''Când am avut de învăţat meşteşugul armelor, la vremea tinereţii mele, prin şcolile noastre de ştiinţă militară, între marii conducători de oşti, ce ne-au fost arătaţi ca pildă, era şi Ştefan cel Mare.
Ca moldovan, am cercetat mai îndeaproape viaţa de oştean a voievodului nostru şi mi-am încredinţat că pe dreptate este măria sa aşezat lângă străluciţii comandanţi de oşti din lumea întreagă.
Legenda spune că într-o primăvară, pe la sfârşitul lui Florar, măria sa Ştefan a ţinut sfat de taină cu căpeteniile oştirii şi pârcălabii de cetăţi, în târg la Huşi, întâmplare care adevereşte chibzuinţa şi adânca înţelepciune a marelui Voievod. A avut Voievodul atunci semne că Hanul cel fioros al tătarilor de la Crîm are gând de prădăciune şi răpunere asupra Moldovei.
Cum ştia că întunecatul Han cată roadele pământului nostru şi fecioare pentru robire, Ştefan a purces la rânduirea treburilor aşa fel, ca la vremea strângerii bucatelor, oastea moldovană să cunoască primejdia şi îndrumările pentru stăvilire.
Drept aceea a poftit la sine dregători de la domnie şi a poruncit să fie dată ştire cetăţilor de margină, vorniciilor şi isprăvniciilor, că peste trei zile se ţine sfat de oaste la casa din tărgul Huşilor.
Numaidecât, la straja a treia din noaptea acelei zile, s-o fost aprins focuri pe trei înălţimi din prejma cetăţii de scaun şi când au izbucnit spre cer vâlvătăile, alţi balauri de flăcări s-au ridicat în lungiş şi-n curmeziş peste trupul Moldovei: tot trei, câte trei, până la hotare.
Aşa era înţelegerea; când s-aprindea o movilă, însemna că sfatul se va ţine la scaunul din Suceava, dacă ardeau două focuri, poftirea era pentru tabăra din Vaslui, iar de izbucneau trei vâlvătăi, chemarea era pentru casa de sfat de la Huşi.
Luptătorii din sate erau vestiţi cu focuri şi buciume şi acum nu se folosiseră decât flăcările; când buciumaşii tăceau, oştenii nu se tulburau, ştiind tocmelile.
Dimineaţa, la ceasul când ciocârlia conteneşte jocul în albăstrimile cerului şi pogoară la răgaz în lanuri, măria sa şi sfetnicii de însoţire s-au încălărat, luând calea Hîrlăului, unde au făcut popas în miez de zi pentru a se hodini. Un boulean de zece luni şi câţiva cocoşi au fost trecuţi prin vetrele de jăratec, ulcioare cu ceară pe dopuri au fost suite din tainiţele unde dorm vinurile şi, în Cerdacul Rindunelelor, au stâmpărat neliniştea trupească a drumeţilor. La grajduri, caii, aşijderea erau îngrijiţi după rânduiala veche, întru alungarea ostenelii din mădulare. Căpetenii de oaste şi plugari chibzuiţi, din partea locului, au stat la dreapta măriei sale.
Clopotele au cântat sărbătoare, iar măria sa a împărţit poveţe pentru gătirea celor de trebuinţă ceasurilor de cumpănă.
Apoi, pe la chindie, drumeţii au strunit frâiele, săltând în şei, şi s-au tot dus spre soare-răsare, stârnind pulberea drumului.
Când cocoşii strigau straja întâi din noapte, buzduganul măriei sale a cercat poarta casei domneşti din Vaslui. Acolo au şezut sfetnicii, faţă către faţă cu măria sa, la sfat de chibzuinţă până cătră zori. Sfinţia sa Amfilohie Şendrea avea scaunul la dreapta măriei sale.
Au hodinit cinci ceasuri şi, scurt timp după lunecarea soarelui din crucea amiezii, au ieşit spre răsărit apucând şleahul Huşului unde s-au aflat o dată cu asfinţitul.
Ispravnicul de Fălciu purtase grija rânduielilor şi oaspeţii măriei sale au hodinit după cuviinţă, fără tulburare.
Deci a treia zi, la prânz, toţi cei chemaţi se aflau de faţă, şi-n casa măriei sale a început sfatul de taină; la porţi vegheau oşteni cu toiege şi suliţi.
Măria sa a grăit:
-Cinstiţi pretini, aveţi la cunoştinţă că necredinciosul Han de la Crîm a pus gând vrăjmaş Moldovei, fiicelor şi fecioarelor acestui pământ, şi, pre cât am putut afla, nu peste multă vreme ne va călca hotarele şi ogoarele. Toţi ştim că tătarii sunt cât frunza şi iarba şi noi anevoie ne-am putea măsura cu dânşii. Fără chibzuinţă temeinică şi osebită pregătire, ţara rămâne primejduită. Stând aşa treaba, vă poftesc a vă rosti ce şi cum vom face pentru izbăvirea Moldovei.
Pe chipurile tuturor s-a coborât o amurgire ca aceea care prinde copacii codrilor în preajma furtunii.
Au vorbit pârcălabi şi vornici, comandanţi şi ispravnici arătând, fiecare după a lui ştiinţă şi pricepere, ce cred nimerit a se face.
Şi când a fost să rostească măria sa cuvântul, ceva rar s-o întâmplat; limba de la clopotul mare al bisericii a lovit doaga şi sunetul greu a umplut împrejurimea.
-Vântoasă în miez de zi? Lucru osebit a băgat samă Voievodul.
Atunci au prins deodată să-şi plece ramul copacii livezilor, oftând ascuţit la prichiciul ferestrelor, soarele şi-a ascuns faţa şi tunete năpraznice au cutremurat Firea, în vreme ce săgeţile ploii au păienjenit văzduhul.
Măria sa a aşteptat un timp uitându-se afară; pe chipul său jucau lumini şi umbre; unele izvorând din fiinţa sa, altele din frământarea de afară.
Clopotele au vestit că sfinţia sa episcopul Amfilohie a îngenuncheat în altar.
Voievodul a săltat din scaun şi sfetnicii l-au urmat; la un semn, s-au aşezat s-asculte cuvântul măriei sale:
-Tot ce-aţi grăit, pretini, este frumos şi-nţelept. Moldova poate fi mulţumită că-şi razimă fiinţa pe fii cu dragoste şi vârtute, iar duşmanii, dacă doresc, vor învăţa să se teamă. După spusele domniilor voastre, urmează să-nţelegem că ţara va fi izbăvită de urgie. Rămâne să aşezăm treaba pe temelii bune şi eu socotesc de trebuinţă a rândui aşa: pârcălăbiile de Tighina şi Cetatea Albă, cu a lor pâlcuri de oşteni, se vor închide între ziduri, cu cele de nevoie pentru două luni. Nu vor da semne că sunt acolo. Călăraşi destonici vor aştepta gata, şi când neprietenii vor călca hotarul, vor răpezi ştiinţă cătră străjile de mijloc spre a înroşi cu flăcări cerul Moldovei. Buciumaşii vor suna în trei răstimpuri, noaptea, când urechea prinde lesne depărtările. Vrăjmaşii vor fi îngăduiţi să pătrundă adânc până spre apa Prutului. În faţa lor, pedestrimea şi călăraşii tutoveni vor face hărţuială. Vasluienii şi fălticenii vor aştepta la malul de răsărit al Prutului. Orheienii şi rădăuţenii vor sta în latura dintre Valea Răutului şi Codrii Orheiului. Putnenii şi nemţenii se vor afla în câmpul dintre Tigheci şi Gura Nistrului, iar pe malul dinspre apus al Prutului vor sta la veghe vrâncenii şi sucevenii. Nici o săgeată nu se va zvârli asupra duşmanului până ce nu-şi va lua grija că mai sunt alte pâlcuri de oşteni decât cei din faţă. Când se vor ivi cele dintâi care cu bucate îndrumate spre hotar, iar hoarda va fi întreagă între dealurile Moldovei, oastea din cetăţile de margină va ieşi, tocmind stavilă de netrecut la spatele vrăjmaşilor, în calea de întoarcere. După care va vesti oştilor de pe lături să pălească năprasnic în coastele tătărimii şi, tot atunci, vasluienii şi fălticenii vor porni ca trăsnetul să zdrobească fruntea hoardei. La una ca aiasta Hanul nu gândeşte şi când îşi va da seama, nu va mai avea armată, deoarece nici un tătar nu trebuie să scape. Socot că şi domniile voastre găsiţi că aşa se cuvine a face pentru păstrarea şi slava Moldovei.
Cei de faţă au dat glas de mărire pentru înţeleptul Voievod şi sfatul de taină s-a mântuit cu ştiinţa că cele vorbite rămân între păreţii casei; un cuvânt rostit afară aducea căderea capului.
Treaba făcută de Ştefan cu atâtea veacuri în urmă, cei de azi o numesc bătălie de încercuire şi, uneori, fac greşală să o socotească un nou meşteşug războinic.''
preluată din ''Legende''
-''Sfat de taină'' - George Chiper-Dinograngea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu