oceanul cu triluri...

             Georgina Viorica Rogoz
                                    Oceanul cu triluri

     Aşteptăm, încordați la maximum, întâlnirea cu ființele care popular,  se pare în întregime, acel sistem solar extragalactic.
     Pe drum captaseră întămplător niște emisiuni sonore, venite dintr-acolo. Automatele de tradus le "digerară" și le transpuseră în undele armonice cu frecvențe foarte înalte, cu care erau ei obișnuiți, iar biologul navei, neavând ce face, se distră învățând vreo căteva mii de cuvinte, pentru a le putea folosi, "diplomatic", zicea el, la ceremonia întâlinii astrale, prin "viu grai", şi nu prin intermediul translatorilor mecanici.
       La câtva timp după asta, intrară pe neaşteptate în zona unor radiații necunoscute, şi mulțumind aparatele ultrasensibile de bord și de lucru se defectară. Nu şi-ar fi putut corecta traiectoria dacă n-ar fi primit mai apoi din Cosmos un mesaj precis, de data asta transmis direct în codul lor intergalactic. Conținea o sumă de informații tehnice despre sistemul solar cel mai apropiat (tocmai cel spre care doreau să se îndrepte), precum şi coordonatele unei stații interplanetare cu escală obligatorie, cu indicația ca ei să aştepte ACOLO, neapărat.
      Se opriseră de aceea la periferia sistemului solar, deasupra micului satelit semnalat, care gravitatea laolaltă cu alți nouă, în jurul unei uriaşe și sumbre planete. Planeta cea mare era întunecată,  în schimb micul satelit indicat strălucea albăstrui şi vesel, sub un înveliș alcătuit dintr-o masă transparentă, flexibilă şi impenetrabilă. Sonavele lor au arătat ca sub calota ciudată, artificială, părea să existe o "stație" și mai ciudată, oceanice,  împărțită prin niște ecluze în câteva compartimente construite tot din materialul protector, transparent.
      Aşteptăm febrili, nemulțumiți de puținele informații pe care le mai puteau primi de la aparate neștiind ce să facă.
      Biologul repetă întrebarea devenită obsesie pentru toți:
-Dar dacă EI ne aşteaptă sub calotă, adică în apă ?
      Mai înainte discutaseră îndelung, în contradictoriu, despre traiul acelor ființe, desigur superioare din moment ce cucerise întreg sistemul solar, ba chiar puteau descifra şi folosi codul intergalactic, aşa că acum toți erau obosiți şi fără chef de vorbă.
-Eu nu mai pot aştepta. Cobor de unul singur, poate găsesc ceva interesant, măcar o explicație logică, decise biologul şi-şi pregăti complicatul scafandru individual. Apoi intră în camera de legătură, comandă roboților să-i deschidă trapa exterioară şi-şi dirija saltul. Sări temerar în atmosfera rarefiată.
     Calota flexibilă nu-l respinse, cum se aștepta el ci-l învălui într-un fel de bulă lichidă, sorbindu-l apoi spre interior. De aici, se pomeni imobilizat într-una din ecluze, la început goală dar care se umplu treptat cu apă. Când ajunse până sus, petetele transparent lunecă sau cedă presiunii, şi el se trezi deodată pe fundul "oceanului" sau poate într-un rezervor mare artificial, nu tocmai foarte adânc. Maşinal îşi verifică aparatele. Legătura cu ai săi era întreruptă.  
       Biologul fluieră, neplăcut impresionat, apoi își reveni din surpriză şi-şi conectă toate aparatele din interiorul şi exteriorul scafanorului, ca să cerceteze metodic ce e în jurul său. Îndată ce-şi stabili vizibilitatea, zări în oceanul verde-intens un peisaj straniu. Nişte antene-franjuri, fosforescente, se legănat prin apăștia. Mai încolo pluteau niște sfere uriaşe trandafirii, pe care le luă drept plante sau animale inferioare; alte mii de vietăți strălucitoare, de culori și de forme fantastice, luminescente, jucau în jurul lui, dispărând brusc în întuneric, când îl atingeau. Casca lui auditive era reglată pentru frecvențe joase, adică pentru a comunica în scara sonoră presupusă acestor ființe superioare care-l țineau prizonier în bazin. Totuşi, cu toate că aparatul nu se defectaseră, nu auzea nimic. O tăcere plină de surprize îl învăluia.
