magicianul...

                      MAGICIANUL                          

                                             -JOHN FOWLES - 


          Patru zile mai târziu mă aflam pe înălţimea Hymettus, privind în jos la imensitatea Atenei şi a Pireului, oraşe şi suburbii, case ca un milion de zaruri împrăştiate peste câmpia Aticei. La sud se întindea o mare clară de sfârşit de vară, insule palid-cenuşii şi, dincolo  de acestea, munţii senini ai Peloponesului se ţineau distanţi la orizont ca o magnifică scurgere încremenită de pământ şi apă. Senină, superbă, maiestuoasă, am căutat adjective mai rar întrebuinţate, dar mi se păreau minimale. Privirea cuprindea o distanţă de optzeci de mile absolut pură, nobilă, luminoasă, imensă, aşa cum s-a arătat dintotdeauna.
          Era ca o călătorie în spaţiul cosmic. Mă aflam pe Marte, într-un câmp de lămâiţă care-mi venea până la genunchi, sub un cer care nu cunoscuse niciodată norii sau praful.
                                                           x
                                                       x      x
          Nici o carte din câte citisem nu explica această calitate esenţială a Greciei care îi dă unicitate: o fascinaţie fatală de Circe. În Anglia, noi trăim într-o relaţie tăcută, calmă, domesticită cu ceea ce ne-a rămas din peisajul natural şi lumina blândă a Nordului. În Grecia, peisajul şi lumina sunt atât de frumoase, atât de prezente, intense, sălbatice, încât se stabileşte o relaţie de dragoste şi ură, de pasiune. Mi-au trebuit luni de zile să înţeleg aceasta şi ani ca să şi accept.
                                                           x
                                                       x      x
          Eram pe terasă, stăteam culcat pe terasa unei case pe o insulă în Grecia, era vânt, auzeam chiar sunetul vag al valurilor spărgându-se pe pietrişul de la Moutsa. Conchis începu să vorbească.
-Acum vreau să fixezi steaua, să-ţi relaxezi toţi muşchii. Este foarte important să-ţi relaxezi toţi muşchii. Încordează-te puţin. Relaxează-te... Încordat... relaxat... Acum fixează steaua. Steaua se numeşte Alpha Lyrae.
          Mă gândeam: Doamne, încearcă să mă hipnotizeze şi voiam să-i mulţumesc. Mă gândeam să stau cuminte şi să mă prefac.
-Te relaxezi da te relaxezi.
          Am remarcat lipsa de punctuaţie.
-Eşti obosit şi te relaxezi. Te relaxezi. Te relaxezi. Fixezi o stea fixezi o stea.
          Mi-aminteam repetiţia de la Oxford. Un galez nebun de la Colegiul Isus, după o petrecere. Cu el am ajuns la un schimb insistent de priviri.         
-Spun că fixezi o stea o stea şi fixezi o stea. O stea frumoasă, o stea albă, stea frumoasă.
          El continuă, fără obişnuita lui repezeală, fără ritmul alert caracteristic.
          Conştiinţa mea se elibera cu încetul de cântul legănat al mării, de senzaţia de vânt, de textura hainei, de vocea lui Conchis. La un moment dat, am ştiut bine că sunt eu şi că fixez steaua, că stau întins pe terasă.
          Am trăit apoi iluzia stranie că nu priveam în sus ci în jos în spaţiu, aşa cum priveşti într-o fântână.
          A dispărut apoi senzaţia clară de situaţie şi de mediu, steaua se afla nu mai aproape dar într-o stare de izolare ca atunci când este privită prin telescop. Steaua nu făcea parte dintr-o constelaţie, plutea singură în spaţiul negru-albăstrui, într-un vid. Mi-amintesc cum am văzut steaua pe un glob de lumină albă, care produce şi absoarbe spaţiul în care se află, eu aflându-mă la celălalt capăt suspendat într-un spaţiu de întuneric. Eu priveam steaua, steaua mă privea pe mine. Ne aflam în poziţie egală, în echilibru, două dimensiuni egale, dacă se poate vorbi de conştiinţa unei anume dimensiuni. A durat parcă mult, nu ştiu cât. Două corpuri suspendate în acelaşi fel, opuse în acelaşi fel, lipsite de semnificaţie şi de efect. Senzaţia de frumos, de moral, de divin, de geometrie erau înlocuite de senzaţia de situaţie aşa cum o percepe orice animal.
