poveste de omăt...

... cu gândul la poeziile copilăriei, mi-aduc aminte cât de mult am iubit şi versurile Otiliei Cazimir (  https://ro.wikipedia.org/wiki/Otilia_Cazimir):

           ''Tu nu ştii...

             A  fost odată
             O căsuţă fermecată
             Şi-n căsuţă-o fată mică,
             Un pisoi şi o bunică.
                     Şi-ntr-o iarnă, într-o seară,
                     Fata s-a uitat afară
                     Şi-a văzut cum prin perdea
                     Stelele râdeau de ea …
             Dar pe drum cotit şi nins,
             Umbră sură s-a desprins:
             Un voinic abia de-o şchioapă
             Înota-n omăt ca-n apă.
                     Şi proptinduse-n toiag,
                     Un toiag mai nalt ca el,
                     A-nceput să cânte-n prag,
                     Tremurat şi subţirel …
             Dormi?
             Şi nici n-am prins de veste!
                     Uşa s-a închis cu cheia,

                     Focu-şi pâlpâie scânteia,
                     Şi povestea nu-i poveste:
             Eu eram fetiţa-aceea,
             Iar bunica - nu mai este !''