''Ah, lume, lume cât ești de grăbită,
Lași timpu-n urmă, fără să-l observi,
În gară-așteaptă, în stație oprită,
O toamnă, încercată-acum de nervi.
E timpul dezlegatului de roadă,
Dar și boboci se cer la numărat,
Nu mai e loc de must nici într-o cadă,
Zerul de brânză e de strecurat.
Pe codri, cei cu frunza arămită,
Nu-i supără vărsările de vânt,
Doar câte-o frunză verde stă pitită,
De teamă să nu cadă la pământ.
Eu m-am lipit de noapte și te-aștept,
Să vii zburând pe pajiștea albastră,
O, toamna mea, să-ți cad umil la piept,
Tu, galbenă lumină la fereastră.
Dar toamna se înalță sus pe cruce
Și eu mă urc, cuminte-n urma ei,
Nu vreau s-o scap; ea singură să urce,
Lăsându-mă, pe iarnă, la idei.
O, toamna mea, acum suntem de-o vârstă,
Te-am învelit cu grijă-n anii mei,
Ești ca și mine-o mare fantezistă, --
Visezi în iarnă florile de tei…
Ah, lume, lume, stai pe loc o clipă,
Ascultă toamna, tulburată-n roi,
Și ocrotește-o, lume, sub aripă
Să mai revină iarăși pe la noi.''
Lași timpu-n urmă, fără să-l observi,
În gară-așteaptă, în stație oprită,
O toamnă, încercată-acum de nervi.
E timpul dezlegatului de roadă,
Dar și boboci se cer la numărat,
Nu mai e loc de must nici într-o cadă,
Zerul de brânză e de strecurat.
Pe codri, cei cu frunza arămită,
Nu-i supără vărsările de vânt,
Doar câte-o frunză verde stă pitită,
De teamă să nu cadă la pământ.
Eu m-am lipit de noapte și te-aștept,
Să vii zburând pe pajiștea albastră,
O, toamna mea, să-ți cad umil la piept,
Tu, galbenă lumină la fereastră.
Dar toamna se înalță sus pe cruce
Și eu mă urc, cuminte-n urma ei,
Nu vreau s-o scap; ea singură să urce,
Lăsându-mă, pe iarnă, la idei.
O, toamna mea, acum suntem de-o vârstă,
Te-am învelit cu grijă-n anii mei,
Ești ca și mine-o mare fantezistă, --
Visezi în iarnă florile de tei…
Ah, lume, lume, stai pe loc o clipă,
Ascultă toamna, tulburată-n roi,
Și ocrotește-o, lume, sub aripă
Să mai revină iarăși pe la noi.''
(VALENTINA GRAUR LĂZĂRENCU
Toamna'')
