din nou la vinăria dintre ruine

Alexander Giese
                            PRECUM ZĂPADA ÎN DEŞERT
                         -Din nou la vinăria dintre ruine -

     Câtăva vreme după sosirea la Merw prietenii şedeau din nou în vinăria lui Sergal: Mahmud, cadiul, Sadig, şeful poştelor şi Omar Khayyam. Totul era aşa cum fusese înainte de a începe marea călătorie.
     Şi era totuşi complet altfel. Vasele de cupru roşiatic mai sclipeau încă în întuneric. Erau oare întregi, încă nu crăpăseră ? Lămpița avea alt ulei; răspândea oare aceeaşi lumină ca înainte ?
     Omar observă că amândoi băieții mai mici ai lui Sergal aveau aceeaşi piele curată ca piersica, pe care o admirase la Iussuf şi apoi la Demawed; ei nu se schimbaseră.
     Sergal, dimpotrivă, devenise un om bătrân, arăta ca şi cum ar fi ajuns la sfârşitul vieții. Bătrânul cârciumar nu-şi mai părăsea vechea vinărie dintre ruine, nu se mai îngrijea de viile sale, de vânzarea recoltei, de oaspeți. Nici nu mai veneau de altfel mușterii de cănd ajunsese la Merw zvonul, de când se confirmase că Iussuf îl omorâse pe nizam.
     Sergal trăia ca un pustnic - doar cu băieții lui, şi asta îi făcea, în fond, bine.
     În noaptea în care un călăreț pe cămilă adusese groaznica veste, băieții din împrejurimile oraşului îi asediseară turnul; şi doar pentru că găsiseră închisă poarta vinăriei renunțaseră la planul de a-l ucide pe Sergal cu pietre. Distruseseră totuşi mica grădină şi rupseseră crengile piersicului. Sergal se hotărâ să-şi pună singur capăt vieții. Şi în timp ce băieții făceau zarvă în fața turnului, apucă un laț de odgon. În cele din urmă, băieții se retraseră într-o ploaie de înjurături şi blesteme şi în aceeaşi clipă - slavă lui Alah ! - lațul se rupse. Sergal trebui să trăiască mai departe. Iar în dimineața următoare reprezentantul lui Mahmud în funcția de cadiu, Sa'ud, explică în moschee că nu poate fi făcut Sergal răspunzător pentru fapta fiului său.
      Acum cârciumarul şederea distrus intr-un unghi: doar cu greu se ținea drept privindu-l speriat pe Omar în ochi:"Povesteşte-mi despre el, despre Iussuf,  l-ai văzut, pe el și pe Demawed..." Nu putu vorbi mai departe.
      Omar era profund zguduit. Ce consolare să-i aducă bătrânului ? Ce cuvinte mai puteau fi rostite ? Se gândi să-i propună lui Sergal sa se mute cu el și Roxane la Nişapur. Acolo nu ar face fiecare legătura dintre numele său şi cel al lui Iussuf. Dar putea el, avea el voie să-l ia pe bătrân din casa lui, să-l planteze între străini ?
      Fiii mai mici ai lui Sergal şedeau în jurul lor, tăcuți și impresionați. Mahmud socoti că cel mai bine e să povestească totul cum ştia el. Vorbi mult, încet, nu uită nici un amănunt, aşa încât cârciumarul să-şi poată face o imagine exactă asupra călătoriei prietenilor. Povesti despre crima din caravanserai, despre mersul călare prin pustiul de sare, despre evenimentele din Yazd și Isfahan. Mahmud vorbi chiar despre vizita lui Omar la Alamut, nu fără a-l înfiera pe Hassan ca răufăcător, fals Messia și corupător.  
      Toate acestea nu i se părură însă importante lui Sergal. Îl privea mereu pe Omar rugându-l din ochi: "Povesteşte-mi despre Iussuf şi Demawed !" Ce să-i spună Omar ? Să-i deseneze cârciumarului tabloul ucigașilor? Al ucigaşilor care erau totuşi fiii lui ?
Omar încercă alt fel:  
     "Mică ta lampă, lumina Ta,  Sergal, ne-a așteptat pe noi aici. Iar eu îți mărturisesc că această lumină este mai prețioasă decât toate luminile pe care le-am văzut în călătoria noastră. Mai importantă chiar decât steaua care a dispărut... Iussuf, dacă pot spune aşa, a intrat în Paradisul său, în Paradisul pe care îl dorea. Nu ştiu dacă îl vom revedea acolo. Nimeni nu poate spune. Toți spun vorbe mari despre lumea de dincolo, despre degetul de pe perete,  despre cartea în care sunt scrise faptele noastre; aud tobe în iad şi sunete de trâmbițe în al şaptelea cer... Ştim noi oare ce este și ce va fi cu adevărat?  Sunt poveşti pe care ni le povestim unii altora când ne trezim din somn; de abia dacă le dăm ascultare și apoi ne îndepărtăm..."
      "Ce a fost însă cu Iussuf, cum de s-a putut întâmpla ? " Sergal era încăpațânat în
disperarea sa.
        Omar nu îndrăzni să-i spună bătrânului în față ce gândea. Iată, acolo şedeau acest Sergal, un om doborât, unul care crezuse mereu în împărăția luminii şi în împărăția întunericului. Şi acum această împărăție a întunericului se deschisese în propria lui casă, în fiii săi Iussuf și Demawed; iar lumina curată se umbrise, se stinse din inima lui Sergal.
        Omar se gândi că Sergal se întreba acum acelaşi lucru ca şi el înainte - cum de era posibil ca cineva care îi era drag şi scump să se transforme într-o asemenea măsură. Mă întrebam, se gândi Omar, cum de a devenit Hassan ucigaş. Şi n-am aflat răspuns. Doar confirmarea că Hassan este într-adevărat ucigaş.
       "Demonicul ne împresoară pe toți." Omar spuse încet.  "Nu prea găsesc cum să te consolez. Doar un singur lucru: Ormudz, tatăl Răului, ți-a prins fiul, și asta prin persoana lui Hassan. Dar impărăția întunericului - oricât de puternică ar părea - nu e de durată. Iussuf al tău  - şi eu cred asta ! - este izbăvit. Eliberat de nebunie. E mort. Şi în felul acesta nici un rău nu va mai porni de la el."
        Sergal încuviință. Privi în gol. Apoi tresări: "Şi Demawed ?"
        Lacrmile îi curgeau pe obraji. Mahmud interveni. Strânse buzele cum obişnuia să facă în sala de judecată: "Sunt convins că Demawed nu s-a mai întors la Alamut. El și grăjdarul. Nu mai voiau să se întoarcă." Mahmud începu să înflorească cu amănunte această minciună din milă: "Şi au devenit independenți. Precis voiau să meargă la Bagdad. Chiar au spus ceva, acum îmi aduc aminte. Într-o zi va intra Demawed al tău din nou pe uşa asta, ți-o spun eu. Poți să mă crezi !"
         Sadig adaugă nepriceput:"Şi eu cred aşa."
         Dar fu suficient pentru a-i insufla nițică speranță lui Sergal. "Dacă voi, care ați fost acolo, spuneți aşa, poate că e într-adevăr aşa. Aşa va fi !"
         Omar nu vru însă să-l mintă pe bătrân. Chiar dacă o minciună ar fi însemnat mângâiere. Începu să spună că valurile ce stăteau peste destinele lor, ale tuturor, începeau să se ridice încet; trebuiau să privească în față o lume neînduplecat de rigidă. Tot mai mult recunoștea fiecare, ca într-o oglindă, cum era în realitate. Şi nu se mai înşela în ceea ce-i privea pe cei din jur. De ce porniseră în ținuturi străine, la ce bun ? Pentru a explora originea forței ? Oare nu îşi avea izvorul această forță şi în propriile lor inimi, în propria lor rațiune, când aceasta se întuneca ? Ar fi trebuit ca toți să fie conduşi de îngeri, aşa cum le întovărăşiseră tații, odinioară, întruchipând figuri ale oamenilor sau ale lui Dumnezeu.
         Omar spuse: "Am preferat întotdeauna liniştea. Liniştea provinciei. Căci aici te poți dedica în tihnă lucrurilor spirituale. Şi cred că a fost o hotărâre corectă și că noi ne aflăm din nou pe drumul cel bun după această călătorie. Căci, prieteni, nu există protecție pe care s-o poată da cei puternici; nici umbră adevărată în care să poți trăi nestânjenit. În raza de acțiune a puterii este neliniştea, suferință, moarte. Am vrut să trăiesc în umbră străină dar această umbră, oricine ar fi aruncat-o, era primejdioasă. De acum încolo trebuie să mă descurc cu proprie mea umbră şi ea e cu totul altceva. Este răul din mine."
         Băieții nu-l înțeleseră pe Omar, deveniră neliniștiți. Ar fi preferat să audă amănunte palpitante, ca de pildă cum a pătruns Iussuf în palatul sultanului, cum de putuse să țină ascunsă lama de oțel în fața tuturor paznicilor şi cum...
         Şi Mahmud avea sentimentul că trebuia dată altă întorsătură discuției. Ce tot vorbea Omar acolo de umbre ? Spuse de aceea: "Omar are dreptate. La Curte se trăieşte mai puțin ca aici. "
         Băieții nu credeau nimic din ce povesteau bărbații. Sadig turnă vin, paharele se umplură pentru a para oară. Doar Sergal nu băuse nimic.
       "Sergal !" strigă el. "Asta ți se trage de la Ahura Mazda al tău, Dumnezeul luminii! Crezi că individul e cuminte ? Vezi ce permite ! Partenerul său cel rău Ormudz să-ți facă orice - şi el unde e ? Ce face ? Cum te ajută ? Să nu crezi vechile legende... Dacă le iei însă în serios, atunci nu te întrista de soarta fiilor tăi. Şi nici de faptele lor. Dumnezeul tău le poate ierta. Doar a făgăduit iertarea - nu-i aşa ?" Şi după o mică pauză adăugă:" Să-i iertăm ca a orânduit lumea aşa se prost !"
         Prietenii cunoşteau înclinația lui Omar de a huli și de obicei îi suportau cuvintele; astăzi totuşi fu prea mult pentru Mahmud. Se uită la băieți, la Sergal care în mod evident era jignit de cuvintele lui Omar. Sergal se sculă dealtfel imediat în picioare.
        "Trebuie să mă scuzați. Băieții se vor îngriji de voi, vă vor turna vin."
          Se îndreptă obosit spre un ungher al turnului, urcă pe o scară şi se retrase în odaia de sus.
          Sadig îl privi pe Omar plin de reproş:"L-ai alungat, Omar !"
          Omar răspunse însă încăpățânat: "Am vorbit serios. Îmi cunoașteți versurile. Niciodată n-am spus altceva, voi ar trebui să ştiți. Va întreb cine ne împinge într-o astfel de nenorocire ? Noi ? El ? Amândoi impreună ? " Cine admite toate astea, toată această cruzime  dintre oameni ? Ce pot face eu de unul singur, eu, Omar, făcătorul de corturi ?"
          Prietenii tăcură.
          Omar continuă:"Să uităm aşa cum se uită lucrurile fără sens." Apoi mai luă o înghițitură de vin: "În viitorul apropiat nu vreau să fac decât lucrurile importante: să scriu versuri, să iubesc !"      
          Mahmud aruncă: "Nu uita matematica !"
          Omar încuviință: "Ai dreptate. Discuția curbelor hiperbolei mă interesează... Da. În viitor vreau să fac doar ce e greu, nu toate prostiile. Pentru contemporanii mei, voi rămâne totuşi un subiect problematic. Sunt musulman dar beau vin şi mă laud cu asta ! Sunt un om de ştiință serios, scriu însă versuri ușuratice, care mi-i ridică pe toți în cap ! Trec drept îndrumător al tineretului, beau însă în cârciumi. Iar țara arde, împărăția se descompune, vizirul e mort. Şi Hassan trăieşte."
