vineri, 25 aprilie 2014

...despre talentul de a trăi ...

... e mare sărbătoare!
... ce să fac, acum, după-amiază?! da - pot să citesc!
... am încercat să iau din bibliotecă o carte dar în mână mi-a ajuns un caiet (din multele pe care le am scrise ...) şi s-a deschis la rândurile ce mi-au plăcut cândva, gândite de Ana Blandiana http://www.anablandiana.com/ - un suflet atât de delicat! 
... aşezată comod în fotoliul de lângă plita ce acum nu mai arde (!!!), am recitit cu emoţie acele rânduri şi, dintr-o pornire spontană, am hotărât să le transcriu aici - poate că în multele lecturi ale fiecăruia nu le-aţi întâlnit şi ar fi păcat pentru ele, aceste minunate rânduri, ca să nu fie cunoscute! -:
     '' ...Talentul de a trăi, aflat în mod evident în curs de dispariţie la popoarele Europei, este una dintre noţiunile cel mai greu de definit, pentru că se delimitează de altele prin nuanţe adesea insesizabile. Îmi vine să spun, asemenea elevilor care nu au învăţat lecţia, că talentul de atrăi este '''atunci când...'', dar îmi dau seama că nici asta nu aş fi în stare să precizez. Locuţiunile presupuse apropiate, cum sunt ''a trăi bine'' sau ''a şti să trăieşti'', se dovedesc, la o analiză mai atentă, străine, pentru că, în timp ce prima se referă exclusiv la posesia unor lucruri - cât mai multe - materiale, iar cea de-a doua conţine sugestia puţin tulbure a grabei de a profita de tot ce îţi iese în cale, talentul de a trăi nu este o noţiune sau o realizare, ci pur şi simplu o stare. El este o înflorire a verbului a fi, în timp ce celelalte două atârnă de verbul a avea, iar această diferenţă nu este numai una de apartenenţă ci şi una de substanţă.
           Aş fi tentată să susţin - şi nu cred că aş greşi întru totul - că talentul de a trăi este un atribut al tinereţii şi poate chiar al simplităţii, el se descoperă mai adesea la vârstele fragede şi este mai uşor detectabil la popoarele tinere. Dar nu ar fi, oare, o simplificare? Dacă apropierea de animalitate ar fi o garanţie a acestui dar zeiesc, ar trebui ca animalele să fie fără excepţie fericitele lui deţinătoare. Şi totuşi, nu numai de la specie la specie, ci şi de la individ la individ, există deosebiri şi grade ale deţinerii lui. În mod evident câinii, de exemplu, sunt mai puţin talentaţi întru existenţă decât pisicile. Şi asta nu numai pentru că atât de cunoscutele lor caracteristici, devotamentul, credinţa, sunt calităţi mai greu de purtat decât suspect de celelbrul egoism al felinelor, ci şi pentru că le lipseşte capacitatea (pe care acestea o au) de a se bucura de fiecare secundă, geniul de a şti să decupeze din şirul nesfârşit al întâmplărilor numai soarele clipei de acum. Am considerat întotdeauna ca pe o dovadă de profunzime ideea egiptenilor de a zeifica pisica, acest animal atât de dotat pentru somn şi pentru abstragere, atât de capabil să aleagă ceea ce este esenţial de ceea ce nu este esenţial fericirii.
           Talentul de a trăi mi se pare, mai mult decât o trăsătură a animalităţii, o consecinţă a subtilităţii pe care pot să o aibă (sau să nu o aibă) în egală măsură oameni sau animale, fiinţe tinere sau bătrâne, evoluate sau nu, civilizate sau nu. Talentul de a trăi este, asemenea tuturor talentelor, un dat nativ care poate fi cultivat, care poate fi favorizat sau interzis de condiţiile mediului... Şi în măsura în care îl înţeleg, o anumită linişte atentă a spiritului, spre care au tins toate religiile şi toate curentele filozofice, este condiţia sine-qua-non a existenţei sale, a acelei stări binecuvântate în care fiecare frunză care cade, fiecare fir de iarbă atins de talpa goală a piciorului, fiecare secundă de somn, fiecare picătură de apă pe buză, fiecare nor pe cer, fiecare fruct zdrobit de cerul gurii, fiecare durere chiar, există rotund şi total, sunt prilejuri de viaţă. O linişte a spiritului pe care viteza vehiculelor, gălăgia mass-mediei şi saţietatea consumului o interzic şi o ridiculizează...''
          (Ana Blandiana, ''Soarele clipei de acum'')        

4 comentarii:


  1. Bonjour, prietena-japoneza.

    Les bonnes œuvres de sentiment.
    Merci pour votre visite toujours.

    Je vous souhaite tout le meilleur.
    Salutation.
    de Japon, ruma ❃

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. merci, Ruma, pour votre visite!
      je suis tres enchante !
      aussi je vous souhaite sante!

      Ștergere
  2. Cred ca acest talent de a trai il dobandim mai la batranete,daca-l putem numi asa.Acum ne dam seama ca a trai e un talent pentru cine nu-l are o ia razna.Un weekend placut!

    RăspundețiȘtergere