... de când mă ştiu, îmi plac poveştile ! când nu am avut la îndemână o carte, am găsit un film ce mi-a spus o altă poveste dar în felul său... dar mai mult îmi plac poveştile din cărţi pentru că îmi pot folosi din plin imaginaţia atât pentru derularea acţiunii dar şi pentru vizualizarea personajelor poveştii !
... dar când nu am nici cărţi, nici un film romantic, caut pe internet !
... aşa am descoperit un site ( http://etc.usf.edu/lit2go/72/japanese-fairy-tales/4873/the-story-of-princess-hase/ ) ce mi-a prezentat o frumoasă poveste japoneză ! cu posibilităţile din dotare, în stilul meu diletant, am încercat să o transcriu aici, în limba română !
... sper să vă placă traducerea mea (adică să înţelegeţi ceva...)!
POVESTEA PRINŢESEI HASE
... acum mulţi, mulţi ani în urmă, trăia în Nara - vechea capitală a Japoniei - prinţul Toyonari Fujiwara şi soţia sa, prinţesa Murasaki (Violet) (căsătoriţi de către familiile lor, conform cu vechiul obicei japonez, de pe când erau foarte mici )...
... anii au trecut şi o mare tristeţe îi mâhnea pe cei doi: nu aveau nici un copil... ei şi-ar fi dorit să aibă un copil care să le înveselească vârsta înaintată, să le poarte numele de familie şi să respecte ritualurile ancestrale după ce ei doi nu vor mai fi...
... după multe discuţii, amândoi au hotărât ca să plece în pelerinaj special la templul Hase-no-Kwannon, unde au oferit zilnic, pe parcursul unei lungi perioade de timp, tămâie şi s-au rugat la Kwannon (Mama Cerească) ca să le dăruiască copilul mult iubit...
... rugăciunile lor au avut răspuns şi prinţesa Murasaki a născut, în cele din urmă, o fetiţă căreia i-au dat numele prinţesa Hase-Hime - ca amintire a darului primit de la templul zeiţei Hase...
... anii au trecut şi cei doi prinţi au crescut fetiţa cu mare grijă şi sensibilitate, fetiţa fiind foarte frumoasă...
... când prinţesa Hase-Hime avea 5 anişori, mama ei s-a îmbolnăvit grav şi, pe patul de moarte, i-a spus mângâindu-i uşor capul:
-''Hase-Hime, ştii că mama nu poate trăi mai mult ? Dar tu trebuie să creşti bine. Desigur că tatăl tău se va recăsători şi tu să te uiţi la a doua soţie a tatălui tău ca la adevărata ta mamă, să fii ascultătoare faţă de ea şi tatăl tău. Să fii supusă şi celor ce îţi sunt ţie superiori, dar şi celor ce sunt inferiori ţie. Nu uita asta. Eu mor cu speranţa că vei vei deveni, crescând, un model de femeie.''
... Hase-Hime a ascultat, cu respect, şi a promis să facă tot ce i-a cerut mama sa... şi a crescut conform proverbului (''As the soul is at three so it is at one hundred” = Aşa cum sufletul este pentru trei, aşa este şi pentru o sută''), ca o bună şi ascultătoare mică prinţesă...
... nu mult timp după moartea primei soţii, prinţul Toyonari s-a recăsătorit cu prinţesa Terute... aceasta era atât de diferită faţă de prinţesa Murasaki !!! având o inimă crudă, rea, ea a nu a iubit-o pe fiica vitregă, prinţesa Hase-Hime, spunându-şi:
... Hase-Hime a ascultat, cu respect, şi a promis să facă tot ce i-a cerut mama sa... şi a crescut conform proverbului (''As the soul is at three so it is at one hundred” = Aşa cum sufletul este pentru trei, aşa este şi pentru o sută''), ca o bună şi ascultătoare mică prinţesă...
... nu mult timp după moartea primei soţii, prinţul Toyonari s-a recăsătorit cu prinţesa Terute... aceasta era atât de diferită faţă de prinţesa Murasaki !!! având o inimă crudă, rea, ea a nu a iubit-o pe fiica vitregă, prinţesa Hase-Hime, spunându-şi:
''Asta nu este copilul meu ! Asta nu este copilul meu !'' ...
... dar Hase-Hime a fost răbdătoare, plină de bunătate, a ascultat-o în toate felurile şi a căutat ca să nu dea de necaz - aşa cum a fost învăţată de mama sa... astfel că lady Terute nu a avut nici un motiv de plângere împotriva ei...
... mica prinţesă era foarte harnică, printre studile sale preferate fiind muzica şi poezia... ea practica câteva ore în fiecare zi, tatăl său aducându-i cei mai competenţi maeştri dorind ca ea să înveţe şi Koto (harpa japoneză), arta de a scrie scrisori şi versuri...
... pe când prinţesa Hase-Hime avea deja 12 ani, cu ocazia ''Festivalului de florilor de cireş'', la marile festivităţi de la Curte, Împăratul (aşezat pe un podium înalt şi separat de toţi printr-o perdea de bambus, astfel ca el să poată privi fără a fi văzut de cineva) a dorit ca prinţesa Hase-Hime să cânte la Kato (harpa japoneză), iar prinţesa Terute s-o acompanieze cântând la flaut... Hase-Hime a cântat bine (era un muzician priceput care, deşi atât de tânără, i-a uimit pe toţi prin talent şi memoria ei minunată...)... dar prinţesa Terute (o femeie leneşă, fără practica de zi cu zi), s-a făcut de ruşine acompaniind-o la flaut şi a cerut apoi uneia din doamnele Curţii ca să treacă în locul ei...
... mica prinţesă era foarte harnică, printre studile sale preferate fiind muzica şi poezia... ea practica câteva ore în fiecare zi, tatăl său aducându-i cei mai competenţi maeştri dorind ca ea să înveţe şi Koto (harpa japoneză), arta de a scrie scrisori şi versuri...
... pe când prinţesa Hase-Hime avea deja 12 ani, cu ocazia ''Festivalului de florilor de cireş'', la marile festivităţi de la Curte, Împăratul (aşezat pe un podium înalt şi separat de toţi printr-o perdea de bambus, astfel ca el să poată privi fără a fi văzut de cineva) a dorit ca prinţesa Hase-Hime să cânte la Kato (harpa japoneză), iar prinţesa Terute s-o acompanieze cântând la flaut... Hase-Hime a cântat bine (era un muzician priceput care, deşi atât de tânără, i-a uimit pe toţi prin talent şi memoria ei minunată...)... dar prinţesa Terute (o femeie leneşă, fără practica de zi cu zi), s-a făcut de ruşine acompaniind-o la flaut şi a cerut apoi uneia din doamnele Curţii ca să treacă în locul ei...
... aşa a devenit geloasă prinţesa Terute pe fiica ei vitregă şi mai ales că Împăratul i-a trimis micuţei prinţese, ca o recompensă pentru cât de bine a cântat, multe daruri frumoase... şi mai ales, prinţesa Terute avea un fiu şi gândea:''Dacă Hase-Hime nu ar fi fost aici, fiul meu ar fi avut toată dragostea tatălui său !'' şi a permis ca acest gând rău să crească dorindu-i moartea micuţei prinţese...
... în ziua când se sărbătorea Festivalul băieţilor (ziua a cincea din luna mai), prinţesa Terute a pregătit, în secret, două sticle de vin dulce iar într-una din sticle a pus otravă... prinţesa Hase-Hime se juca cu fratele mai mic cu minunatele lui jucării cu războinici şi eroi, spunându-i poveşti despre fiecare dintre ele.... cei doi se bucurau şi râdeau împreună cu însoţitoarele lor... mama lor a intrat cu cele două sticle pregătite şi prăjituri delicioase...
-''Sunteţi amândoi atât de bine şi fericiţi'', a spus zâmbind prinţesa Terute cea rea, ''aşa că v-am adus, ca recompensă, nişte vin dulce şi nişte prăjituri de orez pentru copii mei buni''.
... în ziua când se sărbătorea Festivalul băieţilor (ziua a cincea din luna mai), prinţesa Terute a pregătit, în secret, două sticle de vin dulce iar într-una din sticle a pus otravă... prinţesa Hase-Hime se juca cu fratele mai mic cu minunatele lui jucării cu războinici şi eroi, spunându-i poveşti despre fiecare dintre ele.... cei doi se bucurau şi râdeau împreună cu însoţitoarele lor... mama lor a intrat cu cele două sticle pregătite şi prăjituri delicioase...
-''Sunteţi amândoi atât de bine şi fericiţi'', a spus zâmbind prinţesa Terute cea rea, ''aşa că v-am adus, ca recompensă, nişte vin dulce şi nişte prăjituri de orez pentru copii mei buni''.
... şi a umplut două ceşti din diferitele sticle cu vin... femeia rea marcase cu atenţie sticla cu vinul otrăvit dar, devenind foarte nervoasă, a dat, în mod inconştient, paharul otrăvit propriului ei copil... sta şi o privea nerăbdătoare pe mica prinţesă dar, spre uimirea ei, nu observa nicio schimbare... dintr-o dată băieţelul a ţipat şi s-a aruncat pe podea, de durere... mama şi-a luat precauţia de a duce, imediat, din cameră cele două sticle cu vin... au dus copilul imediat la doctor dar nimic nu l-a mai putut salva... nimeni nu a bănuit că vinul era otrăvit ci au gândit că vinul doar nu i-a făcut bine copilului... dar deşi fusese pedepsită aşa de mult pierzând din vina ei propriul copil, prinţesa Terute a urât-o în continuare pe Hase-Hime aşteptând o altă oportunitate de a-i face rău...
... când prinţesa Hase-Hime a împlinit 13 ani, a fost deja menţionată ca poetă cu merite - o mare realizare conform tradiţiei feminine din Japonia veche !
... în acea perioadă a plouat mult, inundaţiile făcând pagube în fiecare zi... torentele râului Tatsuta, trecând prin palatul imperial, provocau un urlet ce a deranjat odihna Împăratului aducându-i o tulburare nervoasă... s-a dat un edict imperial prin care s-a cerut tuturor preoţilor din templele budiste ca să se roage pentru a opri zgomotul inundaţiilor... dar fără folos totul...
... în cercurile Curţii, se şoptea că poeta antică, Ono-no-Komachi, reuşise, prin rugăciune, în versuri, să aducă ploaia pe un teren însetat de secetă... pornind de la aceasta, toţi s-au gândit la talentata prinţesă Hase-Hime care să scrie o poezie oferind-o ca rugăciune pentru a opri zgomotul râului, adică să elimine cauza bolii imperiale... auzind acestea, Împăratul a trimis ordin prinţului Toyonari în acest sens... Hase-Hime a fost uimită când a auzit ce-i transmite tatăl său... grea a fost datoria ce a fost pusă pe umerii tinerei prinţese... a sost şi ziua când poemul a fost terminat, a fost scris pe hârtie stropită puternic cu praf de aur... însoţită de tatăl său şi unii din funcţionarii de la Curte, tânăra poetă a ajuns lângă torentul zgomotos, şi-a ridicat inima spre cer citind versurile cu voce tare şi ridicând poemul spre cer... în răspuns direct cu rugăciunea ei, apele au încetat răcnetul, râul a devenit liniştit... Împăratul a revenit în curând la starea sa de sănătate... foarte mulţumit, majestatea sa a recompensat-o pe tânăra prinţesă cu distincţia de Chinjo (general-locotenent) fiind respectată şi iubită de toţi...
... în cercurile Curţii, se şoptea că poeta antică, Ono-no-Komachi, reuşise, prin rugăciune, în versuri, să aducă ploaia pe un teren însetat de secetă... pornind de la aceasta, toţi s-au gândit la talentata prinţesă Hase-Hime care să scrie o poezie oferind-o ca rugăciune pentru a opri zgomotul râului, adică să elimine cauza bolii imperiale... auzind acestea, Împăratul a trimis ordin prinţului Toyonari în acest sens... Hase-Hime a fost uimită când a auzit ce-i transmite tatăl său... grea a fost datoria ce a fost pusă pe umerii tinerei prinţese... a sost şi ziua când poemul a fost terminat, a fost scris pe hârtie stropită puternic cu praf de aur... însoţită de tatăl său şi unii din funcţionarii de la Curte, tânăra poetă a ajuns lângă torentul zgomotos, şi-a ridicat inima spre cer citind versurile cu voce tare şi ridicând poemul spre cer... în răspuns direct cu rugăciunea ei, apele au încetat răcnetul, râul a devenit liniştit... Împăratul a revenit în curând la starea sa de sănătate... foarte mulţumit, majestatea sa a recompensat-o pe tânăra prinţesă cu distincţia de Chinjo (general-locotenent) fiind respectată şi iubită de toţi...
... a existat o singură persoană care nu a fost mulţumită de succesul prinţei Hase-Hime... aceea era mama ei vitregă... invidia şi gelozia au ars în inima ei ca focul... a continuat să spună tot felul de minciuni soţului său despre Hase-Hime... dar prinţul Toyonari nu a vrut ca să asculte poveştile ei spunându-i că greşeşte...
... cu prima ocazie (=absenţa tatălui), mama vitregă a inventat o poveste îngrozitoare despre mica prinţesă - o posibilă ruşine adusă familiei ce poate fi prevenită doar prin uciderea fetei !- şi a ordonat unui slujitor care s-o ducă pe inocenta prinţesă în sălbaticii munţi Hibari şi acolo s-o omoare...
... cu prima ocazie (=absenţa tatălui), mama vitregă a inventat o poveste îngrozitoare despre mica prinţesă - o posibilă ruşine adusă familiei ce poate fi prevenită doar prin uciderea fetei !- şi a ordonat unui slujitor care s-o ducă pe inocenta prinţesă în sălbaticii munţi Hibari şi acolo s-o omoare...
... slujnicul Katoda a luat-o pe prinţesa Hase-Hime într-o lectică şi a dus-o în locul cel mai singuratic din acea zonă sălbatică... mica prinţesă nu a protestat chiar dacă i s-a părut cam ciudat... dar Katoda ştia că tânăra prinţesă nu are nicio vină şi s-a hotărât ca să-i salveze viaţa... dar nu putea ca să se mai întoarcă la cruda sa stăpână... deci, cu ajutorul unor unor ţărani, a construit o cabană, apoi a chemat-o, în secret, pe soţia sa astfel amândoi având grijă de nefericita prinţesă, cu toată puterea lor... prinţesa avea încredere în tatăl ei care, odată întors acasă, va începe s-o caute...
... şi, într-adevăr, la revenirea acasă, prinţul Toyonari aproape că s-a îmbolnăvit de anxietate aflând de la soţia sa că prinţesa Hase-Hime a fugit de acasă de teama de a fi pedepsită - după ce a făcut ceva rău... şi de la toţi pe care i-a întrebat, a primit acelaşi răspuns că nu ştiau unde se află... de teama de scandal, prinţul a păstrat liniştea şi a căutat peste tot fără niciun rezultat... şi într-o zi, şi-a luat oamenii lui şi a plecat pentru câteva zile în munţi...şi aşa au plecat, cu toţii, în munţii Hibari, prinţul era cu mult înaintea fiecăruia, ajungând astfel într-o vale îngustă... admirând peisajul, el a observat o casă mică şi de acolo se auzea o voce frumoasă care citea cu voce tare... curios, s-a apropiat de cabană şi pe măsură ce se apropia, a putut vedea că cititorul era o fată frumoasă... uşa fiind deschisă, prinţul a auzit că se citeau, cu mult devotament, scripturi budiste... intrând pe portiţă în grădina mică, şi-a văzut fata adâncită în lectură neauzind nimic...
-''Hase-Hime !'' a strigat el, '' eşti tu, Hase-Hime a mea!''
... surprinsă, ea a rămas lipsită de puterea de a vorbi sau de a se mişca...
-''Tatăl meu, tatăl meu ! Eşti într-adevăr tatăl meu !'' atât a putut spune prinţesa, a alergat la el, i-a apucat mâneca groasă şi şi-a îngropat faţa izbucnind în lacrimi...
... tatăl ei îi mângâie părul negru cerându-i, uşor, să-i spună tot ce s-a întâmplat... dar ea doar plângea şi se întreba dacă nu cumva visează... atunci a apărut slujitorul Katoda care, plecându-se până la pământ în faţa stăpânului său, îi povesti tot ce s-a întâmplat... uimirea şi indignarea prinţului nu a cunoscut limite... a renunţat la vânătoare şi s-a grăbit ca să se întoarcă, cu mare grabă, acasă cu fiica sa... a trimis acasă, mai înainte, un sol care să anunţe ce s-a întâmplat, şi prinţesa Terute, de teama descoperirii răutăţii făcute de ea, a fugit din casă întorcându-se în dizgraţie la tatăl său... şi nu s-a mai auzit nimic de ea...
... slujitorul Katoda a fost recompensat fiind promovat în serviciul prinţului, şi a trăit fericit până la sfârşitul zilelor sale, dedicându-se micii prinţese care nici ea nu a uitat niciodată că îi datora viaţa acestui slujitor credincios... mica prinţesă nu mai era tulburată de mama vitregă cea lipsită de bunătate... şi aşa zilele ei au trecut fericite şi liniştite alături de tatăl său...
... prinţul Toyonari neavând fii, a adoptat, ca moştenitor al său, pe fiul mai mic al unui nobil al Curţii... şi, peste câţiva ani, a avut loc căsătoria lui cu prinţesa Hase-Hime...
... Hase-Hime a trăit până la o vârstă înaintată... despre ea toţi au spus că ea a fost cea mai înţeleaptă, cea mai devotată, cea mai frumoasă din cele care au domnit vreodată în casa veche a prinţului Toyonari... înainte de a se retrage din viaţa activă, prinţul Toyonari a avut bucuria de a-l vedea pe fiul prinţesei Hase-Hime, viitorul lord al familiei...
... până în această zi se păstrează, într-unul din templele budiste din Kioto, o frumoasă bucată de tapiserie, cu figura lui Budha brodată în fir de mătase, extras din tulpina de bambus... acest lucru se spune că a fost lucrat de mâinile bunei prinţese Hase-Hime...
( Yei Theodora Ozaki,
Japanese Fairy Tales,
''THE STORY OF PRINCESS HASE'')
... şi, într-adevăr, la revenirea acasă, prinţul Toyonari aproape că s-a îmbolnăvit de anxietate aflând de la soţia sa că prinţesa Hase-Hime a fugit de acasă de teama de a fi pedepsită - după ce a făcut ceva rău... şi de la toţi pe care i-a întrebat, a primit acelaşi răspuns că nu ştiau unde se află... de teama de scandal, prinţul a păstrat liniştea şi a căutat peste tot fără niciun rezultat... şi într-o zi, şi-a luat oamenii lui şi a plecat pentru câteva zile în munţi...şi aşa au plecat, cu toţii, în munţii Hibari, prinţul era cu mult înaintea fiecăruia, ajungând astfel într-o vale îngustă... admirând peisajul, el a observat o casă mică şi de acolo se auzea o voce frumoasă care citea cu voce tare... curios, s-a apropiat de cabană şi pe măsură ce se apropia, a putut vedea că cititorul era o fată frumoasă... uşa fiind deschisă, prinţul a auzit că se citeau, cu mult devotament, scripturi budiste... intrând pe portiţă în grădina mică, şi-a văzut fata adâncită în lectură neauzind nimic...
-''Hase-Hime !'' a strigat el, '' eşti tu, Hase-Hime a mea!''
... surprinsă, ea a rămas lipsită de puterea de a vorbi sau de a se mişca...
-''Tatăl meu, tatăl meu ! Eşti într-adevăr tatăl meu !'' atât a putut spune prinţesa, a alergat la el, i-a apucat mâneca groasă şi şi-a îngropat faţa izbucnind în lacrimi...
... tatăl ei îi mângâie părul negru cerându-i, uşor, să-i spună tot ce s-a întâmplat... dar ea doar plângea şi se întreba dacă nu cumva visează... atunci a apărut slujitorul Katoda care, plecându-se până la pământ în faţa stăpânului său, îi povesti tot ce s-a întâmplat... uimirea şi indignarea prinţului nu a cunoscut limite... a renunţat la vânătoare şi s-a grăbit ca să se întoarcă, cu mare grabă, acasă cu fiica sa... a trimis acasă, mai înainte, un sol care să anunţe ce s-a întâmplat, şi prinţesa Terute, de teama descoperirii răutăţii făcute de ea, a fugit din casă întorcându-se în dizgraţie la tatăl său... şi nu s-a mai auzit nimic de ea...
... slujitorul Katoda a fost recompensat fiind promovat în serviciul prinţului, şi a trăit fericit până la sfârşitul zilelor sale, dedicându-se micii prinţese care nici ea nu a uitat niciodată că îi datora viaţa acestui slujitor credincios... mica prinţesă nu mai era tulburată de mama vitregă cea lipsită de bunătate... şi aşa zilele ei au trecut fericite şi liniştite alături de tatăl său...
... prinţul Toyonari neavând fii, a adoptat, ca moştenitor al său, pe fiul mai mic al unui nobil al Curţii... şi, peste câţiva ani, a avut loc căsătoria lui cu prinţesa Hase-Hime...
... Hase-Hime a trăit până la o vârstă înaintată... despre ea toţi au spus că ea a fost cea mai înţeleaptă, cea mai devotată, cea mai frumoasă din cele care au domnit vreodată în casa veche a prinţului Toyonari... înainte de a se retrage din viaţa activă, prinţul Toyonari a avut bucuria de a-l vedea pe fiul prinţesei Hase-Hime, viitorul lord al familiei...
... până în această zi se păstrează, într-unul din templele budiste din Kioto, o frumoasă bucată de tapiserie, cu figura lui Budha brodată în fir de mătase, extras din tulpina de bambus... acest lucru se spune că a fost lucrat de mâinile bunei prinţese Hase-Hime...
( Yei Theodora Ozaki,
Japanese Fairy Tales,
''THE STORY OF PRINCESS HASE'')