          Apoi, tensiunea a crescut. Eram într-un fel expectativă. Aşteptam, aşteptam ceva. Nu ştiam dacă era să fie auzit sau văzut, ori altfel. Ştiam că vine şi eu încercam să-i descopăr venirea. Parcă nu mai percepeam nici o stea. Poate mă făcuse să închid ochii. Nu era decât vidul. Mi-amintesc două cuvinte pe care Conchis probabil le-a spus: lucire, ascultare. Lucirea vidului în ascultare, întuneric şi aşteptare. Apoi m-a izbit în faţă o pală de vânt: o senzaţie absolut fizică. Am încercat să întâmpin vântul proaspăt şi cald, când mi-am dat seama cu mirare că venea dimprejur. Am ridicat mâna şi am simţit vântul din întunecime suflând peste mine din toate direcţiile, dinspre mii de evantaie. Şi senzaţia asta mi s-a părut că durează la infinit.
          Şi apoi, parcă pe nesimţite, ceva s-a schimbat. Vântul a devenit lumină. Nu am perceput nimic vizual, ştiam şi nu mă miram că vântul este lumină (poate Conchis îmi sugera asta).
          Lumina era făcătoare de bine, scăldarea în soare a minţii după o iarnă lungă de întuneric. Era o senzaţie extraordinară de a fi conştient de lumină şi de a o atrage, de a avea puterea de a atrage lumina şi puterea de a primi această lumină.
          În acea lumină am înţeles cât de-adevărată este existenţa, viaţa. Ştiam că exist şi acest lucru era mai important decât senzaţia de lumină. Progresam, mersesem mai departe, mă transformasem. Senzaţia de vânt, senzaţia de lumină, le depăşisem, ajunsesem la senzaţia propriei existenţe - conştiinţa existenţei în sine.
          Aceasta a durat, apoi s-a transformat ca şi cele de dinainte. Ştiam că ce simţeam era impus din afară, curgea ca şi curgerea vântului şi a luminii, curgea deşi nu acesta era cuvântul potrivit. Nu avea nume, venea, se lăsa asupra mea, mă cuprindea din afară. Eu eram recipientul care cuprindea ceea ce i se conferea, ce i se turna de către - aveam strania senzaţie - emiţători din jur. Primeam din toate direcţiile, deşi cred că direcţia este un cuvânt prea geografic. Starea aceea nu poate fi descrisă în cuvinte numind obiecte sau sentimente. Trăiam o metaforă şi o ştiam. Cuvintele mă ţineau legat ca în lanţuri, între ziduri găurite. Realitatea mă invada însă eu nu mă puteam elibera total pentru a trăi deplin în ea. Eu interpretez acea senzaţie pe care m-am străduit să mi-o amintesc dar descrierea modifică ceea ce trăisem.
          Aceasta mi se părea realitatea universală fără de divinitate, comuniune, frăţie umană, fără de acele lucruri pe care presupuneam că le voi sesiza. Nici panteism, nici umanism. Altceva mai larg, mai rece, mai multiplu. Realitatea era o infinită interacţiune. Nici bine, nici rău, nici frumos, nici hidos. Nici simpatie, nici antipatie. Interacţiune. Atât. Opusurile se completau în mod necesar. Printr-un nou fel de cunoaştere am aflat că totul există. Eram invadat de sensul existenţei. Toate celelalte manifestări ale eului erau detalii care duceau spre această stare de aflare.
          Vârtejul s-a întors câtre momentul iniţial când simţeam vântul suflând în jurul meu. Acum însă nu era vântul, erau milioane, trilioane de stări de conştiinţă a existenţei. Vertiginos, uriaş era sentimentul că Universul era nemărginit, că permanenţa şi schimbarea erau una, esenţiale şi necontradictorii. Eram un germene căzut în propriul mediu, bine hrănit, într-un context semnificativ. Simţeam o plăcere acută fizică şi intelectuală, o plutire, un echilibru, o cunoaştere de sine. Devenirea şi existenţa se contopeau.
          Cred că am mai văzut steaua pentru o clipă, steaua aşa cum era, atârnată pe cer, acum ca existenţă şi devenire. Parcă aş fi ieşit pe o uşă ca să dau ocol universului şi apoi aş fi intrat pe acolo dar pe o altă uşă.
          Apoi întuneric. Nu-mi amintesc nimic.
          Apoi lumină.     
                   (JOHN FOWLES, ''MAGICIANUL'')
                                  -traducere de LIVIA DEAC şi MARIANA CHIŢORAN-


... postarea este propusă pentru Citate favorite găzduite de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date... 
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este:''MAGICIANUL'', JOHN FOWLES
          https://ro.wikipedia.org/wiki/John_Fowles#Biografie      

 sursa:
     https://www.bookaholic.ro/joaca-de-a-dumnezeu-magicianul-john-fowles.html