poveştile copilăriei mele...

...... este seară, căldura sobei mă îmbie la alte poveşti (ruseşti sau ucrainene, nu ştiu sigur...) - unele dintre cele mai dragi mie -:

                         COCOŞUL PINTENAT,  

                   CU CREASTA DE MATOSTAT

...Trăiau odată un motan, un sturz şi un cocoşel pintenat, cu creastă de matostat. Căsuţa în care trăiau ei se afla ăn mijlocul pădurii. Deseori, când motanul şi sturzul plecau în pădure ca să taie lemne, cocoşul rămânea singur acasă.
...Şi, de fiecare dată, la plecare, îi dădeau poruncă şi-ndrumare:
''-Bagă de seamă că plecăm departe în pădurea deasă - tu să ai grijă de casă şi să nu dai glas, de cumva hâtra vulpe va veni încoa' ! ...Capul de-l scoţi pe fereastră, te-nhaţă de creastă !''
...Într-o zi mirosi vulpea că motanul şi sturzul nu sunt acasă.
...Veni fuguliţa, se aşeză sub fereastra căsuţei şi începu cam aşa:
       ''Cocoşel pintenat,
         Cu creastă de matostat
         Cu ochi de mărgele
         Ca două stele,    
         De scoţi capul afară,
         Ţi-oi da bob de secară.''
...Atunci, cocşelul - hop ! şi scoase capul pe fereastră ! Vulpii atât îi trebui: mi-l înhăţă îndată şi fuga cu el spre vizuină !
...Începu a striga atunci bietul cocoşel:
       ''Săi, motanule,
         Şi tu, sturzule,
         Că vulpea cea rea
         Mă duce cu ea, 
         Peste munţi şi stânci,
         Peste ape-adânci,
         Prin codri fără soare,
         Ca să mă omoare !...''    
...Motanul şi sturzul, auzind strigarea, porniră numaidecât pe urmele vulpii şi îl scăpară pe cocoşel.
...Peste câteva zile, motanul şi sturzul se duseră din nou în pădure, ca să taie lemne şi, lăsându-l pe cocoşel acasă, la plecare îi dădură iar poruncă şi-ndrumare:
''-Bagă de seamă, cocoşelule, capul să nu-l scoţi pe fereastră, că vom fi departe de căsuţa noastră şi nu-ţi vom auzi glasul.''
...Abia că plecară cei doi şi vulpea cât ai bate din palme, iar se ivi sub fereastră şi prinse a-i cânta tot aşa:
       ''Cocoşel pintenat,
         Cu creastă de matostat,
         Cu ochi de mărgele
         Ca două stele,    
         De scoţi capul afară,
         Ţi-oi da bob de secară.''
...Dar cocoşelul nici nu vede, nici n-aude - tace chitic. Atunci vulpea dă-i din gură iar:
       ''Fugeau nişte copii pe drum,
         Cu-o traistă subsuoară,
         Din traistă-n colb curgeau mereu
         Tot boabe de secară.
         Găinile-au venit buluc
         Şi-au prins să se îndoape,
         Iar pe cocoşi, nici că-i lăsau 
         Să vină pe aproape...''
...Auzind asta, cocoşelul scoate supărat capul afară:
''-Cot...cot...co!..Cum aşa, să nu-i lase ?!'' 
...Vulpea atâta aştepta: puse gheara pe el - şi fugi, cumătră !
...Şi iar începe a striga bietul cocoşel:
       ''Săi, motanule,
         Şi tu, sturzule,
         Că vulpea cea rea
         Mă duce cu ea, 
         Peste munţi şi stânci,
         Peste ape-adânci,
         Prin codri fără soare,
         Ca să mă omoare !...''
...Motanul şi sturzul, auzind strigarea, porniră pe urmele vulpii şi îl scăpară pe cocoşel.
...Peste câteva zile, motanul şi sturzul se duseră din nou în pădure, ca să taie lemne şi, lăsându-l pe cocoşel acasă, la plecare îi dădură iar poruncă şi-ndrumare:
''-Bagă de seamă, cocoşelule, capul să nu-l scoţi pe fereastră, că vom fi departe de căsuţa noastră şi nu-ţi vom auzi glasul.''
...Abia că plecară cei doi şi vulpea cât ai bate din palme, iar se ivi sub fereastră şi prinse a-i cânta tot aşa: 
       ''Fugeau nişte copii pe drum,
         Cu-o traistă subsuoară,
         Din traistă-n colb curgeau mereu
         Tot boabe de secară.
         Găinile-au venit buluc
         Şi-au prins să se îndoape,
         Iar pe cocoşi, nici că-i lăsau 
         Să vină pe aproape...''
...Dar cocoşelul nici nu vede, nici n-aude - tace chitic. Atunci vulpea dă-i din gură iar:
       ''Fugeau nişte şărani pe drum,
         Cu-o traistă-n spinare,
         Din traistă-n colb curgeau mereu
         Alune gălbioare.
         Găinile-au venit buluc
         Şi-au prins să se îndoape,
         Iar pe cocoşi, nici că-i lăsau 
         Să vină pe aproape...''
...Auzind asta, cocoşelul scoate supărat capul afară:
''-Cot...cot...co!..Cum aşa, să nu-i lase ?!'' 
...Atâta aştepta vulpea: puse gheara pe el - şi fugi, cumătră, peste munţi şi stânci, peste ape adânci, drept spre vizuina ei...
...Degeaba strigă cocoşul până răguşi, că nimeni nu-l auzi. Când se-ntoarseră motanul şi sturzul acasă, cocoşelul ia-l de unde nu-i !
..Şi-au pornit cei doi degrabă prin pădure, tot mirosind urmele vulpii. Motanul fugea, iar sturzul zbura, şi tot aşa au ajuns ei la vizuina cumetrii. Aici motanul numai că-şi struni cobza şi prinse a cânta cam aşa:
       ''Zdrâng, zdrâng, cobzişoară,
         Strună subţirică,
         Ia ieşi, vulpe-surioară,
         Să nu-ţi fie frică !...''
...Ascultă ce ascultă vulpea cântecul şi-şi zise:
''-Ia să văd cine-mi cântă din cobză, aşa de frumos, cu glas duios.''
...Şi-şi scoase capul afară. Atâta aşteptau motanul şi sturzul: o luară pe vulpe ca din oală, şi dă-i chelfăneală ! Şi o jumuliră, şi-o năuciră, c-abia de scăpă cumătra cu fuga.
...Apoi îl luară pe cocoşel, îl puseră-ntr-un paneraş şi o porniră iavaş-iavaş, şi mai trăiesc poate şi azi.

                                ŢĂRANUL ŞI URSUL

...Un ţăran se duse pe ogorul lui să semene napi. În vreme ce el ara el ogorul -- iată că-i iese înainte un urs. 
''-Măi, omule, am să-ţi frâng oasele !'' îi zise ursul.
''-Nu-mi frânge oasele, măi ursule, că-i păcat, mai bine ajută-mă la semănat. Uite, când or creşte napii mari, mie mi-oi lua rădăcinile iar ţie şi-oi da vârfurile.''
''-Fie precum spui'', răspunse ursul. ''Numai să nu mă păcăleşti, c-apoi cu mine o păţeşti -- nici pe departe să nu te apropii atunci de pădure !''
...Şi spunând asta se făcu nevăzut în dumbravă.
...Napii crescură mari cum nu s-au mai văzut. Toamna se duse ţăranul să-i strângă şi, cum veni, pe loc se pomeni că-i iese înainte ursul din dumbravă şi-i spuse: 
''-Ei, acum să facem împărţeala, precum ne-a fost învoiala. Dă-mi partea ce mi se cuvine!''
''-Bine, Martine, să-ţi dau vârfurile şi mie să-mi iau rădăcinile.'' 
...Zis şi făcut: îi dădu ţăranul ursului toate frunzele napilor, iar pe aceştia îi încărcă în căruţă şi se duse la târg să-i vândă.
...Şi, cum cobora aşa pe o vale, iată că-i iese ursul în cale: 
''-Da'ncotro ai pornit, măi omule ?''
''-Iaca, mă duc şi eu la târg să vând rădăcinile astea.''
''-Ia pofteşte de-mi dă şi mie o rădăcină, s-o văd cum este la gust.''
...Ţăranul îi dete un nap şi se apucă ursul cu labele de cap:
''-Va să zică aşa, m-ai tras pe sfoară ?! Ian te uită ce bune-s la gust... Acu', de te-oi prinde în pădure la mine, s-a isprăvit cu tine ! Nici să nu dai pe-acolo !''
...În al doilea an, în primăvară, semăna ţăranul nostru, pe acelaşi loc, secară. După ce se făcu mare, de părea aur curat, se duse ţăranul la secerat. Ursul îl şi aştepta în cale:
''-Ei, acum n-ai să mă păcăleşti ! Să-mi dai partea ce mi se cuvine !''  
''-Bine, Martine. Ia-ţi tu rădăcinile, iar spicele le încărcă în căruţă şi se întoarse acasă.
...Se canoni ce se canoni bietul urs cu rădăcinile dar până la urmă tot nu făcu nimic cu ele.
...Amarnic se mai înfurie ursul pe ţăran. Şi se spune că de atunci, mare vrajbă se iscă între ţăranul acela isteţ şi ursul nătăfleţ.

             ŢAPUL, BERBECUL ŞI MOTANUL CEL POZNAŞ

...Trăiau odată în ograda unui ţăran un berbec şi un ţap tare de cap, în bun prieteşug, cum nu s-a mai pomenit: o mână de fân când găseau, pe din două-l împărţeau ! Iar pentru ponoasele toate, cine credeţi că o lua pe spate ? Vaska -- motanul, zis hoţomanul ! De rămânea o ulcică pe-afară, începea burta să-l doară...
...Şi iată că-ntr-o zi, cum şedea ţapul şi berbecul de vorbă despre una-alta, ce să vezi ? Şontâc-şontâc, pe cărare, vărsând lacrimi amare, vine bietul motan: smocuri îi atârnau din suman...
...Ţapul şi berbecul atunci îl întreabă:
''-Măi cotoiaş, prieten poznaşş de ce verşi lacrimi amare şi vii în trei picioare ?''
''-Cum să nu vărs lacrimi amare dacă stăpâna m-a bătut, coastele mi le-a rupt, m-a lăsat şontorog şi mi-a spus că de mă mai prinde în tindă, mă spânzură de coadă pe-o grindă...''
''-Şi pentru care vină să-ţi facă una ca asta ?''
''-Zise că dintr-o ulcică n-a mai rîmas un dram de smântână !''
...Şi iarăşi se puse pe bocit cotoiaşul obidit.
''-Măi cotoiaş, prietene poznaş, de ce verşi lacrimi amare, ori poate spinarea te doare ?''
''-Cum să nu vărs lacrimi amare dacă stăpâna când mă bătea, într-una-mi zicea:<<Cumnatul de seară-o să-mi vină şi nu am pic de smântână ! N-am ce face, atât mi-a rămas: tai berbecul şi ţapul cel gras ! >>''
...Cei doi behăiră speriaţi:
''-Măi, cotoi hoţoman, cap sec de motan, ne-ai mâncat zilele, ne-ai scurtat vieţile ! Stai că te luăm în coarne acuşi !''
...Şi-atunci bietul cotoiaş prinse a-i ruga şi a-i îndupleca să-i ierte păcatul, că nu-i el vinovatul. Berbecul şi ţapu-l iertară, şi tustrei începură să se sfătuiască între ei ce-i de făcut.
''-Măi frate, cu coarne-ncovoiate'' - spuse cotoiul cel isteţ berbecului - ''să nu stăm la vorbă deşartă: încearcă-ţi coarnele de poartă !'' 
...Se ridică berbecul, îşi făcu vânt şi - buf ! - cu coarnele de poartă ! Nimic... se clătină doar un pic şi rămase încuiată.
''-Măi frate, cu coarne răşchirate'' - spuse ţapului cotoiul cel isteţ - ''stăpâna, să ştii, nu iartă: ia-ncearcă-ţi coarnele de poartă !''
...Se-nalţă colbul mânat de vânt, iarba se culcă la pământ. Aleargă berbecul şi ţapul cât pot de tare, iar în urma lor, în trei picioare, bietul cotoi cu coada vâlvoi.
...Dar simţind că puterile-l lasă, se rugă de cei doi:
''-Fraţilor, staţi un pic, nu-l lăsaţi pe fratele vostru mai mic !''
...Atunci ţapul se milostivi de el, îl luă în spate frumuşel şi o porniră tustrei, la galop, peste dealuri, coline şi văi.
...Fugiră, aşa, cât fugiră, până când obosiră.
...Şi, iată, târziu, într-un ceas, sub un stei că făcură popas. Iar de sub steiul acela până hăt în zare, numai stoguri de fân în picioare.
...Se opriră aici să-nnopteze.
