vineri, 23 decembrie 2016

jurnalul (179)


Astăzi ... vineri, 23 decembrie, ora 19.01
Deşi a trecut ... încet fiecare zi în această perioadă, mai este puţin până la marea sărbătoare a iernii !!! 
Gata pregătite ... oricând pentru a aduce acasă crengi şi lemne, azi am adus cu mami iar un transport bunicel ! am făcut focul astă seară şi va fi şi mâine un foc... mai avem lemne cumpărate dar afară este tare frig, ticuţu are nevoie de căldură pentru a fi ''ok'', şi rândul de lemne se poate termina repede dacă nu-l ajutăm şi noi cât putem...  
Nu reuşesc să fiu atentă ... la toate câte se întâmplă în jurul meu - posibil că am pierdut multe adevărate lecţii de viaţă !!! 
Recunosc ... că şi noi avem obiceiul de a aproviziona casa cu cele necesare în prag de sărbătoare... cozonaci avem dar i-am cumpărat de la brutărie - sunt bine făcuţi şi bineînţeles că am mâncat deja unul, exact ca nişte copiii pofticioşi ! pe lângă ceea ce avem pentru mâncare, pot să scriu, cu drag, că avem şi calendarul ortodox pentru 2017... am confecţionat şi un calendar obişnuit, cu pagini scrise atât de mare încât să poată fi citite uşor şi de mami şi ticuţu... ne-am bucurat că părintele a trecut şi pe la noi cu icoana Crăciunuilui (am vorbit din timp cu un vecin ca să ne anunţe când va veni - la noi în casă nu se aude dacă cineva strigă la poartă !)...   
Bucătăria ... are, pe masă, cele pregătite de mami pentru mâine: carnea tocată, maţul cel gros (cumpărat)...
Sunt ... în haine groase - am făcut focul dar unde sunt eu, cu leptopul, este un pic mai răcoare...
Nu am mai reuşit ... să înaintez cu cititul... 
Aştept ... ziua de mâine cât pot eu de pregătiită moral ! o să am multă activitate: întreţinerea focului, cumpărăturile finale înainte de sărbătoare... şi cine ştie ce o mai apare?!
Activităţi curente ... cam monotone pentru cine citeşte dar pentru noi, au însemnat şi înseamnă efort şi multă responsabilitate, zilnic, pentru a îndeplini totul aşa cum trebuie şi să fim sănătoşi cu toţii...
Mâine ... va fi plăcut să o privesc pe mami cum pregăteşte mâncarea pentru Crăciun !
În casă ... se aude tv-ul lui ticuţu cu ştirile Kanal D - mai ales că aşteaptă ''vremea'' unde cel ce comunică frumos datele furnizate de meteorologi, are un comentariu ce-i place lui ticuţu, mai ales când spune ''oameni frumoşi'' !!!
Bodyguarzii ... s-au bucurat azi de un soare mai plăcut, iar cât am fost noi două plecate după crengi, Leu şi Puiu au fost de pază, vigilenţi !!! azi amândoi au avut poftă de mâncare - Leu a fost mai mofturos în ultimele zile - iar acum sunt la culcare...
Aici : am ales o fotografie ce reprezintă o carte poştală 3 D - ''micul pescar'' - cumpărată cândva de ticuţu când a fost în Siria... cartea poştală 3D este ''made in Japan'' şi mi-a fost şi-mi este tare dragă (zilele trecute am revăzut fotografii şi ilustrate păstrate cu drag...):

2 comentarii:

  1. Parca ieri a fost vineri!Imi plac povestile tale de viata,scrise in jurnal.Uneori imi ridici moralul ,dar azi am constatat ca si sotul meu a fost in Siria,prin '79-82 la Alep.Am si eu niste carti postale ,din care una cu Pescarul.Pe unde'or mai fi? Curios,cu cat ne spunem mai multe,vedem si gasim lucruri comune.Craciun linistit !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      cum este viaţa - face să se întâlnească om cu om când nici nu te gândeşti !
      mulţumesc frumos pentru urare !
      cu drag, îţi doresc: Crăciun fericit !

      Ștergere