duminică, 12 august 2012

legendarul Ştefan (10) ...

    ''Prin preajma satului Grumăzeşti s-a încleştat cândva oştirea măriei sale Ştefan cu o urdie turcească care se bulucea spre Cetatea Neamţului cu gând de răpunere.
      Treaba era parşivă. Turcii, mai numeroşi de cinci ori ca moldovenii, trebuiau să fie opriţi şi înturnaţi din cale. Luptători destui nu erau şi nici timp pentru strâns.  
      Voievodul şi-a rânduit oştirea în grupuri de atac, la coastă şi din urmă, iar în faţă a pus moşnegi încălăraţi să facă harţă.
      A poruncit ca bătălia să se dea în răstimpuri şi fulgerător.
      Ca totdeauna, moldovenii au îndeplinit întocmai poruncile lui Vodă şi toată ziulica au doborât turci cu duiumul.
      Cădeau şi pământenii, da' unde era adormit de veci un moldovean, numaidecât se aflau în preajmă-i zece-cinsprezece otomani.     
      Se pleca soarele asupra munţilor când i s-a raportat măriei sale căderea fulgerată a căpitanului Secară, cel mai destoinic luptător al zilei, ridicat de prin părţile Cracăului, la o zvârlitură de băţ şi o fugă de cal de locul bătăliei.
       -Şi cum stă cumpăna luptei acolo?
       -Cât a fost Secară în picioare, atârna cu priinţă încoace, da'acu' ne cam lasă.
       -Rămâi în locul meu. Eu trebuie să ţin sus spada lui Secară.
       -Cred că locul acela-i plin de primejdii, măria ta.
       -Aşa-i, pentru că acolo se hotărăşte soarta bătăliei de azi.
       -Este cea mai mare vâltoare, măria ta: lasă-mă pe mine să-l răzbun pe Secară.
       -Şi eu sunt cel mai mare între oşteni, şi drept şi cinstit lucru este că cel mai mare la bine să fie tot cel mai mare şi la vreme de cumpănă, unde-i primejdia cea mai mare.
      Voievodul s-a avântat în locul unde se răriseră voinicii şi prin căderea căpitanului Secară turcul ar fi putut birui.
      Iar dacă ar fi biruit într-acel loc, ar fi ieşit la drumul Ozanei şi oprelişte până la cetate n-ar fi întâlnit.
      Cum a prins spada măriei sale să culce otomani, oştenii şi-au îndoit puterile şi curajul şi numai după două ceasuri turcii s-au întors, bulucindu-se spre Iazul Miresii.
      Acolo, între sălcii, aşteptau suliţarii care i-au împuns şi prăvălit în ape şi mâluri.
      La căderea serii, turcii rămaşi au săltat flamura albă cerând izbăvire şi pace.''

         preluată din ''Legende''
              -''Unde-i primejdie, acolo-i voievodul '' - George Chiper-Dinograngea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu