! a fost totuşi bine pentru mine pentru că am udat mai puțin plantele...
##Gândurile ... zboară uneori pe unde nici nu mă aştept... am curățat rândurile de ceapă de iarba grasă ce s-a întins peste tot ! mâna lucra şi gândurile mi se duceau, invariabil, la acelaşi subiect: ticuțu meu ! analizez diferite întâmplări descoperind că, adesea, nu am înțeles pe moment ceea ce descopăr acum regăndind... uneori concluziile la care ajung, mă înfioară... oare să scriu despre ce mă frământă ?!... vorbim și scriem despre boli dându-le tot felul de denumiri... ca toți ceilalți oameni, ştiu că există atâția acarieni, viruşi, bacterii prebiotice, probiotice dar şi altele periculoase... deci paralel cu noi există și alte forme de viață ce ne pot distruge uşor...- ce invadatori de pe alte planete !?... această lume trăieşte bine mersi şi ne atacă organismul ori de câte ori găsesc "portița" deschisă... şi ne consumă în tăcere... tristă constatare ! e drept că s-au creat medicamente cu nume pompoase sau iradieri care încetinesc procesul... Bunul Dumnezeu a creat lumea stabilind şi regulile...
##Recunosc ... că de-abia am așteptat să coacem vinete - şi a sosit acest moment ! a fost o reală plăcere !
##Bucătăria ... este ca o zonă de refugiu în fața valului de aer cald !
##Puiu ... a redescoperit, vrea-nu vrea, atelierul lui ticuțu (căsuța lui Leu...) unde stă ziua ca să scape de soarele arzător... noaptea doarme la casuța lui... nu are voie pe terasă la noi, unde este mai răcoare, pentru că ne pregătim pentru pomana de 40 de zile... îmi pare rău pentru el, îi dau pupicuri de căte ori ne întâlnim...
##Munca mea ... cred că a fost mai uşoară... am tăiat iarba (pe şanț...), am curățat roşiile de iarbă grasă ce este peste tot stăpână ! am descoperit aşa că am şi plăntuțe mici - răsad de busuioc şi cimbru - pe care va trebui să-i transplantez... ieri am fost în mica "comisie" pentru transportat crucea şi fixat, la cimitir - acțiune finalizată cu bine !... dar am avut și ceva zbucium rezultând multe recapitulări pe caiet: ce am făcut, ce mai am de făcut pentru pomană... îmi doresc să fie bine pentru suflețelul lui ticuțu !
##Sunt ... când în pantaloni lungi şi tricou cu mânecă, când în pantaloni scurți și tricou decoltat !
##Weekend-ul ... va fi sub semnul odihnei !
##Tv-ul ... transmite zbuciumul străzii ! tot respectul pentru domnul Şora (de-atâtea ori discutam, admirativ,  cu ticuțu despre personalitatea domnului Şora )! nu am decăt să laud, din toată inima, judecătorii ce au avut curaj să dea o sentință corectă - oare îi păzește cineva ? cred că a fost un ajutor de Sus altfel cum s-ar fi pus o frână asaltului roşu ?!...
##Noutatea săptămânii ... este că am auzit ce frumos s-au comportat japonezii la campionatul de fotbal ! au făcut curat în tribună după terminarea meciului...

iepuraşi drăgălaşi...

..."Fleur and color on wednesday" este un joc găzduit de Ella (http://homewithmrst.blogspot.ro ),
joc la care eu continui să particip cu drag, chiar dacă Ella se află într-o binemeritată vacanță !

oferta de ochelari de soare...

... panticip și eu, cu drag, la "Miercurea fără cuvinte", joc organizat de Carmen
  (http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro)!

gravitate şi pedanterie. ..

George Topîrceanu
                                      Pagini de proză
                               -Gravitate şi pedanterie-

        Un eseist de mare talent amintea nu de mult, într-un frumos articol, observația curentă că omul prost are oroare de glumă, de ironie, de persiflaj.
        E explicabil. Mai întâi, pentru că prostul nu e în stare să descopere raporturi mai subtile între idei sau lucruri (şi nici să le înțeleagă); ironia spirituală e o armă pe care natura i-a interzis-o pe veci. Apoi, fiindcă prostul simte instinctiv în această armă, mânuită de alții, o primejdie mortală pentru el.
         Omul deştept, în contact cu prostul, degajează electricitate. Un curent de râs, un curent electric pozitiv străbate lanțul spectatorilor. Dar prostul e însemnat de natură la cap la semnul (-) minus. Scânteia electrică îl trăsneşte.
                                    ======
         Creierul omului prost e ceva echivalent cu un material rău conducător de electricitate, ceva uscat, mumificat, lipsit de seva vieții: lemn, postav, faianță... în curentul umanității cugetător, prostul e o solutie de continuitate. În râul cu mii de fațete fluide care oglindesc divers realitățile universului - el stă, opac şi inert: un pietroi.
                                    ======
        Prostul are ambiția să fie luat în serios.
        Mai cu seamă după ce a ajuns, ori i se pare numai c-a ajuns, în societate sau în stima contemporanilor, la o situație uzurpată prin şiretenie practică, prostul ține grozav să fie luat în serios. El are acum un interes vital, să nu râdă nimeni. Uitați-vă cum aruncă împrejur priviri bănuitoare, de legitimă suspiciune... Un zâmbet, abia schițat, îl scoate din fire. Şi, ca să exhorteze parcă pe cei din jurul lui la seriozitate, prostul devine extraordinar de grav. Cu cea mai măruntă ocazie, el oficiază....
       Aşa se explică gravitatea proverbială a prostului în exercițiul funcțiunii: este o atitudine preventivă, un antidot elaborat cu anticipație.
                                  ======
       Într-o profundă analiză a cauzelor comicului, Bergson amintește în treacăt observația că orice deghizare, involuntară sau conștientă, are în ea o virtute comică.
       Prostul ne dă întotdeauna impresia că se deghizează. Are aerul că se face...
       Dar această impresie e prea subtilă. Efectul comic e şi mai puternic atunci când prostul se deghizează anume. Pentru că, simțindu-se în adevăr un dezarmat, o victimă predestinată în concurența vieții, nu arareori prostul caută şi găseşte un refugiu în şarlatanism. În acest caz, el încearcă să joace rolul unui personagiu la care aspiră -- şi face tot chipul să pară că este în adevăr ceea ce ar vrea să fie.
        A-l demasca -- înseamnă a-l ucide.
        A râde -- înseamnă a-l fi demascat.
                                  ======
        Prostul se deghizează adesea în savant, în om de ştiință. În această ipostază el observă cu atenție şi imită tot ce poate imita, tot ce e exterior şi aparență în activitatea omului de ştiință. Mai cu seamă vocabularul... Pedanteria e o formă curentă a prostiei umane. Pedantul e un prost deghizat în savant. Pe stradă, la masă, în efuziunile lui amoroase chiar, prostul va vorbi numai 'în ordine ştiințifică', papagaliceşte, întortocheat și grav.
        Să nu te pună păcatul să râzi, că devine agresiv: batjocorește ca o țigancă şi stupeşte ca o mâță. Dacă face pe chimistul, se solidarizează imediat cu Lavoisier. Se identifică cu care Chimia.
        De obicei însă nu face pe chimistul, ci pe filozoful, pe sociologul, pe estetician,  pe poetul modernist -- având iluzia că în aceste ipostaze poate scăpa mai uşor de control -- și dacă râzi de el se solidarizează cu Kant, cu Bergson, cu Mallarmé... Şi nu-şi dă seama că activitatea lui care parodiază, inconştient de la o vreme, activitatea omului de ştiință, a filozofului şi-a poetului, are o savoare comică de aceeaşi natură şi egală în efecte cu aceea pe care ți-o procură o maimuță când imită inconştient gesturile exclusiv umane.
                                   ======
        Nu. De adevărații oameni de ştiință, nici prin minte nu ne trece să râdem. Dintre toate felurile de oameni 'mari' (politici, războinici, artiști chiar), aceştia ne par cei mai vrednici de respectul nostru.
        Pemiteți însă ca şi pe viitor să râdem de şarlatani şi de pedanți, care sunt cea mai dăurnătoare plagă a tinerei noastre culturi româneşti. Şi să suspinăm, în speță, după un Maiorescu... pe care necesitatea actuală va trebui să-l producă.
              (G.Topîrceanu, "Gravitate şi pedanterie")    
        - http://ro.m.wikipedia.org/wiki/George_Top%C3%AErceanu -

... postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina (http://zinnaida.blogspot.ro ) unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday" ,
... distribuie pe rețele articolele care îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: "Gravitate şi pedanterie" de G. Topîrceanu.

după "potop" !

... după a nu ştiu câta ploaie: