câteva zile din viaţa lui Theodore (3)...

 CÂTEVA ZILE DIN VIAŢA LUI THEODORE

                                   de RADU HONGA
                                    (http://revistanautilus.ro/dictionar-sf/honga-radu-1953-1997/ )
             
                                          ULTIMA MISIUNE
   
            Era o zi caldă de iulie şi Theodore încerca de la şase dimineţa - acum era ora şase după-amiază - să-şi repare pompa de lapte instalată în curte. Pompa avea forma unei vaci (bineînţeles, stilizată) şi, ori de câte ori trăgea de manetă, vaca (sau pompa, cum vreţi să-i spuneţi) scotea un muget atât de puternic încât se mişca şi gardul ce înconjura ferma şi imediat se declanşa un mecanism interior care dădea drumul la o sută de grame de lapte, nicio picătură mai mult. Şi asta de trei ori pe zi, în rest pompa rămânea surdă la toate rugăminţile lui Theodore, mare consumator al acestui produs. Odată, fusese în stare să stea o zi şi o noapte culcat lângă ea, doar-doar i-o da un supliment. Nimic. Iar acum se defectase. Conducta pe care venea laptele de la oraş la fermă era lipită de cea de apă şi undeva, de-a lungul drumului, se spărsese; dar curioasă spărtură, acum cele două conducte comunicau între ele şi când dădea drumul să-i vină laptele, paharul se umplea cu apă, iar când se spăla dimineaţala chiuvetă obţinea o curioasă combinaţie între pasta de dinţi şi lapte, sau jumătate apă, jumătate lapte. Aşa că acum stătea rezemat de ''vacă'', neştiind ce să facă. Şi cum se gândea el dacă trebuie să sape de-a lungul conductei pentru a găsi spărtura, văzu un om venind pe aleea ce trecea prin faţa casei. Fiind primul om ce trecea pe acolo de când îşi cumpărase această fermă, Theodore se hotărâ să-i iasă în întâmpinare. Se apropie de poartă şi, când văzu cine este noul venit, îşi trase o palmă să-şi revină şi rămase cu gura căscată. Acesta nu era altul decât fostul şef, care-l trimisese în toate misiunile sale de cosmonaut-misionar. Domnul Arthur venea foarte liniştit, purtat de poteca rulantă ce şerpuia printre florile artificiale, şi muşca, vădit cu poftă, dintr-un măr de toată frumuseţea, mare şi roşu. ''De unde o avea mere?'', se întrebă Theodore mirat. ''După câte ştiu eu, pe o rază de 15 km nu este decât un singur pom, în care nu există decât un singur fruct, pe care eu personal îl pândesc de opt luni să se coacă. O bănuială îi trecu prin minte.''Să ştii că ăsta e mărul meu !''
            Între timp, Arthur deschise poarta, după ce se curentă puţin, deoarece Theodore, preocupat de investigaţii, uitase să decupleze sistemul de alarmă şi intră în curte.
-Şefule, zise Theodore în loc de salut, de unde ai mărul ?
-Mărul ăsta ? Era pe-aici, prin apropiere. E minunat !
-Vrei să mi-l dai şi mie puţin ?
            Arthur i-l dădu. Pe cotor era o tăbliţă pe care scria:''unu''. ''Ăsta e'', îşi spuse Theodore, de-a dreptul enervat de obrăznicia fostului său şef.
-Dumneata n-ai văzut afişul pe care scria că nu ai voie să-l rupi din pom ?
-Nu, dar de ce mă întrebi ?
-Fiindcă ai stricat echilibrul naturii, îi răspunse Theodore.
-Lasă că nu-i nicio pagubă, zise Arthur, privind curios în jur. Frumoasă fermă, observă el. Îmi place aici la tine. Te descurci ?
-Cu ce ?
-Aşa, în general. Asta ce este ? Arătase către pompă.
-O vacă mecanică. Atunci când vrea, dă şi lapte.
-Ia să vedem. Adu-mi un pahar.
            Theodore îi aduse şi apoi trase de manetă. Se auzi un muget şi paharul se umplu cu lapte. Theodore se încruntă. ''Ia te uită, la mine oare de ce nu merge ?''. Arthur îl bău pe nerăsuflate.
-Tu nu-ţi pui unul ?
            Theodore repetă operaţia cu maneta şi paharul se umplu. Cu apă. O vărsă şi înghiţi în sec. 
-Ghinion, zise Arthur. Văd că ai şi pepeni, mai spuse el, arătând spre doi bostani verzi, ce se aflau în colţul opus al grădinii.
-Sunt din cauciuc, îi explică Theodore. Doar ce i-am umflat ieri. Am avut trei dar unul mi-a explodat. Mi-au sărit toate seminţele în ochi !
            Arthur mai făcu câţiva paşi prin curte, apoi se întoarse spre Theodore.
-Să trecem la afaceri, propuse el.
-Era şi timpul, observă Theodore, chiar mă întrebam cu ce ocazie pe aici. Poate doar ca să-mi mănânci mărul şi să-mi bei laptele !
-Vreau să te trimit pe Epsilon. Preţul dublu decât până acum. Ce zici ? 
-Sunt la pensie.
-Sper că nu mă consideri sclerozat doar eu personal ţi-am semnat ieşirea la pensie. Am nevoie de tine.
-Iar vreo reclamă tâmpită pentru creaturile din Univers ? Sunt la pensie !
-Nu mă enerva, se răsti Arthur. Este vorba de ceva mai delicat. Am trimis trei misionari pe planeta asta şi nu s-a mai întors nici unul. Tu ai fost acum doi ani şi, după câte mi-ai povestit, s-ar părea că acolo este paradisul mult visat. Nu ?
-Cam aşa, răspunse Theodore. Cel puţin aşa a fost atunci, poate s-au mai schimbat lucrurile între timp.
-Tocmai de asta vreau să te duci tu. Mai gândeşte-te şi nu uita, preţul dublu ! Zece miii de taloane nu le găseşti pe toate drumurile !
-Mă mai gândesc, zise Theodore.
                                                    x
                                                x      x
             Analizase situaţia şi, după câteva zile, acceptase. Mai avea aproape o oră şi ajungea pe Epsilon. Văzu cerul albastru al planetei, fără niciun nor şi semnaliză celor de la sol să-i pregătească terenul de coborâre. Indivizii de aici nu arătau ca oamenii dar nici prea urâţi nu erau, iar tehnica o aveau foarte dezvoltată. În urmă cu doi ani, când vizitase pentru prima oară planeta, îl întrebaseră dacă vrea să rămână acolo, obligându-se să-i asigure toate condiţiile de pe Pământ. Theodore refuzase. Era pământean şi morala sa nu-i permitea să facă asemenea gesturi ce puteau fi interpretate ca trădare faţă de planeta natală, faţă de omenire în general.
            La oficiul vamal îl întrebară ce caută şi, după ce-l recunoscură, îi amintiră de propunerea făcută cu ani în urmă. Spuneam că îl recunoscură deoarece un pământean este imediat remarcat datorită fizicului oarecum curios faţă de extratereştri şi, mai ales, datorită inteligenţei sale (pe Theodore îl recunoscură numai datorită fizicului).
           Nici el nu ştia de ce le promise că va sta o săptămână terestră şi apoi le va da răspunsul. Practic nu ştia sigur dacă totul a fost premeditat sau planeta era într-adevăr un adevărat paradis pentru om. Cert este faptul că Theodore se simţi excelent. Îi dădură o casă în care nu lipsea nimic din cele pământene, băutura era la discreţie, fructele şi dulciurile umpleau vasele din camere şi în fiecare zi i se aducea altă femeie. Şi nu orice. Pur şi simplu Theodore nu ştia ce să creadă. De la o vreme începuse să uite pentru ce venise. Abia în a patra zi se duse la centrul de informaţii al planetei şi la cosmodrom să se intereseze de soarta celor trei misionari dispăruţi. ''Da, îi răspunseră autorităţile, cei trei au trecut pe aici, s-au simţit minunat şi au plecat. Unde ? Nu ştiau dar cataloagele de zbor menţionau plecarea pământenilor.'' Ameţit de toate ispitele ce-l înconjurau, Theodore nu se mai gândi la ei. Dacă plecaseră, să fie sănătoşi, misiunea lui era încheiată, nu-l interesa unde s-au dus. 
            Una dintre femei, cea din a şasea zi, se îndrăgosti atât de mult de el, încât îl rugă cu lacrimi în ochi s-o ia cu el pe Pământ. Dacă nu, viaţa nu mai avea niciun sens pentru ea. Toată noaptea, Theodore făcu de veghe. Se întoarse pe toate părţile, se învârti prin cameră şi, până la urmă, tocmai când se iveau zorii şi se anunţa o zi excepţională, ajunse la concluzia că ar fi mult mai nimerit să rămână el aici decât să vină femeia cu el. Logic, aici erau condiţii de-a dreptul fantastice, totul era gratis, nimeni nu-i cerea să facă ceva. Ce-i drept, nici pe Pământ nu-l punea nimeni la treabă, dar parcă i se făcuse lehamite de ferma sa de la ţară, în comparaţie cu ceea ce i se oferea pe Epsilon. În concluzie, dacă pleca înapoi era un prost şi jumătate ! În a şaptea zi, dis-de-dimineaţă, se duse direct la cei care-i propuseră să rămână aici şi le dădu răspunsul. O zi întreagă completă formulare, primi aprobări, făcu analize nu cumva să fie bolnav, îi făcură contract pentru casă, se însură cu femeia care-l făcuse fericit în cea de-a şasea zi şi, seara, când ajunse acasă, se culcă frânt de oboseală şi visă că se află pe Pământ şi trage la pompă, paharul i se umple cu noroi, pepenii  îi explodează în faţă, florile îl curentară şi Arthur îi mănâncă mărul. Dimineaţa, când se trezi din coşmar şi îşi dădu seama unde se află, zâmbi mulţumit şi se plimbă prin grădină. ''Asta viaţă'', îşi spuse Theodore, da, domnule, ce casă la ţară, ce iepuri mecanici, ce curse de prins găini, aici e de mine !''
            Timp de două săptămâni terestre se simţi în al nouălea cer, poate chiar mai sus. Din păcate, totul se sfârşi cum nici nu se poate mai rău. Într-o noapte se auziră de afară zgomote ciudate care se amplificau. Cerul se întunecase parcă şi mai mult, tuna şi printre fulgere se vedeau norii grei aruncându-se asupra planetei, în timp ce valuri uriaşe de apă se repezeau asupra caselor ce începuseră să intre în sol. Theodore crezu la început că se scufundă în mâlul acela urât mirositor dar casa se lăsa în pământ cu ajutorul unor scripeţi şi, în momentul în care din dreptul ferestrelor dispăru coşmarul de afară, uşile dormitorului se deschiseră brusc şi trei creaturi hidoase, înarmate şi însoţite de fosta soţie, care acum arăta ca o adevărată locuitoare a planetei Epsilon, îi porunciră să se îmbrace. Neînţelegând nimic din cele ce se întâmplă, Theodore se execută automat. Apoi îl târâră de-a lungul a multor coridoare, îl băgară într-un convoi, în care recunoscu fiinţe din multe planete şi îl îmbrânciră să meargă alături de ele. După o oră se afla în faţa unei roţi uriaşe şi unul dintre paznici îi puse s-o învârtească. Theodore încă nu ştia ce să creadă, dacă visează sau este adevărat ce se petrece cu el. După un timp, încercă să intre în vorbă cu arătarea ce-i păzea. Văzându-l  atât de dezorientat, acesta-i mormăi într-un târziu:
-S-a terminat pauza. Gata cu desfrâul ! La muncă !
-Care pauză ? întrebă Theodore, încă nedumirit. Ce pauză ?
            Abia după ce află de la Theodore că este venit doar de câteva săptămâni, paznicul îi dădu câteva explicaţii:
-Planeta asta este foarte curioasă. Într-un an, care aici are 500 de zile, o sută arată aşa cum ai văzut-o până acum, iar patru sute de zile aşa cum ai văzut azi-noapte. Noi trăim sub pământ şi de aici ne luăm strictul necesar, numai că, în ultimul timp, numărul celor care muncesc pentru noi a scăzut considerabil şi stăpânilor noştri le-a venit o idee practică: în cele o sută de zile frumoase ne folosim de toate mijloacele posibile pentru a mări numărul sclavilor. Majoritatea celor ce trec pe la noi stau câteva zile, apoi cer să rămână definitiv, crezând că aici este paradisul. Şi noi îi primim. Acum ai înţeles ?
            Theodore rămase interzis. ''Ia te uită, să-mi las eu casa de la ţară şi tot ce aveam acolo pentru... chiar, pentru ce ? Nemaipomenit !''
-Şi eu ce fac? Trebuie să plec pe Pământ, mai făcu el o încercare.
-Să pleci? Asta-i bună ! Ai uitat că ai semnat un contract cu noi ? N-ai scris acolo că vrei  să rămâi pe Epsilon de bună voie ? Hai, lasă vorba şi treci la treabă ! Leneşule !           
               
                               - continuarea săptămâna viitoare... -

                     (RADU HONGA, ''CÂTEVA ZILE DIN VIAŢA LUI THEODORE'')
                                                           

          

            

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !

... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:

http://www.qbebe.ro/utile/desene_de_colorat/pasari