nu rupeți florile...

                Nu rupeți florile !
                          de Eugen Moraru


       Era  o minunată după-amiază de primăvară, iar în plimbarea mea n-am putut rezista ispitei de a mă opri, măcar pentru câteva clipe, pe una dintre aleile parcului prin care mă purtau paşii.
       M-am aşezat pe o bancă şi am lăsat priveliştea fermecătoare din preajmă să-mi inunde ochii cu frumusețile ei crude şi multicolore, iar parfumul inefabil al florilor de salcâm să-mi gâdile nările.
       În fața mea era o bancă, iar în spatele ei un rond înalt şi impunător în care se părea că şi-au dat întâlnire într-un mozaic ce imita culorile curcubeului, cele mai frumoase flori pe care le văzusem până atunci. La marginea rândului trona însă,  ca o adevărată ''regină a gingăşiei'', o lalea galbenă,  zveltă şi fragedă, aşezată acolo parcă de inspirația unui mare artist.
       În beția ce mă cuprindea simțeam tot mai mult puterea pe care o exercita asupră-mi acest anotimp - de fiecare dată același,  de fiecare dată altul - şi, deodată, avui convingerea că pe banca din fața mea venise să se aşeze însăși Primăvara...
       Părul ei, în care se juca o uşoară adiere de vânt, avea culoarea păpădiei, iar în ochi... în ochii aceia mari şi candizi jucau albastrul cerului de mai şi verdele frunzelor de salcâm. Încă de mic iubeam albastrul cerului de mai şi verdele frunzelor de salcâm dar acesta era, poate, numai unul dintre motivele pentru care, acum, îmi plăceau teribil de mult ochii ei mari şi candizi.
       Şi, parcă anume pentru a-mi spori surplusul de plăcere produs de propria-i apariție, îşi îndreptă  privirea spre mine învăluindu-mă într-o liniște care induse în mine fiorii unui extaz necunoscut, şi-mi dădui seama că eul meu se dizolvă treptat în universul feminin şi imponderabil din adâncurile ochilor ei.
       În lumea aceea de revelații prin care zburam, spiritul meu întâlni spiritul ei ce se metamorfozase într-o lalea ca aceea de la marginea rondului.
-Dacă nu cumva ești un vis, i-am spus, atunci cred că te-ai născut din sinteza unei raze de soare cu o  boare primăvăratică, în care s-au adunat toate miresmele acestui splendid anotimp - sau, poate că, pur şi simplu, eşti sclipirea unui miracol sublim şi efemer!
-O, nu! îmi răspunse ea cu un glas ingenuu şi fin. Vin de foarte departe... Dacă vrei, fac, după cum spuneți voi, o croazieră de plăcere. Şederea mea pe planeta voastră este condiționată de viața acestei planete în care m-am inclus. De aici contemplu Pământul şi cerul şi vă privesc pe voi când treceți pe lăngă mine. Îmi place lumea voastră, iar uneori, foarte rar, energia psihică din ochii trecătorilor care iubesc florile şi  mă admiră, mă ajută să mă arăt pentru un timp foarte scurt, deşi cei care mă văd nu-şi dau seama că trupul meu e doar o imagine diafană şi inconsistentă. Tu...
         Dar nu apucă să spună mai mult pentru că o forță imensă ne trimise într-un neant dureros şi obscur, din care, însă, am ieșit într-o clipă, într-o frântură de clipă, şi m-am regăsit pe banca pe care stăteam până atunci.
         Ochii mei clipiră des, văzănd cum ființa din fața mea se volatilizează parcă, apoi se dilatară uimiți, înțelegând că ''Regina gingăşiei'' dispăruse şi ea. Privirea mea disperată găsi apoi laleaua firavă şi tristă, în măna unui trecător distrat şi absurd care o rupsese şi care se îndeparta acum cu un aer nonșalant şi stupid.
         Ştiu, ştiu şi eu că totul se datora imaginației mele, înfierbântată în clipa aceea sau chiar unei astenii de primăvară, dar nu ştiu de ce, de atunci, când văd o lalea galbenă, mă prinde o nostalgie nesfârșită și tot de atunci nu mai pot suporta oamenii care nu lasă florile să trăiască.
       (EUGEN MORARU, ''NU RUPEȚI FLORILE !'')
           

...deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF-ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului).
...sper că a fost o lectură plăcută !