congresul...

                CONGRESUL BACKSTER

                                                        de EDUARD JURIST   

             Congresul urma să se ţină chiar în Grădina Botanică. Se aflau acolo peste patru mii de delegaţi din toate ţările de pe toate continentele. Deschiderea oficială a fost însă amânată de trei ori pentru că, în ciuda tuturor măsurilor adoptate – dezbaterile fiind secrete – s-a constatat, de fiecare dată, prezenţa nedorită a unor ziarişti. (Unul a avut ingenioasa idee să se ascundă în boilerul care încălzeşte sera dar a fost cât pe aici să se înece, iar altul n-a pregetat să se ascundă într-o ladă cu îngrăşăminte naturale lăsată din neglijenţă într-un colţ). În cele din urmă, când n-a mai fost detectată nici o prezenţă străină, lucrările au fost deschise în mod solemn. Marea majoritate a delegaţilor se găsea în ampla şi moderna seră, dar lucrările erau urmărite şi din parc ca şi din pavilioanele anexe. Deşi fiecare delegat avea prins, cum se obişnuieşte, un ecuson cu numele şi regiunea geografică de unde venea, se conveni ca în actele Congresului, el să fie numit cu numărul de ordine sub care era înregistrat. Cu toate că participanţii afişau o reţinere deplină, un ochi atent ar fi putut observa că în atmosferă domnea o anume tensiune. Aşa cum s-a aflat mai târziu, delegaţii nu ştiau că pretutindeni fuseseră amplasate microfoane şi senzori invizibili de mare sensibilitate, ce înregistrau cele mai fine reacţii, comunicându-le Computerului Alfa Sigma 52, cea mai recentă realizare. În domeniu, Terminalul calculatorului era instalat într-o cazemată subterană, fiind urmărit zi şi noapte de o echipă de specialişti. Se pare chiar că unul dintre aceştia (din motive ce nu au fost clarificate) a transmis presei stenograma Congresului, din care reproducem şi noi câteva fragmente.

Congresul, după cum se vede, a folosit o metodologie oarecum diferită de altele. S-a lucrat fără prezidiu şi fără preşedinte. Delegaţii luau cuvântul de la locurile lor completându-se reciproc. Alte precizări le vom face pe parcurs.

                   Delegatul MN2005:

-Stimaţi colegi, se împlinesc 20 de ani de când un poliţist ingenios, mr. Backster, a întrevăzut posibilitatea folosirii detectorului de minciuni în lumea plantelor. A fost o simplă întâmplare dar ea a caracterizat cât se poate de semnificativ relaţiile dintre specia umană şi lumea vie înconjurătoare. Dacă urmările aplicării numitului efect Backster nu au fost întotdeauna dintre cele mai fericite, el a pus totuşi în evidenţă faptul că lumea plantelor este situată pe o cu totul altă scară a dezvoltării decât se crezuse până atunci. S-a înţeles din acel moment că plantele sunt guvernate nu numai de procese fiziologice, ci şi de un complex de factori care nici azi nu a fost deplin elucidat. E vorba de comunicare, de transmitere a informaţiei, ba chiar de ceea ce s-ar numi, dacă vreţi, atitudine comportamentală. De aceea, ideea domnului Cleve Backster poate fi socotită o adevărată piatră de hotar şi propun ca Forumul nostru să primească numele de Congresul Backster ! 
                Pe terminalul calculatorului se succed o serie de cercuri concentrice colorate. Convertizorul sonor explică: aplauze. Pe ecran se pot observa şi câteva zone negre – abţinerile.

                   Delegatul F 790543:

-Într-adevăr, au trecut douăzeci de ani de atunci. Din păcate, douăzeci de ani care n-au adus la viaţă Sahelul cu secetele sale catastrofale, în timp ce sub calotele polilor continuă să-şi târască existenţa abia câteva specii de licheni. În zonele cu climă mai blândă, în schimb, au fost organizate complexe agro-industriale care au intensificat la maximum exploatarea lumii vegetale. Când marea concurenţă de pe terenul hidrocarburilor a luat sfârşit, s-a dezlănţuit o concurenţă fără precedent în sfera spaţiului alimentar. Mai acerbă, mai iraţională decât cele de până acum. Au apărut şi forme de concurenţă paradoxale, necunoscute până mai ieri. Dacă ţările producătoare de petrol îl vindeau ţărilor care nu-l aveau, faptul era cât se poate de explicabil (ele achiziţionând în schimb tehnologie avansată), vinderea produselor agro-alimentare către ţările bogate nu s-a justificat întru totul...

                   Delegatul UX 278:

-Stimate coleg, trăim într-o lume a interdependenţelor. Înseamnă să dovedim că nu cunoaştem concepţiile actuale privind cultura. Nici agrotehnica nu mai poate fi aplicată cu mijloace depăşite. E nevoie de utilaje moderne ce nu pot fi achiziţionate decât pe baza aşa-numiţilor dolari verzi.

                   Un delegat din sală:

-Dolarii totdeauna au fost verzi...

             Cercuri colorate pe ecranul terminalului: animaţie.

-Ar fi foarte simplu dacă şi dolarii verzi ar putea fi cultivaţi în grădină. Deocamdată nu s-a gândit soluţia şi, aşa cum şi în natură, se stabilesc anumite echilibre, tot aşa şi în societatea umană sunt necesare anumite echilibre economice. Aşa-numitului dialog (de multe ori al surzilor) dintre Nord şi Sud, i s-a adăugat cel dintre sătui şi flămânzi. Curios e faptul că nu totdeauna bogaţii sunt sătui şi flămânzii săraci !
             Pe ecran: pătrate roşii şi verzi: aprobări unanime...

             În continuare delegaţii abordează o largă serie de probleme privind economia agricolă. Următorul vorbitor este întâmpinat cu reţele albastre pe ecran, dovedind larga lui notorietate în rândul celor prezenţi.

                   Delegatul MN2005:

-Vă rog să-mi permiteţi să mă ocup nu atât de aspectele legate de practica nemijlocită, ci de ansamblul unor concepţii care prezidează relaţiile dintre om şi natură. Este cunoscut faptul că în stadiile primare ale dezvoltării civilizaţiei, şi omul făcea parte din natură. Poate nu întâmplător unele mituri au socotit acele vremuri paradiziace. Pe urmă...

                   Voce din sală:

-A fost o mare greşeală că individul umanoid a fost lăsat să coboare din copaci. Dacă ar fi găsit acolo suficientă hrană, Terra ar mai fi fost şi astăzi o planetă fericită...

             Ecranul se întunecă. Apar puncte şi linii verzi – proteste vehemente.

                   Din nou delegatul SG 54:

-Văd că ideile de aşa zisă umanizare a mediului sunt împărtăşite de numeroşi delegaţi. Tocmai aici e nodul numeroaselor confuzii. Spuneam deci că de la etapa iniţială când omul făcea parte din natură, prin activitatea sa de homo faber, el s-a desprins din mediul ambiant şi şi-a propus să-l supună, să-l subjuge, să devină stăpânul absolut al naturii, săvârşind aceleaşi crime împotriva naturii ca şi cele săvârşite în cealaltă colonizare. Sigur, astăzi suntem într-un alt moment al civilizaţiei dar putem constata că şi astăzi se practică o exploatare mult mai subtilă, mai periculoasă...

                   Intervenţie din sală:

-Cu totul de acord cu teza stimatului SG. Mai mult, pe plan social, unii teoreticieni fac mare caz de escaladarea violenţei. Se pare că aşa e. Dar este total ignorată sau escamotată, violenţa practicată împotriva naturii. Un individ uman în stare să taie cu securea un brad, e în stare să omoare şi un pui de focă şi să comită o agresiune antiumană. În esenţă, e acelaşi lucru. Diferă motivaţiile raportate la morala umană. Trebuie de aceea să luptăm pentru o nouă morală, o morală superioară, morala ecologică.

-Mulţumesc pentru completare. Total de acord. Ceea ce trebuie să înţeleagă specia umană, la urma urmei, în propriul ei folos, este că natura nu este numai un sistem de scări ale nivelelor evoluţiei ci, şi aici este esenţiaul, un ansambu de interdependenţe în care biounităţile depind vital unele de altele şi, din acest punct de vedere, omul nu este superior copacului, copacul nu este superior păsărilor, păsările nu sunt superioare insectelor, ci toate depind unele de altele...

                   Voce din sală:

-Nimeni nu mă va împiedica să cred că omul este departe de a fi fiinţa superioară care se crede. Specimenul care socoteşte că se poate eterniza, gravându-şi numele pe trupul unui arbore sau care foloseşte natura ca simplu decor pentru pretenţiile sale estetice, n-are nici o şansă să-şi dovedească superioritatea...

             Discuţiile continuă cu înverşunare. Se propune înfiinţarea unei Ligi pentru protecţia plantelor, mai precis de autoprotecţie.

-Stop ! Mă opun cu toată hotărârea ! Congresul nostru este un congres strict ştiinţific. Chiar dacă au fost şi unele intervenţii care implicau zona socialului, lucrul era normal căci s-a înţeles în cele din urmă că nu se poate vorbi de un social abstract, ci de unul condiţionat geoclimatic. Dar de aici şi până a face politică ! Ştiţi bine că încă în urmă cu 15-20 de ani au apărut tot felul de partide zise ecologice. De fapt, ce erau aceste partide ? Credeţi că le păsa lor de natură ? Nicidecum ! Doreau ca, folosind această nouă demagogie, să pună mâna pe putere. Vă asigur că orice fel de organizare va fi în cele din urmă manipulată ! Eu cred că speciile de plante sunt în măsură să se apere singure – de atfel au dovedit-o prea bine de-a lungul mileniilor...

..............................................................................................................................

             În elegantul său birou de la sediul Interpol-ului, şeful departamentului ''Mişcarea ideilor subversive'', citea plictisit ziarul. Apoi îşi convocă colaboratorii:

-Să-mi aflaţi în timpul cel mai scurt cine sunt cei ce se ascund sub indicativele astea...

-Au toţi nume latine, boss...

-Crezi că sunt din America latină ?

-A, nu, sunt din lumea întreagă.

             Şi subalternul începu cu multă precauţie să-i explice şefului despre ce era vorba. Când termină, şeful trânti furios cu pumnul în masă.

-Păcat că Backster ăsta nu a fost subalternul meu ! L-aş fi învăţat eu minte ! Poftim, acu' să urmărim şi ce gândesc plantele despre noi ! 
                            (EDUARD JURIST, ''CONGRESUL BACKSTER'')

                  (https://ro.wikipedia.org/wiki/Eduard_Jurist )

          

            

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !

... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:

http://www.qbebe.ro/utile/desene_de_colorat/pasari        

ritm, frumuseţe şi culoare...

... a fost o zi frumoasă ! 
... este o seară frumoasă !
... este bine să ne distrăm cu muzică, dans şi multă, multă frumuseţe şi culoare !
                                1

                                 2

                                  3
 
                                 4

jurnal de sărbătoare...

Astăzi ... vineri 01 decembrie, orele 9.00

Ziua aceasta ... declarată ca ziua naţională a ţării noastre:         
         (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_na%C8%9Bional%C4%83_a_Rom%C3%A2niei ),
este şi o mare sărbătoare a familiei noastre -  aniversarea căsătoriei părinţior mei ! 

Mă gândesc ... că, în ziua de azi, sunt puţine familii ce aniversează ''nunta de ametist'' = cei 60 de ani de căsnicie: SĂNĂTATE !

Recunosc ... că am pregătit dulciurile ce ne plac - tort şi eclere:

 

iar cu mâncarea va fi mai simplu: o friptură de pui... 
Toată suflarea familiei ... (inclusiv Puiu) va privi, la tv, cu emoţie parada militară, va mânca, va bea câte o ciocolată caldă şi apoi va asculta muzică:

Mă gândesc ... că, în ziua de azi, sunt puţine familii ce aniversează ''nunta de ametist'' = cei 60 de ani de căsnicie: SĂNĂTATE !

LA MULŢI ANI !

Kubo...

... mă bucur că am avut ocazia de a viziona un frumos film bazat pe o poveste japoneză...
... filmul american, ''Kubo and the Two Strings''(=''Kubo şi lăuta magică''), a fost regizat de Travie Knight avându-i în rolurile principale pe: micuţul Kubo=Art Parkinson (http://gameofthrones.wikia.com/wiki/Art_Parkinson ); mama-maimuţa= Charlize Theron (http://www.imdb.com/name/nm0000234/ ) ; tatăl-gândacul samurai=Matthew McConaughey ( http://www.imdb.com/name/nm0000190/ )!!!       

.. povestea este următoarea (aşa cum am reţinut-o eu...): într-un sătuc mic din Japonia, micuţul Kubo spune poveşti ajutându-se de o lăută fermecată; fără să vrea invocă un spirit din trecut şi aşa încep peripeţiile prin care vor trece cei trei: Kubo, maimuţa şi gândacul-samurai ! Kubo descoperă treptat cine sunt mama sa şi tatăl său, bunicul său şi surorile mamei sale.. Kubo, ajutat de maimuţă şi gândacul-samurai, trece cu bine prin toate încercările dar îi pierde, la final, pe cei doi ajutori - maimuţa şi gândacul-samurai - morţi încercând să-l apere pe Kubo... mama lui Kubo fusese a treia fiică a Regelui Lună şi îşi dezonorase tatăl refuzând să mai omoare oameni (pentru a păstra regatul din Lună ferit de influenţa oamenilor) şi se îndrăgosteşte de marele samurai Hanzo cu care are un băieţel, Kubo... pedeapsa vine de la Regele Lună şi celelalte două fiice ale sale: fiica neascultătoare moare şi printr-o magie devine maimuţa ce-l apără pe Kubo, iar samuraiul Hanzo este omorât şi el devenind gândacul-samurai... peripeţiile prin care trec Kubo şi cei doi, maimuţa şi gândacul-samurai, sunt palpitante (găsirea armurii şi coifului samuraiului Hanzo) şi pline de pilde emoţionante ! lupta finală se dă între Regele Lună (ce vrea să-l ia pe micuţul Kubo în regatul său pentru a deveni rece şi neiubitor de oameni) şi micuţul Kubo care devine biruitor nu prin luptă (era mult mai puternic Regele Lună !) ci cântând la lăuta sa magică...
... minunat prezentată este legenda potrivit căreia stârcii galbeni preiau sufletele plecate ale oamenilor ce se transformă apoi... 
... minunat este şi pârâul pe care plutesc lampioanele aprinse pentru sufletele plecate...     

dublul delict...

                      DUBLUL DELICT DIN STRADA GOVERNO VECCHIO

                                                    - UGO MORETTI -

           Afară, lumea din ulicioară, întărită de cea de pe străzile învecinate, devenea tot mai agitată. Cocoţat pe un scaun, bătrânul cu impermeabil aţâţa muţimea. Două femei se luară de păr, un hamal beat sparse un felinar cu pietre şi cioburile căzură peste oameni. Văduva uneia din victime avu o criză de isterie şi, aţâţată de bătrân, se repezi asupra lui Dindo Baldassarre încercând să-l muşte de nas. Alţi patru agenţi, o patrulă a marinei şi un carabinier în permisie de seară dădură un ajutor viguros forţei publice, atacară mulţimea şi reţinură unsprezece martori oculari care nu văzuseră nimic. Fiindcă nu era luat în seamă, bătrânul se repezi cu scaunul asupra carabinierului şi urmă o încăierare feroce, care se sfârşi la cazarmă, dar ancheta care urmă avu rezultate dezastruoase pentru Dindo Badassarre.
                                                                 X
-Eu... nu m-am gândit, într-adevăr, domnule chestor.
-Şi la ce te gândeai, mă rog ?
-La Lao Tse... ''Dacă vezi un om în dificultate, ajută-l înainte ca el să ţi-o ceară şi îndepărtează-te înainte ca el să-ţi mulţumească. Numai aşa îţi vei fi făcut datoria.''
                                                                 X
           Dar Dindo nu era nici foarte nefericit, nici foarte schimbat. Atunci, când cu episodul acela nenorocit din Trastevere, era un tânăr de treizeci de ani, cu păr bogat căzându-i pe frunte, cu mersul apăsat şi ochii rătăcind pe chipuri şi lucruri, neliniştiţi şi distraţi încât de cele mai mute ori unul se ducea spre dreapta şi altul spre stânga, căutând cu disperare să fixeze un hoţ de buzunare şi o fată frumoasă, un amurg purpuriu şi o fată frumoasă, un fronton baroc şi o fată frumoasă sau chiar două.
           Acum avea ceva mai puţin păr şi ceva mai puţine ocazii de a întâlni fete frumoase, asta şi pentru că în urmă cu zece ani una din cele la care se uitase îi întorsese ochiada şi hotărâse că în ciuda înfăţişării de urs şi a vorbelor pline de ciudăţenii, putea deveni un soţ acceptabil, şi acţionase în consecinţă.
                                                                 X
           Dindo îi era simpatic aşa că îi permise să răsfoiască un volum vechi despre palatele din Roma, unde, în afara descrierii şi topografiei diferitelor edificii tenebroase, era şi povestea a ceea ce se întâmplase înăuntru: omoruri şi baluri, papi căutând scăpare prin subterane, poduri mobile pe unde ambasadorii erau aruncaţi în şanţul cu apă, încăperi tainice unde în nesfârşitele nebunii nocturne frumoasele contese storceau vlaga amanţior săraci.
           Despre palatul prinţului nu era nimic relevant, în afara supoziţiei autorului că ascundea mai multe mistere decât altele, dar atât de bine păstrate de zidurile severe şi de discreţia nobililor proprietari, încât trebuiau să fie şi mai teribile.
                                                                 X
           Delicioasa fire a Adrianei Baldassarre avea toate caracteristicile unui litru cu lapte în fierbere, ajuns la marginea ibricului şi care aşteaptă să vină cineva să închidă gazul pentru ca să dea peste şi să-i opărească degetele. 
                                                                 X
-Ia te uită, spuse încet Şobolanul care stătea la ferestruică. Se întoarse spre întrerupătorul în faţa căruia Dindo îşi expunea teoriile şi apăsă pe un buton. Aşa zici tu că au murit Romolo şi bătrânul prinţ...
                           (UGO MORETTI,''DUBLUL DELICT DIN STRADA GOVERNO VECCHIO'')
                                    -traducere de CONSTANTIN IONCICĂ-

... postarea este propusă pentru Citate favorite găzduite de Zinnaida
 (https://zinnaida.blogspot.ro/ )  unde veţi găsi cele mai multe date... 
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''!
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !

... deci dacă este luni, provocarea este:''DUBLUL DELICT DIN STRADA GOVERNO VECCHIO'', UGO MORETTI    (https://it.wikipedia.org/wiki/Ugo_Moretti )

fritt-flacc...

              FRITT-FLACC

                                                                      de JULES VERNE

          FRRITT !... e vântul care se dezlănţuie.

        Flacc !... e ploaia ce cade în torente.

        Rafala vuieşte îndoind arborii de pe coasta Vosiniei şi se sfarâmă de piscurile munţilor Crimma. De-a lungul litoralului stâncile înalte sunt roase de valurile vastei mări Megalocride.

        Frritt ! Flacc !...

        În fundul portului se ascunde orăşelul Luktrop. Câteva sute de case cu balcoane pline de muşchi verzui care le apără de bine de rău împotriva vântu lui din larg. Patru sau cinci străduţe în pantă, mai mult râpe decât străzi, pavate cu pietre, murdare de zgura aruncată de conurile eruptive din fundal. Vulcanul nu e departe - bătrânul Vanglor. În timpul zilei presiunea internă se risipeşte sub formă de vapori sulfuroşi. Noaptea, când şi când se revarsă cascade de flăcări. Asemeni unui far cu raza de 150 de kertse, vulcanul Vanglor semnalizează portul Luktrop cabotierelor, felucilor, velierelor sau balansierelor, a căror etravă spintecă apele mării Megalocride.

        În cealaltă parte a oraşului se înalţă câteva ruine din epoca crimeriană. Apoi, un cartier cu aspect arab, un casbah cu ziduri albe, acoperişuri rotunde şi terase de soare. O îngrămădire de cuburi din piatră aruncate la întâmplare. Un adevărat joc de zaruri ae căror puncte s-au şters sub patina timpului.

        Se remarcă printre altele Şase-Patru, nume dat unei clădiri bizare, cu acoperiş pătrat, având şase ferestre pe o faţadă şi patru pe cealaltă.

        O clopotniţă domină oraşul, clopotniţa pătrată de la Sainte-Philfilène, cu clopotele atârnate în dreptul ferestruicilor şi pe care uraganul le pune uneori în mişcare. Semn rău. Atunci spaima se lasă peste ţinut.

        Aceasta este Luktrop. Periferia e alcătuită din cocioabe dărăpănate, răspândite în câmpie printre grozame şi arbuşti, la fel ca în Bretania. Dar nu suntem în Bretania. Ne afăm în Franţa ? Nu ştiu. În Europa? Habar n-am.

        În orice caz, să nu căutaţi orăşelul Luktrop pe hartă, nici chiar în atlasul Stieler.

                                                              II

        FROC !... O ciocănitură discretă la uşa îngustă a clădirii Şase-Patru, situată la colţul din stânga a străzii Messaglière. Este o casă dintre cele mai confortabile, dacă totuşi acest termen se potriveşte oraşului Luktrop - una dintre cele mai bogate, dacă a câştiga în fiecare an câteva mii de fretzeri înseamnă o avere.

        Ciocăniturii îi răspunse un lătrat sălbatic, mai mult urlet, cum ar fi lătratul unui lup.

Apoi o fereastră cu jaluzele se deschise deasupra intrării.

-La dracu cu toţi nepoftiţii ! se răsti o voce plină de răutate şi asprime.

        O tânără, tremurând în ploaie, înfăşurată într-o manta jerpelită, întrebă dacă doctorul Trifulgas e acasă.

-Este sau nu este ! Depinde !

-Vin pentru tatăl meu; e pe moarte.

-Şi unde moare, mă rog ?

-Înspre Val Karniou, în patru kertse de aici.

-Şi îl cheamă ?...

-Vort Kartif.

                                                              III

        Un om dur, acest doctor Trifulgas. Prea puţin înţelegător şi care nu acordă îngrijiri decât cu plata înainte. Bătrânul său dulău Hurzof - o corcitură de buldog cu prepelicar - avea mai mult suflet decât el. Casa doctorului, neprimitoare cu cei săraci, nu-şi deschidea porţile decât pentru cei avuţi. De altfel, totul era tarifat: atâta pentru o febră tifoidă, atâta pentru o congestie, atâta pentru o pericardită sau alte maladii pe care medicii le inventează cu duzina. Or, covrigarul Vort Kartif era un om sărman, dintr-o familie amărâtă. Pentru ce să se deranjeze doctorul Trifulgas şi încă într-o astfel de noapte !

-Numai pentru că am fost trezit din somn, mormăi culcându-se la loc, ar costa zece fretzeri!

        De-abia trecură douăzeci de minute şi ciocanul de fier lovi din nou în poarta clădirii Şase-Patru.

        Bombănind, doctorul îşi părăsi culcuşul şi strigă, aplecat peste pervazul ferestrei:

-Cine-i acolo ?

-Sunt nevasta lui Vort Kartif.

-Covrigarul din Val Karniou ?

-Da, şi dacă refuzaţi să veniţi, o să moară.

-Ei bine, ai să fii văduvă !

-Iată douăzeci de fretzeri...

-Douăzeci de fretzeri ca să merg până la Val Karniou, la patru kertse de aici ?

-Fie-vă milă !

-La dracu !

        Şi fereastra se închise. Douăzeci de fretzeri ! Halal chilipir ! Să rişte un guturai sau o durere de şale pentru douăzeci de fretzeri tocmai acum, când a doua zi era aşteptat în Kiltreno de bogătaşul Edzingov, din a cărui gută scotea câte cincizeci de fretzeri pe vizită !

Cu această îmbietoare perspectivă, doctorul Trifulgas adormi şi mai vârtos decât înainte.

                                                              IV

        FRRITT !... Flacc !... Şi froc !... froc !... froc !...

        Pe lângă rafale se auziră de astă dată şi trei lovituri de ciocan, date de o mână mai hotărâtă. Doctorul dormea. Se trezi dar în ce stare ! Prin fereastra deschisă uraganul se năpusti cu furie.

-Am venit pentru covrigar...

-Iar nenorocitul ăla ?

-Sunt mama lui !

-Să crape odată cu maică-sa, cu nevastă/sa şi cu fiică-sa laolaltă !

-A avut un atac de apoplexie !

-Eh ! Să se ferească !

-Am primit nişte bani, zise bătrâna, un acont pentru casa vândută negustorului de cărbuni, Dontrup, de strada Messaglière. Dacă nu veniţi, nepoţica mea nu o să mai aibă tată, noră-mea o să rămână văduvă, iar eu am să fiu lipsită de fiul meu !...

        Era sfâşietor, era cumpit să auzi glasul bătrânei, să te gândeşti că vântul îi îngheaţă sângele în vine şi ploaia îi udă oscioarele uscate.

-Un atac de apoplexie costă două sute fretzeri, răspunse câinosul Trifulgas.

-N-avem decât o sută douăzeci !

-Noapte bună !

        Şi fereastra se închise.

        Dar, după o scurtă chibzuire, cei o sută douăzeci de fretzeri pentru un drum de o oră şi jumătate, plus o jumătate de oră vizita, însemnau totuşi şaizeci de fretzeri pe oră - un fretzer pe minut. Un venit modest dar care nu merita neglijat.

        În loc să se culce din nou, doctorul îşi puse repede haina de catifea, îşi trase cizmele pentru noroi, se încotoşmănă în blana de lutru şi, cu pălăria de ploaie în cap, cu mănuşile în mâini, lăsă lampa aprinsă lângă registrul său medical deschis la pagina 197. Apoi, împingând ușa de la intrare, se opri în prag.

        Bătrâna era acolo, sprijinită în baston, descărnată de cei optzeci de ani de mizerie !

-Unde sunt cei o sută douăzeci de fretzeri ?

-Iată-i şi deie Domnul să-i recăpătaţi însutit !

-Domnul ! Banii Domnului ! L-a văzut careva vreodată ?

        Doctorul îl fluieră pe Hurzof, îi puse un felinar în bot şi o porni înspre ţărmul mării.Bătrâna îl urma.

                                                              V

        CE mai vreme cu vânt şi ploaie ! Se auzea în furtună dangătul clopotelor de la Sainte-Philfilène. Semn rău ! Da' de unde ! Doctorul Trifulgas nu era superstiţios. Nu credea în nimic, nici măcar în ştiinţă - afară doar de profiturile pe care i le aducea.

        Ce mai vreme, dar şi ce drum ! Numai pietroaie şi zgură vulcanică; bolovanii acoperiţi de muşchi lunecos, zgura sfârâind ca într-un cazan. Nici o lumină în afară de cea a felinarului câinelui Hurzof, palidă şi tremurătoare. Uneori se zăreau izbucnirile incandescente ale vulcanului Vangler, în miezul cărora se agitau umbre fantomatice. Nimeni nu ştia încă ce ascundeau adâncurile uriaşelor cratere. Poate duhurile lumii subterane, ce se risipeau în văzduh.

        Doctorul şi bătrâna urmăreau conturul micilor golfuri de pe litoral. Marea era lividă – un alb de linţoliu. De-a lungul liniei fosforescente a resacului, scânteia părând să arunce pe plajă miii de ţipari sclipitori.

        Suiră amândoi până la cotitura drumului, între dunele vălurite, unde arbuştii şi trestiile se loveau cu sunet metalic, de baionete.

        Câinele se apropie de stăpân şi păru să-i spună:''Ei ! O sută douăzeci fretzeri de pus în casa de bani ! Aşa se face averea ! Un hectar de vile în plus ! Un fel de mâncare la cină în plus ! O strachină pentru credinciosul Hurzof în plus ! Să-i îngrijim pe bolnavii avuţi şi să le luăm sânge... după punga fiecăruia !''

        În acel loc bătrâna se opri. Cu degetul tremurător arătă în întuneric o lumină roşiatică. Era casa lui Vort Kartif, covrigarul.

-Acolo ? întrebă doctorul.

-Da, răspunse bătrâna.

-Harrauah ! Lătră câinele Hurzof.

        Deodată vulcanul Vanglor bubui, scuturat până în temelii. O vâlvătaie funinginoasă se ridică în văzduh, străpungând norii. Doctorul Trifulgas fu aruncat la pământ. Se ridică blestemând şi privi împrejur. 

        Bătrâna nu se mai afla în spatele lui. Dispăruse în vreo crevasă sau pierise printre norii ceţoşi ? Dar câinele rămăsese acolo, aşezat în coadă, cu botul căscat şi felinarul stins.

-Să mergem mai departe, murmură doctorul Trifulgas.

        Preacinstitul zgârcit primise cei o sută douăzeci de fretzeri. Acum trebuia să-şi facă meseria.

                                                              VI

        DOAR un punct luminos, la o jumătate de kertsă depărtare. Era lampa muribundului – sau poate a mortului. Într-adevăr, era locuinţa covrigarului. Bătrâna i-o arătase cu degetul. Nu mai încăpea îndoială.

        Printre vâjâielile vântului şi răpăielile ploii, în vacarmul furtunii, doctorul Trifulgas înainta cu paşi grăbiţi.

        Pe măsură ce se apropia, casa izolată în mijocul pustietăţii se contura tot mai limpede.

Era ciudat să observi cât semăna cu locuinţa doctorului din Luktrop. Aceeaşi aşezare a ferestrelor, aceeaşi intrare îngustă cu portal arcuit.

        Doctorul Trifulgas înainta cât putea de repede în furtuna dezlănţuită. Uşa era întredeschisă, n-avea decât s-o împingă, o împinse, intră, iar vântul o trânti cu violenţă în urmă-i.

        Afară, câinele Hurzof urla, oprindu-se uneori, asemenea cântăreţilor de strană, între două versete de psalm.

        Ce ciudat ! S-ar fi zis că doctorul Trifulgas se întorsese în propria casă. Cu toate acestea nu se rătăcise. Nu făcuse nici un ocol. Se afla la Val Karniou şi nu la Luktrop. Şi totuşi recunoştea acelaşi coridor scund şi boltit, aceeaşi scară de lemn în spirală, cu balustrada roasă de mâinile clienţilor.

        Urcă. Ajunse pe palier. Pe sub uşă se zărea o lumină palidă, întocmai ca acasă.

        Era un coşmar ? În lumina difuză îşi recunoscu odaia, canapeaua galbenă, în dreapta – cufărul din lemn de păr, în stânga – casa de bani blindată, unde urma să pună cei o sută douăzeci fretzeri. Iată şi fotoliul cu spetează de piele, masa cu picioarele răsucite, iar pe ea, lângă lampa ce abia mai pâlpâia, registrul deschis la pagina 197.

-Ce-i cu mine ? şopti.

        Ce avea ? Îi era frică. Pupilele i se dilataseră. Trupul parcă i se micşorase, se chircise. Îl trecură sudori reci şi simţi cum îl cuprind frisoane de spaimă.

        Dar trebuia să se grăbească! Lampa fără ulei avea să se stingă şi muribundul odată cu ea !

        Da, patul era acolo – patul lui pătrat, cu coloane, cu baldachin, apărat de perdelele împodobite cu înflorituri luxoase. Era oare acesta culcuşul unui biet covrigar?

        Cu mâna tremurândă, doctorul Trifulgas apucă perdelele. Le deschise şi privi.

        Muribundul, cu capul afară din plapumă, stătea nemişcat, gata să-şi dea duhul. Doctorul se aplecă asupră-i...

        Ah ! Ce strigăt, căruia îi răspunse, de afară, urletul sinistru al unui câine ! Muribundul nu era covrigarul Vort Kartif !... Era doctorul Trifulgas !... Pe el îl lovise damblaua – pe el însuşi ! O apoplexie cerebrală provocase o bruscă acumulare a serozităţilor în creier, paralizându-i întregul corp !

        Da ! Pentru el venise cineva să-l caute, pentru el se plătiseră cei o sută douăzeci de fretzeri ! El, care, lipsit de inimă, refuzase să-l îngrijească pe covrigarul cel sărac ! El avea să moară !

        Doctorul Trifulgas parcă înnebunise. Se simţea pierdut. Accesele creşteau din clipă în clipă. Nu numai că toate funcţiile se reduseseră dar până şi bătăile inimii şi respiraţia erau tot mai rare. Şi totuşi încă nu-şi pierduse cunoştinţa pe de-a-ntregul !

        Ce era de făcut ? Să micşoreze masa sanguină printr-o extracţie de sânge ? Dacă şovăia, doctorul Trifulgas era mort... Pe atunci încă se mai lua sânge şi, ca şi astăzi, medicii îi vindecau de apoplexie pe toţi cei care aveau zile.

        Doctorul Trifulgas înşfăcă trusa, scoase braţul dublului său: sângele nu apăru. Îi fricţionă energic pieptul: simţi că-şi pierde răsuflarea. Îi încălzi picioarele cu pietre fierbinţi; dar ale sale se răciră.Atunci dublul său se ridică, se zbătu, scoase un ultim horcăit... Şi doctorul Trifulgas, cu toate ajutoarele ştiinţei, ''muri în propriile sale braţe''.

        Frritt !... Flacc !

                                                              VII

        DIMINEAŢA următoare, în casa Şase-Patru fu găsit un simgur cadavru, cel al doctorului Trifulgas. Îl aşezară în coşciug şi fu condus cu mare pompă la cimitirul din Luktrop, după atâţia alţii pe care el îi trimisese acolo – conform reţetei.

        Cât despre bătrânul Hurzof, se spune că, din acea zi, aleargă prin mlaştini cu felinarul aprins şi urlă a pustiu.

        Nu ştiu dacă o fi aşa dar se întâmplă atâtea lucruri ciudate în această ţară a Volsiniei, mai exact în împrejurimile orăşelului Luktrop. De altfel, repet, nu căutaţi acest oraş pe hartă. Cei mai buni geografi nu s-au putut pune de acord asupra latitudinii – şi nici măcar a longitudinii sale.

                     (JULES VERNE, ''FRITT-FLACC'')
                   -în româneşte de ANDREI NICULESCU-

          

            

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !

... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:

http://www.qbebe.ro/utile/desene_de_colorat/pasari         

jurnalul (227)

Astăzi ... vineri 24 noiembrie, orele 22.53

O zi ... - aş zice ! - destul de comună până la un punct ! de la acel punct mai departe, a apărut ''necunoscutul''' sau ''noutatea'':două drumuri (dus-întors) la oraş: unul pe timp de ziuă (adică, lumină...), al doilea pe seară (adică, pe negură)... o plimbare (cea pe lumină) mai lejeră, cu un obiectiv clar, definit - fiind anunţată prin e-mail ! a doua plimbare, a fost total debusolantă, în timp ce eram ''şef'' de foc la sobiţă - total intempestivă -, realizată în mare viteză dar - cu ajutorul Bunului Dumnezeu !-  cu reuşită şi aceasta.. acum când scriu, parcă a fost atât de demult... 

Mă gândesc ... că sunt atât de multe evenimente care pot veni, uneori în cascadă, şi te pot prinde total nepregătit şi atunci trebuie să acţionezi rapid şi cât mai bine - mai ales când rezoluţia se referă la alte persoane dar de care eşti responsabil !!! 

Am descoperit ... că am învăţat totuşi ceva: nu mă paralizează momentul-surpriză ci trec la acţiune !!!

Recunosc ... că am profitat de prima plimbare - de azi - la oraş şi am cumpărat 2 cozonaci (mami dorise să mănânce ceva dulce, de exemplu: cozonac...) şi aşa am avut ocazia să mă satur şi eu de ceva dulce (am mai adăugat şi ceva dulceaţă de gutuie...) !

În bucătărie ... sunt cu Puiu - ce doarme lat dar mai deschide uneori un ochi ca să vadă dacă sunt lângă el, la leptop...)...

Sunt îmbrăcată ... în pijamale plus un halat gros...

Un moment de sinceritate ... adică trebuie să scriu că era cât pe ce să uit ce zi este - adică ziua de vineri ! - şi am descoperit că nu am scris pagina de '' jurnal'' !

Ca muncă a săptămânii ... pot număra doar ''focul'' (seara şi dimineaţa) şi ''apa'' (seara, din canalizarea bucătăriei) ! alte activităţi au existat dar paleta fiind diversificată (fie n-au durat mult timp, fie nu apar în toate zilele) nici nu mi le mai amintesc bine...

Ceaţa ... zilnică ne face pe toţi să fim atât de ''jilavi''...

Acum ce îmi doresc ... este să stau relaxată şi să descopăr un film plăcut !

Sfârșitul săptămânii ... mă face să constat că a zburat parcă destul de repede şi luna lui Brumar (am pregătit din timp vasul cu pământ şi boabele de grâu pentru seara din ajunul sărbătoririi lui Sf Andrei...) !

In memoriam STELA POPESCU ... am ales un moment de demult - poate mai puţin cunoscut: