Drumul ascuns...

... în sobă arde focul şi căldura din casă mă duce cu gândul la copilărie şi la minunata lume a poveştilor ... ce poate fi mai plăcut acum, în Ajunul Crăciunului, decât o poveste... şi aşa încep transcrierea aici din minunatele basme/poveşti (citite şi răscitite de atâtea ori de mine - când eram mititică şi apoi mai mare ...) cuprinse intr-o carte pe care cu drag am păstrat-o până acum (împreună cu alte zeci de cărţi, în biblioteca mea cu care mă mândresc...) - şi al cărei autoare, cândva numită Eugenia Adam Roşca, am descoperit de-abia acum, peste atâţia ani, că este ... Eugenia Adams-Mureşanu - crispedia.ro 

                                 Drumul ascuns

         A fost odată ca niciodată, pe când pietrele cântau şi animalele glăsuiau. A fost pe lume o fată care n-avea nici un nume. Odinioară, pe când abia văzuse lumina zilei, cineva crud şi hain o lăsase pe prispa unei case într-un vârf de munte. Vezi că ştia omul cel rău că acolo trăieşte o babă sărmană cu suflet bun care o va creşte. Aşa şi făcu femeia, dar iată că uită să-i pună un nume! O învăţă să toarcă şi să ţeasă, dar tocmai când fata ajunse de măritat, baba muri. Şi astfel ea rămase singură, cum e cucul în pădure, cum e tufa cea de mure...

         Şi era atât de frumoasă fata fără nume că veneau păsările pe umerii ei şi-i cântau la ureche. Se opreau din fugă pârâiaşele ca să-i scalde picioarele. Ba se-ndrăgosti de ea soarele şi pe unde trecea fata, se agăţa de cosiţele ei aurii. Şi tot dezmierdându-i părul care ajungea până la glezne, i-l făcu atât de strălucitor încât semăna cu o flacără lungă.

         Dar ce să spun de ochii ei? Când fata îşi ridica pleoapele, ţâşneau scânteieri de mărgăritare, încât se îndrăgostiră şi stelele şi luna de ea...
         Şi-avea fata fără nume un dar rar de tot, care sta ca o taină pecetluită. Dar vouă am să vă spun taina: putea să priceapă graiul animalelor şi să se facă înţeleasă de ele. Un lucru însă nu ştia fata fără nume, căci baba, murind, uitase să i-l arate: nu cunoştea  drumul care duce spre oameni...  

         Era harnică fata dezmierdată de soare şi stele. Cu un fus mic ştia să toarcă fire subţiri ca razele de lună, iar cu o suveică, tot mică, putea să ţeasă borangicuri străvezii ca aerul. Dar era tristă sărmana şi-i cădeau lacrimile pe obraz ca o ploaie de gheaţă. Vezi, se săturase să mai stea singură în căsuţa aceea de pe vârful muntelui şi nu mai avea poftă nici să mai toarcă, nici să mai ţeasă!

         Într-o seară aruncă în traista de după uşă fusul, suveica şi marama la care lucra, şi ieşi pe prispă să stea de vorbă cu luna.

 - Ştiu, măicuţă dragă, că ai să mă înţelegi! îi zise ea. Urâtul mi-a împânzit toate gândurile şi dacă mai stau în singurătatea aceasta ai să mă găseşti moartă! Vreau să trec dincolo de poarta poienilor, dincolo de urma copitelor de cerbi...Vreau să găsesc drumul care duce spre oameni...

         Luna ştia ce înseamnă dorul de ducă. Doar şi pe ea o apuca în fiecare seară urâtul şi trebuia să plece, să se plimbe peste întunericul pământului, în straiele ei minunate de borangic. Însă ea era departe şi n-o putea ajuta!

         Dimineaţa, fata îşi luă rămas bun de la căsuţă şi de la fiecare pom şi floare. Şi pomii şi florile se-ndoiră până la pământ de durere, vărsând lacrimi amare, bine ştiind că de-acum înainte nimeni nu va mai îngriji grădina. Când să plece, fata simţi o mireasmă puternică de busuioc, ridicându-se din pământ, ca un abur cald. Vezi că tocmai floarea aceasta îi plăcea ei mai mult cum miroase...Îşi desfăcu părul şi împleti în cele două cozi groase câteva fire din busuioc. Apoi îşi încălţă opincile, îşi îmbrăcă iia împodobită cu ţinte şi fota din ţesătură de aur. Şi nu uită să-şi ia traista de după uşă, în care avea merindea, fusul, suveica şi marama neisprăvită.

          Merse cât merse fata până ajunse la o răspântie de unde porneau mai multe cărări. Pe care să apuce? Zări un drum minunat, ca un pârâiaş de lapte, şi porni veselă pe el. Deodată-i închiseră drumul o mulţime de stânci care semănau cu nişte arătări ciudate. Unele aveau chip de păsări, altele de animale, iar câteva semănau cu baba care o crescuse. Şi păsările de piatră, şi animalele de piatră, şi babele de piatră începuseră să se mişte, vorbindu-i cu glas răsunător:

 - Vino pe aripile noastre de cremene, vino pe spinările noastre de steiuri, vino pe umerii noştri de stâncă...Şi chipurile ciudate se aplecau spre ea, strigând-o tot mai tare.

 - O, glasuri din pietre! răspunse fata. Nu pot să vă ascult! Eu caut drumul acum care duce spre oameni...

          Şi vru să se îndepărteze, dar stâncile se dădură la o parte şi se deschise o poartă înaltă şi o mulţime de mâini se întinseră spre ea. Şi, vai, ce văzu! Mâinile toate aveau degete de piatră! Se dădu câţiva paşi înapoi, dar glasurile tânguitoare o făcură să se oprească.

  - Vino în peştera noastră! Noi suntem stâncile cântătoare din Muntele Alb, care-ţi vom cânta mereu acest cântec sălbatic, de piatră, ziceau stâncile.

  - O, stânci cântătoare, răspunse fata, n-am să uit niciodată cântecul vostru, dar trebuie să plec, mă cheamă drumul ascuns care duce spre oameni!

  - N-ai să mai pleci! ţipară stâncile cântătoare. Nimeni care s-a urcat până la noi nu s-a mai întors. Nici păsări, nici oameni, nici animale. Tot ce vezi sunt chipurile lor, care-au rămas pentru totdeauna în piatră!

  - O, stânci cântătoare, arătaţi-mi drumul ascuns care duce spre oameni! strigă fata, căzând în genunchi.

          Dar stâncile cântau mai departe, tot mai tare, tot mai tare, şi nimic nu se auzea decât cântecul răsunând de jur împrejur. Când, deodată, o pasăre mare, neagră, se lăsă chiar la picioarele fetei.

  - Nu te teme, fată bună, vorbi pasărea. Fie-ţi milă şi ajută-mă! La rădăcina gâtului, în colanul de pene, am înfiptă o săgeată. Scoate-mi-o să se scurgă sângele şi să pot muri, căci mari sunt chinurile ce le îndur.

          Fata scoase cu grijă săgeata, dar nu lăsă săngele să se scurgă ci făcu o legătură cu o batistă a ei şi vulturul se însănătoşi.

  - Îţi mulţumesc, fată bună, zise vulturul. Spune-mi ce răsplată vrei pentru binele ce mi-ai făcut?

  - Ceea ce vreau eu nu poţi tu să-mi dai, zise fata cu tristeţe. Caut drumul spre oameni, dar stâncile acestea m-au prins şi nu mai pot ieşi de aici!

  - Sunt Regele Vulturilor, grăi pasărea. Suie-te pe spinarea mea şi te voi scoate la marginea pietrelor.

          Şi fata băgă de seamă că vulturul avea clonţul de argint. Ea făcu aşa şi vulturul o duse în zbor lin până la marginea pădurii. Apoi smulse o pană din aripă şi o dădu fetei.

  - Ia-o, îi zise el, şi dacă vei avea nevoie de mine, aruncă pana în vazduh.

          Fata puse bine pana pe fundul traistei şi porni mai departe. Şi merse ea, şi merse, prin codrul cel adânc, lovindu-se de cioturi bătrâne acoperite de iarbă şi muşchi, sau căzând uneori în tot felul de gropi ascunse. Ziua se deschideau printre copaci ferestre, lăsănd să se vadă luminişuri tainice, unde nu pătrunsese picior de om. În timpul nopţii se oprea ca să se odihnească pe câte un pat de frunze sau în vreo scorbură. Şi iarăşi merse, şi merse, dar tocmai când credea că va ajunge la un liman băgă de seamă că se află tot în locul de unde plecase. Ostenită, se opri într-o poieniţă minunată, unde parcă cerul se lăsase jos de tot, culcându-se pe iarbă...Deodată auzi un glas plângător ca un muget blând. Fata—cunoscând graiul animalelor—îşi dădu seama că cineva cere ajutor. Se-ndreptă spre locul din frunziş de unde venea mugetul şi ce văzu? Un cerb mare de tot, alb ca zăpada, stătea cu coarnele încâlcite între nişte crengi stufoase. Pesemne, alergând, cerbul se încurcase în crengăria aceea şi acum nu mai putea ieşi.

  - Îndură-te, grăi cerbul în limba lui, şi ajută-mă să ies de aici!

          Fata dădu la o parte mulţimea de crengi care parcă fuseseră împletite cu mâna în jurul coarnelor cerbului, şi-l slobozi din strânsoare. Atunci văzu că în frunte cerbul avea o piatră nestemată care lucea ca o stea...

  - De ce-ţi luminează aşa fruntea? întrebă fata uimită.

  - Ca să vezi mai bine drumul pe care să mergi, răspunse el, clătinându-şi pădurea albă de coarne.

          Atunci ea înţelese că cerbul cu stea în frunte îi cunoştea gândurile şi că de-acuma nu va mai fi singură pe lume. Şi merseră ei aşa, prin tăcerea codrilor, călcând peste valuri de iarbă, hrănindu-se cu ce se nimerea. Când obosea, fata se urca pe spinarea cerbului, iar când lui i se umezea fruntea, ea ştia că-i obosit şi atunci se odihneau amândoi pe pajiştea verde...Dar iată că, într-o noapte, le apăru în cale o babă urâtă, îmbrăcată toată în petice, şi cu nişte câlţi în loc de păr. Dintre buzele lăbărţate se iveau doi colţi lungi. Fata mai văzu că are în mână un toiag negru, încârligat, care nu era altceva decât un şarpe. Pasămite era Spaima Pădurii care se luase pe urmele lor de când intraseră în împărăţia ei.

  - Cine eşti şi încotro mergi? întrebă baba îndulcindu-şi glasul.

  - Caut drumul ascuns care duce spre oameni... N-ai vrea să mi-l arăţi? zise fata. Căci neavând nume, ce putea să-i răspundă?

         Baba, ca babele, cu toane. Stătu pe gânduri, apoi zise:

  - Bucuros, dar mai întâi să-mi slujeşti, că doar nu-i vrea pe degeaba. Am nişte cânepă, să mi-o torci!

         Fata primi învoiala. Baba se vârâ într-o scorbură mare şi adâncă unde îşi avea vizuina. Fata intră după ea şi cerbul rămase afară. <<Aha, te-am prins, îşi zise baba când o văzu înăuntru. Întăi părul şi apoi ochii.>> Căci avea baba cea afurisită, într-una din multele ei scorburi, o fată urâtă foc, cu ochii bulbucaţi cât cepele, şi părul ca ţepii ariciului. Se făcuse pocitania de măritat, dar cine şi-ar fi luat o aşa nevastă? Vezi, baba îşi făcuse un plan de cum zărise părul şi ochii fetei minunate, gândindu-se că ce bine i-ar sta hâdei cu podoabele acestea...

         Luă Spaima Pădurii nişte cânepă numai hoaspe, o strânse caiere, dându-le să le toarcă.

  - Când isprăveşti cânepa, atunci îţi arăt drumul, îi zise ea.

         Fusul era însă bont şi nu se învârtea, iar cânepa lemnoasă nu se răsucea în fir. Dar fata luă fusul cel mic din traistă şi cu degetele ei subţiri, tot înmuindu-le în gură, începu să toarcă de zor. Ba făcu şi un cântec:

                   Toarce, fusule, cu foc

                    Şi-mi adu pe drum noroc...

         Baba, cocârjată, se făcea că deretică prin scorbură, tot boscorodind.Într-un tărziu, veni cu ceva de-ale mâncării, dar fata nici nu voi să se uite la bucate, atât de grăbită era să iasă mai repede de acolo. Lucra înainte cântând:

                   Toarce, fusule, cu foc

                    Şi-mi adu pe drum noroc...

         Şi isprăvi de tors toată cânepa babei.

- Ei, acum, arată-mi drumul spre oameni, zise ea.

- Ba să mai aştepţi niţel, răspunse baba, că sunt tare bătrână şi nu văd noaptea. S-ar putea să-ţi arăt calea greşit. Mai bine să ne culcăm şi să tragem un pui de somn până dimineaţa, pe urmă om vedea.

             Se culcară, baba pe laviţă, iar fata pe paie, într-un colţ al scorburei. Fata, obosită, adormi într-o clipită. Atunci, cu o foarfecă mare, zgripţuroaica încercă să taie cosiţa. Foarfeca însă scrâşni tare, ca nişte măsele care vor să spargă pietre şi nu putu tăia părul de aur. Ce se întâmplase? Busuiocul împletit în cosiţă, când plecase de acasă, o apără pe fată.

         Dimineaţa fata zise:

- Acum, arată-mi drumul ascuns care duce spre oameni, cum ne-a fost vorba. Eu mi-am ţinut făgăduielile!

