un ceas de relaxare...

E.B.White
                         Un ceas de relaxare

   Când intră în local individul aducându-şi mașinăria, cei mai mulți dintre noi ne ridicarăm ochii de la pahare fiindcă în viața noastră nu mai văzusem aşa ceva. Individul aşeză obiectul pe tejghea, lângă robinetele de la butoaiele de bere. Ocupa enorm de mult spațiu şi se vedea bine că barmanului nu-i prea plăcea să-i trântească cineva tocmai acolo mașinăria aia uriaşă şi urâtă la înfățişare.
-Două whisky-uri de secară cu apă, zise necunoscutul.
     Barmanul continuă să scuture aparatul pentru pregătit cocteiluri de modă veche dar se vedea bine că în minte învârte încă noua comandă care i se dăduse.
-Vreți unul dublu ?  întrebă el după o vreme.
-Nu, zise necunoscutul. Vă rog două whisky-uri de secară cu apă.
     Şi se uită drept în ochii barmanului, cu un aer nu chiar ostil dar parcă nici chiar prietenos.
     Anii îndelungați de servire a unor clienți de toate soiurile care intră prin cârciumi,  îl ajutaseră pe barman să fie mai adaptabil. Şi totuşi, de data asta nu reuşi să se adapteze uşor noului venit şi - lucru sigur -  nu vedea deloc cu ochi buni maşinăria aceea. Ridică o țigară încă aprinsă de pe colțul mașinii de casă, trase un fum şi o repuse gânditor la loc. Apoi turnă două măsuri de whisky de secară, umplu două pahare cu apă şi le împinse pe toate în fața necunoscutului. Ceilalți clienți erau cu ochii ațintiți într-acolo. Ori de câte ori se produce într-o cârciumă ceva care iese cât de cât din comun, senzația respectivă se răspândeşte ca fulgerul în rândurile tuturor clienților şi le creează un sentiment de solidaritate.
    Noul-venit parcă nici nu-şi dădea seama că e în centrul atenției colective. Lăsă pe tejghea o hârtie de cinci dolari. Sorbi un pahar de whisky, după care dădu pe gât apa ca să-i alunge tăria. Ridică celălalt pahar de whisky, deschise o supapă a aparatului (părea un fel de orificiu de ungere), turnă whisky-ul înăuntru şi apoi paharul cu apă.
     Barmanul se uită chiorâş.
-Mare distracție ! spuse el cu glas calm. Dar mie nu-mi place. Și mai mult decât atât, tovarăşul ăsta al dumitale ocupă prea mult loc. De ce nu-l  muți pe banca aia de la uşă, ca să eliberezi locul de aici ?
-E destul loc pentru toată lumea, răspunse necunoscutul.
-Nu mă prea distrează vorbele astea, zise barmanul. Mută naibii drăcia asta lângă uşă, cum ți-am zis. Nu se atinge nimeni de ea.
     Necunoscutul zâmbi.
-Trebuia s-o vezi azi după-amiază. A fost grozavă. Azi a fost ziua a treia a campionatului de şah. Ia închipuie-ți trei zile de activitate mintală neîntreruptă ! Şi meciuri cu cei mai buni jucători din țară. Chiar de la început a câștigat un uşor avantaj, apoi timp de două ore a exploatat magistral avantajul, ca până la urmă să înghesuie într-un colț regele adversarului. Deodată a luat un cal, apoi a anihilat un nebun și gata. Ştii câți bani a câștigat, cu una cu alta, în astea trei zile de jucat şah ?
-Cât ? întreabă barmanul.
-5000 de dolari. Şi acum are nevoie de o mică relaxare, vrea să se îmbete nițeluș.
      Barmanul dădu uşor cu cârpa peste nişte locuri mai umede de pe tejghea.
-Du-o în alt local şi îmbat-o acolo ! zise el categoric. Am avut destule necazuri şi aşa.
      Necunoscutul clătină din cap şi zâmbi.
-Nu, nouă aici ne place. Arătând cu degetul paharele goale, adăugă. Dacă nu te superi, mai fă o dată chestia asta.
      Barmanul clătină încet din cap. Părea să fie uşor zăpăcit şi totuşi hotărât în încăpățânarea lui:
-Pune de o parte chestia asta, porunci el. Nu servesc whisky la jmecheri.
-"Şmecher ! " îl corectă maşina. Nu se spune "jmecher !", se spune "şmecher !"
      La capătul tejghelei un client care tocmai îşi sorbea al treilea pahar, păru dispus să participe la conversația pe care o ascultase cu multă atenție. Era un om între două vârste, se desfăcuse la guler şi-şi trăsese-n jos cravata. Mai avea numai puțină băutură în pahar şi alcoolul părea să-i stimuleze solidaritatea cu însetații și cu oropsiții soartei.
-Dom'le, dacă maşina mai vrea un păhărel, dă-i un păhărel, i se adresă el barmanului. Ce ne mai tocmim atâta?
     Proprietarul aparatului se întoarse către prietenul nou descoperit şi ridicându-şi mâna către tâmplă cu un aer grav, îl salută într-un spirit de camaraderie şi recunoştință. Tot lui îi adresă şi următoarea sa observație, de parcă ar fi vrut anume să-i dea peste nas barmanului.
-Dumneavoastră ştiți ce înseamnă să fii total epuizat mintal, nu ? Şi ştiți ce înseamnă să vă fie sete ?
-Cum să nu ? răspunse noul prieten. E lucrul cel mai firesc de pe lume.
      Se stârni oarecare agitație la tejghea: unii păreau să ia partea barmanului, alții să țină cu maşina. Un individ înalt şi morocănos, rămas în picioare la cotul meu, deschise şi el gura:
-Bill, mai dă-mi un whisky cu suc de lămâie dar vezi să nu fie prea acru.
-Acid picric, zise pe un ton mohorât maşina. Prin localurile astea barmanii nu prea folosesc suc de lămâie veritabil.
-Asta-i culmea ! strigă barmanul plesnind cu palma în tejghea. Scoate dracului chestia asta de aici sau şterge-o cu tot cu ea. Crede-mă că n-am chef de aiureli din astea. Am de întreținut localul şi n-am nici o poftă să aud obrăzniciile unui creier automat sau ce moaşă-sa o mai fi dracia asta a dumitale !
      Necunoscutul nu ținu seama de ultimatum. Se adresă susținătorului său prietenos, care între timp îşi golise şi al treilea pahar.
-Şi nu e numai chestia că e istovită după trei zile de campionat, zise el prietenos. Mai ştiți încă un motiv pentru care vrea să bea ?
-Nu ! se minună prietenul. De ce ?
-A trișat, zise necunoscutul.
     La auzul acestei observații, maşina scoase nişte chicote repetate. Unul din brațele ei coboară uşor şi pe un cadran se aprinse o luminiță.
     Noul prieten al necunoscutului se încruntă. Avea aerul că demnitatea lui a fost jignită, ca şi cum ar fi acordat încredere unei persoane care n-o merita.
-La şah nu poate trişa nimeni, imposibil. La şah totul e cinstit şi pe față. Chiar prin firea jocului de şah, e imposibil să trișezi.
-Aşa credeam şi eu înainte, zise noul venit. Şi totuşi "există" un mijloc.
-Mie, eu unul nici nu mă mir, se amestecă barmanul. De cum am dat cu ochii de trăsnaia asta, m-am şi prins că e o şmecherie.
-Două whisky-uri de secară cu apă, zise necunoscutul.
-Nu-ți mai dau niciun whisky ! replică țăfnos barmanul, uitându-se furios la creierul mecanic. De unde pot să ştiu că nu s-a şi îmbătat ?
-Păi, e foarte simplu să aflu. Pune-i o întrebare, zise necunoscutul.
     Clienții se mutară de pe un picior pe altul şi se uitară lung în oglindă. Acum eram cu toții implicați, băgați până la fund în toată povestea asta. Aşteptam cu toții, emoționați. Era rândul barmanului la mutare.
-Ce s-o-ntreb ? Adică ce ? întrebă acesta.
-Nu contează. Orice. Ia două numere mari şi pune-o să ți le înmulțească. Dumneata dacă ai fi beat n-ai putea să înmulțești numere mari, nu ?
     Maşina începu să trepideze uşor de parcă în interiorul ei s-ar fi făcut anumite pregătiri.
-Ia o mie opt sute şasezeci şi doi şi înmulțeşte-le cu nouă zeci şi nouă, zise de-al dracului barmanul. Ne-am dat cu toții seama că anume a băgat ăla doi de nouă ca să fie socoteala căt mai complicată.
     Maşina pâlpâi şi licări. Una dintre lămpi scoase un sunet parcă ar fi scuipat şi una din mâini îşi schimbă poziția cu o mișcare nervoasă.
-Un milion şaptezeci şi cinci de mii trei sute treizeci şi opt, zise maşina.
     În tot localul nimeni nu îndrăznea nici măcar să-şi clintească paharul. Toți priveau cu aer sumbru situația, mai ales prin oglindă, unii ne scoteam, reciproc, fețele, alții străpungeau cu privirile ori pe necunoscut, ori maşinăria lui.
     În cele din urmă, un client mai tinerel şi mai bun la matematică scoase un creion și o bucățică de hârtie și se retrase într-un colț. După câteva minute raportă rezultatul calculului.
-A răspuns exact. Nu se poate spune că s-a îmbătat.
    Acum toată lumea îl fulgeră cu priviri pe barman. Înciudat, acesta turnă două măsuri de whisky de secară şi umplu două pahare cu apă. Necunoscutul îşi sorbi paharul lui, apoi îi dădu şi mașinii să bea. Lumina din interiorul mașinii pâlpâi, gata să se stingă. Unul din brațele ei caraghioase se lăsă moale în jos.
    O vreme toată cărciuma rămase să fiarbă mocnită ca un vapor care navighează pe o mare calmă. Cu toții păream că încercăm să digeram situația respectivă cu ajutorul băuturii. Se reumplură foarte multe pahare. Cei mai mulți dintre noi recurgem la ajutorul oglinzii - un fel de curte de casație pentru noi.
     Individul desfăcut la guler își achită consumația. Apoi cu paşi țepeni se interpuse între noul venit şi maşina lui. Cu un braț îl cuprinse pe după umeri pe necunoscut, cu celălalt cuprinse maşina.
-Hai s-o-ntindem de aici şi să mergem la un local mai de doamne ajută.
    Licărul mașinii crescu în intensitate, acum părea să fie nițel amețită.
-E în regulă, zise noul venit. Îmi convine de minune. Am afară automobilul.
    Plăti băuturile şi-i dădu un bacșiș barmanului. Cu gesturi calme dar puțin nesigure îşi luă aparatul sub braț şi împreună cu noul său prieten se îndreptă spre uşă şi ieşi în stradă.
    Barmanul privi îndelung în urma lor, apoi îşi reluă ocupațiile obişnuite.
-Vasăzică, are afara automobilul, zise cu mult sarcasm. Ce drăguț !
    Un client aflat mai spre uşă îşi lăsă paharul pe tejghea, se duse la fereastră şi dând la o parte perdeaua, se uită afară.... După căteva clipe reveni la tejghea şi-i spuse barmanului:
-E chiar mai drăguț decât îți închipui. E un Cadillac. Şi care din ei trei crezi că s-a aşezat la volan ?
                  ( E.B.White, "Un ceas de relaxare")                                                                                  

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu, cu drag  - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului).
... sper că a fost o lectură plăcută !