via Butera 24...

Pop Simion

                                     Oraşe infidele
                                      Via Butera 24
                                          -Palermo-
                               

     Bălcescu exilat la Palermo.
     Bălcescu gândind şi scriind la Palermo.
     Bălcescu murind la Palermo.
     Bălcescu - trăind în cei de azi şi în eternitate.

     Imaginea palermitană a exponentului paşoptismului românesc este flacără și stindard, foc viu iluminând conştiințele româneşti.
     Cu acest gând m-am dus la Palermo să-l regăsesc pe marele patriot, consângeanul pentru care semnatarul acestor rănduri avea un legământ de conştiință: ardeam de nerăbdare să-l regăsesc nu doar pe omul-flacără, ci deopotrivă pe tragicul peregrin, pe gânditorul care locuiește în cel mai frumos templu pe care bizantinismul meu ateu l-a ridicat vreodată, pe prietenul de cruce cu pescarii și docherii din portul Cala, aşezat în marea Tireniană, la picioarele muntelui Pellegrino, pe tristul și enigmaticul insurgent, rătăcind noaptea - ca o umbră de lumină - pe străduțele labirintice legate ciorchine de Foro Italico, pentru a ajunge la întâlnirile secrete cu prietenii lui de stirpe "carbonario", pe tânărul palid, bolnav de tuberculoză, pe poetul care a ars pe rugul fantastic al credințelor de libertate şi revoluție, retras în această fabuloasă și solară insulă de latinitate, unde era atât de străin şi, în acelaşi timp, mereu acasă, într-un Palermo unde gândea și scria cu febrilitate, devorat de singurătate şi neagra uitare, devorat de moarte. ..
      L-am găsit în toate aceste ipostaze - nu neapărat în argumente palpabile, materiale sau în documente de epocă; am găsit atmosfera memorială a tuturor acestor ipostaze în care s-a reverberat ilustrul meu compatriot şi înaintaş, spiritul autentic al marelui amurg palermitan al lui Nicolae Bălcescu.
       Străbat via di Mezzomonreale, via Pindemonte şi corsa Calatafimi ca să ajung la catacombele capucinilor, fantasticul osuar păstrând rămășițele pământeşti a peste 8000 de morți; aici, între prinți şi cerșetori, între revoluționari şi monarhi, între cetățeni de onoare şi exilați, între blasfemiați şî înalte fețe bisericeşti, se odihnesc osemintele acestui mare prinț al neodihnei și redeşteptării naționale, care a fost Nicole Bălcescu. Cei doi călugări care mă conduc prin acest imperiu al tenebrelor și groazei, s-au lăsat fotografiați dar m-au rugat să nu le desconspir fizionomia, anonimatul fiind o regulă a Ordinului capucin; ei sunt mândri de a avea printre numele ilustre ale osuarului pe acela al românului Bălcescu şi, în semn de înalt respect şi prețuire, au tipărit un pliant care exaltă acest fapt și reproduce facsimil placa memorială aşezată în prima boltă a catacombelor.
     "Bălcescu este unul dintre cei mai căutați, pelerinajul românilor aici este frecvent şi de cea mai mare pioșenie, semn că spiritul lui Bălcescu este foarte prezent în România de azi, motiv să ne întreținem adesea cu compatrioții dumneavoastră", îmi spune ciceronele meu îmbrăcat, în ciuda caniculei, în sutana de stofă groasă, de culoare maro și încălțat cu sandale de piele de capră pe piciorul gol, jucându-şi între degete mătăniile din sâmbure de măslin.
      Cobor în portul Cala, în puzderia de ambarcațiuni, între pescarii gălăgioși şi petrecăreții docheri, care dau energie şi culoare tavernelor din via Cristoforo Colombo şi via dei Cantieri Navali. E mediul frecventat de revoluționarii "carbonario". E mediul lui Bălcescu. Am senzația că prin intermediul acestor oameni mă contopesc cu obsesiva şi imateriala siluetă a lui Bălcescu, care primeşte în acest mod trup, sânge, viață, devine aievea, intră în biografia mea.
       Cât stau aici, la Palermo, aş fi voit să locuiesc, ca şi Bălcescu, într-o cămăruță a hotelului "Trinacria", pe străduța via Butera nr.24, în geana portului şi în geana mării Tireniene, sub muntele Pellegrino, cuibul atâtor legende fantastice din care mitologia civilizațiilor suprapuse a Mediteranei şi-a făcut un far. Hotelul "Trinacria" nu mai există, clădirea-mamut, îmbătrânită de vreme și neîngrijă este pustie. Prin odăile largi, prăfoase, cu resturi de mobilă din celălalt veac, bate briza stârnind zgomote stranii, aleargă pe lungile şi tenebroasele coridoare. Soarele sudic dă cu tifla oglinzilor sparte ale unor alcovuri din care viața s-a refugiat de decenii. Clanțele de aramă galbenă au uitat căldura mâinii omeneşti. Vănturi fierbinți trântesc uşi ale nimănui, zgâlțâie ierburile agățătoare care au invadat terasele pustii ale stabilimentului şi horbota cuprinsă de beția mov a florilor de bugenvillia. Casa a devenit sumbru fagure al tristeții şi părăsirii unde doar câte un cerșetor se mai refugiază pentru a se adăposti peste noapte, tolănit pe valurile de velur ale unor foste şi mâncate de molii draperii, într-un balansoar ros de şoareci ori într-un fotoliu cu trei picioare şi droturi răvășite.
      Şi totuşi, edificiul acesta nu este pustiu: îl găsesc aici - sublim cerber şi ghid - pe octogenarul Giuseppe Padellaro şi soția sa Carmela, cuplu pitoresc şi bonom, în care respiră calmul, negraba şi nostalgia celui de al XIX-lea veac. Giuseppe Pandellaro e Cavalierre dell Ordine di Vittorio Veneto (decernat în 1970), locuiește de peste 40 de ani în acest edificiu şi vorbeşte de signor Nicola Bălcescu ca despre un amic ce a plecat ieri-alaltăieri, pe nepusă masă, dus de nişte treburi de ale lui şi se va întoarce în odăița de la etajul întâi, tot pe nepusă masă, când te aștepți mai puțin; bătrânelul îl va întâmpina pe insul acela cu figură palidă, enigmatică, încadrată de o barbă neagră, cu 'bon giorno, Nicola', la care respectivul va răspunde fără cuvânt, atingând cu două degete borul țilindrului său negru, satinat, după care va urca scara spiralată, de lemn, care scârțâie de mama focului. Giuseppe Padellaro e mândru de a fi unicul supraviețuitor al acestei case, în care, printr-un splendid, simbolic şi semnificativ joc al întâmplării, au locuit doi mari revoluționari şi fii a două popoare gemene - român şi italian - legate prin originea lor romană comună: Bălcescu şi Garibaldi. O comuniune de origine, de luptă și de ideal, de viață și de moarte.
      Cu aceste spuse, trista poveste palermitană a lui Bălcescu abia începe. Călătoria mea acolo a fost un pios pelerinaj de credință şi, în acelaşi timp, de profesiune. Dar pelerinajul la Bălcescu trăind şi murind la Palermo noi, românii, îl refacem zilnic, obsesiv aproape, cu gândirea şi simțirea, cu fantezia şi verbul.
                   (Pop Simion, vol. "Oraşe infidele", "Via Butera 24-Palermo")    

...postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina
( https://zinnaida.blogspot.ro )
unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday"!
... distribuie pe rețele articolele care îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: "Via Butera 24-Palermo" de Pop Simion!
       ( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Simion_Pop)