ploaia...

... e seară târzie ... 
... poate sunt puţin mai mult copilăroasă ... sau poate puţin prea visătoare ...
... ascult muzică şi treptat îmi aduc aminte ce diferite erau ploile de demult !
... mi-aduc aminte: eram la film, în oraş ... după terminarea filmului, ploaia care m-a întâmpinat la ieşire, era caldă şi atât de plăcută, prietenoasă ... şi am mers prin ploaie, fericită, cu rochiţa udă pe mine !
... de când mă ştiu iubesc ploaia fie pentru că am iubit poeziile - începând de la ''melc, melc, codobelc'' şi până la melancolicul Bacovia cu locuinţele lacustre -, fie pentru că am iubit cântecele, fie pentru că structura mea ţine de o zodie de apă ... ce poate fi mai plăcut decât să simţi pe faţă stropii curaţi şi plăcuţi ai ploii ! să simţi sufletul uşor ca un fulg, şi să râzi ca un copil ... 
... şi totuşi acum nu mai este aşa ... sau eu m-am schimbat ?!
... vine ploaia şi după bucuria de început, încep grijile: ori vine prea repede, ori vine amestecată cu vânt (uneori grindină), ori vine prea multă odată, ori durează prea mult ...
... am devenit oare prea materialistă ?! 
... ploaia este utilă - până la un punct - florilor noastre, pomilor noştri, în general întregii suflări din gospodăria noastră ...  
... când începe să plouă, acum, apa este prea multă, totul devine atât de jilav începând de la haine şi ziduri, până la pământul ce musteşte, pomii şi florile îmbibate, căţeii sătui de atâta moţăială în pătuţurile lor ... apoi şanţurile ce se umplu de atâta apă şi trimit apa spre interiorul curţii ... urmărind ştirile apocaliptice de la tv, ne pregătim şi câte o scară (''poate trebuie să ne refugiem în pod'') - deşi cum am putea să îi suim în pod pe Puiu şi Leu ?! 
... gânduri, griji ... prea multă responsabilitate ?!