viaţa copacilor ...

... am avut multe şi diversificate lecturi ...
... printre acestea multe, am fost atrasă şi de un subiect interesant: copacii şi energia lor benefică!
... în atât de multe domenii copacul este benefic omului: se realizează atât de multe din lemnul copacilor (bărci, scaune, mese, paturi, dulapuri ...), ne încălzim la căldura degajată prin arderea lemnelor ...
... dar acum eu vreau să povestesc despre energia copacului viu!
... citind despre harul energiei copacului matur, într-o zi, mă plimbam cu micuţa, acum mulţi ani prin oraş, şi , la întoarcerea spre casă, obosite de atâta plimbare, brusc - mi-am adus aminte de ceva şi fără să îi mai spun ceva micuţei, m-am îndepărtat de ea şi am intrat în spaţiul verde, m-am apropiat de un plop foarte înalt şi cu un trunchi gros ... şi delicat, l-am cuprins cu braţele (atât cât am reuşit), am lipit fruntea mea de scoarţa plopului şi ... în tăcere ... am aşteptat ... treptat, am simţit că nu sunt singură dar ce descoperisem era greu de descris în cuvinte: ceva aflat adânc, departe de mine, o tăcere combinată cu calm-umezeală-răcoare-plăcut ... parcă mă ameţea ce simţeam/ce receptionam ... m-au trezit vorbele micuţei, care rămasă în drum, singură (obişnuită cu mine să îi ofer surprize), glumise cu cineva - care tocmai trecuse dar care privise mirat (!?) la mine şi la copac - 'ce să facă săraca!? nu are şi ea bărbat!' şi au râs împreună ... i-am povestit micuţei despre experienţa prin care am trecut ... şi de atunci ştim că putem folosi energia lor pentru a ne conecta - fizic, pe viu - la energia naturii ... efectul nu se poate descrie în cuvinte!!!
... pentru a îmbogăţi cele ce am descris, găsind câteva rânduri frumoase, scrise pe un blog, îmi face o deosebită plăcere să le prezint aici - ca pe un citat celebru -:
       ''atunci când omul se poate racorda din nou la fluxul natural al lucrurilor, la legea fundamentală a naturii – spune-i Dumnezeu dacă vrei – ... nimic nu e nou, nimic nu e vechi, totul este pur şi simplu ...  De ce avem nevoie de cupole aurite, de ceaslovuri cu coperţi groase, de ode de slavă? ...
Nu ne e deajuns să stăm sub copaci şi să tăcem din toate puterile? Probabil că nu .... Pentru ... frica de singurătate. Ne adunăm, câte doi, câte trei, câte şapte miliarde şi începem să uităm. Cu cât mai mulţi suntem, cu atât uităm mai repede. Şi e nevoie de cupole, ceaslovuri, ode pentru ca locul acela din care am gonit singurătatea să nu rămână gol...''
  ... nu e aşa că e tare frumos scris?