''Trăia pe vremea aceea în coasta Romanului un boier.
Cu clăcaşii prea hapsân nu era, dar în casa lui se făceau toate după cuvântul său.
Şi avea boierul o fată, trandafir scăldat în soare. Ţineau la ea părinţii ca la ochii din cap.
Între lucrătorii de pe moşie se afla şi un clăcaş căruia stăpânul îi botezase un băiet cu numele Miron.
Pentru a-şi mai potoli dorinţa neîmplinită de a fi avut un băiet, boierul a încuviinţat ca Miron să stea mai mult în casa sa.
Cam de o sama fiind, copiii s-au dat în prieteşug, şi-ţi era mai mare dragul să-i vezi jucându-se în livadă ori zburdând pe malul Siretului.
Au trecut anii. Copiii s-au mărit. Boierul a vrut să-i despartă, dar viaţa s-a împotrivit la treaba asta.
Fata a umblat la târguri depărtate să înveţe meşteşugul cântecului şi purtarea în lume. Era doar fiică de boier şi trebuia să se deprindă cu cele ale rangului.
Dar când sosea vremea întoarcerii, viaţa ei înflorea alături de Miron. Şi doar băietul nu mai venea pe la curte decât când îl chema naşa, rugată de fată; ş-apoi la ce-ar fi lăsate fâneţele şi dumbrăvile?
Copiii au ajuns la vremea tinereţii când îndrăzneala-i totul şi simţurile lege.
Şi numa' s-o trezit boierul că fata îşi cată treabă în sat şi se duce la una, Leana Hulpii, unde se întâlneşte cu finul Miron, lucru care foarte l-o nemulţămit, ş-o pornit judecată aspră asupra fetei şi nevestei.
Dar şi-a dat târziu samă că treaba-i ajunsă acolo, de unde nu-i drum decât înainte.
Tinerii au mărturisit logodna între florile grădinii şi boierul a cerut isprăvniciei izgonirea lui Miron, nelegiuit fin, la cetatea Hotinului, iar pe fată a hotărât s-o închidă în mânăstire pentru pocăinţă.
Ispravnicul s-a mirat de aşa întâmplare şi a dorit să-i fie înfăţişaţi tinerii, lucru ce s-a desăvârşit fără zăbavă.
Dar cum se petrec trebile vieţii, că nu se plineşte totdeauna vrerea omului, iată că, în vreme ce ispravnicul cântărea spusele tinerilor, şi-i arăta lui Miron păcatul ce a săvârşit, fiind finul, prin părinţi, al iubitei sale, s-a născut alergătură în ograda Isprăvniciei, s-au auzit sunând scări de călăraş şi uşa s-a dat lăturilor să păşească măria sa, Ştefan Voievod.
-Cu necaz ori fără, stau tinerii la judeţ? s-a milostivit a se interesa Vodă.
-Cu, măria ta.
-Păcat greu, ori neascultare au săvârşit?
-Călcare de rânduieli străbune; feciorul acesta de clăcaş a luat cu necinste fetia odraslei boierului Miron, de care-i botezat, şi boierul cere izgonirea păcătosului la Hotin, iar pentru fată surghiun la mânăstire a hotărât.
-Şi domnia ta ce ai de gând?
-Să trec fapta luminatului judeţ al măriei tale.
Voievodul a cătat privirile flăcăului.
-Ai călcat rânduiala şi cinstea, au ba?
-Întâi ne-am logodit, măria ta.
-Cine a îngăduit asta?
-Am ascultat chemarea inimilor noastre, a suspinat fata.
-Cui datoraţi supunere şi respect - inimilor, numai lor?
-Părinţilor şi rânduielilor strămoşeşti, a răspuns băietul.
-Credeţi în chibzuinţa şi înţelepciunea celor trecuţi de mijlocul vieţii?
-Avem respect şi credinţă pentru dânsele, a rosit fata.
-Atunci?
-Viaţa a fost mai tare ca înţelepciune şi credinţa noastră şi ne rugăm de iertare şi pentru binecuvântarea Domnului nostru.
Măria sa a rămas în chibzuinţă cu sine un răstimp, apoi a glăsuit:
-Pe dragoste şi credinţă este clădită viaţa oamenilor, de la începuturile lumii şi de nu ar fi aşa lumea ar pieri. Voi aţi greşit, dând ascultare numai dragostei voastre şi nesocotind dragostea părinţilor cătră voi. Noi, iertăm, dezlegăm şi hotărâm: Miron va primi răzăşie lângă boierul tată, din moşia Domniei şi va rămâne unit cu fata sub binecuvântarea noastră, întru tăria şi creşterea Moldovei. Isprăvnicia va da ştiinţă norodului că am hotărât aşa deoarece în Moldova boieria o dă nu numai naşterea, cât mai ales munca, dragostea şi credinţa în biruinţa vieţii.
Tinerii au plecat atunci genunchii şi au primit încuviinţarea şi binecuvântarea părintelui Moldovei, Ştefan cel Mare întru toate orânduitor.''
preluată din ''Legende''
-''Măria sa aşază trebi ale inimii supuşilor'' - George Chiper-Dinograngea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu