... uitarea ...

... frunzărind rândurile scrise în unul din carneţelele mele, am găsit acest fragment - care mi-a atras atenţia cândva - : 
     “…Uitarea este un exerciţiu dificil, dar, ca preţ pentru putinţa de a zâmbi azi, de  a dormi liniştit la noapte şi de a avea dreptul la dimineaţa de mâine, este rezonabilă…
          Altfel îţi faci viaţa chin şi îi incomodezi îngrozitor pe ceilalţi, îi pui în situaţia să-ţi demonstreze că imposibilitatea de a uita este o tară mai mare decât toate tarele adunate la un loc, de care tu ai vrea să fii despovărat. Probând cu amintiri, îi obligă chiar să li se facă lehamite de tine, şi asta este cumplit de rău. Pentru tine, desigur. Încearcă să înţelegi că lumea contează, nu indivizii, buni sau răi, sau nici buni , nici răi, care o compun. Lumea. Citeşte oleacă istorie, câteva capitole sunt de ajuns şi potriveşte-ţi mersul după al lumii. Dacă poţi păstra şi cadenţa, este excelent; dacă nu poţi sau nu vrei sau, în cel mai rău caz, nu poţi să vrei, atunci astupă-ţi urechile să n-o auzi şi mergi cu pasul tău sau dă-te la o parte, mai la margine, acolo e posibil chiar să stai pe loc şi să priveşti cu o condiţie: să nu te laşi ispitit de întrebări şi de răspunsuri şi de presupuneri şi de amintiri, fiindcă toate astea, mai ales amintirile, te-ndeamnă să te întorci în lume şi să mergi în zigzag printre rândurile ei, încurcând-o, sau să te opreşti în mijlocul ei, întârziindu-i mersul sau chiar s-o iei îndărăt, împotriva ei – atunci nu-ţi mai rămâne nici o scăpare, îţi iese din albie, se tulbură şi te îneacă. De vorbit, da, poţi vorbi, putinţa de a vorbi este într-adevar cea mai mare cucerire a omului din momentul transformării picioarelor de dinainte în mâini, aşa că dă-i drumul, şi tot vorbind, mai pe ocolite, mai pe aproape, zece vorbe goale, o jumătate cu miez, ai posibilitatea să spui chiar ce gândeşti, dacă ţi-ai pus asta în cap. Este un tratament garantat, face bine capului, şirei spinării şi chiar stomacului…”  

                            ( fragment din “BABILONUL DE NISIP”, de Nicolae Stăiculescu, 1979)