legendarul Ştefan (12) ...

    ''Găsindu-se în popas lângă movila Răbîiei, pe şesul Prutului de mijloc, măria sa a întrebat cum stă întrevieţuirea oamenilor din partea locului.
      I s-a adus la cunoştinţă că bătrânul Păduraru din sat de la Rîşeşti s-a tulburat în omenia lui şi a gonit pe Codin, feciorul său din sălaşul părintesc, strigând cât îl ţinea gura că nu vrea să-l mai vadă. Vorbitorul a agaogat că feciorul este crud încă şi nedeprins cu lupta vieţii.
      Era un caz rar în Moldova şi măria sa nu putea îngădui una ca aiasta.
      Drept aceea a poruncit ca îndată să fie adus moşneagul pentru sfat şi judecată.  
      Sosind la locul chibzuinţei, moşneagul a dat spre închinare, dar Vodă Ştefan l-a oprit:
       -Ai cu vreo douăzeci şi cinci de ani mai mult decât mine şi închinarea se cuvine a fi adusă vieţii trăite cu fapte cinstite.
       -Să ne trăieşti, măria ta!
       -Oi trăi cum oi putea, cât Moldova mă va vrea. Da' ia spune-mi: ai un fecior ori ba?
       -Am ... da' nu-l mai am.
       -Cum vine treaba asta? A plecat din lumea văzută ori s-a dus cu toamna şi-l aşteptăm cu primăvara?
       -A făcut aripi şi l-am trimis să zboare, să mai aibă şi el grija mea.
       -Îi sunt de ajuns aripile ori mai are trebuinţă de ceva?
       -După socotinţa mea, nu-i mai este nevoie de nimic.
       -Ţi-i fecior bun?
       -Bun, cum nu!
       -Câţi ani poartă?
       -Cinsprezece în capăt.
       -Vezi căruţa ceea?
       -O văd!
       -Ai putea să-mi spui de ce roatele cele noi, tinere, sunt în căruţă, în loc să fie cele vechi, şi de ce căluţul cel tânăr este la paştie, iar cel bătrân la hulube?
      -Pentru că roatele cele nouă n-au încă cerc pe dânsele, iar căluţul nu ştie încă rânduiala drumului cum se cade.
      -Vrasăzică, sunt roate, cele noi, dar încă nu după cuviinţă, iar căluţul poate trage, dar mai are de învăţat rânduiala drumului?
      -De bună seamă, aşa-i, măria ta.
      -Şi până la vremea când roatele noi or fi cum trebuie, cele vechi le poartă, iar cât timp căluţul cel tânăr nu are învăţătură de-ajuns, nu-i pus la hulube, aşa-i?
      -Întocmai, măria ta.
      -Aşijderea şi cu feciorul domniei tale este. Are aripi, cum ai zis, dar nedeprinse să zboare singure încă şi este de trebuinţă să meragă lângă cel deprins. Ce spui?
      -Că drept a grăit măria ta şi eu, făgăduind îndreptarea nechibzuinţei, cer izbăvire.
      -Amin şi Moldovei slavă, a încheiat măria sa.''

         preluată din ''Legende''
              -''Roatele vechi duc pe cele nouă'' - George Chiper-Dinograngea