...Iar noaptea era rece, de toamnă târzie. Un foc de-ar găsi, cu toţi s-ar putea încălzi. Dar de unde să-l ia ? Se gândeşte ţapul, se gândeşte berbecul, iar motanul, hoţomanul, a şi găsit nişte coji de mesteacăn, le-a înfăşurat de coarnele ţapului şi i-a poruncit să se ciocnească în coarne cu berbecul.
...Cei doi se ciocniră, da' tare de tot, că le săriră scântei şi din bot ! Şi cojile de mesteacăn s-aprinseră-ndată.
...Şi aşa încinseră focul şi se aşezară în jurul lui...
...Abia se încălziră puţin, că vine spre ei Moş Martin:
''-Lăsaţi-mă, fraţilor, să mă încălzesc la foc, că nu mai pot de mijloc ! Oscioarele toate mi-au îngheţat ...''
''-Aşează-te ici, Moş Martin ! Dar ce s-a întâmplat, ce-i cu tine ?''
''-Of, am umblat prin prisacă şi m-au ciomăgit ţăranii oleacă !''
...Şi-atuncea cei trei, cu motanul poznaş, împărţiră al nopţii sălaş. Moş Martin sub un stog, motanul pe stog, iar lângă foc, la taifas, se-aşează berbecul şi ţapul cel gras.
...Şi iată, cum şedeau aşa, şapte lupi suri de prin fund de pădure şi un lup alb, ca de omăt, de ei se apropie-ncet.
...Behăiră berbecul şi ţapul de frică, iar motanul, năzdrăvanul, numai cât capu-şi ridică şi spune:
''O, tu, lupule alb, împărat peste lupii toţi, fă precum socoţi, numai nu-l supăra pe fratele nostru mai mare, că de supără tare, e vai de voi: în barbă îi stă puterea toată şi de-o da cu ea odată, nu mai pupaţi voi pastramă de oaie, c-apoi cu coarnele vă jupoaie ! Mai bine duceţi-vă acolo sub stog unde-i fratele nostru mai mic: nu e chiar aşa de voinic şi puteţi cu ei a vă bate !''
...Lupii se-nchinară adânc pentru sfat şi o porniră spre stog deîndat'. Acolo dormea Moş Martin... Şi începură a-l zădărâ pe jupân, până când ţandăra -i sări...
''-Lupule, unde nu-i cap, vai de picioare ! Şi chiar că în ele găsiră scăpare...''
...În vremea asta ţapul şi berbecul, luându-l pe motan în cârcă, fugiră cu el în pădurea adâncă. Dar aici se-ntâlniră cu lupii din nou.
...Şi-atunci motanul, năzdrăvanul, se căţără iute într-un vârf de brad, iar berbecul şi ţapul, luându-şi avânt, săriră la un stânjen de pământ şi se-agăţară cu picioarele de-o cracă...
...Stau lupii, din dinţi clănţănind, şi nici unul nu pleacă.
...Motanul năzdrăvan, văzând că nu-i de glumă, prinse a arunca în ei cu conuri de brad  şi să spună:
''-Un lup ! Doi lupi ! Trei !... Ne-om răfui de-ndată cu ei ! Eu să vă spun cinstit: mai ieri am doi lupi am înghiţit şi mi-a fost destul că-s încă sătul ! Iar tu, frate mai mare, ştiu că eşti flămând, că te-am văzut căutând, tot urşi din cei graşi prin pădure dar n-ai prins nici unul la mure... Aşa, încât, dacă vrei, şi partea-mi de lupi poţi s-o ai !''
...Şi-abia-şi isprăvi cuvântul, că ţapul bărbos căzu de pe creangă cu coarnele-n jos... Cotoiul atuncea răcni cu mânie:
''-Prinde-l de coadă, mănâncă-l , frăţie !''
...Iar lupii, pe bună dreptate, pe gânduri n-au stat. Şi-au pus coada pe spate ! Şi fugi...
...Iar motanul, năzdrăvanul, berbecul şi ţapul cel gras porniră prin codru, alături la pas...