legendarul Ştefan (8) ...

              ''Cel care a luminat, peste veacuri, istoria Moldovei cu strălucirea spadei sale, a fost, de copil, un iscusit împărţitor de dreptate, spun bătrânii.
                 În vremea copilăriei lui Ştefan cel Mare, un plugar se zbătea în mare lipsă şi nevoie părălească.
                Suceşte el, învârteşte să scape de sărăcie cât de cât, dar în zadar, nevoile se ţin de dânsul ca scaiul de câne, şi izbăvire nu află.
                Dacă vede că nu-i nici un chip, merge la un hangiu şi-l roagă să-i împrumute o sută de galbeni care, la vremea aceea, erau parale nu şagă.  
               Hangiul stă pe gânduri ce stă şi  sfârşeşte prin a-l împrumuta. Însă, ca negustor ce era, îi pune o condiţie, anume că, dacă la sorocul stabilit pentru întoarcerea banilor, plugarul nu-i va aduce cei o sută de galbeni, îi va da o oca de carne din trupul său.
               Strâns în chingile nevoii, săteanul se învoieşte la acest târg sălbatic, ia părăluţele şi se duce în treaba lui.
               Cum se ştie din bătrâni, dracul nu face mânăstiri, şi omul nostru n-a izbutit să adârvărească banii la plinirea sorocului.
               Hangiul atât a aşteptat. Cu privirile lucind de lăcomie s-a dus la plugar şi i-a cerut ocaua de carne din trupul său, după învoială. 
               Ce să facă bietul sătean? Să lase pe hangiu să-i taie ocaua de carne din trupul său, treabă greu de răbdat, ş-apoi, dacă se stinge el, ce fac băieţii fără tată?     
       -Ştii ce! Hai la judecător. Şi dacă a spune el că-i cu dreptate să-mi sfărteci trupul, pentru că nevoia m-a silit să nu-mi ţin făgăduiala, aşa să fie.
       -Mergem! s-a învoit, bucuros, hangiul.
       -Au prins ei a colinda pe la judecători, care de care mai aşezaţi, dar toţi au dat acelaşi răspuns.
       -Aşa a fost învoiala, trebuie să o respectaţi.
               Cu inima ca păcura, săteanul cere hangiului să meargă la înalta judecată a lui Vodă, încredinţat că stăpânul cel mare îi va face dreptate.
               Şi iată-i porniţi spre cetatea de scaun a Sucevei, fiecare cu credinţa că el va ieşi biruitor.
               Cum mergeau ei, înfăşuraţi în gânduri, iaca trec pe lângă o dumbravă, în cornul căreia se juca o ceată de copii.
               Ogoarele erau scăldate în lumină tulburătoare. Prin ierburi mişunau popoare de gângănii şi-n sălcii suspinau privighetori.
               În depărtările cerului de sineală, odihneau nouraşi albi; peste tinderi era tihnă şi pace.
               Când s-au apropiat de copii, au băgat samă că băieţii  fac ceva aparte, Toţi şedeau cu căciulele în mână, fiind cu luareaminte la un băieţandru cu plete castanii şi ochi albaştri care, aşezat pe o căpiţă de iarbă cosită, fşcea judecata neînţelegerilor dintre pretinii de zburdălnicie.
               S-au oprit şi au ascultat. Copiii nu s-au tulburat, ci au urmat judeţul lor.
               Săteanului i-a plăcut, cum nu se mai poate, înţelepciunea copilului judecător care nu era altul decât Ştefan, ajuns mai târziu, cel Mare.
               Şi ce-i vine în gând plugarului! Hai să-i istorisească micului judecător năcazul vieţii sale.
              După ce l-a ascultat, împoncişând sprâncenele, Ştefan le-a zis:
       -Mergeţi acolo unde aţi pornit şi, de nu vă va fi după plac judecata, atunci cereţi să fiu chemat eu, spre a vă judeca să fiţi mulţumiţi.
              Au mers cei doi la Domnie şi aici au căpătat răspunsul ca şi de la ceilalţi judecători.
              Văzând treaba asta, plugarul a rugat pe Domn să se milostivească, iertând îndrăzneala, şi să-l cheme pe micul judecător care cu vrednicie şi dreptate aşeza treaba între copiii de la dumbravă.
              Măria sa, Domnul, s-a mirat de spusele omului, fără umbră de năduf şi a poruncit să fie adus copilul cel înţelept, care îndată s-a înfăţişat.
              De faţă cu măria sa, Ştefan le-a dat îndemn celor doi să arate din nou cum stă vorba dintre ei, apoi chibzuind câteva clipe, a zis:
        -Jupâne hangiu! cu taote că n-ai ostenit greu pentru galbenii daţi dumnealui, învoiala-i învoială şi dreptatea-i de partea domniei tale.
              Hangiul s-a luminat, în vreme ce Ştefan a adăugat:
        -Scoate cuţitul şi taie ocaua de carne din pulpa datornicului; dar să tai tocmai o oca, nici mai mult nici mai puţin, auzi? Că dacă tai un dram mai mult, faci nedreptate omului acestuia, iar dacă tai mai puţin, nedrept este pentru domnia-ta şi judecata noastră fără folos. Şi, apoi, ia aminte: pedeapsa pentru greşeală este spânzurătoarea.
             Când a auzit hangiul aşa judecată, a îngălbenit şi, lăsându-se păgubaş, a strigat că nu mai vrea carne ci banii, iar săteanul s-a închinat, mulţumit de aşa judeţ zicând:
        -Să trăieşti, mărite judecător!''

         preluată din ''Legende''
              -''Copilul Ştefan cântăreşte faptele cu înţelepciune'' - George Chiper-Dinograngea