           Baba nu avu încotro. Dar, şireată cum era, nu-i arătă drumul adevărat ci o potecă plină de gropi şi primejdii care ducea la o altă scorbură, locuită tot de ea. Fata plecă şi, cu ajutorul cerbului, care lumina calea cu steaua din frunte şi sărea sprinten peste pâraie şi gropi, ajunse în faţa unei căsuţe din bârne de stejar. Bătu fata la uşă şi în prag apăru o băbuţă cu părul alb, îmbrăcată de sus până jos din frunze de stejar. Parcă răsărise dintr-o buturugă. Pasămite Spaima Pădurii se schimbase aşa ca să n-o cunoască fata.

- Bun venit, zise ea, cu voce blândă. Ce vânt te aduce până la mine?

- Caut drumul ascuns care duce spre oameni, o lămuri fata bucuroasă c-a dat de-o bătrânică aşa de binevoitoare. N-ai putea să mi-l arăţi?

- Ba pot, draga mămuchii, zise bătrâna. Dar mai întâi să-mi lucrezi ceva, că pe degeaba nu ţi-l arăt. Am nişte tort de cânepă, să mi-l ţeşi...

         Fata, nebănuind nimic, alergă într-un suflet la război. Dar suveica era aşa de mare şi de grea că abia aluneca printre fire. Atunci scoase repede suveica cea mică din traistă, şi unde porni să ţeasă de se cutremura războiul! Făcu şi de această dată un cântec pe măsura gândului ei:

               Fugi suveică, fugi cu foc

                   Şi-mi adu pe drum noroc...

         Baba, necăjită rău! Fata ţesea valuri de pânză de parcă-i erau mâinile fermecate...Se făcu seară şi fata se culcă. Atunci baba luă repede o custură mare, ascuţită, şi dădu să taie cosiţa cea aurie. Taie dacă poţi! Oare degeaba împletise fata în păr firele de busuioc când plecase în lume? Dimineaţa fata se sculă voioasă şi-şi ceru plata. Dar baba scormoni în mintea ei de vrăjitoare,  urzind alt plan: dacă nu poate nicidecum să taie părul, măcar ochii să-i scoată! Şi, ieşind pe prispă, arătă fetei  o cărare spre inima codrului. Fata, de bună credinţă, mulţumi, şi suindu-se în spinarea cerbului, porni mai departe.  

         Merseră cei doi prieteni pe cărarea arătată şi ajunseră la un ochi mare, negru, de apă tulbure, cu mâl împrejur, unde înotau nişte flori albe. Fetei îi plăcură atât de mult încât intră în apă până la genunchi şi întinse mâna spre una din flori. Atunci un rac negru, uriaş, cu nişte foarfeci fioroase, se năpusti asupra ei vrând s-o înhaţe. Dar cerbul era aproape. El se repezi ca vântul şi, luând în coarne racul, îl aruncă atât de sus încât, atunci când căzu pe pământ, se făcu numai fărâme. Şi mai merseră ei cât merseră şi deodată se porni un vânt cumplit, încât toate incepură să vuiască în jur. Uitându-se în urmă, fata o zări pe zgripţuroaică fugind după ei, călare pe căţelul pământului. Fugea cerbul, dar zgripţuroaica alerga mai repede. Gata-gata să-i ajungă, îi ardea cu cu răsuflarea ei. Atunci fata scoase marama şi o aruncă în urmă. Şi îndată se făcu o ceaţă atât de groasă încât baba nu mai putu să-i urmărească. Dar scorpia se prefăcu într-o pasăre de pradă şi le luă iar urma. Fugea cerbul, dar nici pasărea nu se lăsa. Aşa că iar simţi fata un foc în dreptul inimii, care îi curmă şi răsuflarea. Apoi crescu aşa de tare focul că se încinse tot aerul ca de-o vâlvătaie. Se apropiase atât de mult pasărea vrăjmaşă că tocmai voia să smulgă cerbului steaua din frunte. Atunci fata scoase pana şi o aruncă în sus, şi pe loc vulturul cel mare, cu clonţ de argint, se năpusti asupra păsării, şi lovind-o cu aripile, o înhăţă în gheare. Apoi oprindu-se undeva, pe o creastă, o sfâşie de numai penele mai rămaseră din ea. Tot atunci un trăsnet doborâ copacul scorburos în care Spaima Pădurii ascunsese pe fata ei hâdă, şi totul se prefăcu într-un morman de cenuşă.

          După ce scăpară de Spaima Pădurii, calea celor doi drumeţi se lumină. Codrii cei umbroşi se deschideau prin poieni scăldate-n soare, îi hrănea cu mure şi zmeură şi-i răcorea cu apa celor mai limpezi izvoare. Dormeau pe covor de iarbă, în cântec de pasăre.

          Într-o zi, nici nu-şi puseseră bine capul pe perna de muşchi plină de miresme, că auziră o goarnă sunând. Sufla de zor gornistul încât cerbul ciuli urechile.

          Ce se-ntâmpla oare?

          Însoţit de alai mare de peţitori, pornise crăişorul în ţara împăratului vecin să-şi aducă de acolo mireasă. Gornistul, care mergea în frunte, vestea de zor trecerea alaiului împărătesc. Deodată crăişorul se desprinse din mulţimea de călăreţi şi se opri. Descălecând, se apropie încet de locul unde îl atrăgeau trei stele. Dar nu era vorba despre stelele de pe cer, care încă nici nu răsăriseră. Aţi ghicit! Erau ochii fetei şi steaua de pe fruntea cerbului, care i se arătaseră ziua în amiaza mare numai lui. Străluceau stelele atât de tare prin perdeaua frunzişului încât crăişorul nu-şi mai putea lua privirea de la ele. De ce s-ar mai fi dus în peţit la fata împăratului vecin? Rostul lui era lângă cele trei stele care apăruseră ca o vrajă din taina pădurii. Căci în clipa în care zări pe frumoasa fată cu părul de aur, chiar în clipa aceea, i se strecură în suflet pentru totdeauna o dragoste arzătoare. Ochii strălucitori ai fetei văzură inima crăişorului şi pot să vă spun că tot într-o clipă i se aprinse şi ei focul dragostei...

          Coborâră cu toţii în cetate la palatul crăişorului. Niciodata goarnele nu răsunaseră mai tare ca acum când tânărul mire vesti lumii întregi nunta lui cu fata fără nume. Când se îmbrăcă mireasă, ea nu uită să-şi pună-n cununiţă firele de busuioc care-i aduseră noroc, prin pădurea cumplită. Şi pot să vă asigur că la nuntă n-au fost numai crai şi domniţe din toate colţurile lumii, ci şi cerbul cu coarnele poleite ca nişte crengi de gheaţă, a cărui stea din frunte uimea pe toată lumea. Şi, poate nu credeţi, dar deasupra, în văzduhul limpede, se rotea în timpul acesta, însuşi Regele Vulturilor, cel cu clonţul strălucitor, de argint...

          După nuntă, tânăra crăiasă nu-şi uită nici fusul şi suveica din traistă. Căci deşi crăiasă, nu-i era ruşine să toarcă fire subţiri ca razele de lună sau să ţeasă borangicuri străvezii ca aerul.
                                    (Eugenia Adam Roşca, 1967)

                    

jurnalul (25)

Pentru astăzi (data/ora)... sâmbătă, 21 decembrie, ora 20.38
Afară ...  ziua a evoluat de la ceaţă deasă şi chiciură (crengile pomilor, gardurile de metal împodobite cu adevărate dantele de un alb ireal) până la soare şi căldură - parcă aşteptam venirea primăverii - iar acum seara iar la friggggggggg !!!

Mă gândesc ...  că a fost cea mai scurtă zi din an ! 

Locurile de unde învăţăm ...  sunt peste tot, numai ochi şi urechi să avem !
Sunt recunoscătoare ... că Bunul Dumnezeu ne-a ajutat ca să îl primim în casa noastră pe părintele cu icoana Crăciunului (de multe ori se întâmplă să nu auzim cine strigă la poartă)!

În bucătărie ...  a fost toată ziua forfotă: eu cu focul la plită, mami cu pregătirea mâncărurilor, ticuţu cu urmărirea ştirilor (ne prezintă noutăţile) !!!  
Sunt îmbrăcată ...  cu ciorapi groşi, lungi; bluză cu mâneci lungi ...

Citesc ...  ceea ce este scris pe bloguri şi pe facebook ...
Aştept (şi sper) ... ca mâine să fie o zi mai liniştită !

Ce mai meşteresc ...  am tăiat iar lemne - îmi place căldura sobei - trebuie să recunosc !!!
Ascult ... comentarii sportive la tv - ticuţu a urmărit meciul şi acum comentariile....mă pregătesc pentru ora 22 - va fi sper o emisiune al cărei subiect mă atrage ca un magnet: previziuni 2014...am urmărit şi previziunile cu starea vremii de mi-a ameţit mintea !

În casă ...  atmosfera este caldă, liniştită ...până acum mami a realizat 2 runde de somn: doarme, se trezeşte, mai vorbeşte cu noi, adoarme iar ca un copilaş...

Unul dintre lucrurile mele preferate ... cărţile ! cred că o să realizez o excursie până în latura de nord a casei, la bibliotecă, ca să găsesc o carte sau mai multe cu ceva plăcut, legat de poveştile Crăciunului sau poezii ...
Planuri pentru sfârșitul săptămânii ... zile plăcute ... 
Aici vă prezint o imagine găsită la
  http://surprisingromania.com/cele-mai-frumoase-poze-din-romania-iarna/  
care m-a lăsat fără grai - atât de interesantă este realizarea:   

colectionar ?!

... de mică am fost uimită de câte lucruri/obiecte aflam că au alţii: 
1. dulceaţa (borcanele pline cu dulceaţa de vişine sau gutui, aşezate de mamaia (mama adoptivă a mamicuţei mele) în camera bună, de la drum;
2. mămăliga (cea care mi-a plăcut atât de mult încât luam pâine de la mami şi o dădeam la schimb, copiilor unei familii de ţigani ce trăiau nu foarte departe de noi); 
3. poze/reclame frumoase (şi plecam, la piaţă, ca să le admir: văcuţe, etc);  
4. cărţi (vecinii, bibliotecile ...)
5. prietene/prieteni (toate colegele şi colegii mei de la şcoală aveau, eu eram o singuratică ...)
6. radio/ tv (noi am avut foarte târziu ... copilă fiind, mai mă uitam pe fereastră, la apartamentul unei vecine, la parterul blocului);
7. şi multe altele ...
... crescând şi citind multe, mi-a căzut în mână o mică agendă (format de buzunar) care avea tipărite multe pagini cu diverse date sau sfaturi pentru călătorii, etc. şi nu mare mi-a fost uimirea, ca să aflu că într-o călătorie trebuie să ai cu tine multe lucruri, şi urma o înşiruire de obiecte - totul a fost curios pentru mine, mai ales că am constatat că eu nu aveam nimic din acea înşiruire de pe listă - dar nici nu-mi imaginam că voi avea vreodată - ca să fiu şi eu, apoi, altfel ?!
... oare acesta să fi fost "motorul de căutare" ?! ... sau faptul că descoperind lumea din jur, treptat, îmi plăceau unele obiecte şi mi-am dorit să le am ?!
... cred că multe fetiţe, la fel ca şi mine, au avut parte de diverse colecţii - unele pierdute treptat, altele păstrate - crescând şi descoperind minunăţiile lumii :
1. şerveţele (încercam să am cât mai colorate, diferite ca model...)
2. poze cu artişti/cântăreţi (strânse în caiete, minunate poze cu cei preferaţi de mine...)
3. cărţi poştale (din ţară şi din ţări străine, atât de variate şi frumoase - pe parcursul anilor ce au trecut...)
4. timbre (depunând efort constant de a avea bănuţii necesari pentru a cumpăra de la magazinul filatelic pliculeţul ce apărea periodic cu timbre; de a depăşi momentele grele ca să cumpar clasoare, lupî şi pensetă - pe care nu prea ştiam să le folosesc bine - dar aşa aveau filateliştii serioşi, îmi imgainam eu... ps=plânge sufleţelul meu şi acum, după atâţia ani, că soarta m-a despărţit de clasoarele mele...)
5. cărţi (pe care le-am iubit de mică şi neavându-le am înnebunit vecinii şi bibliotecile, mai târziu ... târziu de tot, când am început să câştig un ban prin efort propriu, reuşind să-mi cumpăr cărţi, nu întotdeauna pe cele preferate, ci mai mult pe cele pe care reuşeam să le găsesc - fiind înainte de 1989 - iar când puteam să le găsesc, după 1989, reuşind doar câţiva ani să îmi completez biblioteca cu scriitori negăsiţi în regimul trecut ... apoi, an dupa an, privind doar vitrinele ... doar că acum mă bucur că am o bibliotecă cu cărţi atât de multe şi deosebite, într-o societate "fiţoasă" care nu prea are nevoie de cărţi ci de ... tablete...)  
6. reţete de prăjituri şi mâncăruri (neştiind şi neplăcându-mi activitatea din bucătărie, am încercat să suplinesc totul prin cât mai multe reţete pe care cu drag, din când în când, când m-am făcut mai mare le-am încercat şi le-am îmbunătăţit pe multe...)
7. frunze şi flori frumoase sau interesante, pietre, fulgi, scoici (în toate călătoriile pe care le-am făcut cu părinţii, ca o mica japoneză, am fost atrasă de frumuseţea frunzelor şi florilor - presate în interiorul cărţilor groase -, pietrelor de mărimi şi culori diferite; nu mai zic de minunatele scoici găsite la mare; fulgii păsărelelor, găsiţi pe drum, de culori şi mărimi diferite, strânşi în cutiuţe...- din care am creat prin combinare câteva tablouri ...)
8. monezi (cu mare greutate, a crescut în timp numărul şi varietatea ţărilor din care fac parte monezile pe care le-am strâns ca o amintire a unor timpuri trecute, ajungând să am şi o monedă japoneză - pe care, spre ruşinea mea, nu o prea cunosc ca valoare...)
9. discuri de vinilin (cuprinzând melodii ale cântăreţilor ce mi-au plăcut, poezii, piese de teatru, poveşti, muzică simfonică ...)
10. dvd-uri (cu tot ce mi-a plăcut, într-o dorinţă puternică, de a creea o mică colecţie de spectacole de muzică bună - populară şi uşoară -, zone pitoreşti ...) 
11. cd-uri ( cu muzică şi filme...)
12. mici obiecte asiatice (din "setea" de meleagurile nipone, de a avea în folosinţă obiecte mici care să îmi creeze iluzia ...)
13. date despre plante şi tratamente naturiste (ce m-au ajutat şi mă ajută în a găsi plantele potrivite fie în grădina proprie, cât şi prin împrejurimi ...)
14. date despre astrologie, numerologie ... (încercând să îmi formez o gândire proprie şi să cunosc bogaţia sufletească a cât mai multor persoane şi de a-i ajuta cu câte un sfat dezinteresat ...)
... fiind o viaţă întreagă un suflet singuratic, nu am reuşit să am mulţi prieteni (apropo de colecţii !)... dar cei pe care îi am, ştiu sigur că sunt apropiaţi sufletului meu, şi eu lor...
... acum stau şi, privind în urmă (cu drag), mă gândesc la toate "căutarile" mele: "a colecţiona" sau "a avea" ?! ... sau simple dorinţe de copil sărac, în faţa minunăţiilor lumii ?!

despre serialul ... Sfantul

... pentru ca mi-au placut si imi plac, printre altele, romanele si filmele politiste ... caut seara de seara, ceva care sa ma distraga de la cotidianul activitatii zilei ...
... in cautarea unor filme politiste care sa aiba mai mult accent pe descoperirea personajului negativ, gasesc din ce in ce mai greu filme care sa aiba mai putin sange si scene de groaza ...
... asa am gasit ceva: de cateva nopti urmaresc un film - in serial - avand ca artisti principali Roger Moore si Tony Curtis ("Danny si Brett...") ...
... si asa mi-am adus aminte cu drag de anii cand vizionam un film foarte la moda, pe atunci: "Sfantul" ... si muzica ce insotea genericul :

... un film, pot zice linistita, ce "respira" multa eleganta: subiecte, imbracaminte, actorii distribuiti ... mi-l reamintesc pe Roger Moore cel de pe atunci:
                 

despre cheia vietii...lungi

... tot prin minunata televiziune (de suflet), nhk world, am urmărit cu multă curiozitate o emisiune privind un aspect al vieţii locuitorilor din Kyoto Prefecture, şi anume din Kyotango... şi anume despre hrana lor!
... insula este renumită pentru numărul mare de locuitori ce trăiesc şi depăşesc 100 de ani!
... au prezentat o familie cu 3 generaţii, bucătăria şi sufrageria, modul cum pregăteau femeile familiei  mâncarea ...
... apoi au fost prezentate momentele când, aşezaţi în jurul mesei, cei 6 membri ai familiei, într-o atmosferă plăcută şi plină de politeţe, după o rugăciune, au început să combine mâncărurile aşezate în nenumărate vase japoneze (o masă plină) ...
... apoi s-a discutat despre tradiţia insulei - la o masă trebuie să fie cele 5 alimente de bază: orez, supă, peşte, legume, tofu ... 
... au fost prezentate şi imagini din frumoasa localitate, printre care am zărit o bicicletă cu o bătrânică ce o folosea cu atâta vioiciune - că ai fi zis că este o fată tânără!!!
... apoi m-am documentat puţin la zona prezentată şi am găsit că există atâtea obiective turistice, totul fiind minunat - natura şi construcţiile -: 

... dar cred că foarte importante în viaţa locuitorilor de aici - pentru longevitatea lor  - sunt băile cu ape sulfurice bogate în sodiu şi calciu, ce ajută în cazul afecţiunilor de circulaţia proastă a sângelui, reumatism, ale muşchilor, etc ...Yasaka Ashiginu Onsen ...
... şi mi-am adus aminte de anii când în Europa nu se ştia de băi şi pe arhipelagul nipon băile erau ceva firesc!!!
... eu am înţeles că viaţa locuitorilor este atât de lungă pentru că are la bază hrana simplă şi adecvată necesităţilor organismului, combinată cu băile ajutătoare şi respectul faţă de natura minunată ... un stil de viaţă ce s-a transmis din generaţie în generaţie ...   

despre jocurile asiatice ...

... pentru că nu am avut suficientă linişte sufletească în ultima perioadă, aseară am avut bucuria de a reuşi să mai vizionez câte ceva la televiziunea mea favorită (de suflet), NHK World !
... spre ruşinea mea, nu am ştiut cât de multe şi variate întreceri sportive sunt în ţările asiatice - deşi era ceva firesc! 
... despre ceea ce vorbesc nu se referă şi la arhipelagul nipon - ci de 11 tari asiatice: Myanmar, Brunei Darussalam, Cambodia, Indonesia, Laos, Malaysia, Philippines, Singapore, Thailand, Timor-Leste, Vietnam ... 
... între 11 şi 22 decembrie 2013 se desfăşoară Jocurile Marii - the 27 Southeast Asia Games  - în Myanmar (fostă Birmania ... ) cu atleţi ce se întrec la 35 de discipline sportive (unele discipline total necunoscute de mine...) ... Am vizionat o minunată deschidere a jocurilor:

... obisnuită doar cu jocurile sportive (olimpice, etc) difuzate la tv-rile noastre (manipulatoare), aici am descoperit o lume minunată atât de puţin prezentatăa pe meleagurile noastre!

jurnalul (24)

Pentru astăzi (data/ora)... duminică, 15 decembrie ora 11.42
Afară ...  ziua a început cu un strat gros de brumă...mami a plecat la târgul de săptămână pentru aprovizionare si ca să ia "pulsul" târgului ... târziu, cam când am crezut că a terminat plimbarea şi se apropie de casă (o "simt" de obicei când se apropie de uliţa noastră), i-am ieşit în întâmpinare ca s-o ajut la bagaj...Leu şi Puiu, ridicaţi pe gardul de sârmă, au salutat-o cu zgomot - Leu o ceartă de obicei că a stat mult departe de casă, în lumea aceea necunoscută - şi ştiind că le e foame, i-am mulţumit cu ceva carne (minţindu-i astfel că le-a adus mami ceva de la târg - aşa sunt obişnuiţi)...mulţumiţi, ne-au lăsat apoi în pace!

Mă gândesc ...  că sunt câteva ciori mari pe aleea din grădina mare şi dacă dezgroapă usturoiul sau ceapa?! o anunţai pe mami imediat şi după verificare, mami m-a anunşat că nu voiau nimic ciorile ci se odihneau pe alee, era şi puţin soare cu dinţi!!! apoi, m-am gândit, brusc, la liniile de la Nazca, şi mi-am dat seama că poate ele au văzut aleea mare de ciment şi or fi zis că este o pistă de aeroport - pentru ele...

Învăţăm ...  chiar şi de la ciori - oare câte or fi văzut ele în viaţa lor lungă?! pe mine nu mă supără ciorile - chiar sunt atrasă de aspectul lor, de culoarea lor, de inteligenţa lor, de singurătatea vieţii lor dure!!!
Sunt recunoscătoare ... că tehnica modernă ajută uneori ...

În bucătărie ...  este agitaţie...focul la plita s-a terminat demult, în casă este cald... dar la aragaz, mami încălzeşte ciorbiţa...la cuptorul electric, am introdus peşte (potrivit ca mărime - cel mare am înţeles că este mai poluat), pregătit de mami înainte cu tot ce trebuie şi din cuptor, acum, ies arome care îmi înnebunesc nasul ...
Sunt imbrăcată ...  cu ciorapi groşi, lungi; bluză roşie, cu mâneci lungi; batic verde, puţin înflorat, în jurul frunţii, legată ca un "adevărat" japonez (ce munceşte serios)...

Citesc ...  rar câte ceva ... acum, îmi este mai uşor, mă deconectează doar filmele - poveştile fie de dragoste, fie poliţiste (că mai mult din acestea sunt la tv...) mă rup de realitatea puţin veselă din familie (uneori îmi dau seama că nu mai ştiu să mă bucur - dacă mă bucur puţin, parcă imediat, apare o mica "atenţionare" ca să stau vigilentă)!!! 
Aştept (sper) ... emisiunea '"Duminica în familie" de azi - pentru că prietenele m-au anunţat că va fi invitat să ne încânte cu vocea şi farmecul său, Cezar Ouatu !!!

Ce mai meşteresc ...  am curăţat câteva căpăţâni de usturoi - pofta pe care o are mami !!!
Ascult ... ştirile la tv - cu scandal peste scandal, cu cele mai groteşti evenimente politice de pe la noi ...

În casă ...  atmosfera este plăcută ... aşteptăm finalizarea peştilor la cuptor ...

Unul dintre lucrurile mele preferate ... reţetele adunate ani de zile, am început de ceva timp, să le cuprind întrun dosar, pe tematici ! oricum, la finalizarea dosarului, sper ca reţetele sa fie uşor de găsit în ordine alfabetică...
Planuri pentru sfârșitul săptămânii ... o zi plăcută, în familie... 
Aici este ceva la care mă gândesc: