Călătoriile păsării VYT
de Radu Pintea
Totul a început în anul în care erupția de o violență nemaiîntâlnită a vulcanului Krakatoa a zguduit Sumatera, Kalimantanul și Borneo, extremitățile sudice ale arhipelagului japonez și ale Polineziei.
Erupțiile anterioare ale vulcanului îi făcuseră deja faima de cel mai agresiv vulcan terestru, iar ultima dintre ele îi confirma încă o dată terificul superlativ.
Instinctul sălbaticiunilor a presimțit cataclismul și, cu multe zile înainte,q animalele, pradă agitației, s-au refugiat din pădurile tropicale prin hrube și chiar prin grotele recifelor de corali ale arhipelagului.
Singura vietate ce părea că sfidează presimțirile era o pasăre pe care indigenii o numesc VYTOOMBA sau pasărea singuratică. Este de mărimea unui vultur cu care se aseamănă destul de bine. Aripile îi sunt puternice, cu penajul de un negru intens, metalic, cu reflexe albastre. Restul corpului e acoperit cu pene de un alb orbitor. Ciocul puternic curbat și picioarele scurte prevăzute cu gheare puternice au transparența și consistența sticlei, iar ochii îi sunt mari și roșii ca niște cărbuni aprinși.
Când pasărea VYT doarme, pleoapele diafane ce-i acoperă ochii sunt de un purpuriu magnetic ireal și oricine s-ar întâmpla s-o privească, în clipele acelea, încearcă un sentiment de fascinantă atracție.
Își face cuibul pe vârfurile cele mai abrupte ale munților pentru a-și feri oul și clipele ei de somn de pitonii și panterele negre ce hălăduiesc din când în când și prin zonele mai pietroase ale insulei.
Nimeni nu știe exact cât trăiește pasărea VYT dar vracii din arhipelag spun că ea ar viețui de patru ori viața unui om.
Indigenii mai cred că pasărea VYT zboară vreme de o lună încheiată după care o lună doarme, apoi iar o lună zboară și tot așa.
Ei o văd uneori plutind departe, cu clonțul și ghearele sclipind în soare, undeva deasupra crestelor semețe și atunci șoptesc cu adorație "VYTOOMBA... VYTOOMBA..."
Chiar dacă se întâmplă ca în luna de zbor să fie furtună, uragan sau tornadă, pasărea VYT tot zboară, indigenii știu asta și, ascunși în colinele lor sau în casele de piatră din orașele Sumaterei, murmură "VYTOOMBA... VYTOOMBA..."
Îndrăgostiții cred că e un semn bun s-o privească pe o astfel de vreme și atunci, sub torentele de apă și vânt ale furtunii, unul în brațele celuilalt caută să străbată cu privirea stihia în care știu că plutește netemătoare și statornică VYTOOMBA, pasărea singuratică. Și când unul dintre îndrăgostiți o vede, se bucură nespus de mult, o arată și celuilalt, se sărută și șoptesc amândoi gură în gură, sub cerul dezlănțuit al tropicului: "VYTOOMBA... VYTOOMBA..." ca pe o mirabilă incantație. Se pare că de multe ori destinul iubirii urmează frumoasa cicladă a VYTOOMBEI.
"VYTOOMBA zboară" iar pasărea plutește vreme de o lună încheiată strălucind în lumina tăioasă a fulgerelor cu ochii ei mari și roșii, aprinși, cu aripile întinse vibrând ca niște lame de oțel.
Apoi VYTOOMBA doarme iar o lună încheiată în cuibul ei de pe stânci, departe de amenințarea pitonilor și panterelor din insulă.
Pasărea VYT face un singur ou de care are grijă doar soarele arzător al tropicelor.
De îndată ce iese din găoace, puiul VYTOOMBA zboară o lună încheiată, după care doarme o lună încheiată intrând astfel în ciclul speciei sale.
Nimeni nu știe ce se întâmplă cu genitorele său, dacă își clădește sau nu un alt cuib sau dacă ramâne în cel vechi, laolaltă cu puiul.
Indigenii n-au văzut însă niciodată două păsări VYTOOMBA una lângă cealaltă. Ei văd doar una mereu, plutind departe între ocean și cer.
Erupția lui Krakatoa s-a nimerit într-o zi când pasărea VYTOOMBA era în zbor.
După cataclism, locuitorii insulei Krakatau s-au întors și n-au mai văzut-o zburând deasupra vulcanului înnegurat de fumarole maro-violet respingătoare, mirosind a pucioasă și cordită.
Cuibul se aflase într-un adăpost de tuf vulcanic, în apropiere de craterul principal obturat de lavă solidificată.
În cursul erupției, presiunea magmei a smuls buza craterului vechi proiectând fragmentele la înălțime de câțiva kilometri.
Oul păsării VYTOOMBA, împreună cu fragmentul de rocă vulcanică, a fost proiectat pe o orbită circulară în jurul Pământului, dincolo de bariera atmosferei.
Odată ajuns în spațiul cosmic, oul VYT a fost supus radiațiilor de tot felul și mai ales celor solare.
La a treizecea revoluție în jurul Pământului a cuibului proiectat în zbor orbital, noul pui VYT a spart crusta calcaroasă ce-l înconjura și a ieșit în Cosmos. Dar era acum altfel decât specia lui. Mutațiile pe care radiațiile cosmice le-au produs în embrion, i-au inversat culorile și i-au creat o esențială excrescență funcțională fără de care, în vidul cosmic, puiul n-ar fi trăit. Noul pui avea corpul acoperit cu pene negre, aripile îi erau albe, ochii -- două globuri limpezi ca lacrima. Numai ciocul și ghearele deveniseră roșii ca sângele. În coadă îi crescuse un fel de braț ce se termina cu o pâlnie care se mișca în permanență după soare sau după cele mai strălucitoare stele. Prin această duză, puiul VYTOOMBA se hrănea cu radiație stelară.
Ieșirea din ou a puiului a coincis, pentru noua lui viață, cu începutul perioadei sale de somn care de data asta nu a mai durat o lună, ci un an.
În periplul său orbital împreună cu stânca pe care se aflau rudimentele cuibului său, noul pui VYT a vegetat ca mort, pâlnia din coadă i se mișca lent, după soare, hrănind organismul ce se dezvolta însă rapid. Duza s-a tot orientat astfel timp de trei sute șaizeci și cinci de zile spre stelele tuturor constelațiilor și a fixat în instinctul păsării VYT formele și frumusețile siderale ale Universului.
Întreagă această instruire prin nutriție cu radiație a maturizat în somn dorința puiului VYT de a zbura în următorul an tot atât de intens și frumos precum Universul, i s-a relevat în cursul voiajul prin spațiul cosmic.
Noua pasăre VYTOOMBA s-a deșteptat în a trei sute șaizeci și șasea zi, și-a tras pleoapele diafane de globurile imense și pure ca de cristal ale ochilor și atunci s-a produs strania fuziune dintre instinct și realitate, atunci întreg Universul s-a basculat primar în cei doi ochi avizi de nemărginire.
Noul VYT a început să-și miște aripile și imediat vidul i-a demonstrat că-i sunt inutile și atunci și le-a strâns pe lângă corp. Totuși o minusculă mișcare de înaintare avu loc ca urmare a efectului de reacție și existând un precedent al experienței, acesta a intrat imediat în instinct. Din acel moment pasărea VYTOOMBA a încetat să mai consume din energia siderală cu care se hrănise în timpul anului său de somn. Pâlnia devenise un motor fotonic prin care țâșneau din când în când jeturi de lumină. Astfel puiul VYT a început să se deplaseze.
La început a făcut doar mici excursii în jurul cuibului, apoi zboruri mai lungi.
De la o vreme stânca pe care se afla cuibul a căzut din ce in ce mai mult în adâncime până când a intrat într-o orbită descendentă după care a pătruns în atmosfera terestră și a ars ca un mic meteor.
Într-una din "întoarceri", micul VYT nu și-a mai găsit cuibul satelit. A mai rătăcit un pic până ce în ochii lui, ce văzuseră Universul atât de aproape, sclipi o frântură de clipă dâra luminoasă a meteorului. Din pâlnia posterioară țâșni atunci un jet de lumină și pasărea VYT se înscrise în zbor cu aripile strânse spre Pământ, uriașa sferă albastră colorată ici-colo de mici inflorescențe roz ca niște meduze diafane.
VYTOOMBA luase drumul cuibului său ancestral, în curând avea să-și desfacă aripile și să plutească iarăși deasupra singuraticelor înălțimi ale uscatului.
Sfera albastră se apropia din ce în ce mai mult de ochiul său care pe măsură ce cobora, pasărea VYT se metamorfoză în ceea ce fusese odinioară genitorele său: aripile îi redeveniră negre, ciocul și ghearele de sticlă, iar ochii, ochii ei ca lacrima se înroșiră ca doi tăciuni aprinși. Până și mica pâlnie atât de vitală în Cosmos se aprinse și căzu și în clipa în care puiul VYT deveni ceea ce fuseseră pe rând toate păsările VYT, el își desfăcu larg și sigur aripile planând terestru asupra unui imens ocean de liniște.
Începuse luna de zbor și VYT a zburat. Pretutindeni a zburat, peste oceane și oceane de liniște, Krakatoa parcă nu fusese niciodată, era o liniște plină de radiații care de rândul acesta nu-l mai hrăneau pe micul VYT, ci îl ucideau lent.
A căutat vreme de o lună încheiată tropicele fierbinți și fericite, valurile Arafurei ireal de albastre ce mai curgeau prin amintirile vagi ale propriei eredități, a căutat singurătatea calmă a unui pisc de munte.
Totul era sferic, egal.
Așa a plutit VYTOOMBA o lună încheiată și în cele din urmă, așezându-se pe chila unei epave, a început somnul ei terestru.
"Călătoriile păsării VYT"
- Radu Pintea -
[ https://m.zf.ro/ziarul-de-duminica/proximitati-si-marturisiri-i-de-ioan-pintea-9695331 ]
... dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine o porție de literatură SF (din colecția mea de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am orin bibliotecă, scrise de specialistii domeniului, în decursul timpului)!
... sper că a fost o lectură interesantă !
.jpg)
