duminică, 17 noiembrie 2013

gânduri de seară târzie...

... serile reci de toamnă mi-au readus ritualul focului în sobă ... 
... totul începe cu ora de seară (aproape 18,00) când merg la atelierul lui tăticu (şi dormitorul lui Leu...) şi sortez lemnele pe mărimi: aşchiuţe, lemne mai subţiri şi mai groase şi, pentru final, o mică buturugă...
... pornesc cu cutia plină de lemne spre casă, le aşez în bucătărie lângă plita sobei ...
... mă deplasez în spatele casei, unde se află un coş înalt (construit de noi ...) cu posibilitatea de a deschide/ închide soba (noi folosind un capac de oală rezemat de 2 cărămizi mai mici) ... deci deschid, uşiţa coşului şi scot capacul lăsând liberă ieşirea gazelor ce vor rezulta după aprinderea focului, în casă...
... revenită în casă, deschid uşiţa la plită şi jos uşiţa pentru aerisire, şi aşez pe grătăraş hârtia împăturită, aşchiuţele de lemn şi le aprind! după ce închid uşiţa, se aude cum focul prinde curaj şi încet-încet lumina focului devine mai puternică ... deci trebuie să încep alimentarea, treptată, cu alte lemnişoare mai subţiri ...  
... zgomotul pe care îl ascult - lângă plită - îmi place, îl ascult de aproape 10 ani, în anotimpul rece...
... începe să se reverse în toată bucătăria, treptat, căldura care va îndulci seara pentru toată familia. 
... târziu, în noapte (pe la ora 21,00 ), când a ars şi ultima buturugă, în casă este cald, soba - ce primeşte căldura de la plită - împrăştie căldura în toată casa ... aştept să rămână doar jarul şi atunci trebuie sa merg afară, să aşez capacul la coşul sobei - pentru a păstra căldura sobei atât pentru timpul nopţii, cât şi pentru mâine ...   
... deci am ieşit din casă, am străbătut terasa, deplasându-mă spre coşul casei, am respirat aerul rece, pătrunzător până la cea mai sensibilă fibră din interiorul meu, un aer rece amestecat cu umed, cu aromele specifice vieţii de la ţară... ceva atât de rece dar atât de incitant ca arome - dacă stai mai mult să analizezi ... ce să mai spun că totul parcă era ireal: o lumină atât de puternică, de ciudată, se revărsa de la Luna Plina - atât de mare pe cer - şi totul se vedea atât de clar în curte ... dar cu o coloratură stranie !!! 
... era o linişte chiar din povestiri ... departe, de la drumul principal, se auzea zgomotul maşinilor ce străbăteau traseul ... mai aproape, dar nu foarte aproape, se auzeau animăluţe (căţei?!) ce comunicau între ei, ca un zgomot de fond ... în apropierea casei mele, nici o mişcare pe drum ... dorm deja toţi vecinii ?!

13 comentarii:

  1. Foarte frumoasa povestire ta.Se vede si simt un talent in a compune naratiune.Toate bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc frumos pentru vizita! ma bucur foarte mult cand randurile mele sunt citite cu placere!!! un weekend placut!

      Ștergere
  2. multumesc frumos pentru vizita! uneori simt, brusc, chemarea de a scrie pe un anume subiect! ma bucura cuvintele pe care mi le-ai scris! iti doresc multa sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi placea si mie in copilarie la bunica sa urmaresc umbrele pe care focul le facea pe pereti printre crapaturile ochiurilor de la rola.
    Mi-a placut mult povestirea ta!
    Sa traiesti aceasta bucurie a focului de lemne si pentru mine! :)
    Seara placuta! Te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc frumos pentru vizita! chiar este o bucurie cand aud lemnele trosnind in soba!!! iti doresc o seara minunata!

      Ștergere
  4. Am observat ca parca vorbesti despre amintirile noastre, de demult, din copilaria noastra a celor ce te citim, numai ca tu poti inca trai asta. Poti sa tragi in piept aerul rece al noptii si sa auzi toate sunetele dintr-un sat care doarme, si sa auzi focul si sa te bucuri de caldura sobei... La tara toate sunt personale, aerul, luna, caldura...povestesti atat de frumos despre lucrurile simple, care sunt mult mai simple decat lucrurile noastre simple si mai personale si mai tihnite...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc mult pentru vizita! chiar iti place? credeam ca va place mai mult lumea super-sofisticata a oraselor...eu am parasit demult aceasta lume zgomotoasa...chiar imi place simplitatea vietii ! as mai dori si altele-aici,la tara, dar nu se poate! iti doresc weekend placut!

      Ștergere
  5. Îmi place mult cum povestești!
    Sincer îmi este dor de trosnetul lemnelor în sobă,cândva
    am sta și eu la casă cu lemne!
    Îți doresc un weekend frumos și plin de bucurii!
    Pup cu mare drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc mult pentru vizita! ma bucura mult ceea ce mi-ai scris! de obicei scriu ce imi place mie mult, ceea ce imi porneste spontan din inima, la un moment dat! si eu iti doresc sa ai weekend placut!

      Ștergere
  6. in special iarna, cand afara ninge, linistit sau nu, imi place sa aud cum trosnesc lemnele in soba. In ultimul timp, rar am timp sa le mai ascult, pentru ca rar ajung acasa, unde parintii au pastrat soba cu lemne, chiar daca au si gaze si calorifere. E atat de vie si minunata povestirea ta, incat ma simt mai aproape de copilarie, de casa parinteasca, de parinti si imi evoci niste amintiri frumoase. Iti multumesc. Orasele ne-au acaparat intratat incat uitam sa ne bucuram de lucrurile simple.

    RăspundețiȘtergere
  7. multumesc mult pentru vizita!
    ....am un suflet atras de traditii, de viata cat mai simpla...sufletul meu a evoluat, treptat, ajungand la aceasta faza...am parte de multe bucurii dar a trebuit sa platesc si un pret cam scump: singuratatea! multe cunostinte, avute in viata de oras, s-au departat de mine...viata de oras schimba enorm valorile in fata carora se inclina omul modern !!!
    ....inca o data: multumesc frumos pentru cuvintele calde pe care mi le-ai transmis!
    ... sa ai o duminica minunata!

    RăspundețiȘtergere
  8. Povestesti frumos :) Nu-i usor sa traiesti la tara ... dar e sanatos si ai parte de experiente inegalabile. O saptamana frumoasa tie si parintilor !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc frumos pentru vizita!
      poate ca ar fi fost altceva daca am fi fost pe meleagurile noastre natale!
      imi place viata simpla, trairea adevarata a sentimentelor...sunt o idealista...asa de usor pornesc in vise, cu ochii deschisi, adesea ca un copil...poate de aceea am iubit visul de a fi japoneza!
      iti doresc multa, multa sanatate!

      Ștergere