de ce ... Japonia?

... am găsit de cuviinţă că ar trebui să vorbesc puţin şi despre ... un mic colţişor al sufletului meu ... 
… uneori mă gândesc că nu are nevoie nimeni de interioritatea mea (mulţimea acumulărilor spirituale)... alteori zic: ‘dacă eu nu spun - atunci cine să vorbească şi despre lucrurile acestea atât de reale dar nevăzute de ceilalţi de lângă mine?!’
... familia mea a călătorit mult prin ţară şi a locuit în regiuni atat de variate... mi-a rămas, inconfundabil, în memorie, mirosul vagoanelor căilor ferate, zgomotul specific gărilor (cu megafoanele care anunţau trenurile care veneau sau plecau ...), murmurul vocilor din sălile de aşteptare ..., numărul bagajelor (întotdeauna multe) şi eu aşezată, ca un mic gardian, lângă ele ... ca să nu dispară ceva, cât timp micuţa cumpăra bilete de tren sau ... cine mai ştie ce căuta?! ...şi era cel mai adesea frig, că îmi aduc aminte de frigul care îmi îngheţa, cel mai adesea, picioruşele ....
... am copilărit, până la vremea şcolii, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, pe meleagurile legate de familiile micuţei şi ticuţului, şi mai mult în cadrul ramurii din partea micuţei (chiar dacă au fost atâtea familii în viaţa micuţei mele...)
... am avut o copilărie frumoasă: eram răsfăţată, veselă şi prietenoasă cu toată lumea, gata să dau un ajutor oricui aflat în suferinţă (eram o mică soră-asistentă-doctoră)...
... începând şcoala, locuind departe de meleagurile de origine ale familie, toată perioada veselă a copilăriei s-a depărtat de mine şi, încet-încet, am început să cresc devenind altfel, singuratică, fără grup de veri şi verişoare pentru timpul liber (aşa cum au majoritatea copiilor), inadaptată la viaţa socială de pe meleagurile unde părinţii mei s-au aşezat definitiv, tot timpul în căutarea (zadarnică) de a avea prieteni/prietene (prietenia-sau mai bine zis afinităţile de grup-se realiza pe alte criterii-am descoperit treptat în jurul meu) ...  
... am fost un copil cuminte, simplu-în linii mari …
…dar cu un colţilor ascuns, undeva atât de adânc în sufleţelul meu, unde atâtea ‘necunoscute’ se adunau  ... aşteptând un moment favorabil desluşirii mecanismelor ce le-au produs …
... târziu, pe la 10 ani, am avut un ‘dar’ de la Bunul Dumnezeu …o surioară ... care mi-a umplut o parte din golul sufletesc ... devenind jucăria vie a mea … şi căreia m-am dedicat, ca o ‘cloşcă’…
... am  încercat să-mi fac datoria: în viaţa de şcoală şi viaţa de familie, zilnic, aşa cum am înţeles eu noţiunea de ‘datorie’... unele le-am reuşit bine, altele mai puţin bine ...
... pentru multele 'necunoscute' acumulate/ţinute în interior ('intrebările vârstei')- încercând să le descopăr singură mecanismul- m-am afundat cu o poftă neobişnuit de mare... în lumea cărţilor ... singurele pe care le credeam pline de informaţii ... de mic copil am iubit enorm cărţile ... aşa am ajuns să ‘mănânc’ cărţile, tot timpul aveam o carte cu mine … din bibliotecile vecinilor, de la biblioteca şcolii/liceului/facultăţii … dar am avut lecturi nedirijate (fără o tematică spirituală), citeam despre ceea ce mă preocupa pe mine în acele perioade şi, de multe ori, ceea ce găseam-chiar şi cărţi prea grele pentru vârsta mea … bineinţeles că am citit şi cărţile recomandate de şcoala ca lecturi particulare … paleta lecturilor a fost diversă: povestiri, poveşti, basme, poezii, aventuri, dragoste, război, istorie, călătorii …
… citind mult am devenit şi mai interiorizată, reflectând la multele informaţii primite prin lecturi şi încercând să le clasific în memorie – cu forţa intelectuală a momentului!!!
… evadarea din mediul neclar mie, plin mai la tot pasul de contradicţii între vorbă şi faptă, am împletit-o cu atracţia pentru alte plaiuri/culturi/civilizaţii şi dragostea de carte… pe parcurs ce am cescut, neputând călători (lipsa fondurilor necesare...), cărţile de călătorie - scrise de persoane cunoscute sau necunoscute, unele mai célèbre, altele mai puţin – mi-au descris colţuri cât mai îndepărtate pe glob/obiceiurile popoarelor/personalităţi marcante ale istoriei acelor meleaguri …
… creşteam şi … evoluam şi altfel … dar mi-era greu să fac o distincţie între ce citeam şi lumea care mă înconjura …
... veşnic copil credul, pentru mine toate persoanele întâlnite erau - sigur - persoane pozitive, le credeam vorbele, pentru că şi eu eram cu gânduri curate – neavând experienţa acumulată pe propria piele (=nu mă ‘’fripsesem’’) ca să înţeleg că unii oameni vorbesc despre ceva şi gândesc cu totul şi cu totul altceva ... m-am maturizat, m-am 'fript' de 'n' ori ... dar, în continuare, nu pot înţelege ca în relaţiile dintre oameni să existe minciună/ ambiţie/ răutate/ invidie = într-un cuvânt: lipsă de fair-play... ... există atât de mult loc sub soare pentru toţi ... conlucrând putem realiza atât de multe ...
… nu cred că există multe colţişoare de pe glob despre care să nu fi citit, încercând să cunosc câte ceva din specificul lumii … dintre toate ţările vizitate imaginar, cea pe care am găsit-o ca cea mai plăcută şi apropiată de structura mea sufletească şi de simţirea mea ... a fost Japonia …
… am şi fost numită într-o perioadă de timp ‘japoneza’, de cei apropiaţi mie … (micuţa mea chiar a avut o perioadă de timp un aspect clar de japoneză; ticuţu avea porecla de ‘chinezu’ pentru că cei din grupul lui de prieteni îi ştiau mai bine pe chinezi!!!)   
… aşa de mult îmi plăcea ce întâlneam în lecturile mele, încât încercam să experimentez în practică!un exemplu-puţin hilar-mult timp am mers ca o japoneză (chiar dacă nu aveam kimono) …
… acum - după atâţia ani de când sunt ataşată sufleteşte de Japonia - pot să analizez mai uşor ce anume din structura mea mi-a înlesnit apropierea de această lume care mie mi-a pătruns uşor drept la inimă:
   -curiozitatea şi dorinţa de a descoperi mecanismul interior al fiecărui lucru/eveniment ...
   -tot ce am învăţat sau am asimilat ca meserie, le-am adaptat la stilul meu (bun sau mai puţin apreciat)…
   -de mică mi-au plăcut lucrurile de format mic, delicate-încercând sa realizez lucruri aparte şi să le perfecţionez-: am cochetat cu versificarea/rima uşoară,  cu desenul şi apoi pictura (îmi plăceau acuarelele ... şi jocul frumos pe hârtie cu culorile variate...), cu sculptura (am realizat la cercul de sculptura, la casa pionierilor, o casetă lucrată în lemn, cu ustensilele specifice: daltă mică, etc.), am cunoscut la lucru manual aproape toate stilurile (realizări de desene pe hârtie milimetrică, lucru croşetat, lucru cu andrele, lucru la goblen, lucru de croitorie …)  
   -mi-a plăcut şi îmi place să migălesc mult la un lucru până îl definitivez,  cu multă răbdare… tot timpul eu primeam - la şcoală sau de la micuţa mea - lucrurile ce necesitau migală şi multă răbdare (să însăilez, să festonez, să realizez floricele mărunte şi complicate coloristic)…
   -am îndeplinit - obedient - fără 'a comenta’, sarcinile de realizat (în familie-la şcoală-la serviciu)  încercând să îmi mobilizez forţele pentru a depăşi obstacolul respectiv …
   -mult mai târziu, la maturitate, am descoperit plăcerea de a fotografia, de a avea şi păstra - fizic - imaginea unei zone plăcute mie … şi aşa am devenit fotograful familiei … cu sute de fotografii cu membrii familiei, cu florile grădinilor noastre…
   -am descoperit lumea interesantă a … masajului (şi alte tehnici exotice, spirituale...) dar pe care le-am experimentat în familie (departe de lumea exterioară-din puditate şi mai ales pentru a nu fi ridiculizată de cei care se pricep mai puţin la ... practicile exotice ...) încercând să ajut, rapid, prin diverse metode - combinate de mine cu ajutorul 'darului' primit de la Bunul Dumnezeu - la refacerea stării de bine a organismului (mai ales descoperind în diversele întâmplări din familie, cât de ineficient şi tardiv este ajutorul dat de sistemul medical de pe la noi)…
  -îmi place viaţa ordonată (nu haotică), ghidată după reguli clare şi respectate de toată lumea … îmi place omul care realizează lucruri trainice dar şi pe baza unor norme de frumuseţe/arta … ca să am un moment de relaxare într-un spaţiu plăcut mie, sunt în stare să muncesc mult timp - chiar dacă efortul este mai mare faţă de timpul acordat, în final, plăcerii respective…
  -îmi place omul modest - nu îmi place să vorbesc despre mine, despre realizările mele (multe sau puţine); mai mult evit să discut pentru a nu se creea falsa părere că mă laud cu ceea ce poate este chiar bun în ceea ce am realizat (şi mai ales ca să nu trezesc antipatii şi invidie - asta descoperind in jurul meu cu multă uşurinţă)...
  -îmi place să mă înţeleg cu toţi oamenii, indiferent de rasă sau poziţia socială, nu-mi plac 'relaţiile încordate'/certurile, am învăţat că cel mai înţelept cedează primul (chiar dacă preţul plătit nu este plăcut), îmi place să mă 'lupt' cu mine pentru a reuşi autoperfecţionarea; uneori am dat drumul lacrimilor (neascunzând asta de cei din jur-pentru că nu puteam să ma sustrag privirii lor!) pentru imposibila situaţie în care mă aflam (inutilitatea conflictului respectiv şi consumului energetic!) - chiar dacă aceste lacrimi au fost interpretate altfel, după concepţia celui aflat în apropierea mea în acele clipe-; după lacrimi, intrând în blocaj verbal pentru periaodă lungă de timp (acesta fiind specific mie, de când mă ştiu-ca autoprotecţie de a mai comenta ceva!!!) cu imposibilitatea de a ieşi din această stare uşor!!!...  
  -apar probleme: nu pierd timpul ca să mă plâng/să mă văicăresc - trec la găsirea unei soluţii/ rezolvări, rapid, pentru a ieşi din situaţia respectivă - cu cât mai multă responsabilitate ...  
  -interiorizez adevărata emoţie/bucurie (mai ales) ... pentru mine este mai mare sentimentul trăit în adâncul inimii ... departe de o privire străină care mi-ar ştirbi din bucurie/ar ridiculiza poate mica mea bucurie dar curată ... este un pudism greu de explicat altuia ...
  -şi câte multe altele … e greu să vorbesc chiar de toate …
     Totuşi, cred că mai este ceva … greu de definit în cuvinte … care m-a atras şi mă atrage către Japonia … nu vorbesc de atracţia către o lume exotică … eu am încercat să mă apropii de viaţa japonezului de rând, să simt viaţa lui cotidiană, traiul efectiv:  şcoala, munca în societate, viaţa domestică, distracţia – participarea la mersul comun al societăţii – ce dotări are, cum reuşeşte el să treacă cu bine, în fiecare zi, peste obstacolele care apar într-un mediu nu tocmai prielnic …
     Îmi place ţara în care m-am născut, am participat la orice activitate la care am fost solicitată pentru a realiza/îmbunătăţi ceva (până în 1989) ... am crezut în încercările de schimbare într-o societate normală - după 1989 ... am cunoscut de aproape multe momente 'curate' spiritual ... am experimentat pe viu fenomenul 'Piaţa Universităţii' ... am încercat să îmi folosesc votul pentru a fi cetăţean activ ...
 ...  degeaba!!! trăiesc într-o societate construită de stalinişti şi comunişti - prin distrugerea normalităţii unei lumi bogate material şi spiritual - şi preluată de copiii-copiilor-copiilor acestor distrugători şi utilizată după bunul plac ... 'omul nou' (construit de regimul dinainte de 1989) este uşor de manipulat ...
     EU CE POT FACE PENTRU O LUME MAI BUNĂ - PE CARE O DORESC DIN TOT SUFLETUL ... ZI DE ZI PARTICIP LA ACTIVITATEA COTIDIANĂ CU CALM, CU O DESCHIDERE POZITIVĂ CATRE ORICE SARCINĂ/SCHIMBARE CE APARE CONSTRUIND ŞI RESPECTÂND BUNUL SIMŢ (GLASUL INTERIOR) ... CU O MARE CREDINŢĂ ÎN BUNUL DUMNEZEU DAR ŞI CU FRICĂ DE DUMNEZEU ...
   ... acum, ce să zic: O FI BINE ?!...N-O FI BINE !?- în momentele când sunt necăjită de ... ceva, un reazem moral îl găsesc în lumea aflată atât de departe de mine ... Japonia! mă ajută moral să depăşesc momentele grele, să îmi revin (aşa cum reuşesc şi japonezii ca să treacă zâmbind peste greutăţi) ... simplul fapt că vizionez ceva, plăcut mie, la tv ''NHK World'' (singurul post tv din lumea japoneză pe care îl pot viziona) ... îmi face bine !!!
  ... dar postul tv ''NHK World'' sau o carte despre Japonia sau un film/blog despre Japonia mă atrage şi cand sunt veselă ... asta face parte din obişnuinţa vieţii mele...