Procesul de unificare a teritoriilor româneşti s-a desăvârsit în contextul luptei împotriva tătarilor şi bizantinilor şi apoi a alianţei ungaro-genoveze dintre Dunare şi Marea Neagră.
"Ţara românilor" - amintită aici de veneţieni la mijlocul sec XIII, numită de istoricul şi geograful persan Abufelda ... "Alualak"... în 1321, a fost unificată de stăpânitorii "ţării Carvunei" (Cavarna), fraţii Balica, Teodor şi Dobrotiţă.
Rămas singur stăpânitor, Dobrotiţă (c. 1348-1386) a fost recunoscut de bizantini ca despot al acestor ţinuturi româneşti, ulterior cunoscute, în amintirea sa, sub numele de Dobrogea.
Înrudit (prin legături matrimoniale) cu marea aristocraţie bizantină, chiar cu familia imperială, participant la cruciada antiotomană a Contelui Verde (Amedeo al VI-lea de Savoia) din 1366-1367, despotul Dobrotiţă a reunit sub stăpânirea sa şi Zagora (probabil fosta "ţară a lui Petru") şi Dristra (Silistra).
Aliată a Ţarii Româneşti, ţara lui Dobrotiţă, asigura acestuia o ieşire la mare, emancipată de monopolul comercial genovez, fapt ce va declanşa atât razboiul între despotat şi Genova (1360-1386), cât şi marea tentativă angevino-genoveză din 1376 de a se impune prin forţă Ţării Româneşti, Moldovei şi statului românilor dobrogeni, tentativă eşuată însă in anii 1377-1389.
În acest context, grăbind un proces firesc, legic, declanşarea ofensivei otomane la Dunărea de Jos (1388) va fi marcată de unificarea Ţării Româneşti danubiano-maritime şi Munteniei sub sceptrul nepotului lui Dobrotiţă, marele "voievod şi domn a toată Ţara Româneasca", Mircea I Basarab cel Mare (1386-1418).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu