... evenimentele, în derulare, nu mă pot lăsa ''rece''...
... am ales din minunatele scrieri ale marelui Mihai Eminescu un fragment publicat în ''România liberă'', 1888 august 3) ce mi-ar fi plăcut ca să fie cunoscut şi în aceste vremuri atât de tulburi:
''Cinstea, înţelepciunea şi energia sunt condiţiuni neapărate pentru conducerea în bine şi cu folos a oricărui stat. Şi aceste însuşiri se cer cu atât mai mult de la un stat încă tânăr, cum de altfel are mai multă trebuinţă de a se întări şi asigura de stăpânirea libertăţilor sale, câştigate cu mai multă sau mai puţină sudoare. Şi muncă, într-o luptă mai mult sau mai puţin îndelungată. Dar se naşte întrebarea dacă într-un stat cu guvernământ constituţional reprezentaţiunea naţională poate fi ea totdeauna stăpână pe cinstea, înţelepciunea şi energia ce se cer pentru o conducere fericită a statului şi fiind vorba despre un stat încă nou, despre un popor lipsit de maturitate politică, vom răspunde cât se poate de categoric nu.
Numai după o vreme mai îndelungată de la întemeierea statului, numai după ce poporul va ajunge la acel grad de practică şi maturitate politică în care să se simtă oarecum rezimat şi aşezat pe picioarele proprii; numai după ce acest popor, în urma unei păci şi linişti mai îndelungate, va fi izbutit să se ridice la un grad înalt de cultură şi dezvoltare morală şi materială, putem încuviinţa că reprezentaţiunea sa naţională însuşeşte şi cinstea, şi înţelepciuenea, şi energia ce i cer pentru păstrarea statului în starea sa actuală sau pentru conducerea lui treptată pe calea fericirii şi a progresului; iar până atunci atât conducerea statului cât şi educaţiunea politică şi socială a poporului trebuie lăsate pe mâinile puţinilor bărbaţi de inimă, înţelepciune şi cu adevărată iubire de ţară, pe care trebuie să-i aibă orice naţiune ale cărei puteri de viaţă încă nu-i sunt cu desăvârşire sleite.''
(MIHAI EMINESCU, ''CINSTEA, ÎNŢELEPCIUNEA ŞI ENERGIA'', fragment din ''România liberă'', 1888 august 3)
... unde sunt acum acei ''bărbaţi de inimă, înţelepciune şi cu adevărată iubire de ţară'' ?
... am descoperit pe internet un alt fragment din scrierile nemuritoare ale lui Eminescu:
''Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele
şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe,
reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor,
drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de
viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii (legitimităţii n.n.) sale e ca ea să
fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor;
legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de
drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât
explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică
spiritul acestora.
(MIHAI EMINESCU)
Las histórias las escriben los vendedores
RăspundețiȘtergeremuchas gracias por su visita!
ȘtergereEminescu fue un visionario en todo lo que escribió!
Ne dorim şi ne întrebăm acum exact ca Eminescu atunci.
RăspundețiȘtergereAzi, poate mai mult decât oricând, legile (mai ales cele privind economia, finanţele) par că se fac astfel încât să aducă mulţi bani in buzunarele unor afacerişti cu legături in lumea politică - bineînţeles că profiturile se împart. :(
mulţumesc frumos pentru vizită !
Ștergereda, aşa este... de aceea am ales acest pasaj din multele sale scrieri... da, de exemplu, pe cine din guvern interesează ce se întâmplă cu bursa curentului electric? ei au urgenţe de altă natură...