viziuni...

... citesc cu drag, din când în când, câte o părticică dintr-o carte plăcută mie şi care întotdeauna mă obligă să reflectez:
   ''Catedrale roze şi arbori albaştri, ţânţari enormi şi ierburi cât stâlpii de telegraf, lucrurile sunt aşa cum le vedem pentru simplul motiv că nici un argument al înfăţişării lor diferite nu are puterea de convingere a primei lor explozii în ochiul nostru, destul de altruist pentru a le împrumuta haina propriei sale trăzneli. Mi s-a părut este întotdeauna o lege mult mai puternică decât realitatea ne demonstrează că pentru simplul motiv că acţionează în afara imperiului logicei şi nu poate fi dărâmată de dovezi. Acelaşi lucru poate să ţi se pară mare sau mic, crucial sau derizoriu, înălţător sau penibil, subtil sau primitiv şi acelaşi lucru poate să pară altuia cu totul altfel decât ţi s-a părut ţie. Lumea întreagă nu este decât colajul grosolan, cu margini abia ajustate una alteia a unor impresii nepotrivite între ele, a căror rezultantă este cel mai adesea apropiată de zero. Pentru că nici măcar luptele nu sunt ciocnirea unor forţe esenţial opuse, ci ale unor viziuni aflate, cu sinceritate şi uneori chiar cu fanatism, în contradicţie. Aceleaşi fapte aceleaşi adevăruri par unora şi altora atât de diametral diferite, încât ceea ce încearcă fiecare tabără să impună nu este aproape niciodată schimbarea faptelor, ci numai schimbarea viziunii asupra lor. Chiar şi o crimă poate fi pasibilă de interpretare până într-acolo încât nu puţini criminali se consideră ei victime ale victimelor lor.
     De altfel, singura cheie a succesului şi a mersului înainte este încrederea - dacă se poate, oarbă - în propriul fel de a vedea, în dreptatea viziunii proprii. Întregul elan, izvorând din sinceritatea acestei certitudini, cea mai mică îndoială poate pune în discuţie nu numai victoria, ci şi supravieţuirea. Este destul să încerci să-ţi explici felul celuilalt de a vedea lucrurile pentru a descoperi că şi de cealaltă parte a abscisei se află o dreptate, absolut complementară, dar la fel de plauzibilă. Imaginaţi-vă un copac încercând să realizeze punctul de vedere al ierburilor pe care umbra lui le face să dispară; sau o pasăre punându-se în locul viermişorului pe care îl duce puilor săi la cuib; sau un vierme făcând efortul de a înţelege adevărul mărului pe care îl străbate şi-l rupe de pe ram. Imaginaţi-vă haosul născut din această compasiune intelectuală. Legile firii înseşi s-ar încurca în iţele înţelegerii nefireşti şi însuşi motorul subiectivităţii universale ar înceta să funcţioneze în lipsa egoismului care-l lubrefia de milenii. Faptul că am fost năascută să prefer mereu această anomalie a naturii nu schimbă sensul general al lucrurilor, după cum faptul că, de la apariţia vieţii pe pământ, din secol în secol, numărul celor care încearcă să înţeleagă şi punctul    de vedere al celorlalţi este în creştere nu schimbă cu nimic echilibrul părtinitor al lumii.''
           (ANA BLANDIANA, ''CORIDOARE DE OGLINZI'', ''VIZIUNI'' )
... puteţi citi mai multe şi aici:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ana_Blandiana
http://editura.liternet.ro/carte/61/Ana-Blandiana/Coridoare