sâmbătă, 14 octombrie 2017

jurnalul (221)



Astăzi ... vineri, 13 octombrie, ora 23.10
Am ajuns ... la zile împărţite în: rece şi cald... partea călduroasă durează de pe la  ora 10 până pe la ora 16-17...
Mă gândesc ...  că mai este puţin timp - oare toată luna octombrie ? - cu vremea călduroasă !
Am învăţat ...  câte ceva în această vară - sper să perfecţionez vara viitoare toate aceste cunoştinţe ! 
Sunt recunoscătoare ...  Bunului Dumnezeu pentru tot sprijinul şi îndrumarea pe care le-am simţit zi după zi !
În bucătărie ...  este cald - am aţipit în fotoliu lângă plita încă destul de caldă de la focul de dimineaţă ! nu se poate fără încălzirea casei - atât pentru protejarea lui ticuţu dar şi pentru noi (eu şi mami) !
Mai nou ... şi Puiu are parte de o porţie bună de căldurică, dimineaţa, când mă trezesc eu şi pregătesc focul... eu aduc în casă cele necesare aprinderii focului, iar el se instalează mulţumit în fotoliu lângă plită, pe păturica aşezată de mine... doarme aşa de frumos ! fără nicio grijă... după caz: mănâncă ceva, înainte sau după somn !  când se satură de somn şi s-a plictisit de stat în casă, se postează în faţa uşii şi aşteaptă cuminte ca să-i deschidem uşa pentru a-şi începe... controlul peste tot, afară ! 
Sunt ...  în: costumaţia de noapte ! 
Sper să ... reuşesc să termin - săptămâna viitoare - de spart în bucăţi mici lemnele (deja am spart buturugile în 4 sau 6 bucăţi) şi să le aranjez în atelierul lui ticuţu ! acum sunt cam pe la jumătatea activităţii... 
Activitatea principală ... a săptămânii: vizita lunară la oraş, plăţi de facturi, cumpărături... în cuvinte puţine: multă alergătură şi grijă... cu o listă bine întocmită (şi răs-întocmită...) pentru a avea eficienţă... 
Aş vrea ... să pot să realizez mai multe într-o zi dar fie eu sunt cam înceată în mişcări (asta cam aşa este...), fie îmi propun prea multe... oftez !
În casă ...  este linişte: mami doarme de multişor, iar ticuţu a stins şi el tv-ul lui de câteva momente... Puiu doarme şi el la el acasă (magazia unde are adăpost, are intrarea ca să nu pătrundă vântul, pereţii sunt îmbrăcaţi în folie ca să fie izolat spaţiul, are iarbă multă şi hăinuţe groase pe care el le reaşează după cum vrea...) şi cred că se simte bine pentru că nu iese des ca să latre...  
Recolta ... din ultima perioadă este din domeniul dovlecilor  - dar care nu sunt ca anul trecut ! am jumulit şi cărat la uscat toată ''instalaţia'' (rădăcini, ''tubulatură'', frunze...) - deja este uscată şi pusă la adăpost pentru a o folosi la aprinderea focului....- iar dovlecii, cu mic cu mare, sunt în grădiniţa din faţa casei, liniştiţi ! mai avem încă roşiile şi vinetele, câţiva ardei - nu ne-am îndurat ca să curăţăm grădina ! i-am mai lăsat, aşa, ca să se mai bucure de razele soarelui ce mai apare... la fel şi florile... încă sunt frumoase multe dintre ele... 
Mi-aş dori ... o îngheţată dar nu mai am prin frigider la ora aceasta târzie... brusc, îmi dau seama că la tv-ul meu, pe ''PRO-GOLD'' este un serial ce mi-a plăcut mult cândva::''Ally McBeal'' !. 

Aici ... o să postez dovlecii noştri:, aşezaţi întâi de mine:
 apoi reaşezaţi de mami:



8 comentarii:

  1. Urmeaza o placinta de dovleac?!! Mmmm!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      aşteptăm venirea zăpezii sau ce o veni... atunci va fi atât de plăcut cu aroma de dovleac copt prin casă...
      pupic !

      Ștergere
    2. o să mă gândesc, cu drag, la tine atunci !

      Ștergere
  2. ce frumos le povestesti tu pe toate...!!! am senzatia ce mi le spui doar mie!! si eu ma regasesc in multe dintre randurile scrise!! Un weekend minunat sa ai!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      când scriu pagina de ''jurnal'', mi se deschide sufleţelul şi totul decurge lin, cu drag !
      mulţumesc frumos pentru urare !
      pupic ! şi ţie îţi doresc o zi minunată !

      Ștergere
  3. Ce mari sunt dovlecii! :) Cate placinte! :)) Imi plac placintele cu dovleac, si-mi place dovleacul copt de... mamaaaa! Imi lasa gura apa numai gandul! :)
    Si mie mi-a placut serialul! Mult, dar nu l-am vazut pana la final - vreo doua episoade in care aparuse Robert Downey Jr si gata...
    Zile frumoase iti doresc! La propriu si la figurat. :) Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      anul acesta avem dovleci mai mici faţă de cei de anul trecut... dar este bine că-i ave, - la canicula care a fost !!!
      când o să coc dovleac, o să mă gândesc la tine, cu drag !
      mă bucur că ţi-a plăcut şi ţie serialul !!!
      mulţumesc frumos pentru urare !!!
      pupic ! o seară minunată îţi doresc, cu drag !

      Ștergere