''După câte se cunosc, pe urma lui Alexandru Muşatin, cel Bun, au rămas coborâtori legiuiţi şi feciori zămisliţi în vremea preumblărilor măriei sale pe meleagurile Moldovei.
Dintre cei a căror înfiripare o priveghiaseră florile, Bogdan a apucat domnia Moldovei după ce nepotul Alixăndrel şi fratele Petru Aron au găsit că-i mai nimerit să fugă în Lehia şi la unguri decât să cerce fierul ascuţit al lui Bogdan, suit spre scaunul de la Suceava, din virtute răzăşească hultuită cu os domnesc.
Însă mai înainte de a se aşeza în jilţul cu cap de bour al Sucevei, Bogdan a cutreierat pământul Moldovei, ca să-i cunoască locurile şi să înveţe cetitul în viaţa şi firea oamenilor.
Şi, iaca, într-o zi aflându-se măria sa la Târgul Trotuşului, unde se schimbau vitele prăsite în lungul şi latul codrilor merei şi se vindeau producte, zăreşte într-o căruţă cu cai împletoşaţi un trandafir de fată.
-A domniei tale e fecioara, moşule? a strunit armăsarul coconul.
-A noastră, domnule, să ne fie sănătoasă.
-Din care sătucean ai coborât?
-Întracoace am suit de la Borzeşti.
Feciorul Muşatinului vorbea cu răzeşul, dar ochii i se lipiseră de fată; privirea ei, apă cu stele ce ard în adâncuri şi fiinţa ei măr domnesc în pârgă îi învăluiseră inima fără cruţare.
C-aşa-i în viaţă.Treci prin grădini pline cu flori şi parcă nici nu le vezi şi numai, odată, de lângă o cărăruie, îţi fură sufletul una şi te leagă fără putinţă de scăpare.
Ce să mai lungim vorba! Feciorul domnesc a poftit şi numaidecât i s-a îngăduit a urma căruţa la Borzeşti, unde a cerut să-i fie fata tovarăşă de viaţă.
Părinţii ar mai fi stat în cumpănă, dar Oltea s-a lipit de braţul feciorului şi aşa s-a făcut nunta spre mulţămirea răzăşimii de la pa Trotuşului.
Gustând o vreme dulceaţa dezmierdărilor, aici la Borzeşti, Oltea a prins urmaş subt cingătoare, iar la sorocul celor nouă luni l-a înfăţişat soarelui pe Ştefan; nepot drept de răzeş, aprig şi înţelept; nepot drept mocanilor, tari şi răbdători, de la izvoarele Oltului, strănepot Muşatinului cel Bun.
Ştefan, care avea să fie într-o bună zi cel Mare, a petrecut anii cei fragezi în lunca şi sub cetina Borzeştilor.
Clocotirea apelor din Trotuş şi tăria stejarilor de alături i-au hrănit fiinţa cu voinicie şi virtute.
Traiul cumpătat ţi cântarul cel fără de greş al inimii curate de răzeş i-au sădit înţelepciune în cuget şi dragoste în faptă.
Aşa să ştii, domnia ta, că pentru aceasta se afla copilul Ştefan sin* Bogdan Muşatin, cu tovarăşii săi de joacă, lângă stejarul din Borzeşti, când uciderea copilului de săgeţilor barbarilor - lucru pe care nu l-a uitat nicodată: biserica pe care o vedem şi astăzi.
Prietinul meu, Alexa Buhan, socotea că Ştefan a fost un dar pe care viaţa l-a făcut Moldvovei şi poporului român, ca acesta, cu sabia şi mintea, să-i asigure locul de cinste la masa vremurilor.
Aşadar Ştefan n-a coborât din oameni vlăguiţi, ci a suit din răzeşi chetroşi şi mocani neclătinaţi de vânturi. O jumătate de veac, Moldova şi-a cunoscut şi urmat stăpânul, despre care veacuri urmând veacurilor de istorie vor pomeni cu respect, preamărindu-l.
Cunoaşteţi apa Trotuşului ... Ea vine de subt nişte creste de munţi la apus de care sunt alte ţancuri de piatră tare. Din adâncurile acelora ies cei doi fraţi: Mureşul şi Oltul.
Mama fetei noastre, tot Olteia, venise la lumina lumii acesteia, într-o vreme când părinţii ei supravegheau oile în părţile acelea şi i-au dat numele apei în care au botezat-o.
În urmă, au coborât oile la iernat în văile slobode ale Trotuşului şi aici fina Oltului a găsit căldură cu priinţă lângă pieptul răzeşului din Borzeşti, sat tocmit tot de către nişte mocani cu numele Borza.
Păstorii au, în deprinderea lor, cinstirea amintirilor plăcute, legându-le de ceva scump inimii lor, fiinţă sau lucru.
Aşa au făcut că întâiul vlăstar al Oltei a primit acelaşi nume, după Oltul în care-şi călise mama trăirea dintru început.''
*sin=fiul
preluată din ''Legende''
-''Ştefan cel Mare a ieşit din mocani şi răzeşi'' - George Chiper-Dinograngea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu