''Încă de pe vremea lui Alexandru Muşatin cel Bun, avea fiinţă prisaca domnească de la Bohotin, loc însorit, între păduri şi livezi, lângă şleahul cel mare care duce de la Iaşi la Galaţi, pe valea Prutului.
Bătrânii bohotineni spun că aflându-se Ştefan cel Mare în cercetarea vrerilor norodului din acea latură a Moldovei, au ieşit prisăcarii la cinstitul judeţ al măriei sale, jeluindu-se că unul a furat un stup.
-Unde se află furul? a binevoit să întrebe măria sa.
-De faţă, slăvite Doamne! a slobozit răspuns făptuitorul.
-Grăiesc drept stuparii?
-Drept.
-Şi cum de ai cutezat să furi sub domnia mea?
-De amar şi nevoie, măria ta!
-Ce fel ?
-Soţia mea a căpătat stricăciune şi neputinţă în mădulare. Cei vechi m-o sfătuit s-o înţepe cu venin albinele întru tămăduire; câte douăzeci la trei zile, iar eu albine n-aveam şi altcum nu găseam.
-Adevărat grăieşte ori ba, oameni buni?
-Adevărul curat, măria ta.
-Dacă aşa stă treaba, să fie iertat, că amarul vieţii l-a silit să se nelegiuiască.''
preluată din ''Legende''
-''Dreptate pentru nevoieşul cel cinstit'' - George Chiper-Dinograngea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu