''Doi fraţi certându-se de la un copac, au ajuns la ispravnic, pentru judeţ.
Cum şedeau ei, împungându-se din cuvinte, în faţa ispravnicului, numa' ce soseşte Vodă Ştefan.
C-aşa era măria sa; unde nu gândeai, acolo îl aflai, dorind a cunoaşte vânturile ce clatină inima supuşilor săi.
-Care-i of-ul ce v-a mânat aici, plăieşilor? a binevoit să întrebe măria sa.
-De la părintele nostru, a înjghebat glas cel mai vârstnic, ne-a rămas răzăşia pe din două şi când ne-am hotărnicit-o, între noi, pe răzor, s-a nimerit nucul cel vechi, mândria neamului nostru. Eu am socotit că-i frumos şi bine să-l păstrăm, ca nişte oameni cuminţi ce ne aflăm, şi fratele meu s-a învoit la aceasta. Însă, după un răstimp, s-a întors cu gând potrivnic şi a doborât copacul ducându-l în sălaşul său. Cu asta a călcat învoiala şi a făcut de ocară sămânţa noastră care, din tată în fiu, s-a arătat chibzuită în rosturile vieţii. Am cătat sfta şi învoială, dar n-am aflat. Acu' ne bucurăm, c-am ajuns la cântarul cel fără de greş al măriei tale de la care aşteptăm judeţ şi îndreptare.
Măria sa a privit cătră cel mai tânăr dar el n-a săltat ochii.
-Şi vreţi voi să vă fiu eu jedecător?
-Binecuvântată fie clipa aceasta!
-Fratele mai mare a grăit drept?
-Drept, măria ta!
-Şi pentru ce ai călcat înţelegerea?
-Din uşurătate şi nechibzuinţă!
-Ce ai de gând?
-Să pun alt nuc în acel loc şi să-l îngrijesc să crească.
-Ai gând ispăşitor, dar nu-i întreg.
-Aştept îndrumare spre desăvârşire de la judeţul luminat al măriei tale.
-Pentru nucul doborât ai să sădeşti o sută de nuci, pe care, cu mâna ta, să-i îngrijeşti să crească aşa fel ca nici unul să nu tânjească. La din contra, vei fi scurtat fără alt judeţ. Am poruncit aşa, deoarece noi, oamenii, trebuie să avem grijă şi respect osebit pentru copaci, că ei stau veşnic în ajutorul vieţii noastre, iar cine nu ţine la copaci, la viaţa sa nu ţine.
Şi le-a spus apoi Voievodul vorbe înţelepte, pentru a-i îndruma pe calea binelui, până la sfărşitul vieţii:
-Aşijderea cu fratele şi semenii tăi, să caţi a trăi după pilda copacilor din livezi şi codri, care se sprijină unii pe alţii şi furtunile nu-i pot doborâ. Un popor nu ar putea trăi, dacă fiii săi nu ar fi una, la bine şi la rău. La vreme de răgaz, copacii stau în linişte, ca toţi, deopotrivă să primească lumină şi căldură de la soare, iar pe timp de vijelie cei tineri ne se frâng pentru că se sprijină pe eci vârstnici. Voi luaţi aminte şi învăţaţi de la copaci cît de mare preţ are frăţietatea şi dragostea cătră vecin. Numai aşa veţi arăta că sunteţi feciori buni ai Moldovei.''
preluată din ''Legende''
-''Învăţaţi de la copaci'' - George Chiper-Dinograngea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu