sâmbătă, 31 ianuarie 2015

jurnalul (82)



Astăzi (data/ora)... sâmbătă, 31 ianuarie, ora 17.52
Zi după zi ... a trecut luna ianuarie ! deşi mai caldă această iarnă, în casă nu am perceput căldura dorită ! doar Puiu şi Leu au apreciat temperaturile mai ridicate !     
Gândesc ...  că avem multe de realizat în acest an ! am tot gândit la ceea ce voi scrie în ''jurnal'' şi acum am uitat ce anume am stabilit !!!
Învăţată ... să muncesc tot timpul, să fiu activă - stau câteodată şi mă gândesc că ar trebui să mai fac loc şi unor momente (pentru îmbunătăţirea moralului...) aşa cum făceam mai demult (parcă în timpuri imemoriale...) când, stând prin casă, mă îmbrăcam cu hainele care îmi plăceau cel mai mult, încălţămintea cu toc (ca să par mult mai înaltă...), mă fardam aşa cu ştiam eu mai bine (am avut, şi încă am, multe farduri...) ca să scot în evidenţă frumuseţea (atâta câtă mi-a dăruit Bunul Dumnezeu), făceam şi o cafeluţă (sau ceva mai dulce) şi îmi imaginam că totul este ok ... mai ascultam şi ceva muzică bună, de obicei muzică simfonică - ascultam câteva bucăţi muzicale superbe (care mă binedispuneau şi numai dacă le rosteam numele)! acum, ca să fiu cinstită până la capăt, nu cred că aş putea să pun mâna pe o pereche de ciorapi, cum să reuşesc să-i trag pe picior ?! e mare tristeţe cu pielea de pe mâini, cu unghiile mele ... oare unghiile mele şi-or mai aduce aminte că au avut parte odată, demult, de manichiură şi de lacuri frumos colorate ?! acum, ca să mă distrez puţin, cum ar reacţiona Puiu să mă vadă îmbrăcată aşa, el care se ridică în 2 picioare şi suferă să analizeze hăinuţele, cred că i-ar rămâne unghiile agăţate în ciorapii mei !!!  Leuţu ştiu că ar veni pe lângă mine şi, de drag, ar da din coadă până mi-ar murdări sau agăţa hăinuţele ... ei învăţaţi să sară pe mine, să ne jucăm fără să ne ferim dacă ne murdărim sau nu, Puiu să sară sus pe bancă şi să ocupe primul locul cel mai bun de la umbra pomului !        
Sunt recunoscătoare ... Bunului Dumnezeu că mi-a repartizat multe ''daruri'' care mă ajută să depăşesc momentele mai neplăcute !   
În bucătărie ... mami a pregătit ceva bun pentru masa de seară ... soba duduie !!! ... am întins o masă ''câmpenească'' (ca la picnic - cel mai plăcute momente trăite împreună în ultimii 2 ani ...) în pat lângă ticuţu şi am mâncat cu toţii, ascultând la tv ceva muzică populară ! 
Sunt îmbrăcată ...  în haine tot groase (nu am ce să fac - mi-e frig )... 
Nu am mai citit ... ceva nou ... mai mult, îmi aduc aminte de câte ceva din lecturile trecute!
Trebuie ... să gândesc bine, să planific corect activităţile viitoare !  
La rubrica ''meşterit'' ... în ultima perioadă, am devenit colecţionară de ...crengi - mai subţiri sau mai groase -, toate tăiate mărunţel, numai bune pentru foc !   
Ascultăm ...  în continuare muzică populară, mami este disck-jockey alegând melodia cea mai veselă, printre posturile tv: Mîtu Stoian, Stoican şi mulţi alţii ... 
În casă ... e bine, pe ansamblu !      
Prefer ... veselia în casă ! cândva visam să ajung să am timp liber ca să pictez - acuarelă sau orice altceva ... este plăcerea unui amator de culori - când călătoresc, vara, admir cerul plin de un colorit nemaiîntâlnit în alte părţi, câmpurile au nenumărate variante de culori de verde !!! natura este minunată şi greu de descris prin cuvinte, doar pictura mai se poate apropia de realitatea admirată !    
Speranţe ... avem multe - realizăm stocuri de energie pentru sezonul mai cald  pentru a îndeplini ceea ce ne-am propus !
Aici vă prezint ... un fragment dintr-un film minunat - parcă mai actual ca niciodată ! - ce te ajută să depăşeşti orice moment greu al vieţii (ticuţu meu şi Anthony Quinn se aseamănă mult):
  

marți, 27 ianuarie 2015

e vremea...

... am citit câteva rânduri (Omul, Mintea si Sufletul ) care mi-au plăcut :
"E atât de multă gălăgie pe pământ, încât nu se mai aude nimic din cer. Să facem linişte!.. 
E atât de frumos ce simţim!..."
E vremea când avem de toate, dar prea puţine pentru a ne mulţumi.
E vremea când vorbim zilnic cu şi despre Dumnezeu, dar arareori ne-am rugat să ne apere de noi înşine.

E vremea când suntem ghiftuiţi de bunătăţi, dar nu şi de răbdare pentru celălalt.
E vremea când ştim multe dar prea puţine pentru a înţelege că, ceea ce contează e doar clipa de acum.
E vremea când putem face multe, dar nu ne ostenim să facem ceva pentru suflet.
E vremea când privirea acaparează luxul dar nu şi frumosul.
E vremea când gândirea a ajuns pe cel mai înalt pisc al înţelepciunii în timp ce omenirea coboară în adâncul răutăţii.
E vremea când ne afecează viaţa animalelor, dar nu si viaţa unui copil.
E vremea când iubim atât de mult şi atât de tare, dar prea puţin pe cine ne iubeşte.
E vremea când zâmbim atât de des si aiurea încât am si uitat cum trebuie să fie un zâmbet pur.
E vremea când trudim pentru a merge înainte uitând că nimeni nu e atât de puternic încât să-şi facă singur destinul
..''

(Mărioara Flaiş - ''E vremea când...'')


duminică, 25 ianuarie 2015

întrebări ...

... este duminică ...
... în căutarea a ceva plăcut sufleţelului meu de copil, am găsit: am citit o poezie frumoasă la dna Maria CălinescuCalinescu Maria ):


''Întrebând, se duce viaţa
 Noaptea-mbracă haine reci,
 somnule, gându-mi diseci
 n-ai milă nicicum de mine,
 cum râul, valul şi-l ţine.
    ...crezi că-i bine?
 Zilei torci fuior de dor,
 Nu alungi al sorţii nor,
 Noroc, viaţa îmi zâmbeşte
 Domnu-‘n palma lui, mă creşte.
    ...crezi că, El, mă ocroteşte?
 Ochiul cerului măsoară
 Stea ce cade, cum coboară,
 Vântul crud apoi o cerne
 Peste toate o aşterne.
    ...crezi că vântul nu discerne?
 Zorii deapănă lumină,
 Roua străluce-n gradină,
 Mii cristale zâmbitoare
 Le presară pe-orice floare.
    ...tu ce crezi ?că roua doare?
 Apoi, când afară-i soare,
 De parfumul de la floare,
 Sunt atraşi în dans vioi,
 Fluturi mii, doi câte doi.
    ...crezi că se-odihnesc apoi?
 Uite-aşa timpul se trece,
 Anii fug spre-apusul rece,
 Întrebând, se duce viaţa:
 -Cum e noaptea, dimineaţa?
    ...crezi în karmă?... e ca aţa?''

vineri, 23 ianuarie 2015

jurnalul (81)




Astăzi (data/ora)... vineri, 23 ianuarie, ora 21.04
Ziua de azi ... a fost aglomerată !!! încerc ''să sar''' debutul zilei (ce este legat de probleme cu vecinul de peste drum - omul ce ''face legea'' în zonă şi care a rămas nemulţumit, din toamnă, că nu a luat toată piatra adusă pe drum, de către primărie, şi pentru că a mai rămas ceva şi pe la noi la poartă, s-a hotărât acum să îşi ia revanşa...) şi care se repetă de parcă Bunul Dumnezeu ne cere să revedem totul şi să acţionăm corect, măcar de această dată !!! 
Mă gândesc ...  că oamenii confundă mersul la biserică, pentru activităţi administrative (curăţenie, adunat colaci, etc), cu manifestările de credinţă!  
Am învăţat ... că ceea ce primesc de la cei din jur, este un răspuns la gândurile şi faptele personale  - de acum sau din alte perioade de viaţă ... oare chiar nu am avut un comportament corect, bun ?! sau mai este vorba şi de moştenire, de ceva ce nu s-a rezolvat bine, cândva, în neamul din care provin (oare care neam: al lui ticuţu sau al mămicuţei - cel atât de complicat deoarece a fost înfiată şi a avut 2 mame şi 3 taţi ...) ?! tare mult aş dori să se rezolve corect acum şi să nu mai am parte de aşa ceva vreodată !!!
Sunt recunoscătoare ... Bunului Dumnezeu că, deşi nu sunt atât de credincioasă aşa cum aş dori, totuşi are grijă de noi şi nu ne părăseşte! 
În bucătărie ... e linişte, soba şi-a făcut datoria şi acum, oră târzie, eu scriu, într-o atmosferă caldă, ''jurnalul'' ...
Sunt îmbrăcată ...  în haine tot groase ... am o senzaţie totuşi de disconfort - cred că de la umezeala de afară: plouă !!!
Am citit ... ceva date pentru a realiza o informare pentru o prietenă (mult mai tânără ca mine) încercând s-o ajut să îşi cunoască mai bine propriul organism şi căile de imbunătăţire a sănătăţii !
Ar trebui ... să fiu mai veselă - şi chiar mă străduiesc să redevin ! - pentru că se zăreşte ''luminiţa de la capătul tunelului'' şi o să mai scap din strânsoarea ca de cleşte prin care am trecut de o lungă perioadă de timp!!!
De ''meşterit'' ... nu am cu ce mă lăuda !!! poate când va veni timpul mai călduros, voi reuşi să mă gândesc să şi realizez ceva din planurile ce le aveam cândva ... 
Ascult ...  la Digi Tv informaţiile pe care le urmăreşte ticuţu la această oră ... mami doarme de mult, de fapt a început runda a doua de somn ! am vizionat mai devreme un film, ''Dansând la Rivers Moon'', ce mi-a plăcut şi care face parte din rubrica de filme ce îmi alimentează romantismul incurabil (încă visez la ''prinţul'' ce va veni la mine pe un cal alb ..., la iubirea dorită de sufleţelul de japoneză delicată ...) ...
În casă ... totul dă o senzaţie de refugiere ca la război: fiecare şi-a adus, în această latură a casei, la căldură, tot ce este necesar în această perioadă dedicată frigului (iarnă).       
Prefer ... dar chiar ce aş mai prefera acum, cu adevărat !? un singur răspuns; să am condiţii să îmi revin la structura mea de bază, să realizez chiar ceea ce ştiu ... 
Sper ... să vină mai repede vremea caldă, să pot circula peste tot în gospodărie, cu multă uşurinţă, fără să mai fiu zgribulită - uneori renunţând la diverse activităţi, din această cauză ! 
Aici vă prezint ... un fragment din filmul vizionat în această seară:
http://youtu.be/ad2l2Ce0jOs

luni, 19 ianuarie 2015

despre o cale a desăvârşirii ...

... am reuşit să ascult ceva atât de plăcut sufletului meu (deşi evenimentul a fost în 2010 ... iar postarea există din 2011...)!!!
... AIKIDO  şi ... Dan Puric - o inteligenţă desăvârşită ce realizează conexiuni uimitoare (ajungând de la arte marţiale la ... român şi ... ''nădăjduirea în Dumnezeu !!!''):


sâmbătă, 17 ianuarie 2015

jurnalul (80)




Astăzi (data/ora)... sâmbătă, 17 ianuarie, ora 19.57
Ziua de azi ... a fost, cam jumătate, în aşteptarea asistentului medical ce vine lunar la ticuţu ...concluzia finală a vizitei: ticu arată bine, se simte bine ! adevărat, s-a îngrăşat de atâta trai bun - este răsfăţatul casei ! în zodiacul chinezesc, este născut în An de Pisică !!!  
Mă gândesc ...  cu uimire că am ajuns la jurnalul numărul 80 ! ce frumos sună: 80 -- mi-e drag ''jurnalul'' !!!  
Am învăţat ... să pot acţiona rapid, ca să îi ajut pe cei din familie ... mai greu, pentru ajutorarea altuia din afara familiei - eu aş avea bunăvoinţă, am şi încercat dar m-am lovit de un zid legat de ''atotştiinţa'' tinereţii şi, la unii, de neîncrederea în metodele neconvenţionale de tratamente ... ...
Sunt recunoscătoare ... Bunului Dumnezeu că avem o perioadă mai caldă şi mai plină de soareeeeeee! 
În bucătărie ... e linişte, de mult am terminat şi activitatea legată de foc în sobă, s-a închis şi coşul sobei, în acsă este o atmosferă plăcută ! 
Sunt îmbrăcată ...  din ce în ce cu mai multe haine ...
Am citit ... doar poezii ...
Curios ! ... pe zi ce trece, cafeaua are un rol important în programul meu zilnic: o cafea fierbinte mă trezeşte la începutul activităţii; pe parcursul activităţii de la serviciu, mă delectează şi mă ţine trează şi activă, cafeaua transportată în sticluţă; ajunsă acasă - după multele ore de muncă şi stat departe de casă -, bine ghemuită în plăpumioară şi în canapeau amplasată lângă plita sobei, cafeaua savurată cât mai fierbinte, îmi părunde până în cele mai sesnibile zone din corpul obosit şi ... mă adoarme rapid !       
Să notez la sectorul ''meşterit'' ... ca principală activitate transportul acasă şi tăierea lemnelor şi crengilor - completare pentru foc la buturugile sparte de mine! ca secundară activitate dar în acelaşi timp foarte importantă, munca la serviciu !!! acasă sau la serviciu, principala activitate la care mă gândesc: somnul !!! 
Ascult ... o emisiune de discuţii pe Realitatea Tv...
În casă ... se simte liniştea plăcută că totul este în normalitate, că ticuţu este ok, că mami nu mai are crize provocate de câte o răceală mai mare la vezică sau de eliminare a''pietricelelor'' - medicamentele îşi arată efectul benefic ...      
Prefer ... să vegetez câteodată - doar sunt născută în An de Câine - şi să nu gândesc nimic ...
Sper ... să am doar veşti bune de la surioara mea, pe anul 2015 ! 
Aici vă prezint ... un desen frumos - găsit pe facebook -:

de-ar fi...

... încă o minunată poezie de la prietena mea, dna Valentina (Valentina Graur Lazarencu ):
''De-ar fi să pot, aş naufragia,
Pe-un alt tărâm şi într-o altă viaţă,
De-ar fi să pot, eu m-aş refugia,
În lumea fără poli şi fără gheaţă.


De-ar fi să ştiu, cum se dezgeaţă anii,
Puşi în congelatorul ăstui timp,
Eu aş pătrunde-n gând la toţi decanii,
Care-au redus, în viaţă,un anotimp.

De-ar fi să pot, eu aş deshide poarta,
A existenţei între două lumi,
Ce-s paralele, după cum e soarta,
Cu dreptul ei, pe care ţi-l asumi.

De-ar fi să ştiu, cine-s chemaţii, Doamne,
Şi, care dintre ei sunt cei aleşi,
I-ai învestit cu dreptul să condamne,
Să strângă rod din pomii neculeşi?

De-ar fi să pot, dar... nu pot şi e bine,
Dezbar trufia de orgoliile lumeşti,
Tot Adevărul meu este la Tine,
Pe raft, în Cancelariile Cereşti.''

(VALENTINA GRAUR LĂZĂRENCU,
''De-ar fi...'')