          Omar căzu pe gânduri. Sau poate era vinul care îl făcuse să tacă ? Cadiul nu găsi prilejul să vorbească. Omar îl privi, se înclină, îşi aținti asupra lui privirea:"Nu crezi, Mahmud, că Dumnezeu ne arată o față multiplă ?"
          Şedeau fără să mai vorbească, mâncau şi beau, reflectau la această propoziție. Iar săptămânile de călătorie care se scurseseră li se părură trecute, precum zăpada în deşert...
          Omar ridică brusc paharul: "Beau în sănătatea voastră. Și pentru toți prietenii din viitor !"
          După ce băură, Mahmud propuse:"Hai să vedem cum arată luna."
          Ieşiră în fața porții şi se aşezară în iarbă, sub piersicul sluțit. Luna era plină şi rotundă pe firmament.
        "Aceasta e luna mea, a adevărului", spuse Omar. Sadig ridică nişte crengi rupte din piersic. "Va mai înflori și va mai da oare roade ?"
          Toți sperau dar nici unul nu îndrăzni s-o spună.
          Sadig ridică glasul:"Pentru că de la tine, Omar, am învațat că în această lume totul se leagă, sper că pomul lui Sergal va creşte din nou, va înflori, va purta roade; că nimic şi nimeni nu e pe deplin pierdut în această lume."
          Mahmud adăugă:"Sau în cealaltă !"
          Omar nu spuse nimic despre asta. Şedeau acolo şi priveau luna. Apoi spuse: "Marele înșelător anti-Messia, falsul imam trăieşte. Se va întoarce mereu.... Și Roxane mă bate tot timpul la cap să scriu o carte despre ceva la care m-am gândit la Alamut. "
          Sadig spuse:"Orice ar fi, n-o fă. Scrieți doar versurile care ne merg la inimă."
          Da, gândi Omar, să laude frumusețea, dragostea, vinul şi trandafirii. Aşa era şi el un deschizător de drumuri al lucrurilor secrete.
          Omar privi grădina care zăcea distrusă în fața lor. Se gândi la Sergal și la neliniştea acestuia, care nu va dispărea nicicând şi cu care va trebui să trăiască de acum încolo. De la fereastra de sus a turnului răzbate o rază subțire de lumină. Sergal aprinsese o lampă - și asta în momentul în care luna fu acoperită de nori.
          Dincolo de grădină începea prundişul râului. Pârâiașul se afla acum în umbră.
          Când norul fu alungat de lună, întinderea se lumină în fața lui Omar. Pe potecă care venea de la Merw văzu un om apropiindu-se. Îl vedea tot mai aproape dar prietenii săi, care priveau ca şi el albia râului, nu spuneau nimic. Nu vedeau oare că se îndreptă cineva spre ei ? Străinul păşi în grădină, era un tânăr, și lui Omar i se păru că e Iussuf. Dar în clipa următoare fața tânărului îi păru că strălucește... Omar îl putea vedea acum bine. Nu era Iussuf, nu era Demawed. Acest tânăr era el însuşi, el, Omar, şi ştia că nu putea fi altcineva. Îl cuprinse o profundă uimire şi în acelaşi timp o deplină certitudine. Nimic nu era straniu sau neobişnuit în această intâlnire. Tânărul se apropie până la câțiva paşi de Omar; îi zâmbi și se topi din fața ochilor săi, dispărând.
          Un nor trecu prin dreptul lunii și lumina lui Sergal se răspândi din nou în grădină.
          Era doar un licăr firav, subțire, dar lumina în întuneric.
                      (Alexander Giese, "Precum zăpada în deşert")

... postarea este propusă pentru "Citate Favorite" găzduite de doamna Zina (https://zinnaida.blogspot.ro/ ) unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday" !
... distribuie pe rețele articolele care îți plac mult !
... deci, dacă este luni, provocarea este: "Precum zăpada în deşert" de Alexander Giese!