CONVORBIRI
CU MIHAI I AL ROMÂNIEI
M:
Împrejurările
modelează fără cruţare omul.
................................................................................................
M:
Doar
adevărul ne poate elibera. Din cauză că adevărul este adesea
incomod, nu avem curajul să umblăm după el. Sigur, el este incomod
dar după ce ajungi să depăşeşti starea de inconfort pe care o
provoacă, întânindu-l şi acceptându-l, abia după aceea începi
să-i înţelegi binefacerile. Fără adevăr nu putem colabora.
Spunem că fiecare avem adevărul nostru. Adevărul nu poate fi decât
unul singur. Dacă mereu vom căuta să ne deosebim unii de ceilalţi,
dacă ne vom crampona numai de ceea ce socotim noi că ni se
potriveşte, atunci vom rămâne să semănăm mai departe cu stareţa
aceea bătrână care a refuzat să primească un mare număr de
lumânări albe, sub cuvânt că lumânările albe sunt ale
catolicilor, ortodocşii folosind numai din cele galbene. Bătrâna
stareţă n-avea lumânări galbene dar prefera să nu aibă deloc lumină în biserică decât să calce o prescripţie, nedându-şi
seama că în toată povestea asta lumina contează, nu culoarea
lumânărilor.
Oamenii
trebuie să spună adevărul. Să-l suporte – numai aşa e posibil
să se dezbare de bigotismul politic actual. Adevărul este ascuns
popoarelor, tocmai pentru că se ştie că adevărul îl face pe om
liber. Numai minorilor şi sclavilor li se ascunde acest bun, dar
până şi lor li se oferă ceva care să semene cu realitatea.
Un
popor minţit este tratat ca o fiinţă subdezvoltată mental, căreia
degeaba îi spui adevărul despre lume şi despre ea însăşi.
Un
om hrănit cu adevăr se maturizează în mod normal, la timp, are
opinii, şi opiniile lui trebuie să le iei în seamă cu
seriozitate.
După
ce ai spus adevărul, ce mai poţi să adaugi ? El este simplu.
................................................................................
M:
Iată
un posibil program rezumat în aceste cuvinte ale lui Abraham
Lincoln. Nu ştiu unde le-am găsit, le-am transcris cu gândul că-mi
vor folosi cândva:
''Nu
poţi avea belşug descurajând chibzuinţa.
Nu
poţi să-i întăreşti pe cei slabi, slăbind pe cei puternici.
Nu-i
poţi ajuta pe salariaţi în dauna celor ce-i plătesc.
Nu
poţi propovădui înţelegerea între oameni încurajând lupta de
clasă.
Nu
poţi ajuta săraci distrugând bogaţii.
Nu
poţi evita necazurile cheltuind mai mult decât câştigi.
Nu
poţi cere caracter şi curaj celor pe care-i lipseşti de
independenţă şi de iniţiativa lor.
Nu
poţi ajuta cu adevărat pe cei pentru care faci mereu ceea ce ei
înşişi ar trebui să facă.''
...............................................................................
M:
Nimic
nu este întâmplător în viaţa unui om. Omul primeşte mesaje de
pretutindeni, semne. Trebuie să înveţi să le desluşeşti. Este
ca la învăţarea unei limbi. De cele mai multe ori mesajele acestea
rămân fără răspuns, nu schimbă nimic în viaţa omului. De
câteva ori, în tinereţe, mi-am dat seama de caracterul necesar al
unor întâmplări – şi am început să devin atent.
... Mulţi vorbesc despre Dumnezeu ca despre ceva abstract. Eu mă refer la acel Dumnezeu care se arată în faptele noastre de fiecare zi, în latura concretă a lucrurilor.
-------------------------------------------------------------------
M:
Vezi atâţia oameni care se duc la biserică, se bat în piept, îşi fac mea culpa, dovedind astfel că sunt conştienţi de slăbiciunile lor, pe urmă ies din biserică şi continuă să trăiască la fel ca înainte. E ceva grav. Cei care spun că se bizuie pe Dumnezeu e ca şi cum nu l-ar lăsa pe Dumnezeu să se apropie de ei şi să le facă viaţa mai uşoară.
Se spune că credinţa în Dumnezeu înmoaie inimile şi caracterele, le face slabe şi le pune, într-un fel, la dispoziţia semenilor lor mai puternici. Nu e aşa, nu e adevărat decât, poate, dacă credinţa omului nu este unită cu fapta. Dacă este unită cu fapta, credinţa noastră ne întăreşte, se face scut în faţa necazurilor. A fi creştin este un mod de existenţă, nu a face din tine un membru al unei asociaţii sau confesiuni. Nu e de ajuns să cunoşti fundamentele credinţei, pentru că aşa orice teolog ar fi mântuit. Sunt oameni simpli, care nu-şi bat capul cu dogmele, dar care ştiu să se roage şi care au convingerea nestrămutată că rugăciunea lor este ascultată. Se vede în felul de viaţă al omului dacă credinţa lui nu este numai o însuşire de precepte.
... Se spune că principiile care trebuie să călăuzească pe om sunt vorbe goale. Fără valorile morale absolute nu putem să vieţuim. Cum adică, absolute ? întreabă unii. Simplu: ori eşti cinstit, ori nu eşti cinstit, nu pot fi în două feluri într-unul şi acelaşi timp, cum nu poţi să ocupi simultan două locuri diferite în spaţiu. Dacă legea spune să conduci pe dreapta, nimeni nu stă la tocmeală cu tine dacă tu vrei să conduci pe stânga; eşti sancţionat; poţi să te plângi oricui că totul e relativ, cine stă să te asculte ? Să nu ucizi. Să nu râvneşti la bunul aproapelui. Ce este relativ în aceste prescripţii ? Dacă ai ucis nu poţi să spui că n-ai ucis. Dacă prescripţia sună să mergi pe dreapta, mersul pe toate cărările arată doar că se poate merge şi aşa, dar nu fără riscul pedepsei. Da, se zice, dar perfecţiunea este o utopie, valorile absolute sunt şi ele utopii. De acord, dar să ne aducem aminte de navigatorii din timpurile vechi. Ei aveau în loc de busolă Steaua Polară. Cine spune că, pentru asta, ei au vrut asta, ei au vrut să ajungă acolo, la Steaua Polară ? Navigatorii aveau în ea un reper neînşelător: ridicau ochii şi-şi dădeau seama imediat dacă se află pe drumul cel bun ori s-au rătăcit.
Unii spun în glumă că există o mie de feluri de-a fi cinstit. Spun aşa pentru că vor să justifice, probabil, neputinţa lor de a fi astfel. Nu există decât un singur fel de-a fi cinstit, după cum nu există decât un singur fel de-a fi curat, dacă te-ai spălat bine din creştet până în tălpi. Să nu fii egoist. Să-ţi iubeşti aproapele - în spiritul lui Christos.
... Când lipseşte credinţa, nu mai poţi deosebi între bine şi rău. Bâjbâi, te rătăceşti, azi mergi după unul, mâine după altul şi până la urmă spui că nu există nimeni care să cunoască adevărul sau că adevărul nu există.
..........................................................................................................
M:
Aş vrea să aflu că bisericile din România nu se deschid doar duminicile şi în zilele de sărbătoare, când se fac slujbele, ci în fiecare zi, pentru ca oricine trece din întâmplare pe lângă ele şi are un gând pentru Dumnezeu să intre înăuntru o clipă, două să se reculeagă.
...........................................................................................................
M:
Am
găsit mai demult scris pe o placă de faianţă următoarele
cuvinte:
''A
fi tăcut este o umilinţă.
A
fi tăcut când e vorba de defectele altora este caritate.
A
fi tăcut în a nu rosti cuvinte inutile este penitenţă.
A
fi tăcut în locul şi la timpul potrivit este prudenţă.
A
fi tăcut când îţi duci crucea este eroism.''
....................................................................................................
M:
Ceea
ce suntem e darul dat de Dumnezeu nouă. Ceea ce devenim este darul
nostru către Dumnezeu. Este unul din acele gânduri atât de simple
şi atât de adevărate, încât omul pare să se fi născut cu ele.
..........................................................................................................
M:
Românii
trebuie să-şi cunoască istoria, mai ales istoria ultimelor două
secole, care a fost cel mai primejdios falsificată. Trebuie să se
înapoieze oamenilor adevărul despre ei înşişi.
Noi
trebuie să ne întoarcem la viaţa civilizată de dinainte.
Noi
avem la ce să ne întoarcem.
Pe
noi comuniştii ne-au scos din făgaşul nostru. Dacă pornim înainte
de aici, din locul unde suntem, din stadiul actual al istoriei
noastre, nu pornim dintr-un loc bun. Ce înseamnă să preiei
industria de azi ? Ea trebuie pusă pe baze noi. Ce înseamnă să
refaci agricultura, păstrând în vigoare aceleaşi relaţii ale
omului faţă de oameni şi faţă de pământ? Noi am avut o lege
bună, o constituţie care poate să pună iarăşi ordine în haos.
Pe trecutul nostru trebuie să ne rezemăm, de la el mai departe
trebuie să pornim. Cei patruzeci şi cinci de ani de comunism au
încurcat în aşa fel totul, încât ghemul acesta nu mai poate fi
descâlcit. A existat o Academie Română. Ea a fost amestecată cu
valori false. Să ne întoarcem la criteriile de selecţie ale
Academiei Române de odinioară. Viaţa noastră va fi nevoie să fie
aşezată întâi pe baze morale, şi mai pe urmă pe cele politice.
Criteriile de selecţie şi de promovare de asemenea trebuie să vină
din altă direcţie, nu din direcţia politicului. Când un om se află
pe locul pentru care s-a pregătit şi care, prin aceasta, i se
cuvine, omul acesta este fericit: se înţelege pe sine, îi înţelege
şi pe alţii. Când nu se află pe locul său, chiar dacă se află
pe un loc mai bun decât ar fi sperat, el este neliniştit, agresiv,
priveşte la alţii cu neîncredere, are părerea că, aidoma lui,
toţi se află pe locuri nepotrivite cu priceperea lor.
......................................................................................................................
M:
Un
om credincios este prin forţa lucrurilor un element de stabilitate
în viaţa socială a unei ţări. Munca pentru el nu este o vorbă
goală sau numai o cale de a-şi câştiga pâinea. Un om credincios
munceşte ca pentru Dumnezeu – şi va munci bine, pentru că pe el
îl trimite la muncă nu numai gândul datoriei, ci şi un optimism
care nu se dobândeşte decât prin credinţă.
(MIRCEA CIOBANU, ''CONVORBIRI CU MIHAI I AL ROMÂNIEI'')
...
postarea este propusă pentru Citate favorite găzduite de Zinnaida
(https://zinnaida.blogspot.ro/ ) unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''!
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''CONVORBIRI CU MIHAI I AL ROMÂNIEI'', MIRCEA CIOBANU
