… am trecut în noul an de câteva zile, şi deja simt că a trecut mult mai mult timp ...
… ''drumul meu'' arată în continuare multă frământare, zbucium ...
… de când mă ştiu îmi place viaţa liniştită, munca împletită cu bucuria sufletului … acesta a fost visul vieţii mele ... înţelegerea cu cei din jurul meu ... acceptarea de către fiecare că suntem atât de diferiţi şi că tocmai de aceea există posibilitatea de a lucra foarte bine împreună ... efortul depus de fiecare să fie pentru îmbunătăţirea muncii personale şi a comportamentului în relaţiiile cu ceilalţi - pentru a trăi toţi mai bine!!! utopic, da, îmi dau seama!
... am avut foarte multe lecturi, am fost atrasă de viaţa unor personalităţi ale lumii încercând să înţeleg mai bine temperamentul lor, ce anume au spus şi ce anume au realizat în realitate: oameni politici, generali, romancieri, poeţi, istorici, pictori...
... îmi amintesc acum, cu drag, că o perioadă subiectul lecturilor mele a fost Jawaharlal Nehru ... ce m-a atras?
… trăiam în comunism, eram tânără, se vorbea de lupta proletară ... vorbe care nu îmi plăceau şi căutam prin lecturile mele altceva ...
… întâmplarea – mai bine zis, nimic nu este întâmplător în viaţă! …înclinaţiile incipiente spre teozofie?! … lecturile din mitologia hindusă ?!... mi-a căzut în mână o carte despre Nehru care vorbea despre altceva … lumea lui era stranie pentru mine ... am vrut să ştiu mai mult!
… Jawaharlal Nehru s-a născut în luna noiembrie ( şi eu sunt născută tot în noiembrie!!!- deci nu este o întâmplare că mă atrăgea gândirea lui - SCORPION -) din anul 1889...
… era perioada influentată de gândirea marelui Gandhi: ''non-violenţa''...
… Jawaharlal Nehru a fost discipol şi continuator al marelui Gandhi … a făcut parte din categoria celor care s-au simţit înzestraţi cu o misiune, s-au ocupat de politică încercând ca aceasta să rămână curată (pe cât se poate!) ...
… mişcarea non-violentă era o mişcare contestatară de necooperare cu regimul economic şi social al timpului sau dar ca o grevă (!?) în care munca utilî colectivităţii trebuia continuată, o non-violenţă activă …
… stau şi acum şi mă gândesc cu uimire: lucruri foarte ciudate au venit şi vin din India … o lume în care tradiţiile, religiile, limbile ... se împletesc rezultând o lume plină de extreme, unde întâlneşti oameni de la cei mai bogaţi până la cei mai săraci, toţi trăind paşnic - conform tradiţiilor milenare - dar unde auzi şi de cele mai mari confruntări izbucnite între semeni ...
… oare în timpurile noastre o mai fi loc pentru non-violenţa lui Gandhi şi Nehru ?!...
… s-ar mai schimba ceva acum, paşnic ?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu