omul-tigru...

RODICA BRETIN
                                       OMUL-TIGRU

       Doamnelor şi Domnilor ! Veniți să vedeți menajeria circului Boom ! După ce trupa de acrobați, dansatori, jongleri şi iluzionist vă va prezenta cel mai mare spectacol al tuturor timpurilor, veți găsi aici făpturi nemaiîntâlnite, aduse de pe şale lumi, care vă vor uimi, încânta sau înspăimânta,  după dorință.
       Lăsați-vă copiii să se apropie de Bolul de Cristal unde Păianjenul-Țesător îşi desăvârşeşte cu migală opera. Doar un biet grăunte negru, torcându-şi firul nevăzut, veți zice, pentru că nu ştiți,  n-ați avut de unde afla căștia în plasa lui de beznă s-au prins planete, sori şi chiar o cometă neastâmpărată, ce s-a zbătut atâta, înfoindu-şi coada de foc, încăt, până la urmă a izbutit să rupă firele, fugind zăludă prin vidul nesfârșit. Să nu mă întrebați din ce poate fi țesută o pânză făcută să înlănțuie,  nici cum de încape într-un spațiu atât de mic. Degeaba râdeți. Păianjenul se complace într-un joc al aparențelor, menit să înşele privirea: atunci când l-au prins, pândea ascuns în adâncul unei Găuri Negre. Însuşi Bolul care îl ține captiv este o iluzie căci între pereții lui de cristal ar încăpea cu ușurință Universul...
        Nu e bine să zăboviți prea mult în fața bazinului verde, altfel frumusețea Sirenei vă va lua pentru totdeauna mințile, făcându-vă să treceți granița fluidă dintre dimensiuni lăsându-vă soția sau iubita să vă aștepte zadarnic la ieştirea din labirintul magic. Cu mișcări alunecoase, fecioara de jad vă ademenește în jungla coraliferă a oceanelor de pe Thetys: are părul albastru, răsucit în şuvițe subțiri, asemeni spiralelor de pe cochilii, iar sănii ei rotunzi şi sidefii par două minunate perle. Îşi mişcă şoldurile şi pântecul cu unduiri de şarpe, aprinzând dorințele bărbaților şi tulburându-le mințile, însă ochii ei rămân reci ca ghețurile veșnice. În jurul bazinului stăruie un parfum exotic trezind instinctul de posesiune sălbatică, până la propria nimicire, ce doarme în fiecare dintre noi. Unii, robiți de patimă, au atins răceală sticlei pășind dincolo şi nu i-a mai văzut nimeni, niciodată...
        Uitați-vă la fața zbărcită ca un pergament, la gura strâmbă şi ochii bulbucați ai Maimuței-Ce-Cântă-Din-Flaut. Chircită pe aşternutul de paie urât mirositor, într-un ungher întunecat al cuştii de unde dresorul o face să iasă la lumină înțepând-o cu furca, pocitania dă glas unei melodii ciudate, care se face parcă ecou durerilor omenești. Când suavă, când zbuciumată şi stridentă, melodia îi învăluie pe vizitatori ca o lavă fierbinte... Femeile se trezesc cu obrajii scăldați de lacrimi, strângându-şi la piept odraslele, de parcăștia le-ar amenința vreo primejdie. La gândul tinereții lor irosite, al speranțelor moarte şi visurilor spulberate de Timp, al sentimentelor înşelate al prieteniilor mincinoase, al urii şi cruzimii ce învrăjbesc firea - bărbații privesc în gol, încleştându-şi pumnii. Sensibil ca o coardă de vioară, duios ca şoapta zefirului, disperat cu un strigăt de agonie, cântecul - ascunzând tristețe, suferință şi arsura fără leac a regretul - îi înduioșează pe unii şi îi înfurie pe alții pentru că i-a făcut să-şi amintească de slăbiciunile firii lor sau de eșecurile unei existențe serbeze, ascurse sub o mască zâmbitoare. Cu toții se îndepărteazi însă grabnic de locul acela, până cànd firul de melodie se topește în aer ca o boare.
          E-adevărat, Doamnelor şi Domnilor, nu toate făpturile din menajerie trezesc imagini plăcute. Dar poate că pocitania de maimuță va răposa curând - deja tusea îi zguduie pieptul scheletic, întrerupându-i uneori cântecul - şi, pentru a vă face pe voie, Administrația va aduce unul dintre dragonii de pe planeta Ettan...
          Se cheamă totuși că n-ați văzut nimic din colecția noastră de rarități, dacă n-ați admirat strălucitoarele aripi metalice şi trupul neînvins în vreo luptă al Grifonului. Stăpân necontestat al cerului lumii în care s-a născut, domeniul tiraniei lui se întindea asupra viețuitoarelor uscatului şi ale mării, oriunde apărea umbra imenselor sale aripi. Un instinct sădit de milenii în creierul său îi porunca săștia ucidă orice rival care încerca să-i uzurpe puterea. Şi iată-l acum prizonier, fixându-vă din nemișcarea lui demnă, cu ochi de gradate,  ce iradiază o furie neputincioasă. Dacă ar fi liber, ar ucide zeci de oameni cu o singură lovitură a ciocului său teribil, spulberând printr-o fluturare de aripi acoperişul menajeriei. Nu vă temeți însă, gratiile sunt făcute dintr-un aliaj mai dur decât diamantul, și apoi, ceea ce îl ține captiv nu este metalul grariilor,  ci înfrângerea suferită, care i-a zdruncinat încrederea în invincibilitatea sa de rege al văzduhului.
          Pe lângă bârlogul Celei-Fără-De-Chip să treceți în vârful picioarelor, căci dacă îi veți tulbura somnul, spectrul însingurării vă va urmări şapte veacuri. N-a prins-o nimeni, căci Spaima nu poate fi prinsă; a venit singură intr-o noapte fără lună, fâcăndu-şi culcuşul în cuşca rămasă goală după ce un smintit exaltat ne-a omorât mândrețea de Hidră dăndu-i să mănănce Fructele Uitării. Îngrijitorul, care a găsit dimineața locul Hidrei ocupat, a înnebunit de groază şi de atunci Cea-Fără-De-Chip n--a mai fost deranjată, devenind cu vremea una dintre principalele atracții ale menajeriei. N-aş şti să vă spun cum arată fiindcă nu seamănă cu nimic, decât, poate, cu Neantul pe care îl simțim pândind în noi şi în afara noastră. În dreptul viziunii ei, femeilor li se întâmplă adesea să leșine,  iar bărbații cei mai curajoși pălesc. Nici unul nu povestește vreodată ce a văzut înăuntru, pentru că fiecăruia i s-a năzărit  altceva reflectând de fapt propriile-i incertitudini. Doar maimuța îi cunoaşte chipul adevărat, de aceea urlă atât de jalnic nopțile...
           Doamnelor şi Domnilor, în fața dumneavoastră se află în sfârşit Omul-Tigru. Rxpresia nobilă şi inteligentă a feței sale vă va încânta în aceeaşi măsură ca salturile grațioase de felină pe care le face, în ciuda spațiului strâmt al cuştii. Puteți râde acum în voie de teama încercată lângă bârlogul Celei-Fără-De-Chip, iar dacă vă amuză, aveți voie să aruncați cu ouă moi sau roşii putrede pe spinarea lui tărcată, fiind siguri că nu vă poate arăta colții, mârăind sălbatic. Doar chipul lui omenesc devine ceva mai trist şi îngândurat,  dar nu vă lăsați impresionați: acesta e rolul care i s-a dat, să vă descrețească frunțile...
             Apoi, bucuroși, după o zi încărcată de atàtea senzații, vă veți îndrepta în grupuri mari sau mici spre liniştea vieții de fiecare zi. Numai eu singur nu mă voi întoarce în pacea vreunui cămin. Degeaba mă izbesc cu fruntea de gratiile solide, până cănd sângele îmi năvălește pe nas şi pe gură. Pentru mine nu există scăpare. Flămând şi istovit mă ghemuiesc într-un cotlon, pe grămada de paie putrede, fără să mă ating de mnăzare,  de care mi-e silă. Măine voi pleca spre alt oraș împreună cu restul menajeriei. Mereu mai departe, purtându-mi, fără speranță, durerea şi chinul.
             Pentru că eu sunt OMUL-TIGRU.

                        (RODICA BRETIN, "Omul-Tigru")


... deci dacă este sâmbătă - am decis eu, cu drag - prinde bine o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă scrise de specicliștii domeniului în decursul timpului).
... sper că a fost o lectură plăcută !