luni, 13 februarie 2017

poveste...

 POVESTE DE DRAGOSTE CU ANDRA CANTUNIARI

                          - MIRCEA MARIAN -

Poveste de dragoste cu Andra Cantuniari
           ''În viaţa asta a noastră Andra şi-a dorit un singur lucru: să fie fericită !
             Pentru ea fericirea era sinonimă cu viaţa, cu dragostea, cu primăvara, cu dimineţile albastre, cu păsările care zburau în înaltul cerului, cu munţii şi cu pescăruşii albi ca fulgul... cu oamenii pe care-i vindeci şi cu simfoniile lui Beethoven.
             Andra şi-a dorit în viaţă în primul rând, în al doilea, în al treilea şi în toate rândurile, să fie fericită.
             Fericirea pentru ea înseamnă muncă, dragoste, împlinire, cinste, încredere, din nou dragoste, muncă, omenie...
             Iar numele Andrei era sinonim cu dragostea.
......................................................................................................
             Ce-a însemnat pentru mine Andra ? Omul alături de care am crescut... pentru că fiecare om are un semen alături de care se împlineşte. Viaţa e făcută de fiecare dată din doi oameni, existenţa e dusă în doi, dragostea nu se poate concepe decât în doi, fericirea nu e fericire dacă nu ai un om căruia să-i mărturiseşti totul. Nici o mare bucurie a lumii n-a fost dusă pe umeri de unul singur... Andra şi cu mine am crescut împreună, ne-am sprijinit unul pe celălalt... Fiecare om are în viaţă un drum pe care trebuie să-l parcurgă... mai uşor, mai greu, mai plin de hârtoape sau mărginit de flori...''     
           (MIRCEA MARIAN,''POVESTE DE DRAGOSTE CU ANDRA CANTUNIARI'')


... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''POVESTE DE DRAGOSTE CU ANDRA CANTUNIARI'', MIRCEA MARIAN !
Mircea Marian











duminică, 12 februarie 2017

cuvântul zilei...

... am mulţi prieteni virtuali (nu aşa de mulţi totuşi !!!) şi nu reuşesc ca să citesc postările toate !
... astă-seară am citit o postare care mi-a atins o coardă a sufleţelului: la prietena Mariana ( Mariana Popa ):
''Superb cuvântul zilei în Biserici, astăzi. Superbă Evanghelia Fiului risipitor. Îmi place la nebunie! E provocare curată.
Într-o lume care pare a nu mai cunoaște decât ura, hoția, micimea de suflet și urâțenia din el, bucata asta de cuvînt din Evanghelie ne învață ceva atât de simplu, de firesc, de curat, de frumos: ne învață să iubim.
Să iubim fără prejudecăți, 
neegoist. Să iubim cu toată inima. Să iubim așa cum iubește Dumnezeu.
Nu înșir aici povestea, nu insist asupra faptului că fiul cel mic, rebelul familiei, a epatat maxim cheltuind partea lui de moștenire rapid, pe plăceri diverse și vinovate, printre străini. Nici că s-a întors apoi acasă cu coada între picioare, flămând, ruinat și umilit. Reperele scripturistice sunt Luca 15: 11-32, pentru cine vrea să citească.
Ce mi-a atins sufletul în povestea asta și ce vreau să arăt este reacția tatălui.
Surprinzător, tatăl n-a simţit nicio clipă dorinţa de răzbunare, n-a vrut nicio clipă să facă dreptatea pe care fiul cel mare şi cuminte - şi probabil toţi ceilalţi - o cereau, pe care autoritatea sa de tată, nesocotită, înfruntată, rănită, o justifica.
Tatăl avea tot dreptul să pedepsească crunt. Și a pedepsit! Și-a condamnat fiul la iubire!
E clar, tatăl a iubit cu o altfel de iubire.
Iubirea lui s-a rugat şi a crezut.
Iubirea lui nu s-a lepădat şi nu a trădat.
Iubirea lui a îndurat.
Iubirea lui a plâns şi a iertat.
Iubirea lui a așteptat. În nebunia iubirii sale, tatăl l-a aşteptat mereu în prag pe cel plecat. Şi înainte ca vederea, ca ochii cei trupeşti să i-l aducă-nainte, sufletul plin de dor al tatălui l-a simţit...."şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat."
Ce imagine!
Mi-am închipuit de multe ori această scenă, a reprimirii fiului acasă...l-am văzut pe tatăl alergând desculţ înainte-i...acoperemântul i-a alunecat de pe cap...arşiţa şi emoţia i-au răsărit pe frunte broboane mari de apă...mâinile ridicate spre cer s-au coborât, tremurânde, pentru a îmbrăţişa grumazul fiului prăbuşit la picioarele sale...şiroind, lacrimile tatălui spălau deopotrivă colb şi vină şi ruşine...
Oh, ce taină adâncă taina iubirii desăvârşite! Partea de suflet sădită-n fiul cel rătăcitor se revendica întregului...dragostea cea vie a tatălui o aducea înapoi, acasă...

Cu-atât mai mult îmi place să "văd" imaginea aceasta cu cât cred că Tatăl m-a aşteptat, cândva, şi pe mine aşa.
Şi mâna Lui, şi sărutarea Lui, şi dragostea Lui întreagă îmi înlănţuiesc grumazul şi astăzi, mie, celei mai risipitoare dintre copiii Lui.
''
   (MARIANA POPA, ''Despre iubire și fii risipitori'')

reverie...

... acum câteva momente, am citit versuri la prietena mea virtuală, doamna Ludmila (Ludmila Vârlan Turcu ):

''Lăsat-am visele în leagănul de fulgi
  La un sfârșit de iarnă singuratic,
  Le-am învelit cu-ale tăcerii umbre lungi
  Să nu le-ajungă dorul nebunatic.
                Să stea acolo-n liniștea ninsorii
                Cu geana-nchisă până-n primăvară
                Când vor veni acasă toți cocorii
                Și-a slobozi miresme lăcrămioara.
Le voi trezi atunci cu mângâierea
Primelor frunze-n verde primenite,
În murmur lin voi preschimba tăcerea
Chemând pe nume doruri rătăcite.
                Să mi le poarte-n zarea-ndepărtată,
                În locuri cu parfum de gingășie,
                Descătușându-mi firea înghețată
                Cu mâna blândă din copilărie.''

                             ''REVERIE''
                   - Ludmila Vârlan Turcu -

sâmbătă, 11 februarie 2017

ireală...

... alte versuri minunate pentru o noapte cu Lună Plină, de la prietena mea virtuală, doamna Laura (Laura Schussmann):
''Ireală
 este
 imaginea nopții
 când
 gândurile
 îmi aleargă
 desculțe
 pe iarba crudă
 a fanteziei mele
 albastre,
 mlădindu-se
 a vise,
 lăcrimând
 roua înserării,
 într-o ploaie
 de astre.
              Luna
              este
              atât de mare
              şi
              atât de aproape
              încât
              o prind
              între
              degetele mele
              tremurând
              a îmbrățișare.
 Și mă rotesc,
 ce
 mă mai rotesc,
 într-un dans
 al uitării de sine
 și
 mă simt
 ca o floare albă
 de nufăr,
 pe alunecare verde
 de frunză,
 respirând iubire,
 petală cu petală,
 în noaptea asta
 atât de ireală.''


(LAURA SCHUSSMANN, ''IREALĂ'')

vineri, 10 februarie 2017

jurnalul (186)


Astăzi ... vineri, 10 februarie, ora 18.47
Şi luna februarie ... continuă prietenia cu gerul polar !!!  
Ar trebui ... să gândim pozitiv, să atragem doar evenimente pozitive ! dar cred că asta nu funcţionează aşa de simplu ! de fapt, am observat altceva: când sunt ceva mai echilibrată, când evenimentele se desfăşoară aproape lin, fără distorsiuni - brusc, ceva (sau cineva...) strică totul !!!   
Oamenii ... gândesc, gândesc, gândesc... uneori cu folos, uneori fără...
Azi ... am fost mai mult în bucătărie - am avut zi de gogoşi ! eu le-am pregătit şi mami le-a prăjit !
Hainele mele ... sunt multe... bine ar fi ca să nu uit cum va fi să ai haine puţine, să umbli lejer îmbrăcată... 
Nu prea ştiu ... ce îmi va mai aduce şi ziua de mâine... sper, din toată inima, să fie totul mai bine ! Doamne ajută ! 
Nu mai meşteresc ... mare lucru zilnic... aprovizionez casa cu lemne, sparg lemne la câteva zile... ah, să nu uit: mi-am adus aminte că am o bucăţică de material (etamină) deci am trecut să lucrez !!! am tras fire, am început să fac găurele (festonez) materialul dându-i încet-încet o formă, cred eu că va fi dreptunghiulară... nu ştiu ce model voi lucra, nu am căutat aţele (ce culori am...) şi ce model în ''muşte'' o să realizez... lucrul mă ajută ca să mă liniştesc - nici nu mai ştiu de când nu am mai ţinut un ac în mână...
Bodyguarzii ... s-au obişnuit cu locurile lor de prin casă... periodic mai stau şi pe afară, ziua ! dar cum un necaz nu vine niciodată singur - Leuţu nu este sănătos şi asta ne deranjează enorm (e iarnă, nu am cum să merg la vreun doctor cu el...) ! oftez ! 
Casa ... este tot aglomerată dar nu avem ce să facem ! sunt fochist, am grijă de focul din sobă...  
Aici: am ales o poezie găsită pe internet (http://www.parinti.com/Catelusii-contentpid-2859.html ), tare simpatică:
           ''Într-un colţ, pe-o scândurică, 
             Mulţi căţei şi-a lor mămică, 
             S-au oprit şi din lătrat - 
             Numai buni de numărat: 
                  1 Unul este frumuşel, 
                  2 Doi este mai voinicel, 
                  3 Trei e parcă un covrig, 
                  4 Patru tremură de frig, 
                  5 Cinci este micuţ, pufos, 
                  6 Şase a căzut pe jos, 
                  7 Şapte roade-o rămurică, 
                  8 Opt se-adună-n păturică, 
                  9 Nouă e cuminte tare, 
                10 Zece spune ce îl doare. 
             Poate cineva se-ndură 
             Să îi ducă la căldură, 
             Să le facă o căsuţă 
             Cu oscioare pe măsuţă !''

joi, 9 februarie 2017

tristeţe...

... azi sunt tristă deşi cuvintele sunt sărace ca să exprime corect ceea ce simt: tristeţe, dezamăgire, îngrijorare, neputinţă...
... caut poezii care să-mi placă în starea aceasta - poate mă vor alina şi mă vor ajuta ca să îmi adun forţele (câte or mai fi la ora aceasta...)... 
      ''Ce îmbătrâneşte în noi
        că neaşteptat ne simţim într-o dimineaţă
        doritori să ne ascundem
        nume şi faţă ?
        Ce îmbătrâneşte în noi
        că-ntr-un amurg de zi şi de viaţă
        ne găsim oameni de altădată,
        străini printre cei de azi, umbre în ceaţă ?
        Nu-mbătrâneşte în noi valul de sânge,
        nici inima cât bate, nici patima,
        nici spiritul, nici răsunetul în urechi,
        numai lacrima.
        Omul bătrân plânge
        cu lacrimi vechi.''
                      (LUCIAN BLAGA,''CE ÎMBĂTRÂNEŞTE ÎN NOI'')  
... sau:
        ''De-un dor fără saţiu-s învins
          nu ştiu ce sete mă arde.    
          Parcă mereu din adânc,
          un ochi răpitor de Himeră
          ar vrea să mă prade,
          Şi pururi n-am pace,
          nici al stelei vrăjit du-te-vino în spaţii,
          izvoare sub lună, ori dornică ciută,
          nimic nu mă stinge, nimic nu mă alină
          şi parcă-aş visa o planetă pierdută.
          E atâta nepace în sufletul meu,
          bătut de alean şi de umbre cuprins...
          Un dor fără saţiu m-a-nvins,
          Şi nu ştiu ce sete mă arde mereu,''
                      (EMIL BOTTA, ''UN DOR FĂRĂ SAŢIU'')
... sau:

miercuri, 8 februarie 2017

frumosul oraş Uchiko...

... azi mi s-a făcut dor de o plimbare !!!
... călătorind pe youtube căutând ceva cât mai deosebit, am reuşit să vizitez oraşul Uchiko, din prefectura Ehime (https://es.wikipedia.org/wiki/Uchiko_(Ehime) )! filmarea, cât mai în detaliu, m-a captivat: