greierele...

... ca de  obicei în ultimele zile de arşiţă, am terminat de udat tot ce mi s-a stabilit în program de către micuţa şi ticuţu ...
... este seara târziu ...
... Leu şi Puiu se odihnesc, în sfârşit, după atâta căldură, şi mai ales după noaptea trecută de Lună Plină!... Puiu la el acasă, în curtea casei lui, cred că în apropierea ultimei jucării (ultima lui vânatoare: un pui de vrabie ... pe care îl ţine aproape, că poate învie şi se va juca cu el...)  iar Leu, undeva, prin sectorul de pază-e rondul lui, noaptea....dar tot mai aţipeşte el, în răcoarea plăcută ...
... mai mi-aduce aminte de civilizaţia zonei în care locuiesc, din când în când, câte un lătrat îndepărtat, leşinat de căldură, zgomotul înfundat al unei maşini ce mai trece grăbită pe drum şi, mai departe, rar, o voce de bărbat, care cred că stă la o (!?) bere, să se răcorească şi vorbeşte cu cârciumarul ... sau singur?... (stau bine cu auzul, nu-i aşa?)
... stau în camera mea şi ... fereastra este deschisă larg ... uşa casei este deschisă larg ... aşa ca să intre toată răcoarea nopţii în casă ... nu mă plâng, avem răcoare în casă şi o atmosferă plăcută şi în timpul zilei pentru că, din construcţie, casa noastră, acum în formă de L, are la bază 2 beciuri pe fiecare latură, plus o terasă deschisă, mare, care preia toată arşiţa aerului încins de soare ... dar răcoarea care vine noaptea, dinspre grădină, nu se poate compara! ... cred că este răsplata pentru munca noastră de a o menţine în viaţă, pe aceste timpuri încinse...
... scriu la leptop şi auzul îmi este bucurat de ... muzica greierilor! Cred că sunt sute (sau mai mulţi?) de greieri ... Cântă aşa de frumos ... sau doar îmi place mie de ei! Căteodată mai intră câte unul şi în cameră şi îmi cântă toată noaptea, într-un colţ al camerei, până oboseşte şi adoarme (eu sigur adorm înaintea lui, ascultându-l ...)... Ascultând muzica greierilor uit de toată oboseala zilei ... Pentru mine este cel mai frumos ''dar'' pe care îl primesc de la natură, vara! Este singura perioadă când mă pot desfăta cu ... ţârâitul lor!
... Dacă stau bine să mă gândesc, sper să nu fiu rea ca furnica ... mă asemăn cu ea la muncă dar mie mi-e drag greierele ... dacă ar vrea sa stea şi iarna la mine, eu nu m-aş supăra! dar nu ştiu să vorbesc cu el ... l-aş plăti (în boabe, în ce-o mânca el ... toată iarna) plus cazarea (e spaţiu destul în casă!!!) , iar el (sau ei dacă ar rămâne ca o orchestră!) să îmi cânte ...

... e aşa de mic dar ce zgomot face!!! dar un zgomot tare plăcut!!!... zic greiere, zic noapte de vară...

destinul ...

 ... mi s-a făcut dor de poeziile lui Alexandru Macedonski, un poet drag mie acum mulţi ani ....
 ... am recitit câteva poezii şi, cu gândul la zbuciumul acestor zile (pe la vârful celor puternici politic!) trec şi aici o poezie frumoasă scrisă de Alexandru Macedonski:
     -http://poetii-nostri.ro/alexandru-macedonski-autor-22/  -
           ''Se zice că Destinul stă-n mâna omenească...
            Aştearnă-şi fiecare de vrea să s-odihnească...
            Medaliile, însă, au vers, ca şi revers...
            Munceşti şi mori de foame... Stai trântor, faci palate...
            Numească-l muritorii, Noroc, Fatalitate,
            Cu tălpile-i gigantici apasă-n Univers!
            În cale ne stă vecinic privind la orişicare...
            Şi-n clipă de voieşte, te face mic sau mare...
            Puternic fii ca Cezar, că el te face mic;
            Fii mic, că te ridică să fii atotputernic;
            El singur este mare, iar omul e nemernic,
            Nemernic şi nimic!
            Precum se duce fulgul oriunde vântu-l duce,
            Oriunde hotărăşte, — acolo ne conduce!...
            Să râdem sau să plângem rămâne neschimbat,
            E surd şi nu ne-aude; e orb şi merge-orbeşte,
            Zburând pe dibuite, înaltă, fericeşte,
            Coboară nencetat!
            Aşteaptă-l cu răbdare sau tremură de frică,
            De vrea, el te scufundă, de vrea, el te ridică!
            Vârtej fatal, te bagă în cercu-i de oţel,
            Şi, facă-ţi fericirea, sau chiar să ţi-o sugrume,
            Pe faţă puie-ţi râsul, sau dorul s-o consume,
            Te ţine-nchis în el!
            Întemeiază tronuri şi pe-altele sfărâmă:
            Un fulg e omenirea în mâinile-i de-aramă!
            Cu regi şi cu popoare se joacă nemilos!
            Adeseori ridică la culmile de stimă
           Un suflet fără aripi, un corp mânjit de crimă,
           Şi-adeseori Virtutea rămâne tristă jos!
           În cartea sa fatală pe toti înscrişi ne are:
           Pe cerşetorul gârbov şi pe-mpăratul mare!
           Şi toţi deopotrivă în faţa lui rămân!
           Dar el, de sapă-adesea şi drepţilor mormântul,
           Încai au şi monarhii ce stăpânesc pământul,
           Într-însul un stăpân! ''
           (ALEXANDRU MACEDONSKI,''Destinul'')
... parcă a scris-o privind la vremurile noastre ...

viaţa copacilor ...

... am avut multe şi diversificate lecturi ...
... printre acestea multe, am fost atrasă şi de un subiect interesant: copacii şi energia lor benefică!
... în atât de multe domenii copacul este benefic omului: se realizează atât de multe din lemnul copacilor (bărci, scaune, mese, paturi, dulapuri ...), ne încălzim la căldura degajată prin arderea lemnelor ...
... dar acum eu vreau să povestesc despre energia copacului viu!
... citind despre harul energiei copacului matur, într-o zi, mă plimbam cu micuţa, acum mulţi ani prin oraş, şi , la întoarcerea spre casă, obosite de atâta plimbare, brusc - mi-am adus aminte de ceva şi fără să îi mai spun ceva micuţei, m-am îndepărtat de ea şi am intrat în spaţiul verde, m-am apropiat de un plop foarte înalt şi cu un trunchi gros ... şi delicat, l-am cuprins cu braţele (atât cât am reuşit), am lipit fruntea mea de scoarţa plopului şi ... în tăcere ... am aşteptat ... treptat, am simţit că nu sunt singură dar ce descoperisem era greu de descris în cuvinte: ceva aflat adânc, departe de mine, o tăcere combinată cu calm-umezeală-răcoare-plăcut ... parcă mă ameţea ce simţeam/ce receptionam ... m-au trezit vorbele micuţei, care rămasă în drum, singură (obişnuită cu mine să îi ofer surprize), glumise cu cineva - care tocmai trecuse dar care privise mirat (!?) la mine şi la copac - 'ce să facă săraca!? nu are şi ea bărbat!' şi au râs împreună ... i-am povestit micuţei despre experienţa prin care am trecut ... şi de atunci ştim că putem folosi energia lor pentru a ne conecta - fizic, pe viu - la energia naturii ... efectul nu se poate descrie în cuvinte!!!
... pentru a îmbogăţi cele ce am descris, găsind câteva rânduri frumoase, scrise pe un blog, îmi face o deosebită plăcere să le prezint aici - ca pe un citat celebru -:
       ''atunci când omul se poate racorda din nou la fluxul natural al lucrurilor, la legea fundamentală a naturii – spune-i Dumnezeu dacă vrei – ... nimic nu e nou, nimic nu e vechi, totul este pur şi simplu ...  De ce avem nevoie de cupole aurite, de ceaslovuri cu coperţi groase, de ode de slavă? ...
Nu ne e deajuns să stăm sub copaci şi să tăcem din toate puterile? Probabil că nu .... Pentru ... frica de singurătate. Ne adunăm, câte doi, câte trei, câte şapte miliarde şi începem să uităm. Cu cât mai mulţi suntem, cu atât uităm mai repede. Şi e nevoie de cupole, ceaslovuri, ode pentru ca locul acela din care am gonit singurătatea să nu rămână gol...''
  ... nu e aşa că e tare frumos scris?

câte griji ... cu o grădină...

... ştiam că este nevoie de multă muncă într-o grădină ... ca să ai o mulţumire că toate sunt ok trebuie să fii tot timpul vigilent!
... micuţa începe cu ... ''rondul de dimineaţă'': cu ceaşca de cafea în mână, inspecteaza fiecare colţişor al grădinilor, însoţită de nelipsitul Puiu (la această rundă Leu doarme-a fost in rond de 'noapte') - ca un adevărat detectiv cercetează fiecare ''caz'' în parte: starea gardurilor, pomii, apoi: ardei, roşii, varză, ceapă ... nu scapă nici un ''eveniment'' de ochiul vigilent al micuţei ... controlează mai ales să nu fie ''dăunători'' care să fii atentat la buna sănătate a plantelor şi pomilor!...
... de obicei acţionează prompt, 'operează' ca un doctor: 'scurt' dar eficace!
... dacă este ceva mai grav (ce îi depăşeşte forţele de intervenţie), începe să se agite şi să vocifereze şi îl scoală pe ticuţu (care este mai leneş dimineaţa...): ''hai, că am văzut ...'' şi începe să îi spună despre 'eveniment' şi îl mobilizează pentru acţiune imediată ... dar bineînţeles, ca un redutabil 'căpitan' nu părăseşte corabia: supraveghează intervenţia lui ticuţu! ca să nu mai zic că este ca la meciul de fotbal - antrenorul care de pe tuşă strigă şi se agită - mai mult decât jucătorul!!!
... cel mai simplu este când descoperă săpăturile lui Leu: are punctele lui preferate pentru a săpa, oricât ar fi el certat pentru asta!!! sapă noaptea pe lângă atelierul lui ticuţu, formând gropi adânci ... o căuta şobolani sau, pur şi simplu, doar sapă?!... Micuţa (prima ieşită din casă dimineaţa) observă groapa, îl ceartă pe Leuţu şi îi zice: ''...o să vezi tu ce îţi face ticu pentru ce ai stricat!" ...  iar ticuţu (mai tărziu când începe activitatea, iar Leu doarme după rondul de 'noapte') repară tot ce a stricat ''băiatul'', se ''face'' că îi zice câteva lui Leuţu (dar nu prea mult ca să nu se supere prea mult Leu) şi apoi îl mângâie şi îi zice : ''băiatul lui ticuţu, cel mare, drag şi cuminte!''
... când săpăturile sunt pe lângă gard, acolo este clar că au colaborat amandoi: şi Puiu şi Leu (Puiu îl însoţeşte, îl sprijină moral - dar Leu sapă ...)  ... posibil că vin câini din afară, pe lângă gard şi îi enervează provocându-i ... în acest caz, stricăciunea este mai greu de reparat, bodogăne mai mult ticuţu... dar ce să facă, sunt ''băieţii'' lui ...
... acum , ce să zic: am intrat şi eu în acest joc - al vigilenţei asupra stării de sănătate a grădinilor!!! am fost 2 zile în concediu de odihnă (plus weekend-ul) şi m-am bucurat din plin de natura din gospodăria noastră!
... am udat de ... 'mi-au sărit capacele'...
... dar am beneficiat şi de un 'regal': am făcut baie în mijlocul florilor şi ciripitul păsărelelor, în grădină, într-un vas mare, albastru (cu apă încălzită la soarele fierbinte...), cu o pălăriuţă albastră (!)  pe cap - ca să nu fac insolaţie de atâta bălăceală la soare... şi am uitat de griji, necaz, durere ... parcă am fost în ... RAI  !
... apoi, ca să mă întorc la vigilenţă (că era să uit de asta!), am fost cu un ochi spre OMIDĂ (vecinii au pomii plini de omizi - şi nu fac nimic!) şi cu un ochi spre GĂRGĂRIŢĂ ...de credeam că o să ajung şaşie!!!
... ştiam că omida nu îmi este dragă demult ... dar gărgăriţa mi-a fost simpatică până acum, în această vară!!! de mică, cum găseam o gărgăriţă (erau atât de puţine!) mă înveseleam, o puneam pe mână şi îi cântam: 'gărgăriţă-riţă, unde oi zbura, acolo m-oi mărita!'
... acum sunt sute, cred că este o invazie şi aşa am devenit : criminală în serie de ... gărgăriţe!...
... într-adevăr că sunt singură - or fi venind atătea ca să îmi arate, mai convingătoare prin număr, unde m-oi mărita!? ... nici-o speranţă pentru măritatul meu, acum, după atâtea 'asasinate cu sânge rece'! 
ps.
Regrete...

ce pot sa spun in apararea mea?! ... frica de daunatori, lipsa de informatii sau, mai bine zis , comoditatea de a cauta informatii … am facut un gest urat fata de GARGARITE ... nu cred ca merit sa fiu iertata de ele ... dar, macar, pentru CONSTIINTA mea eu zic gargaritelor: IERTARE!

una paloma blanca...

... o voce stranie care mi-a plăcut mult cândva ... sper să trezesc amintiri plăcute tuturor care au mai ascultat-o ... iar celor tineri - poate o sa le placă :
http://www.youtube.com/watch?v=uaI4mXFMENs&feature=colike

de ce ... Japonia?

... am găsit de cuviinţă că ar trebui să vorbesc puţin şi despre ... un mic colţişor al sufletului meu ... 
… uneori mă gândesc că nu are nevoie nimeni de interioritatea mea (mulţimea acumulărilor spirituale)... alteori zic: ‘dacă eu nu spun - atunci cine să vorbească şi despre lucrurile acestea atât de reale dar nevăzute de ceilalţi de lângă mine?!’
... familia mea a călătorit mult prin ţară şi a locuit în regiuni atat de variate... mi-a rămas, inconfundabil, în memorie, mirosul vagoanelor căilor ferate, zgomotul specific gărilor (cu megafoanele care anunţau trenurile care veneau sau plecau ...), murmurul vocilor din sălile de aşteptare ..., numărul bagajelor (întotdeauna multe) şi eu aşezată, ca un mic gardian, lângă ele ... ca să nu dispară ceva, cât timp micuţa cumpăra bilete de tren sau ... cine mai ştie ce căuta?! ...şi era cel mai adesea frig, că îmi aduc aminte de frigul care îmi îngheţa, cel mai adesea, picioruşele ....
... am copilărit, până la vremea şcolii, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, pe meleagurile legate de familiile micuţei şi ticuţului, şi mai mult în cadrul ramurii din partea micuţei (chiar dacă au fost atâtea familii în viaţa micuţei mele...)
... am avut o copilărie frumoasă: eram răsfăţată, veselă şi prietenoasă cu toată lumea, gata să dau un ajutor oricui aflat în suferinţă (eram o mică soră-asistentă-doctoră)...
... începând şcoala, locuind departe de meleagurile de origine ale familie, toată perioada veselă a copilăriei s-a depărtat de mine şi, încet-încet, am început să cresc devenind altfel, singuratică, fără grup de veri şi verişoare pentru timpul liber (aşa cum au majoritatea copiilor), inadaptată la viaţa socială de pe meleagurile unde părinţii mei s-au aşezat definitiv, tot timpul în căutarea (zadarnică) de a avea prieteni/prietene (prietenia-sau mai bine zis afinităţile de grup-se realiza pe alte criterii-am descoperit treptat în jurul meu) ...  
... am fost un copil cuminte, simplu-în linii mari …
…dar cu un colţilor ascuns, undeva atât de adânc în sufleţelul meu, unde atâtea ‘necunoscute’ se adunau  ... aşteptând un moment favorabil desluşirii mecanismelor ce le-au produs …
... târziu, pe la 10 ani, am avut un ‘dar’ de la Bunul Dumnezeu …o surioară ... care mi-a umplut o parte din golul sufletesc ... devenind jucăria vie a mea … şi căreia m-am dedicat, ca o ‘cloşcă’…
... am  încercat să-mi fac datoria: în viaţa de şcoală şi viaţa de familie, zilnic, aşa cum am înţeles eu noţiunea de ‘datorie’... unele le-am reuşit bine, altele mai puţin bine ...
... pentru multele 'necunoscute' acumulate/ţinute în interior ('intrebările vârstei')- încercând să le descopăr singură mecanismul- m-am afundat cu o poftă neobişnuit de mare... în lumea cărţilor ... singurele pe care le credeam pline de informaţii ... de mic copil am iubit enorm cărţile ... aşa am ajuns să ‘mănânc’ cărţile, tot timpul aveam o carte cu mine … din bibliotecile vecinilor, de la biblioteca şcolii/liceului/facultăţii … dar am avut lecturi nedirijate (fără o tematică spirituală), citeam despre ceea ce mă preocupa pe mine în acele perioade şi, de multe ori, ceea ce găseam-chiar şi cărţi prea grele pentru vârsta mea … bineinţeles că am citit şi cărţile recomandate de şcoala ca lecturi particulare … paleta lecturilor a fost diversă: povestiri, poveşti, basme, poezii, aventuri, dragoste, război, istorie, călătorii …
… citind mult am devenit şi mai interiorizată, reflectând la multele informaţii primite prin lecturi şi încercând să le clasific în memorie – cu forţa intelectuală a momentului!!!
… evadarea din mediul neclar mie, plin mai la tot pasul de contradicţii între vorbă şi faptă, am împletit-o cu atracţia pentru alte plaiuri/culturi/civilizaţii şi dragostea de carte… pe parcurs ce am cescut, neputând călători (lipsa fondurilor necesare...), cărţile de călătorie - scrise de persoane cunoscute sau necunoscute, unele mai célèbre, altele mai puţin – mi-au descris colţuri cât mai îndepărtate pe glob/obiceiurile popoarelor/personalităţi marcante ale istoriei acelor meleaguri …
… creşteam şi … evoluam şi altfel … dar mi-era greu să fac o distincţie între ce citeam şi lumea care mă înconjura …
... veşnic copil credul, pentru mine toate persoanele întâlnite erau - sigur - persoane pozitive, le credeam vorbele, pentru că şi eu eram cu gânduri curate – neavând experienţa acumulată pe propria piele (=nu mă ‘’fripsesem’’) ca să înţeleg că unii oameni vorbesc despre ceva şi gândesc cu totul şi cu totul altceva ... m-am maturizat, m-am 'fript' de 'n' ori ... dar, în continuare, nu pot înţelege ca în relaţiile dintre oameni să existe minciună/ ambiţie/ răutate/ invidie = într-un cuvânt: lipsă de fair-play... ... există atât de mult loc sub soare pentru toţi ... conlucrând putem realiza atât de multe ...
… nu cred că există multe colţişoare de pe glob despre care să nu fi citit, încercând să cunosc câte ceva din specificul lumii … dintre toate ţările vizitate imaginar, cea pe care am găsit-o ca cea mai plăcută şi apropiată de structura mea sufletească şi de simţirea mea ... a fost Japonia …
… am şi fost numită într-o perioadă de timp ‘japoneza’, de cei apropiaţi mie … (micuţa mea chiar a avut o perioadă de timp un aspect clar de japoneză; ticuţu avea porecla de ‘chinezu’ pentru că cei din grupul lui de prieteni îi ştiau mai bine pe chinezi!!!)   
… aşa de mult îmi plăcea ce întâlneam în lecturile mele, încât încercam să experimentez în practică!un exemplu-puţin hilar-mult timp am mers ca o japoneză (chiar dacă nu aveam kimono) …
… acum - după atâţia ani de când sunt ataşată sufleteşte de Japonia - pot să analizez mai uşor ce anume din structura mea mi-a înlesnit apropierea de această lume care mie mi-a pătruns uşor drept la inimă:
   -curiozitatea şi dorinţa de a descoperi mecanismul interior al fiecărui lucru/eveniment ...
   -tot ce am învăţat sau am asimilat ca meserie, le-am adaptat la stilul meu (bun sau mai puţin apreciat)…
   -de mică mi-au plăcut lucrurile de format mic, delicate-încercând sa realizez lucruri aparte şi să le perfecţionez-: am cochetat cu versificarea/rima uşoară,  cu desenul şi apoi pictura (îmi plăceau acuarelele ... şi jocul frumos pe hârtie cu culorile variate...), cu sculptura (am realizat la cercul de sculptura, la casa pionierilor, o casetă lucrată în lemn, cu ustensilele specifice: daltă mică, etc.), am cunoscut la lucru manual aproape toate stilurile (realizări de desene pe hârtie milimetrică, lucru croşetat, lucru cu andrele, lucru la goblen, lucru de croitorie …)  
   -mi-a plăcut şi îmi place să migălesc mult la un lucru până îl definitivez,  cu multă răbdare… tot timpul eu primeam - la şcoală sau de la micuţa mea - lucrurile ce necesitau migală şi multă răbdare (să însăilez, să festonez, să realizez floricele mărunte şi complicate coloristic)…
   -am îndeplinit - obedient - fără 'a comenta’, sarcinile de realizat (în familie-la şcoală-la serviciu)  încercând să îmi mobilizez forţele pentru a depăşi obstacolul respectiv …
   -mult mai târziu, la maturitate, am descoperit plăcerea de a fotografia, de a avea şi păstra - fizic - imaginea unei zone plăcute mie … şi aşa am devenit fotograful familiei … cu sute de fotografii cu membrii familiei, cu florile grădinilor noastre…
   -am descoperit lumea interesantă a … masajului (şi alte tehnici exotice, spirituale...) dar pe care le-am experimentat în familie (departe de lumea exterioară-din puditate şi mai ales pentru a nu fi ridiculizată de cei care se pricep mai puţin la ... practicile exotice ...) încercând să ajut, rapid, prin diverse metode - combinate de mine cu ajutorul 'darului' primit de la Bunul Dumnezeu - la refacerea stării de bine a organismului (mai ales descoperind în diversele întâmplări din familie, cât de ineficient şi tardiv este ajutorul dat de sistemul medical de pe la noi)…
  -îmi place viaţa ordonată (nu haotică), ghidată după reguli clare şi respectate de toată lumea … îmi place omul care realizează lucruri trainice dar şi pe baza unor norme de frumuseţe/arta … ca să am un moment de relaxare într-un spaţiu plăcut mie, sunt în stare să muncesc mult timp - chiar dacă efortul este mai mare faţă de timpul acordat, în final, plăcerii respective…
  -îmi place omul modest - nu îmi place să vorbesc despre mine, despre realizările mele (multe sau puţine); mai mult evit să discut pentru a nu se creea falsa părere că mă laud cu ceea ce poate este chiar bun în ceea ce am realizat (şi mai ales ca să nu trezesc antipatii şi invidie - asta descoperind in jurul meu cu multă uşurinţă)...
  -îmi place să mă înţeleg cu toţi oamenii, indiferent de rasă sau poziţia socială, nu-mi plac 'relaţiile încordate'/certurile, am învăţat că cel mai înţelept cedează primul (chiar dacă preţul plătit nu este plăcut), îmi place să mă 'lupt' cu mine pentru a reuşi autoperfecţionarea; uneori am dat drumul lacrimilor (neascunzând asta de cei din jur-pentru că nu puteam să ma sustrag privirii lor!) pentru imposibila situaţie în care mă aflam (inutilitatea conflictului respectiv şi consumului energetic!) - chiar dacă aceste lacrimi au fost interpretate altfel, după concepţia celui aflat în apropierea mea în acele clipe-; după lacrimi, intrând în blocaj verbal pentru periaodă lungă de timp (acesta fiind specific mie, de când mă ştiu-ca autoprotecţie de a mai comenta ceva!!!) cu imposibilitatea de a ieşi din această stare uşor!!!...  
  -apar probleme: nu pierd timpul ca să mă plâng/să mă văicăresc - trec la găsirea unei soluţii/ rezolvări, rapid, pentru a ieşi din situaţia respectivă - cu cât mai multă responsabilitate ...  
  -interiorizez adevărata emoţie/bucurie (mai ales) ... pentru mine este mai mare sentimentul trăit în adâncul inimii ... departe de o privire străină care mi-ar ştirbi din bucurie/ar ridiculiza poate mica mea bucurie dar curată ... este un pudism greu de explicat altuia ...
  -şi câte multe altele … e greu să vorbesc chiar de toate …
     Totuşi, cred că mai este ceva … greu de definit în cuvinte … care m-a atras şi mă atrage către Japonia … nu vorbesc de atracţia către o lume exotică … eu am încercat să mă apropii de viaţa japonezului de rând, să simt viaţa lui cotidiană, traiul efectiv:  şcoala, munca în societate, viaţa domestică, distracţia – participarea la mersul comun al societăţii – ce dotări are, cum reuşeşte el să treacă cu bine, în fiecare zi, peste obstacolele care apar într-un mediu nu tocmai prielnic …
     Îmi place ţara în care m-am născut, am participat la orice activitate la care am fost solicitată pentru a realiza/îmbunătăţi ceva (până în 1989) ... am crezut în încercările de schimbare într-o societate normală - după 1989 ... am cunoscut de aproape multe momente 'curate' spiritual ... am experimentat pe viu fenomenul 'Piaţa Universităţii' ... am încercat să îmi folosesc votul pentru a fi cetăţean activ ...
 ...  degeaba!!! trăiesc într-o societate construită de stalinişti şi comunişti - prin distrugerea normalităţii unei lumi bogate material şi spiritual - şi preluată de copiii-copiilor-copiilor acestor distrugători şi utilizată după bunul plac ... 'omul nou' (construit de regimul dinainte de 1989) este uşor de manipulat ...
     EU CE POT FACE PENTRU O LUME MAI BUNĂ - PE CARE O DORESC DIN TOT SUFLETUL ... ZI DE ZI PARTICIP LA ACTIVITATEA COTIDIANĂ CU CALM, CU O DESCHIDERE POZITIVĂ CATRE ORICE SARCINĂ/SCHIMBARE CE APARE CONSTRUIND ŞI RESPECTÂND BUNUL SIMŢ (GLASUL INTERIOR) ... CU O MARE CREDINŢĂ ÎN BUNUL DUMNEZEU DAR ŞI CU FRICĂ DE DUMNEZEU ...
   ... acum, ce să zic: O FI BINE ?!...N-O FI BINE !?- în momentele când sunt necăjită de ... ceva, un reazem moral îl găsesc în lumea aflată atât de departe de mine ... Japonia! mă ajută moral să depăşesc momentele grele, să îmi revin (aşa cum reuşesc şi japonezii ca să treacă zâmbind peste greutăţi) ... simplul fapt că vizionez ceva, plăcut mie, la tv ''NHK World'' (singurul post tv din lumea japoneză pe care îl pot viziona) ... îmi face bine !!!
  ... dar postul tv ''NHK World'' sau o carte despre Japonia sau un film/blog despre Japonia mă atrage şi cand sunt veselă ... asta face parte din obişnuinţa vieţii mele...

obiceiuri de nuntă ... japoneze

    ... cred că ştiu multe despre obiceiurile de nuntă de pe meleagurile noastre ...
   … cred că în timpurile mai îndepărtate, totul o fi avut alt aspect, o fi avut o altă importanţă, or fi fost mai frumos gândite toate … la o nunta ...
   …dar acum, pe meleagurile noastre, o nuntă a devenit mai mult afacere/sursă de produs bani ... să ţii minte la cine ai fost, ce sumă ai dat, cu cât se actualizează ‘darul’ (dacă nunta a fost mai demult!!!) … câte persoane ai avut la nuntă,  unde a fost organizat evenimentul, ce personalitate a fost ‘naşul’, la ce biserică a fost slujba, câţi preoţi au ţinut slujba, câte maşini, ce costumaţii au avut toţi şi de pe ce meleaguri cumpărate, ce mâncăruri, o nuntă la oraş (la restaurant pentru cei tineri şi mai cu 'valoare', maşini, etc ...) şi apoi nuntă la ţară, la cort (pentru cei de rang inferior dar care au 'datorie' să vină la nuntă...) şi câte şi mai câte ‘fiţe’ …
   … nu vreau să supăr pe nimeni cu ceea ce scriu eu … dar nu-i ok!!!
   … eu cred că se uită de adevăratul motiv care stă la baza evenimentului unei nunţi: unirea a două suflete pentru o viaţă, pentru a realiza ceva important împreună !!! nu ştiu, în ziua de azi, câţi din miri ce trec prin ceremonia nunţii, mai au timp să se gândească la ceea ce simte sufletul lor, câţi ascultă cu luare aminte
cuvintele rostite în jurul lor?... se află într-un 'vârtej' (ca o 'tornadă' - că tot a devenit la modă şi pe la noi!) din care se gândesc cum să iasă cu bine, să nu iasă datori, în pierdere ! de aceea cred că nici nu durează multe din căsniciile timpului actual ... prea multă afacere în orice!
   … ştiu că eu am găsit o adevărată evadare a sufletului şi gândirii mele în lumea de pe arhipelagul nipon!
   ...  sunt diferenţe notabile între cum este ‘privită’ o nuntă la noi şi cum este în Japonia!!!
    ... şi mai ales, a fost şi este pentru mine o mare întrebare: cum pot japonezii să fie atât de moderni dar şi atât de tradiţionalişti ?!
    ... am inteles ca sunt 2 curente: stilul occidental si stilul japonez (mai scump)! nu stiu care este proportia între japonezii care aleg o nuntă în stil occidental şi câţi aleg tradiţia japoneză ...
        nunta în stil tradiţional, JAPONEZ: ... ce am înţeles eu ... că în Japonia se dă importanta cuvenită aspectului/ esteticii/ calităţii în cadrul importantului eveniment numit ''nuntă''…  
    …japonezii având o atracţie mare către teatrul de calitate (cred eu!) ... iubind şi respectând prea mult trecutul şi marile personalităţi ale istoriei japoneze, căutănd să păstreze nealterat specificul vieţii japoneze (în faţa ''valurilor comerciale''  … şi căutând modele demne de urmat, folosind semne şi simboluri importante în societatea japoneză ...şi realizând ca de obicei, corect şi serios, şi acest mare eveniment din viaţa a două persoane (şi a membrilor familiilor respective)!!!
    ... ce am aflat eu din obiceiurile japoneze de la nuntă?…
    ... există un ritual al logodnei ... cu schimburi de cadouri între logodnici ... dar darurile sunt tot simboluri : ''virtutea feminităţii'' (un brâu=obi - pentru logodnică) şi ''fidelitatea'' (o piesă de vestimentaţie mai intimă=hakama - pentru logodnic) ...
    ... există un ritual al nunţii: ritualul la casa miresei, ritualul la templu cu cei doi miri, ritualul legat de mireasă - schimbarea vestimentaţiei - pe drumul spre casa mirelui, petrecerea de a doua zi cu prietenii intimi ai mirilor ...
    ...  (există si un dar = bani în plic, am înţeles ...)
    … totul axat pe esenţa evenimentului ( sentimente, bineînţeles, dar şi … o căsnicie care să dureze, să reziste şi la bine şi la rău …, fiecare cu responsabilităţile sale), ceremonial şi mai puţin pe latura distracţiei (fără mare repertoriu poetico-muzical …şi, cred eu, fără ‘beţiile’ de pe la noi)...
    ...  totul este mult mai scurt în durată: ritualul religios cam 30 minute, petrecerea cu cei mai apropiaţi noului cuplu, după nuntă, vreo 3 ore .... asta ca să descriu în câteva cuvinte nunta japoneză...
    ...  dar ceea ce cred eu: costă să ai superbele costume japoneze! cred că tradiţionalul costă mult! un kimono de calitate este enorm de scump!  
    ...  am căutat câteva imagini şi am încercat să salvez câteva fotografii cu imagini de la o nuntă japoneză - ritualul religios de la templu (shintoist, cred):
   

    ... frumoşi, nu-i aşa?
    ... la japonezi mai este încă obiceiul ... ''căsătoriilor aranjate'' ...
    ... am spus cândva că sunt atrasă de foarte mulţi ani de viaţa japoneza ... ceea ce încerc acum este să caut diverse aspecte ale vieţii cotidiene căutând modele bune de urmat şi în societatea românească! nu ştiu dacă este chiar totul un bun exemplu ... dar cu cât încerc să analizez obiceiurile japoneze, descopăr şi mai multe aspecte care îmi plac!
    ... cred că ceea ce imi place ... este sistemul constituţional de moralitate şi valoare ... şi cuvinte (aproape dispărute pe la noi!!!) : RESPECTUL ! BUNUL SIMŢ !