( http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro) !
miercuri, 27 iunie 2018
trei zile după Sânziene...
( http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro) !
luni, 25 iunie 2018
via Butera 24...
Pop Simion
Oraşe infidele
Via Butera 24
-Palermo-
Bălcescu exilat la Palermo.
Bălcescu gândind şi scriind la Palermo.
Bălcescu murind la Palermo.
Bălcescu - trăind în cei de azi şi în eternitate.
Imaginea palermitană a exponentului paşoptismului românesc este flacără și stindard, foc viu iluminând conştiințele româneşti.
Cu acest gând m-am dus la Palermo să-l regăsesc pe marele patriot, consângeanul pentru care semnatarul acestor rănduri avea un legământ de conştiință: ardeam de nerăbdare să-l regăsesc nu doar pe omul-flacără, ci deopotrivă pe tragicul peregrin, pe gânditorul care locuiește în cel mai frumos templu pe care bizantinismul meu ateu l-a ridicat vreodată, pe prietenul de cruce cu pescarii și docherii din portul Cala, aşezat în marea Tireniană, la picioarele muntelui Pellegrino, pe tristul și enigmaticul insurgent, rătăcind noaptea - ca o umbră de lumină - pe străduțele labirintice legate ciorchine de Foro Italico, pentru a ajunge la întâlnirile secrete cu prietenii lui de stirpe "carbonario", pe tânărul palid, bolnav de tuberculoză, pe poetul care a ars pe rugul fantastic al credințelor de libertate şi revoluție, retras în această fabuloasă și solară insulă de latinitate, unde era atât de străin şi, în acelaşi timp, mereu acasă, într-un Palermo unde gândea și scria cu febrilitate, devorat de singurătate şi neagra uitare, devorat de moarte. ..
L-am găsit în toate aceste ipostaze - nu neapărat în argumente palpabile, materiale sau în documente de epocă; am găsit atmosfera memorială a tuturor acestor ipostaze în care s-a reverberat ilustrul meu compatriot şi înaintaş, spiritul autentic al marelui amurg palermitan al lui Nicolae Bălcescu.
Străbat via di Mezzomonreale, via Pindemonte şi corsa Calatafimi ca să ajung la catacombele capucinilor, fantasticul osuar păstrând rămășițele pământeşti a peste 8000 de morți; aici, între prinți şi cerșetori, între revoluționari şi monarhi, între cetățeni de onoare şi exilați, între blasfemiați şî înalte fețe bisericeşti, se odihnesc osemintele acestui mare prinț al neodihnei și redeşteptării naționale, care a fost Nicole Bălcescu. Cei doi călugări care mă conduc prin acest imperiu al tenebrelor și groazei, s-au lăsat fotografiați dar m-au rugat să nu le desconspir fizionomia, anonimatul fiind o regulă a Ordinului capucin; ei sunt mândri de a avea printre numele ilustre ale osuarului pe acela al românului Bălcescu şi, în semn de înalt respect şi prețuire, au tipărit un pliant care exaltă acest fapt și reproduce facsimil placa memorială aşezată în prima boltă a catacombelor.
"Bălcescu este unul dintre cei mai căutați, pelerinajul românilor aici este frecvent şi de cea mai mare pioșenie, semn că spiritul lui Bălcescu este foarte prezent în România de azi, motiv să ne întreținem adesea cu compatrioții dumneavoastră", îmi spune ciceronele meu îmbrăcat, în ciuda caniculei, în sutana de stofă groasă, de culoare maro și încălțat cu sandale de piele de capră pe piciorul gol, jucându-şi între degete mătăniile din sâmbure de măslin.
Cobor în portul Cala, în puzderia de ambarcațiuni, între pescarii gălăgioși şi petrecăreții docheri, care dau energie şi culoare tavernelor din via Cristoforo Colombo şi via dei Cantieri Navali. E mediul frecventat de revoluționarii "carbonario". E mediul lui Bălcescu. Am senzația că prin intermediul acestor oameni mă contopesc cu obsesiva şi imateriala siluetă a lui Bălcescu, care primeşte în acest mod trup, sânge, viață, devine aievea, intră în biografia mea.
Cât stau aici, la Palermo, aş fi voit să locuiesc, ca şi Bălcescu, într-o cămăruță a hotelului "Trinacria", pe străduța via Butera nr.24, în geana portului şi în geana mării Tireniene, sub muntele Pellegrino, cuibul atâtor legende fantastice din care mitologia civilizațiilor suprapuse a Mediteranei şi-a făcut un far. Hotelul "Trinacria" nu mai există, clădirea-mamut, îmbătrânită de vreme și neîngrijă este pustie. Prin odăile largi, prăfoase, cu resturi de mobilă din celălalt veac, bate briza stârnind zgomote stranii, aleargă pe lungile şi tenebroasele coridoare. Soarele sudic dă cu tifla oglinzilor sparte ale unor alcovuri din care viața s-a refugiat de decenii. Clanțele de aramă galbenă au uitat căldura mâinii omeneşti. Vănturi fierbinți trântesc uşi ale nimănui, zgâlțâie ierburile agățătoare care au invadat terasele pustii ale stabilimentului şi horbota cuprinsă de beția mov a florilor de bugenvillia. Casa a devenit sumbru fagure al tristeții şi părăsirii unde doar câte un cerșetor se mai refugiază pentru a se adăposti peste noapte, tolănit pe valurile de velur ale unor foste şi mâncate de molii draperii, într-un balansoar ros de şoareci ori într-un fotoliu cu trei picioare şi droturi răvășite.
Şi totuşi, edificiul acesta nu este pustiu: îl găsesc aici - sublim cerber şi ghid - pe octogenarul Giuseppe Padellaro şi soția sa Carmela, cuplu pitoresc şi bonom, în care respiră calmul, negraba şi nostalgia celui de al XIX-lea veac. Giuseppe Pandellaro e Cavalierre dell Ordine di Vittorio Veneto (decernat în 1970), locuiește de peste 40 de ani în acest edificiu şi vorbeşte de signor Nicola Bălcescu ca despre un amic ce a plecat ieri-alaltăieri, pe nepusă masă, dus de nişte treburi de ale lui şi se va întoarce în odăița de la etajul întâi, tot pe nepusă masă, când te aștepți mai puțin; bătrânelul îl va întâmpina pe insul acela cu figură palidă, enigmatică, încadrată de o barbă neagră, cu 'bon giorno, Nicola', la care respectivul va răspunde fără cuvânt, atingând cu două degete borul țilindrului său negru, satinat, după care va urca scara spiralată, de lemn, care scârțâie de mama focului. Giuseppe Padellaro e mândru de a fi unicul supraviețuitor al acestei case, în care, printr-un splendid, simbolic şi semnificativ joc al întâmplării, au locuit doi mari revoluționari şi fii a două popoare gemene - român şi italian - legate prin originea lor romană comună: Bălcescu şi Garibaldi. O comuniune de origine, de luptă și de ideal, de viață și de moarte.
Cu aceste spuse, trista poveste palermitană a lui Bălcescu abia începe. Călătoria mea acolo a fost un pios pelerinaj de credință şi, în acelaşi timp, de profesiune. Dar pelerinajul la Bălcescu trăind şi murind la Palermo noi, românii, îl refacem zilnic, obsesiv aproape, cu gândirea şi simțirea, cu fantezia şi verbul.
(Pop Simion, vol. "Oraşe infidele", "Via Butera 24-Palermo")
...postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina
( https://zinnaida.blogspot.ro )
unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday"!
... distribuie pe rețele articolele care îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: "Via Butera 24-Palermo" de Pop Simion!
( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Simion_Pop)
Oraşe infidele
Via Butera 24
-Palermo-
Bălcescu gândind şi scriind la Palermo.
Bălcescu murind la Palermo.
Bălcescu - trăind în cei de azi şi în eternitate.
Cu acest gând m-am dus la Palermo să-l regăsesc pe marele patriot, consângeanul pentru care semnatarul acestor rănduri avea un legământ de conştiință: ardeam de nerăbdare să-l regăsesc nu doar pe omul-flacără, ci deopotrivă pe tragicul peregrin, pe gânditorul care locuiește în cel mai frumos templu pe care bizantinismul meu ateu l-a ridicat vreodată, pe prietenul de cruce cu pescarii și docherii din portul Cala, aşezat în marea Tireniană, la picioarele muntelui Pellegrino, pe tristul și enigmaticul insurgent, rătăcind noaptea - ca o umbră de lumină - pe străduțele labirintice legate ciorchine de Foro Italico, pentru a ajunge la întâlnirile secrete cu prietenii lui de stirpe "carbonario", pe tânărul palid, bolnav de tuberculoză, pe poetul care a ars pe rugul fantastic al credințelor de libertate şi revoluție, retras în această fabuloasă și solară insulă de latinitate, unde era atât de străin şi, în acelaşi timp, mereu acasă, într-un Palermo unde gândea și scria cu febrilitate, devorat de singurătate şi neagra uitare, devorat de moarte. ..
L-am găsit în toate aceste ipostaze - nu neapărat în argumente palpabile, materiale sau în documente de epocă; am găsit atmosfera memorială a tuturor acestor ipostaze în care s-a reverberat ilustrul meu compatriot şi înaintaş, spiritul autentic al marelui amurg palermitan al lui Nicolae Bălcescu.
Străbat via di Mezzomonreale, via Pindemonte şi corsa Calatafimi ca să ajung la catacombele capucinilor, fantasticul osuar păstrând rămășițele pământeşti a peste 8000 de morți; aici, între prinți şi cerșetori, între revoluționari şi monarhi, între cetățeni de onoare şi exilați, între blasfemiați şî înalte fețe bisericeşti, se odihnesc osemintele acestui mare prinț al neodihnei și redeşteptării naționale, care a fost Nicole Bălcescu. Cei doi călugări care mă conduc prin acest imperiu al tenebrelor și groazei, s-au lăsat fotografiați dar m-au rugat să nu le desconspir fizionomia, anonimatul fiind o regulă a Ordinului capucin; ei sunt mândri de a avea printre numele ilustre ale osuarului pe acela al românului Bălcescu şi, în semn de înalt respect şi prețuire, au tipărit un pliant care exaltă acest fapt și reproduce facsimil placa memorială aşezată în prima boltă a catacombelor.
"Bălcescu este unul dintre cei mai căutați, pelerinajul românilor aici este frecvent şi de cea mai mare pioșenie, semn că spiritul lui Bălcescu este foarte prezent în România de azi, motiv să ne întreținem adesea cu compatrioții dumneavoastră", îmi spune ciceronele meu îmbrăcat, în ciuda caniculei, în sutana de stofă groasă, de culoare maro și încălțat cu sandale de piele de capră pe piciorul gol, jucându-şi între degete mătăniile din sâmbure de măslin.
Cobor în portul Cala, în puzderia de ambarcațiuni, între pescarii gălăgioși şi petrecăreții docheri, care dau energie şi culoare tavernelor din via Cristoforo Colombo şi via dei Cantieri Navali. E mediul frecventat de revoluționarii "carbonario". E mediul lui Bălcescu. Am senzația că prin intermediul acestor oameni mă contopesc cu obsesiva şi imateriala siluetă a lui Bălcescu, care primeşte în acest mod trup, sânge, viață, devine aievea, intră în biografia mea.
Cât stau aici, la Palermo, aş fi voit să locuiesc, ca şi Bălcescu, într-o cămăruță a hotelului "Trinacria", pe străduța via Butera nr.24, în geana portului şi în geana mării Tireniene, sub muntele Pellegrino, cuibul atâtor legende fantastice din care mitologia civilizațiilor suprapuse a Mediteranei şi-a făcut un far. Hotelul "Trinacria" nu mai există, clădirea-mamut, îmbătrânită de vreme și neîngrijă este pustie. Prin odăile largi, prăfoase, cu resturi de mobilă din celălalt veac, bate briza stârnind zgomote stranii, aleargă pe lungile şi tenebroasele coridoare. Soarele sudic dă cu tifla oglinzilor sparte ale unor alcovuri din care viața s-a refugiat de decenii. Clanțele de aramă galbenă au uitat căldura mâinii omeneşti. Vănturi fierbinți trântesc uşi ale nimănui, zgâlțâie ierburile agățătoare care au invadat terasele pustii ale stabilimentului şi horbota cuprinsă de beția mov a florilor de bugenvillia. Casa a devenit sumbru fagure al tristeții şi părăsirii unde doar câte un cerșetor se mai refugiază pentru a se adăposti peste noapte, tolănit pe valurile de velur ale unor foste şi mâncate de molii draperii, într-un balansoar ros de şoareci ori într-un fotoliu cu trei picioare şi droturi răvășite.
Şi totuşi, edificiul acesta nu este pustiu: îl găsesc aici - sublim cerber şi ghid - pe octogenarul Giuseppe Padellaro şi soția sa Carmela, cuplu pitoresc şi bonom, în care respiră calmul, negraba şi nostalgia celui de al XIX-lea veac. Giuseppe Pandellaro e Cavalierre dell Ordine di Vittorio Veneto (decernat în 1970), locuiește de peste 40 de ani în acest edificiu şi vorbeşte de signor Nicola Bălcescu ca despre un amic ce a plecat ieri-alaltăieri, pe nepusă masă, dus de nişte treburi de ale lui şi se va întoarce în odăița de la etajul întâi, tot pe nepusă masă, când te aștepți mai puțin; bătrânelul îl va întâmpina pe insul acela cu figură palidă, enigmatică, încadrată de o barbă neagră, cu 'bon giorno, Nicola', la care respectivul va răspunde fără cuvânt, atingând cu două degete borul țilindrului său negru, satinat, după care va urca scara spiralată, de lemn, care scârțâie de mama focului. Giuseppe Padellaro e mândru de a fi unicul supraviețuitor al acestei case, în care, printr-un splendid, simbolic şi semnificativ joc al întâmplării, au locuit doi mari revoluționari şi fii a două popoare gemene - român şi italian - legate prin originea lor romană comună: Bălcescu şi Garibaldi. O comuniune de origine, de luptă și de ideal, de viață și de moarte.
Cu aceste spuse, trista poveste palermitană a lui Bălcescu abia începe. Călătoria mea acolo a fost un pios pelerinaj de credință şi, în acelaşi timp, de profesiune. Dar pelerinajul la Bălcescu trăind şi murind la Palermo noi, românii, îl refacem zilnic, obsesiv aproape, cu gândirea şi simțirea, cu fantezia şi verbul.
(Pop Simion, vol. "Oraşe infidele", "Via Butera 24-Palermo")
...postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina
( https://zinnaida.blogspot.ro )
unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday"!
... distribuie pe rețele articolele care îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: "Via Butera 24-Palermo" de Pop Simion!
( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Simion_Pop)
sâmbătă, 23 iunie 2018
Un bulgăre de lumină: România, ai nevoie de Dumnezeu
Un bulgăre de lumină: România, ai nevoie de Dumnezeu: Poate nu ți-ai dat seama, dar Dumnezeu nu este în mijlocul țării noastre, România. Suntem conduși de oameni care trăiesc în întuneric....
trafic...
Radu Honga
Trafic
(pagini dintr-un jurnal găsit la
autoturismul 345, 13-OX-11 1/2)
21.04. Din întâmplare am câteva foi de hârtie la mine. Prefer să le mâzgălit decăt să mai privesc la nebunia din jur. Demență !
Nu mă împac cu gândul că nu am ascultat-o pe Clara azi-dimineață când mi-a spus să nu iau mașina. Parcă a presimțit că se va întâmpla ceva rău. Femeia-i tot femeie ! Şi acum stau aici, blocat între mii şi mii de mașini de tot felul, de la autoturisme sport şi autobuze, până la camioane de mare tonaj. Au trecut deja opt ore - Doamne, cum trece timpul ! - de când traficul a fost întrerupt şi nimeni nu este în stare să găsească soluție salvatoare. De aici, de unde mă aflu, pe banda a opta, nu pot face nici o mişcare. Sunt chiar pe mijlocul şoselei. Clara unde-o fi ? Simt că nervii mă vor lăsa în curând. Oare ea ştie ce s-a întâmplat ? Mi-e foame. Dacă stau și mă gândesc, setea este cea care mă chinuie cel mai mult. Și poate că nu setea, ci mai ales ideea că nu am apă, mă înnebunește. Iar au început să claxoneze, înseamnă că mai înaintăm. Da, îți vine să-ți iei câmpii; am pornit motorul ca să merg patru metri. Patru metri !!! În ritmul ăsta nici în două săptămâni nu ieșim de aici. Curioșii stau pe margine şi ne privesc, dau sfaturi dar, de fapt, nimeni nu mişcă un deget. Autoritățile strigă prin megafoane să ne păstrăm calmul şi să fim atenți la comenzile pe care ni le dau. Dar care comenzi ?!
23.04. Este seară. Ieri a venit Clara și mi-a adus câteva sandviciuri. Două ore m-a căutat printre toate maşinile blocate din dreptul blocului în care locuim şi până aici, aproape doi kilometri. Spunea că nu mai durează mult. Cei de pe benzile laterale şi-au părăsit automobilele şi au plecat, abandonându-le, lucru pe care noi ceilalți nu-l putem face. Suntem atât de apropiați unul de altul încât nu pot nici măcar să deschid portierele. Clara mi-a dat mâncarea prin geamul din stânga, după ce cu mare greutate, a reușit să se strecoare printre celelalte mașini. De ceilalți, vai de ei; sunt alimentați cu ajutorul helicopterelor. Au fost lăsate scări şi polițiștii împart apă, alimente şi cele necesare. Îmi vine să urlu, să dau în cineva. Nu mai înțeleg, oamenii ăştia ce fac, ce au de gând ? Iar claxoanele... Am mai înaintat douăzeci de centimetri !
25.04. Cel din dreapta mea a murit. Ieri, spre seară, m-a întrebat dacă am ceva pentru inimă, era cardiac. N-aveam. Când i-au adus mâncarea, l-a rugat pe omul de pe scara helicopterului să-i aducă repede un medicament. Astăzi la prânz, n-a mai venit același cu care vorbise dar i-a adus totuşi. Pentru stomac. După două ore a făcut infarct. Nu pot să privesc spre el, mă cuprinde groaza... Clara ajunge din ce în ce mai greu la mine, mașinile sunt una lângă alta și este foarte periculos. Nici nu ştiu când se dă semnalul de plecare şi oricând este expusă morții. Şi eu nu vreau ca ea să moară. I-am spus să nu mai vină, n-are rost, dar nu vrea să mă asculte. În față am o doamnă care azi a făcut o criză de nervi. Cine o cunoaşte în toată aglomerarea aceasta de carcase şi roți ? Dar pe mine ?
28.04. Din o sută în o sută de metri au instalat panouri uriaşe pe care putem vedea zilnic și la orice oră situația. Clara îmi spune că nu este adevărat ce ni se arată acolo, minciuni pentru calmat spiritele. Îi cred în stare de aşa ceva. S-ar părea că sunt blocate toate arterele principale şi alimentarea devine o problemă foarte serioasă. Două helicoptere s-au ciocnit azi la prânz și s-au prăbușit peste maşinile, la nici măcar două sute de metri. Au ars şase persoane, iar alte câteva zeci sunt grav rănite și nu li se poate da ajutor. Dacă aş avea pistol, aş termina odată cu toată porcăria. Clara mi-a spus că băiatul este acasă, nu ştie ce se întâmplă cu mine. Mai bine. În opt zile am parcurs patruzeci de metri. Un adevărat record. I-am cerut soției să-mi facă rost de o armă. A zis că sunt nebun. Încă nu sunt dar nu-i doresc să fie aici, în locul meu. Vecinul din dreapta, cel care a murit, are geamul de la portiera dinspre mine deschis şi cadavrul a început să miroasă. N-am văzut în nici un film un cimitir de maşini şi de oameni, nimănui nu i-a venit o asemenea idee. Pe trotuare nu sunt decât politiştii care îi împiedică pe cei de pe benzile laterale să-şi părăsească maşinile. Toate cele care au fost abandonate au încurcat și mai mult operațiunile de degajare a şoselelor.
Cei din spate le-au împins deviindu-le de pe banda pe care erau şi acum nu mai pot înainta nici ei. Toți aşteptăm.
30.04. Nu-mi vine să cred. A murit Clara când mi-a adus pachetul cu mâncare. Era între maşinile când s-a dat semnalul de pornire şi n-a mai avut timp să iasă dintre ele. Este la câțiva metri de mine, cu picioarele retezate şi nu pot face nimic. Nimeni nu are curaj să o scoată de acolo, nici măcar omul care împarte alimente. Aş vrea să mor, să scap de toate. E absurd, mă mușc de mână să mă trezesc din acest coșmar și îmi dau seama că, de fapt, totul este real, incredibil de real, iar eu sunt un tâmpit care mai speră în imposibil. Nu voi putea uita ultimele priviri ale soției, strigătul de durere, şi trupul prins între roți. Nu pot să-mi scot din minte imaginea mașinii repezindu-se lacom înainte, spre ea, ca o fiară înfometată. Sunt sigur că şoferul dormea în momentul plecării de pe loc și singura explicație este aceea că maşina a fost împinsă din spate.
02.05. Ne pândeşte moartea. De azi nu mai primim decât biscuiți şi apă. Aprovizionarea oraşului se face greu, cu ajutorul avioanelor şi trenurilor. Aflăm că s-a întrerupt circulația în unsprezece state. Oamenii părăsesc continentul. Aş propune autorităților să schimbe numele, din Statele Unite ale Americii în Statele Moarte ale Americii. Ar fi mai corect aşa. Spre seară a plouat. Am deschis geamul şi m-am răcorit. Parcă aerul nu mai este aşa de îmbâcsit de mirosuri. Aştept să se stingă luminile ca să-mi pot face nevoile. Ni s-au dat, din primele zile, pungi de plastic în acest scop. Oribil. Trebuie să-mi păstrez calmul şi să aştept. Trebuie, dacă vreau să trăiesc. Şi vreau.
05.05. Peste ani şi ani, profesorii de istorie îşi vor începe lecția despre continentul american astfel:"Dragi elevi, trebuie să vă spun că acest continent a fost locuit. În Statele Părăsite ale Americii, care cândva se numeau Statele Unite ale Americii au trăit oameni dar, într-o dimineață, pe una din străzile principale ale New-York-ului, circulația automobilelor a fost întreruptă din cauza unui accident petrecut la o intersecție. Un incident banal am putea spune dar, din acea zi, totul s-a schimbat... Mi-e scârbă să scriu mai departe. Vreau să mor. Nu ni se mai dau țigări. Nu se mai poate respira. De două zile n-am mai înaintat nici un centimetru. Văd moartea venind.
x
x x
Y se apropie de mine.
-Echipajul doi ne anunță că a găsit ființe raționale pe continentul de peste ocean. Şeful spune că trebuie să mergem şi noi acolo, aici n-avem ce face. Unde ai găsit textele astea ?
-Într-o cutie dintr-asta metalică. Era lângă un schelet.
-Crezi că-ți folosesc la ceva ?
-Eu ştiu ? Le iau cu mine, poate reușim să le descifrăm. Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat aici. Ceva nu înțeleg, care este rolul acestor benzi ce traversează orașele şi ce sunt carcasele astea care stau una lângă alta.
-O să ştim când ajungem dincolo, unde au găsit viață. Hai să ne grăbim, şefului nu-i place să aştepte !
(Radu Honga, "Trafic")
... deci dacă este sâmbătă - am decis eu, cu drag - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, colecție scrisă de specialiştii domeniului, în decursul timpului).
... sper că a fost o lectură plăcută !
vineri, 22 iunie 2018
jurnalul (253)
##Au trecut ... deja 36 de zile fără ticuțu !!! ne pregătim de pomana de 40 de zile !
##Luna iunie ... s-a dovedit destul de ploioasă ! a fost totuşi bine pentru mine pentru că am udat mai puțin plantele...
##Gândurile ... zboară uneori pe unde nici nu mă aştept... am curățat rândurile de ceapă de iarba grasă ce s-a întins peste tot ! mâna lucra şi gândurile mi se duceau, invariabil, la acelaşi subiect: ticuțu meu ! analizez diferite întâmplări descoperind că, adesea, nu am înțeles pe moment ceea ce descopăr acum regăndind... uneori concluziile la care ajung, mă înfioară... oare să scriu despre ce mă frământă ?!... vorbim și scriem despre boli dându-le tot felul de denumiri... ca toți ceilalți oameni, ştiu că există atâția acarieni, viruşi, bacterii prebiotice, probiotice dar şi altele periculoase... deci paralel cu noi există și alte forme de viață ce ne pot distruge uşor...- ce invadatori de pe alte planete !?... această lume trăieşte bine mersi şi ne atacă organismul ori de câte ori găsesc "portița" deschisă... şi ne consumă în tăcere... tristă constatare ! e drept că s-au creat medicamente cu nume pompoase sau iradieri care încetinesc procesul... Bunul Dumnezeu a creat lumea stabilind şi regulile...
##Recunosc ... că de-abia am așteptat să coacem vinete - şi a sosit acest moment ! a fost o reală plăcere !
##Bucătăria ... este ca o zonă de refugiu în fața valului de aer cald !
##Puiu ... a redescoperit, vrea-nu vrea, atelierul lui ticuțu (căsuța lui Leu...) unde stă ziua ca să scape de soarele arzător... noaptea doarme la casuța lui... nu are voie pe terasă la noi, unde este mai răcoare, pentru că ne pregătim pentru pomana de 40 de zile... îmi pare rău pentru el, îi dau pupicuri de căte ori ne întâlnim...
##Munca mea ... cred că a fost mai uşoară... am tăiat iarba (pe şanț...), am curățat roşiile de iarbă grasă ce este peste tot stăpână ! am descoperit aşa că am şi plăntuțe mici - răsad de busuioc şi cimbru - pe care va trebui să-i transplantez... ieri am fost în mica "comisie" pentru transportat crucea şi fixat, la cimitir - acțiune finalizată cu bine !... dar am avut și ceva zbucium rezultând multe recapitulări pe caiet: ce am făcut, ce mai am de făcut pentru pomană... îmi doresc să fie bine pentru suflețelul lui ticuțu !
##Sunt ... când în pantaloni lungi şi tricou cu mânecă, când în pantaloni scurți și tricou decoltat !
##Weekend-ul ... va fi sub semnul odihnei !
##Tv-ul ... transmite zbuciumul străzii ! tot respectul pentru domnul Şora (de-atâtea ori discutam, admirativ, cu ticuțu despre personalitatea domnului Şora )! nu am decăt să laud, din toată inima, judecătorii ce au avut curaj să dea o sentință corectă - oare îi păzește cineva ? cred că a fost un ajutor de Sus altfel cum s-ar fi pus o frână asaltului roşu ?!...
##Noutatea săptămânii ... este că am auzit ce frumos s-au comportat japonezii la campionatul de fotbal ! au făcut curat în tribună după terminarea meciului...
miercuri, 20 iunie 2018
iepuraşi drăgălaşi...
joc la care eu continui să particip cu drag, chiar dacă Ella se află într-o binemeritată vacanță !
oferta de ochelari de soare...
(http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro)!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)