suferinţă şi iubire ...

... deşi ştiu că paginile pot fi citite de persoane din ţări diferite, ca un copil am fost surprinsă plăcut să găsesc câteva rânduri scrise de ... Grace! 
... curiozitatea m-a împins să-i vizitez blogul şi să citesc şi să admir fotografii, picturi, etc...
... subiectele sunt frumoase, interesante, stranii - mai ales cea despre "The Ballad of Tam Lin and Winter Rose''...
... nu ştiu ce conexiune s-a realizat în memoria mea ... gândurile mi-au zburat iute la câteva rânduri din lirica engleză, compuse de Shelley:
          ''...Vino pe-al mării-asfinţit,
               Noptatec duh,
               Negura urcă spre răsărit
               Din razele zilei care se duc,
               Vise şi zâmbete şi spaime-mpleteşti;
               Esti groază şi dragoste eşti,
               Zboară-n văzduh!...''   
... din lirica românească, am găsit cândva la Ion Sofia Manolescu, versuri care vorbesc despre zbuciumul îndrăgostitului, de amestecul de suferinţă şi iubire ...
          ''...Când sunt îndrăgostit
                iau o pădure în braţe
                o dezbrac de toate umbrele
                o ridic în mâini
                deasupra fiinţei mele
                deasupra pământului
                şi-i dau drumul 
                peste dezastru.
                     Atunci mă amestec 
                     cu toată pădurea decapitată
                     şi mi se naşte o inimă
                     bântuită de dragostea
                     stârnită în aceeaşi furtună.
               Când sunt îndrăgostit
               mă ridic din nelinişti
               şi mă prefac într-un munte
               iau muntele în braţe
               îl ridic pe suflet 
               deasupra fiinţei mele
               şi-i dau drumul peste vraiştea mea.
                     Atunci mă amestec
                     în adâncul fiinţei mele
                     cu tot muntele disperat
                     mă amestec cu toate umbrele 
                     cu toată dragostea
                     cu toată moartea
                     după care se frânge privighetoarea. ''   
... dar cred că cele mai potrivite, ar fi versuri  din poeziile lui Lucian Blaga:
        ''Cel mai adânc dintre doruri
          E dorul-dor.
          Acela care n-are amintire
          Şi nici speranţa, dorul-dor.  
               Pe-un drum ne duce dorul-dor,
               Pe-un drum
               Ce dincolo de orice călător
               Mai are-o prelungire.
         Nesfârşit e dorul-dor
         Bate-n calea tuturor.''