viteazul jumătate...

...... este seară, căldura sobei mă îmbie la altă poveste minunată (nu-i mai ştiu ţara de origine...):

                      VITEAZUL JUMĂTATE

...A fost odată un omuleţ căruia toţi îi spuneau, pe drept cuvânt, Jumătate: avea doar un ochi, o mână şi-un singur picior. De umblat nu putea umbla, aşa că mai mult sărea. Cu singura mână pe care o avea, îi plăcea să deseneze, din închipuire, cele mai năstruşnice lucruri.

...Într-o zi, stând pe malul mării, mâzgăli pe nisipul umed un cal cu şapte capete. Tocmai atunci trecură pe acolo slugile unui crai hapsân ce-şi dorea un cal năzdrăvan cu care să cutreiere marginile împărăţiei sale nesfârşite. Cum ajunseră la palat, slugile povestiră stăpânului lor cele văzute. Regele le porunci atunci:

         ''Aduceţi-mi la palat  

          Onul care a desenat 

          Calul cel minunat !''

...Slugile aduseră porunca la îndeplinire fără întârziere şi regele îl întrebă pe Jumătate: 

         ''Am aflat că eşti zugrav dibaci:  

          Cal cu şapte ţeste ştii să faci ?!''

la care Jumătate îi răspunse: 

         ''Stând de unul singur azi, pe mal,

          Pe nisip, am mâzgălit un cal !''

...Numai că regele, în loc să-l creadă, îi strigă mânios: 

         ''Cât de cât, la viaţă dacă ţii,  

          Calul să-mi aduci de unde şti !''

...Neavând încotro, Jumătate porni în căutarea calului năzdrăvan. Merse cale lungă, până zări o casă arătoasă. Bătu la geam şi gazda îl pofti înăuntru, ba chiar îl şi ospătă. După ce se sătură şi mulţumi pentru ospătare, Jumătate întrebă gazda de n-a auzit de calul cel cu şapte capete. Acesta însă îi răspunse mirat: 

         ''De-o aşa ciudată fiară  

          Aflu pentru prima oară !''

...Dar făcu un foc cu văpăile cât casa de înalte şi puse deasupra un cazan cu apă. Când capacul cazanului începu să salte, gazda îl înşfăcă pe Jumătate şi-l rostogoli înăuntru. După ce-l scoase din cazan, îl trânti pe nicovală şi tăbărâ asupra lui cu un ciocan. Dintr-o jumătate de om, prichindelul ajunse, după-atâta frământare, un om zdravăn şi întreg. Arătându-i o casă ce se vedea în depărtare, gazda îi spuse acum: 

         ''Mergi şi vezi: acolo este  

          Calul cel cu şapte ţeste !''

...Curajosul Jumătate, care îşi păstrase numele şi după ce fusese călit, ţinu drumul arătat şi, furişându-se în spatele casei aflate, începu să facă zarvă. Deîndată se ivi o bătrână care îl dojeni straşnic: 

         ''Dacă n-ai să taci, copile,  

          Zău că nu sfârşeşti cu zile !

          Nu vezi oasele albite, 

          Lângă casă grămădite ?

          Fioroasele Garude 

          Ne lăsară fără rude !''

...Jumătate fu apoi poftit în casa unde bătrâna ţinea pe foc un ceaun cu orez. Ea puse o parte din bucate în cele două străchini aflate pe masă şi amândoi se apucară să mănânce. După ce-şi termină porţia de orez, Jumătate, care mânca acuma cât un om întreg, o rugă pe gazdă: 

         ''Bunicuţo, eu îţi spun,  

          Să gătăm, că-i tare bun, 

          Tot orezul din ceaun !''

...Bătrâna îl sfătui să lase în ceaun orezul care mai rămăsese. După puţină vreme, în încăpere se arătă o fată de o frumuseţe nemaivăzută. Jumătate, care nu se mai sătura privind-o, băgând de seamă că şi fata îl place, se hotărâ s-o ceară de soţie. Dar mai întâi îşi aminti de ce venise până acolo şi-o întrebă pe bătrână despre calul cu şapte capete. Tocmai când ea îi răspundea că n-auzise în viaţa ei de o asemenea dihanie, din grajdul aflat în spatele casei răzbătură deodată şapte nechezaturi, de parcă toate ar fi fost scoase de unul şi acelaşi cal. Luându-şi inima în dinţi, Jumătate întrebă: 

         ''Bunicuţă primitoare,  

          De voi face zarvă mare, 

          N-o veni Garuda-n zbor,

          Ca în luptă s-o dobor ?''

...Bunica îi răspunse: 

         ''Doar să batem în tam-tam,  

          Şi acum o vezi în geam !''

...Jumătate se îndreptă spre peretele unde atârna tam-tamul şi bătu de trei ori. Încăperea se întunecă dintr-o dată şi prin fereastra larg deschisă pătrunse o pasăre înspăimântătoare, rotind nouă ciocuri de criţă, strigând:

         ''Măi pitic între pitici,  

          Cum de mi-ai ajuns aici ?''

...Fără să şovăie, viteazul Jumătate îi răspunse:

         ''Caut calul tău vestit  

          Şi am paloş ascuţit !''

...Pasărea întinse un cap să-l înhaţe dar se trezi cu el retezat. Garuda, mânioasă, croncăni ameninţător:

         ''Drept e, mi-ai zburat un cap,  

          Dar din gheare nu te scap

          Am opt căpăţâne încă,

          Una doar şi te mănâncă !'' 

...Jumătate îi reteză rând pe rând celelalte opt capete şi pasărea îşi dădu duhul. Dar de îndată, în încăpere se ivi o altă zburătoare care se repezi asupra viteazului:

         ''Soţioara mi-ai răpus,  

          Dar acum şi tu te-ai dus !''

...A doua garudă avea doar şapte capete. După ce-o birui şi pe aceasta, viteazul se îndreptă spre grajd, călăuzit de fata cea frumoasă, puseră şaua pe calul năzdrăvan şi se aşternură la drum. Fata luă cu ea şi restul de mâncare, grămăjoara de orez. Sorbind aer pe toate cele şapte guri, calul mai mult zbura decât atingea pământul. Din urmă, un şarpe uriaş, cu fălcile furios deschise, zbura spre ei, mai, mai să-i înghită. Fata-i deşertă atunci ceaunul cu orez în faţă şi, ca din pământ, se ivi un munte de orez. Fiara înfulecă din muntele cel alb până plesni.

...Ajuns acasă cu bine, Jumătate îşi priponi calul în grădină lăsându-l să pască cu toate cele şapte capete deodată. Auzind că flăcăul se înturnase, craiul şi-a trimis slugile de şapte ori să-l cheme la palat. Dar acesta nici gând să vină. În cele din urmă, nerăbdător să vadă şi să pună mâna pe cal, vicleanul crai se duse el însuşi la Jumătate. Făgăduindu-i în schimbul armăsarului nărăvaş întreaga sa împărăţie, craiul spera să-l răpună într-un fel până la urmă.

...Jumătate primi imediat târgul. Dar cum se aşeză în şa, cu gândul cel viclean, regele fu azvârlit de năzdrăvan tocmai în mijlocul mării, unde îşi află sfârşitul.

...Răsuflând uşuraţi, supuşii îl aleseră de rege, în locul hapsânului, pe viteazul Jumătate. El trăi mulţi ani fericiţi, alături de frumoasa din palatul Garudelor, ocârmuindu-şi ţara cu multă dreptate şi înţelepciune.