... noaptea a venit...
... în așteptarea Nașterii Domnului... o poveste la gura sobei ?... ar fi binevenită...
... vă doresc să aveți sărbători cu multă Lumină în suflet !
... lectură plăcută !
Săniuța de Claudia Groza
--Gata, a trecut vremea ta ! Până la iarnă, stai aici cuminte. Asta dacă ai noroc să fie zăpadă, să fii utilă - spuse stăpânul, trântind ușa podului.
--Offf... iar mă plictisesc luni bune pe aici - zise tristă și îngândurată săniuța.
--Și se pare că vei avea nevoie și de ceva reparații - se auzi din apropiere o voce firavă.
--Tu cine ești ? - întrebă săniuța.
--Sunt o jucărie, un castel de lemn -- Castelul Turn, căruia băiatul stăpânului i-a rupt o ușă, și m-au aruncat aici. Nu au deloc suflet.
--Te cred. Ești de mult aici ?
--De vreo două luni, imediat după Crăciun. Doru, băiatul stăpânului, este un copil răsfățat.
--Da, așa este. L-am purtat prin cele mai frumoase locuri. L-am dus pe dealurile cele mai înalte, printre cărări de munte și cazematele cele mai periculoase. Mă arunca într-un colț al magaziei întunecate, fără pic de milă, după fiecare aventură. Mi-am rupt de două ori piciorul drept. Tatăl său m-a reparat așa, de ochii lumii, pentru a rezista la încă o competiție. Mi-ar fi plăcut să fiu vopsită, împachetată frumos, depozitată după merit - oftă săniuța.
--Hai nu mai fi tristă. Ne vom distra de minune. Sunt expertul petrecerilor - a spus hotărât Castelul Turn.
Într-adevăr au jucat fel și fel de jocuri: mima, păcălici, au povestit și au cântat, astfel încât nu au realizat că a sosit din nou luna decembrie. De fapt, ele nu aveau noțiunea timpului.
Într-o zi, au auzit colinde, cântece liniștite și frumoase.
--Oare va ninge în curând ? - întrebă melancolică săniuța.
--Nu știu și nici nu mă interesează. Eu rămân aici, până voi fi aruncat probabil, sau cel mai bine pentru mine, voi ajunge la un orfelinat pentru copii - spuse trist Castelul Turn.
--Ai vrea să ajungi la un orfelinat ? - spuse săniuța.
--Da, este visul meu. Acolo, sunt sigur că un copil m-ar repara și toți ceilalți s-ar juca frumos cu mine. Aș prinde viață și m-aș hrăni cu veselia lor - adăugă, gânditor, Castelul Turn.
"Am venit și noi odată/La un an cu sănătate..." se auzeau colindătorii.
--Doru, ninge ! - exclamă tatăl, privind fericit fulgii ce coborau din cerul alb ca o mantie argintie.
--Urraaa! Mâine la derdeluș. Repede, să scoatem săniuța de la naftalină - se auzi glasul zglobiu al lui Doru.
Fără a sta pe gânduri și a aștepta și alte rugăminți, tatăl execută dorința fiului.
--Ești norocoasă, săniuțo! De când te-am cumpărat ai avut parte de activitate intensă an de an. Hai, la treabă acum - spuse tatăl lui Doru și prinse săniuța de bara ce unește picioarele.
Săniuța îl liniști pe Castelul Turn, ce părea foarte supărat.
--Promit că pun o vorbă bună pentru tine. Ai ìncredere în mine. Prietenul la nevoie se cunoaște.
--Mulțumesc ! Ai grijă pe unde circuli - adăugă Castelul Turn.
Săniuța a fost curățată cu o soluție specială pentru lemn și scoasă la aerul rece, să-și intre în formă.
"Ce bine este ! Aer proaspăt pentru celulele mele lemnoase!" - spuse fericită, privind cerul înstelat.
În curând, obosită și emoționată, a ațipit.
Zorii zilei îi gâdilau lemnul lustruit. Era ca și nouă. Se simțea pregătită să alerge mult și bine. De abia aștepta să demonstreze că e în formă.
Nici nu a terminat de gândit, că Doru a și sosit lângă ea.
--Pregătită de peripeții, săniuța mea ? - zise zâmbind voios, băiatul.
--Bineînțeles - răspunse săniuța, deși știa că nu poate fi auzită. Și am o mare surpriză pentru tine ! Ai să vezi cât de curând !
Băiatul s-a suit pe săniuță și au alunecat pe stratul gros de zăpadă. La colțul străzii, săniuța a făcut curbă spre dreapta.
--Hei, dar unde mă duci ? Nu am voie să mă îndepărtez prea mult azi - strigă Doru.
--Nu-ți face griji, ești în siguranță.
La două străzi mai sus era un orfelinat. Săniuța știa despre el, așa că, a ajuns în fața lui și s-a oprit. Copiii se uitau triști pe ferestre. Pentru ei nu exista Moș Nicolae și Moș Crăciun.
Doru îi privea tăcut și într-un târziu le-a făcut semn cu mâna. În pragul casei s-au ivit doi băieți, cam de aceeași vârstă cu Doru.
--Vreți să faceți o tură cu săniuța ? - întrebă încet, băiatul.
Cei doi s-au privit mirați și au răspuns în cor:
--Mulțumim, ne-ai făcut o mare bucurie.
Săniuța alerga năstrușnică purtând cu mândrie cei doi copii, care de mult nu se mai bucuraseră de o asemenea plimbare. Săniuța era încântată de chiotele de bucurie și de râsetele celor doi băieți.
La oprire, înainte de a-și lua rămas bun, Doru le făcu o promisiune:
--Mâine este Crăciunul. Sunt sigur că Moș Crăciun va lăsa ceva și pentru voi. Vă asigur că mă voi întoarce la voi.
Acasă, Doru se duse direct la pod și scoase toate jucăriile abandonate acolo. Îi ceru ajutorul tatălui său. Le-a reparat, le-a pus în saci și a doua zi, știa ce are de făcut cu ele.
--Mulțumesc - zise Castelul Turn, în timp ce era transportat pe săniuță spre orfelinatul de băieți.
--Cu mare drag - răspunse săniuța. Orice vis, când crezi în el, se îndeplinește. Și asta, mai ales în preajma Crăciunului.
Castelul Turn a petrecut zile mukte și fericite alături de generații de copii.
Săniuța, peste câțiva ani, i-a devenit parteneră de povești la orfelinat.
Doru a crescut și rămăsese prea mică pentru el, plus că nu mai reprezenta interes.
------------------------------------------------------*-------------------------------------------------------------
Pentru că, chiar dacă oamenii cresc, sufletul lor rămâne de copil.
Pururea.
Fiecare ajunge acolo unde își dorește.
Trebuie doar să creadă.
"Tolba cu povești"
- Claudia Groza -
( https://edituraatu.wordpress.com/autori/claudia-groza/ )
.jpg)
.jpg)