      Între timp înainta prin apă, surescitat şi atent, speriind viețuitoarele cu forme ciudate pe care le întâlnea.
     "Aceste făpturi,  aşadar, mă aud sau mă văd", îşi spuse, şi deodată, îi trecu prin minte că ele ar putea auzi ca şi el, prin ultrasunete. Imediat îşi întrerupse transformatorul din cască, aducându-l în registrul său normal, şi dintr-o dată oceanul necunoscut se umplu de sunete, de șoapte și de şuierături precum și de nişte vibrații foarte mângâietoare, părând parcă triluri. Pe planeta de unde venea el, asemenea semnale dulci erau emise de niște insecte crescute special pentru cântecele lor.  
      "Greieri" îi veni în minte un cuvânt nou învățat. "Triluri" de greieri, poate. Greieri de ocean sau privighetorii... Nu, privighetorile sunt pare-se nişte păsări, după cum stabilea dicționarul său galactic. Oricum, glasurile păreau inofensive şi foarte muzicale. Dar şuieratul acesta ? Ah, ce tare e, ce grav !" Frisonă. Îşi simțea nervii zgâriați.
      N-avu timp să verifice, că se şi pomeni în fața lui cu un corp elastic, masiv, de formă trapezoidală. Un monstru marin, cu două înotătoare laterale și o coadă puternică.
      Avea doi ochi simpli, nu compuși, cum se aştepta biologul, în fundații,  mititei şi lucioși. Capul se termina cu un cioc lung, lung şi înspăimântător, plin cu dinți.
      Fără nici o îndoială, monstrul scotea sunetele acelea dulci de tot, muzicale, gângurit de păsări şi virării de instrument electronic laolaltă. Dar tot de la el pornise şi şuieratul disonant, enervant.
     "Aha", gândi biologul dezamăgit, reglându-şi casca îndată pentru registre sonore foarte variate, "aşa arată greierele sau privighetoarea oceanului acesta. Ce fel de vietate însă eşti, superioară sau... ?
      Monstrul stătea înaintea lui, liniştit, fără intenții dușmănoase şi ciripesc,  în continuare, solfegii de ultrasunete. O clipă, biologul crezut că visează dar, nu, era adevărat. Semnalele foarte repezi, neinteligibile la început, deveniră cuvinte ale aceluiași sistem solar dar cuvinte cântate într-un mod foarte muzicale şi caraghios, prin ultrasunete.
     Biologul râse şi monstrul inofensiv îi imită răsul, gargarisindu-l în nişte cascade proprii.      
    "Să-i vorbesc pe limba lui", îşi zise astronomul surprins şi, prin aparatul special de vorbit, articula destul de greu dar limpede:
-Ce fel de sursă sonoră eşti ?
-Nurrsă sonorrrră,  graseie dihania spărgându-i parcă pâlnia auditivă, apoi îndată făcu un lucru uluitor: căscă gura sau ciocul şi gâlgâia ceva neînțeles, rămânând aşa, cu dinții la vedere.
-Ce faci ? întrebă şi mai uimit biologul.
-Râd, nu vezi ? gănguri namila.
-De ce ?
-Mă bucur. Mă bucur foooarrrte mult.
-De ce ?
      Monstrul chicoti şi cântă ceva neînțeles, pe un timbru grav,apoi spuse foarte dulce:
-Zeii s-au întors. Oho, ce bucurie ! Zeii s-au întors !
      Biologul nu-şi amintea ce înseamnă "zeii" - poate nici nu figura acest cuvânt în glosarul său de curând întocmit. În orice caz, până să se gândească în ce increngătură să-l claseze pe simpaticul cântăreț acvatic, se trezi luat pe sus şi zvârlit, prin apă, în aer. Câtăva vreme circulă aşa, aruncata o scrumbie, între nişte mase plastice rotunde care se dovediră a fi chiar capete de monștri, aidoma celui care conversase cu el. Prin cască se auzeau urlând, zumzăind şi chițăind nişte voci pițigăiat sau foarte groase:
-Prinde-l, Jo ! Hop-la !
-Prinde-l tu ! Zeii sunt aici !
-Vezi să nu-l scapi de pe nas ! Bravo!  Hai, Jo !
     Amețit, rezistă un timp, apoi leşină. Se trezi într-o sferă trandafirie, un fel de adăpost al monştrilor, culcat pe înotătoare elasțică şi tandră a unei astfel de vietăți.
     Începură iar şoaptele şi vibrațiile acelea foarte măngâioase. Apoi se desluşi în acea limbă stranie, toarsă prin registrul de ultrasunete:
-Nu e zeul nostru. E un zeu mic. Pe Jupiter ! E un zeu mic, de trei ori mai mic decât zeul nostru ! Nu-I faceți nici un rău.  E totuşi un zeu.
-E un crrrevete, zicea alt glas scârțâietor. Şi miroase a doctorie.
     Biologul n-avea habar ce e un  "crevete" dar înțelese că Zeii trebuie să fie locuitorii sistemului solar, iar monștrii aceştia poate nişte animale îmblânzit, care ştiau să  vorbească. Întrebă, curios, articulând distinct ca să fie înțeles:
-Voi sunteți roboți ? Maşini ? Greieri ? Privighetori ?  Animale ?
-Suntem Prietenii Veseli ai Zeilor, gânguri cineva. Apoi alt monstru râse limpede, exact cu râsul astronautul de acum câteva clipe, şi cântă nazal:
-Suntem Pe-Ve-Zeii ! Pe vezei,  pevezei,  pee-vee-zee-ii. Pe vezengheii ! Şi la urmă cântărețul sughiță şi miorlăi de câteva ori !
-Astâmpără-te ! se auzi o poruncă dulce. Altfel te trimit îndărăt în bazinul puilor !
      Se făcu o clipă linişte. Biologul îşi încordați puterile şi zise:
-Ascultați, pevezei, prieteni veseli ai zeilor, duceți-mă la zeii voștri.  Sunt un zeu din altă planetă. Am venit în zbor aici. Vreau să vorbesc cu zeii voştri.
-Bine, am înțeles, grăi subțire de tot o voce. Ține-te de aripa mea, să mergem la T.V.F.
-Ce e aceea T.V.F. ?
-Televideofon... fooon...
-Să mergem, spuse biologul ceva mai liniştit. Monstrul îl purtă pe spinare, iute, prin câteva bazine, manevrând cu precizie încărcarea ecluzelor. La sfârşit, îl depuse în interiorul unei sfere albe, cu pereții străbătuți de canale regulate, cenușii. Gâfăînd şi sforăitul greoi, animalul cântător împinse cu capul o trapă. Prin canalele cenuşii se aprinse o lumină albă, strălucitoare. În câteva clipe, sfera deveni luminescentă şi pereții ei se umplu răspuns de făpturi stranii, de trei ori mai mari decât astronautul din bazin, destul de asemănătoare cu el la cap, numai că aveau doi ochi simpli, nu compuși, şi un cioc cărnos mic şi dedesubt o tăietură orizontală care se mişca parcă mereu. Şi aveau două mâini şi două picioare - stelelor ! - numai două picioare ! În sferă dudui un şuierat care-l paraliză o clipă pe biolog, apoi se auzi un freamăt.
-Zeii sunt acolo ! Fii cuminte, "ei" te văd, te aud, şopti alintoasă dihania. Şi apoi urmă tare: O, zei ai Delfinilor, priviți ce zeu mic am descoperit în bazinul 4. Priviți-l ce mic, hi, hi, ce mic e, ce nostim e, ai zice un creeevee... şşş ! Ei, e zeu ca şi voi, nu-i aşa ?    
    Făpturile stranii îl priveau pe astronaut fix, în tăcere. Deodată se ridicară. Părea acum încă o dată mai înalți. O voce adâncă, puternică, spuse în limba galactică:
-Fiți bineveniți printre pământeni, dragi prieteni. Nu vă aşteptăm pe voi, ci pe nişte oameni de-ai noştri, plecați demult. Pentru ei am construit, pe micul satelit 12, amenajat pentru hidrocercetări al planetei Iubitor, un far cu un semnal automat. Nu vă îngrijorați. Vom veni să vă luăm. Vom veni îndată. Jo, ai grijă de oaspetele nostru. Ai grijă, Jo.
     Delfinul râse cristalin, şuieră bucuros, apoi cântă gros, prelung:
-Da, dar micul zeu să mă scarpine, ca voi, pe spinare. Pe spii-naa-rrreee !
                ( Georgina Viorica Rogoz, "Oceanul cu triluri")

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu, cu drag - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, colecție scrisă de specialiştii domeniului, în decursul timpului).
... sper că a fost o lectură plăcută !